Șase școli din Sectorul 5 al Capitalei, recunoscut drept cel mai sărac sector din București, au achiziționat în 2019 containere pentru After School. Foto: Maria Tufan
Șase școli din Sectorul 5 al Capitalei, recunoscut drept cel mai sărac sector din București, au achiziționat în 2019 containere pentru After School. Foto: Maria Tufan
16/03/2020
Clienții Sectorului 5 (I): O companie cu un angajat a "prins" șapte achiziții directe de același fel de la instituții subordonate Primăriei
Șase școli diferite din sectorul 5, plus Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache”, au cumpărat anul trecut containere pentru amenajarea de spații de tip after school, în valoare cumulată de 700.000 de euro, de la aceeași firmă.
Prodomo Properties SRL, o companie care în 2017 și 2018 avea un singur angajat, potrivit Registrului Comerțului, a câștigat șapte contracte distincte, cu aceeași valoare, pentru același tip de achiziție: „lucrări de construcții de instituții școlare”. Mai precis, acele containere în care învață elevi.
Toate cele șapte contracte s-au dat prin cumpărare directă, pentru același tip de lucrare, fiecare contract încadrându-se exact în suma de 449.962,50 lei.
Adică exact sub limita de 450.000 lei, de la care legea achizițiilor publice impune organizarea unei licitații. Practic, în loc ca Primăria Sectorului 5 să facă o singură achiziție de containere pentru toate școlile, prin licitație publică, și să obțină prețul cel mai mic, aceasta a preferat să aloce fondurile școlilor, și acestea au făcut, mai departe, achiziția directă pentru același tip de produs.
PressOne a luat legătura cu toți cei șapte directori de instituții pentru a-i întreba cum a fost posibilă o astfel de coincidență, însă doar doi au răspuns solicitării noastre.
Primul a fost directoarea școlii nr 144, Elena Olărică, care a declarat, în final, că nu are „o explicație acum” și a dispărut pur și simplu din birou, punând apelul în așteptare.
Cel de-al doilea a fost Laura Verde, directoarea Școlii 136. Aceasta a explicat că nu știe să existe vreo problemă de legalitate cu achiziția respectivă și că totul a fost făcut cu acordul contabilului. „Vă asigur că lucrurile au fost făcute cum trebuie”, a precizat ea pentru PressOne.
*
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
Prodomo Properties SRL a fost înființată în 2012, avându-l ca unic acționar pe Cătălin-Marius Ionescu, un om de afaceri din domeniul telecomunicațiilor, și ca obiect de activitate „cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii”. Cele șapte contracte încheiate cu instituțiile de învățământ din Sectorul 5 sunt singurele pe care compania le-a semnat în ultimii doi ani prin achiziție publică, potrivit portalului de achiziții publice.
Astfel, sub diverse titluri de tipul „servicii de proiectare și execuție din containere modulare” sau „lucrări de construcții de instituții școlare”, Prodomo Properties a încasat în tranșe, din 28 august 2019 până în 23 decembrie 2019, aproximativ un milion de euro, bani alocați de la bugetul local al Sectorului 5. Primăria, prin edilul Daniel Florea, este principalul ordonator de credite.
Legea 98/2016 privind achizițiile publice spune că procedura de cumpărare directă poate fi folosită atât timp cât achiziția se încadrează în limita de 136.060 lei, fără TVA, în cazul produselor și serviciilor, și de 450.200 lei fără TVA, în cazul contractării de lucrări.
Câți copii fac homeschooling în România? Ministerul Educației „nu este în măsură să centralizeze date”
Care este amploarea fenomenului homeschooling în România? PressOne a încercat să afle de la Ministerul Educației, instituția care ar trebui să urmărească și să controleze respectarea reglementărilor din domeniul educației.
Naționala de dezbateri a României, printre cele mai puternice din Europa. Sportul la care tinerii învață să se întrebe „de ce”
Naționala de dezbateri a României, printre cele mai bune din Europa, educă tinerii în gândire critică și abilități de leadership.
În rest, pentru toate contractele care depășesc pragul de 94.000 de euro (preț calculat la cursul euro din 2019, atunci când au fost atribuite contractele), fără TVA, echivalentul celor 450.000 de lei, legea le cere instituțiilor publice să pornească licitații pentru a înlătura posibilitatea favorizării unui anumit ofertant.
