Claudiu Berbece, Web Editor la Bruxelles: "Am dat 27 de ani României, consider că e mai mult decât suficient"

Redacția

Am plecat din România în 2012, pentru un internship la sediul din Bruxelles al Consiliului Uniunii Europene. În cele cinci luni petrecute la Consiliu am devenit extrem de hotărât să rămân în Bruxelles și, după un hiatus de două luni, am trecut la un alt internship, în sectorul ONG, care s-a transformat în job pe termen nedeterminat.

Da, a fost nevoie de două roluri temporare ca să mă despart de permanența din România.

*

Știam că în Belgia mă voi simți „ca acasă” încă dinainte să mă mut. Mai fusesem de două ori, în vizite „de lucru”, la Bruxelles.

De fiecare dată avusesem experiențe plăcute: întâlnisem oameni interesanți veniți din toate colțurile Europei, purtasem discuții fără bagaj emoțional cu autorități europene și, de ce să nu recunosc?, mă simțisem excelent în timpul liber petrecut pe străzile și în localurile orașului.

Am să trec poate nepermis de repede atât peste aspectul financiar (internship-ul pentru care m-am mutat în Belgia era mai bine plătit, în termeni absoluți, decât poziția de editor − cu 7 ani de experiență jurnalistică − de pe care plecam din România), cât și peste aspectul social (un contract de muncă în Belgia îți garantează servicii de sănătate la standarde într-adevăr vestice: ți se decontează inclusiv mersul la dentist).

Cum am zis mai sus, cel mai mult mi-au plăcut (și încă îmi mai plac) multiculturalismul și diversitatea din Bruxelles. Faptul că, oricând și aproape oriunde, poți să întâlnești oameni cu un background total diferit de al tău.

Mulți dintre ei pot deveni destul de repede surse de inspirație, fie prin numărul de limbi străine pe care le stăpânesc, fie prin cultura sportului în care au crescut, fie prin naturalețea și sinceritatea cu care relaționează cu țara sau locul de origine (pe unii dintre ei îi invidiez pentru că pot să spună, fără umbră de ipocrizie, că le place foarte mult „acasă”).

La plusuri mai pot să adaug că, în Belgia/Bruxelles, ai mult mai puține șanse să te simți discriminat pentru originea est-europeană decât ai putea avea, spre exemplu, în anumite locuri din UK sau din Franța.

Asta pentru că Bruxelles-ul este în mare parte un oraș al „expaților”, dar și pentru că belgienii au o caracteristică unică pentru această regiune a Europei: o identitate națională oarecum fragmentată.

E un mix social si cultural care, deși creează probleme, îți asigură un oarecare anonimat şi îți permite să te adaptezi în ritmul și pe placul tău. 

Iulişca invadatoarea

Fără să exagerăm, putem spune că acolo unde crește iulișca, totul în jur dispare.

Dughin, la București: "Noi, rușii, am comis multe nedreptăți în raport cu România"

Discursul ideologului Aleksandr Dughin, cu prilejul lansării volumului său "Destin eurasianist" la București, a fost mult mai temperat decât ideile din carte.

Acest amalgam determină însă și dezavantajele traiului în Belgia.

Comunitățile ignorate și discriminate pot hrăni terorismul și, ca reacție, pot umfla mușchii naționaliști, după cum a ieșit la iveală în timpul și în urma atacurilor din martie 2016.

*

Am reușit să o iau de la capăt în carieră, să-mi fac prieteni noi, să-mi schimb în anumite privințe stilul de viață.

M-a ajutat că, seara, nu mai ajung acasă nervos și frustrat. Nu mai trăiesc cu senzația că ar fi suficient un mic „bobârnac” ca să comit vreun act regretabil la serviciu sau oriunde altundeva.

Și, ca să fiu sincer, m-a ajutat că am reușit să las în urmă subiectivismul uneori extrem cu care vedeam aproape orice se întâmpla în România. 

Trebuie să recunosc că, la început, mai degrabă evitam contactul cu alți români. Nu la modul activ − e și greu în Bruxelles, unde sunt foarte mulți români −, dar preferam să profit din plin de diversitatea culturală pe care mi-o oferea noul mediu.

Plus că aveam (și încă am) o toleranță redusă faţă de acei compatrioți care, când sunt în afara țării, simt nevoia să se comporte ca vajnici agenți de turism pentru România. Îmi părea că dădeam aproape în tot locul peste astfel de sămănătorisme, dacă pot să le spun așa.

Bun, erau și excepții: români pe care îi întâlnisem prin instituțiile europene și cu care alergam semi-maratoane sau alături de care suiam pe dealuri prin Ardennes.

Lucrurile s-au mai schimbat în ultima perioadă.

Prin intermediul unor prieteni din țară am intrat în legătură cu o comunitate de români care organizează − în Bruxelles − evenimente de strângere de fonduri pentru fel de fel de proiecte sociale sau culturale din România.

Se numesc „Cercul Donatorilor” și îi „tăguiesc” pentru că merită să devină cunoscuți publicului din țară. Dinamismul și dedicarea lor m-au convins să donez și să le ofer sprijinul meu pe termen lung. 

*

Nimeni − nici rude, nici prieteni − nu m-a sfătuit să revin în țară. Poate pentru că văd că-mi este mai bine aici, poate pentru că știu că nu mă răzgândesc prea ușor.

Sigur, am primit mai multe întrebări sub forma: „Ai de gând să te mai întorci?”,  dar am avut de cele mai multe ori senzația că interlocutorii știau răspunsul dinainte și că-i interesa mai mult forma decât fondul discuției.

Din contră, am purtat destule conversații pe tiparul „aș vrea să plec și eu”.   

De schimbat, în România ar trebui să se schimbe foarte multe, dar nu de dragul meu. Și poate nici de dragul celorlalți care au plecat, în măsura în care nu se simt complet alienați în țara „adoptivă”.

Ar trebui să se schimbe pentru cei care mai rămân, dintr-un motiv sau altul.

Schimbările? Multe și repetate de atâtea voci, în atâtea moduri, încât nu știu dacă mai are rost să mă alătur și eu „corului”. Dar, de ce nu, până la urmă?

Foarte pe scurt și foarte pe larg:

Dar, repet, nu pentru mine ar trebui să se întâmple astfel de schimbări. Eu nu am de gând să mă întorc în țară. Am dat 27 de ani României, consider că e mai mult decât suficient!

Dacă mă mut de aici, am să mă mut într-o altă țară „străină”. Nu mi-a plăcut niciodată familiaritatea excesivă.

#maiviiacasă

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€