Ce a făcut însă Primăria Sectorului 5? A împărțit cei aproximativ 700.000 de euro - cât valora întreaga achiziție pentru toate unitățile școlare și pentru Centrul Cultural - în șapte serii identice, transferate direct în bugetele instituțiilor, care să se încadreze exact în limita legală pentru achiziții directe. Mai exact, a găsit o portiță la limita legii care să-i permită atribuirea unor contracte pe sume mari de bani, fără licitație.
Așa se face că o singură firmă a câștigat, în cinci luni, șapte contracte trase la indigo, de la șapte entități diferite, toate aflate în subordinea Consiliului Local, fără să participe la vreo licitație.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Iată contractele:
- Lucrări de construcții de instituții școlare. Autoritate contractantă: Școala Gimnazială nr. 143; Data atribuirii: 28.08.2019, 16:54; valoare estimată: 449.028,91 ron (94.887,98 euro);
- Lucrări de construcții de instituții școlare - Autoritate contractantă: Școala Gimnazială nr. 136; Data atribuirii: 02.09.2019, 10:51 valoare estimată: 449.028,91 ron (94.944,16 euro);
- Lucrări de construcții de instituții școlare - Autoritate contractantă: Liceul Teoretic Dimitrie Bolintineanu; Data atribuirii: 02.10.2019, 14.24; valoare estimată: 449.028,91 ron (94.508,53 euro);
- Lucrări de construcții de instituții școlare - Autoritate contractantă: Școala Gimnazială George Călinescu; Data atribuirii: 07.10.2019., 14:53; valoare estimată: 449.028,91 ron (94.566,25 euro);
- Lucrări de construcții de instituții școlare - Autoritate contractantă: Școala Gimnazială Petrache Poenaru; Data atribuirii: 21.11.2019, 15:21; valoare estimată: 449.028,91 ron (93.986,29 euro);
- Lucrări de construcții de instituții școlare (Rev.2) - Autoritate contractantă: Școala Gimnazială nr. 144; Data atribuirii: 05.12.2019, 13:31; valoare estimată: 449.028,91 ron (94.049,29 euro);
- Lucrări de construcții complete sau parțiale și lucrări publice (Rev.2) - Autoritate contractantă: Centrul Cultural și de Tineret "Ștefan Iordache"; Data atribuirii: 24.12.2019, 14.56; valoare estimată: 439.028,91 (92.008,74 euro)
Contracte da, containere nu
Am sunat, pe rând, fiecare școală dintre cele care au încheiat achizițiile în limita financiară care permitea cumpărarea directă pentru a înțelege, de la directorii instituțiilor, cum au aflat despre Prodomo Properties SRL și cum au reușit să facă achiziții pe sume identice cu alți colegi din sector.
Majoritatea au refuzat să răspundă sau nu au revenit niciodată cu aceste detalii.
La Școala 143, prima care a pornit achizițiile de containere, în august 2019, noile corpuri stau încă nefolosite în curtea școlii. Amplasarea lor s-a făcut pe o parte din spațiul terenului de sport, iar din spatele gardurilor școlii se vede că singura lor utilizare este, momentan, una de depozitare cutii. Directoarea școlii nu a oferit niciun detaliu explicativ.
Nici directorul Liceului Dimitrie Bolintineanu Eduard Pușchin nu a putut fi găsit, însă a transmis prin secretara sa că toate contractele școlii sunt "încărcate pe SEAP, sunt la vedere, sunt făcute cu primăria".
Nu același lucru putem spune însă și despre containere. Curtea mare din fața liceului care joacă rolul unei grădini cu bănci și copaci și care se vede ușor și din strada principală, nu are încă niciun container montat. Dealtfel, atât cât se poate observa de la distanță, nici în curtea din spate nu ar exista prea mult loc pentru amplasarea mai multor containere. Și, deși atribuirea contractului s-a făcut pe 2 octombrie 2019, surse din interiorul liceului ne-au spus că nu au văzut încă niciun corp nou în curtea instituției.
În curtea din față a Școlii Gimnaziale Petrache Poenaru nu se vede niciun container. În partea din spate a clădirii este imposibil să verificăm din cauza zidurilor foarte înalte. Foto: Maria Tufan
Directoarea Centrului Cultural și de Tineret al Sectorului 5 „Ștefan Iordache” Mariana Stoica nu a fost nici ea prezentă în instituție atunci când am sunat pentru un punct de vedere, iar persoana care a preluat apelul nu a putut să ne spună nici când va reveni. Ne-a asigurat, însă, că îi va transmite mesajul nostru și că, dacă va considera de cuviință, ne va căuta. Până la momentul publicării articolului, Mariana Stoica nu a contactat PressOne.
Achiziția realizată de Centrul Cultural al Sectorului 5, o instituție subordonată și finanțată în întregime de Consiliului Local, care își are sediul în incinta Primăriei Sectorului 5 de pe strada Fabrica de Chibrituri 9-11, nu specifică modul de utilizare al containerelor, motiv pentru care nu putem verifica nici pentru ce au fost acestea comandate și nici dacă livrarea s-a făcut sau nu până în acest moment.
Dacă la celelalte achiziții descrierea era clară, și anume "construire centru tip After School", în cazul Centrului Cultural al Sectorului 5 nu este specificată deloc destinația containerelor. Foto: captură SEAP
„Nu știu ce să vă zic acuma”
Directoarea școlii 144, Elena Olărică, a fost prima care a acceptat să stea de vorbă cu noi. Ne-a mărturisit încă din începutul conversației că da, a fost „o achiziție de containere pentru un After” și ne-a întrebat apoi „care e problema cu ele”. Redăm mai jos dialogul integral:
Reporter: Cum ați aflat de firma căreia i-ați atribuit contractul de lucrări?
Directoare: Căutând pe Sivec..., pe… cum căutăm noi pentru achiziții.
Reporter: Dar ați acordat un contract prin cumpărare directă.
[Pauză]
Reporter: Mă auziți?
Directoare: Așa. Vă aud, da.
Reporter: De unde știați de ea dacă ați făcut cumpărare directă și nu licitație?
Directoare: Căutând-o.
Reporter: Cum ați ajuns fix la aceeași firmă ca alte cinci școli din sector?
Directoare: Păi căutând-o, vorbind cu alte școli…
Reporter: Și de ce nu s-a deschis procedură de licitație, dacă erau mai multe școli cu aceeași nevoie?
[Pauză]
Directoare: Nu știu ce să vă zic acuma…
Reporter: Păi, explicați-mi puțin ce s-a întâmplat, de fapt. V-a fost recomandată de cineva această firma?
Directoare: Cine să ne zică? Nu ne-a zis nimeni...nu…
Reporter: Încercăm să înțelegem pentru că este doar o coincidență interesantă că fix aceeași firmă a primit fix același contract, pe fix aceeași sumă de bani, de la șase școli diferite, fără a câștiga contractul prin licitație.
Directoare: Așa.
Reporter: Eu vă întreb cum comentați acest lucru.
Directoare: Eu nu comentez în niciun fel acum, în momentul de față.
Reporter: Primăria știe despre această achiziție?
[Pauză]
Reporter: A fost o achiziție făcută cu girul Primăriei Sectorului 5?
Directoare: Eu nu înțeleg cine sunteți...mai spuneți-mi o dată numele…
Elena Olărică a mai rămas în telefon preț de câteva secunde după care a lăsat conversația pe sunetul de apel în așteptare, fără să anunțe acest lucru în vreun fel. Cum așteptarea nu părea să se termine, am sunat din nou. Secretara care a preluat apelul ne-a informat mirată că directoarea nu se mai află în biroul său și nici nu știe unde a plecat.
Deschisă către o discuție cu PressOne a fost și Laura Verde, directoarea școlii 136 din Prelungirea Ferentari, școală în care containerele au fost instalate și sunt și amenajate pentru a fi utilizate.
Aceasta ne-a explicat că toată achiziția a fost făcută cu contabilul și că totul este conform legii. Întrebată de ce a preferat cumpărare directă și nu licitație, Verde ne-a amintit de pragul de 450.000 de lei în care s-a încadrat și pe care legea achizițiilor publice i-l pune la dispoziție.
Despre Prodomo Properties SRL a auzit căutând pe SEAP și a arătat că nu s-a consultat cu niciun alt director de instituție dintre cele șase care au făcut același gen de achiziție, ba chiar punctează că nu știe ce au făcut alte școli din sector:
„Nu, doamnă, s-a intrat pe SICAP, am găsit-o acolo, așa se face cu achizițiile publice. Totul s-a făcut corect și transparent pe SICAP. Totul se derulează conform legii.”
PressOne a încercat să îl contacteze pe primarul Sectorului 5, Daniel Florea, pentru a afla de ce a preferat Consiliul Local să împartă banii în șapte părți egale pentru o cumpărare directă, în loc să pornească o licitație comună pentru a obține cel mai bun raport calitate-preț, așa cum ar fi de preferat la contracte cu sume mari de bani. Daniel Florea nu a putut fi găsit nici telefonic și nici în urma mesajelor pe care i le-am lăsat.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this