Cinci veacuri de singurătate

Iulia Marin

Redactor

În urmă cu mai bine de 500 de ani, printre desenele și meditațiile filosofice cuprinse în cele 12 volume ale monumentalului său Codex Atlanticus, alături de arme nemaivăzute și de aparate de zbor care stârneau scepticismul, Leonardo da Vinci imagina și un instrument muzical.

Genialul inventator se mărginise la a-l desena, astfel că, vreme de jumătate de mileniu, nimeni nu a reușit să-l construiască. Până când, în 2009, muzicianul polonez Sławomir Zubrzycki (52 de ani) s-a întrebat: oare cum ar suna instrumentul lui Da Vinci?

O orchestră în catedrală

Suntem la Palatul Bragadiru din București, e seara de marți a Festivalului de Muzică Veche, și în fața noastră se găsește, uimitor, viola organista, minunăția care, timp de 500 de ani, a fost doar o idee a lui Leonardo ce părea condamnată la uitare.

Publicul venit la concert așteaptă ca Zubrzycki să o trezească la viață, așa cum o face din 2013 încoace, când sunetul ei a făcut, pentru prima oară, înconjurul lumii.

Să o trezească, fiindcă este vorba despre o ea, după cum avea să ne spună artistul.

Blițurile telefoanelor mobile ticăie cu o muzică proprie: femei și bărbați, tineri și bătrâni, cu toții fotografiază odorul polonezului. Deocamdată, viola organista pare un obiect într-un muzeu și doar strălucirea vopselurilor pastelate, în nuanțe de roz și albastru, sugerează că e vie: un copil de câțiva ani, dar cu suflet centenar.

Treptat, zumzetul și foșnetele se estompează. O doamnă scoate o batistă de hârtie și tușește discret; un bărbat își așază ochelarii pe nas; pantofii unor fete care urcă spre etajul I scârțâie pe trepte; câțiva își dreg vocea.

Zubrzycki intră grăbit și salută scurt, parcă ar fi în trecere. Se așază, după care își potrivește sacoul lung, care seamănă cu veșmintele preoților catolici, astfel încât poalele să îmbrace taburetul.

Răsfoiește câteva pagini de partituri și începe să cânte, fără să ia seama la audiență, ca un bărbat îndrăgostit care, îndată ce a venit dintr-o călătorie, mai întâi își sărută iubita și abia apoi, într-un târziu, conversează cu musafirii care-l așteptau.

Iulişca invadatoarea

Fără să exagerăm, putem spune că acolo unde crește iulișca, totul în jur dispare.

Renegatul. Povestea lui John Constantin Brâncuşi Moore

Fiul renegat de Constantin Brâncuși, azi în vârstă de 82 de ani, şi-a povestit viaţa cineastului român Ionuţ Teianu.

Ascultăm Les voix humaines, piesă compusă de Marin Marais în secolul al XVII-lea.

Ascultăm? De fapt, ochii publicului sunt ațintiți asupra polonezului, care pare mai degrabă un scrimer decât un pianist înflăcărat.

Mișcările sale sunt executate sportiv, degetele nu aleargă pe clape, ci se plimbă, cumva, riguros, iar piciorul apasă pedala de lemn care face legătura cu mecanismul corzilor.

Dar muzica? Pentru o profană ca mine, muzica pe care Zubrzycki o creează cu ajutorul intuiției lui da Vinci pare a fi cea a unei întregi orchestre: într-un răstimp scurt, și într-o singură piesă, se aud orga, pianul, vioara și, mereu învăluitoare, violencelele.

Sunetele picură în ureche ca acelea produse de un pian, dar, în loc să se stingă, se amplifică într-un soi de ecou, ca și cum ar fi emise într-o catedrală.

Probabil că așa se explică de ce, pe parcursul unei singure bucăți muzicale, ba cobori, melancolic, într-un marș funebru, ba ridici privirea și te trezești inundat de soare, în mijlocul unui câmp de maci pictat de Van Gogh.

Viola organista

La finalul primei piese, polonezul se ridică și se prezintă. Ne spune că a ales piese din secolele al XVI-lea și al XVII-lea, compuse pentru viola da gamba, instrument apărut în Spania secolului al XV-lea și devenit popular în perioada Renașterii, când da Vinci și-a creat opera.

Singura piesă gândită pentru un instrument similar, nemțescul Bogenclavier (în traducere literală, pian cu arcuș), este o sonată compusă de Carl Philipp Emanuel Bach (fiul lui Johann Sebastian).

Asta ne învață Zubrzycki, cu promisiunea că această piesă va fi altfel.

Într-adevăr, spre deosebire de celelalte bucăți din concert, sonata lui Bach are o textură mai lejeră. Viola organista, care până acum a strigat exaltată ori s-a tânguit, toarce acum ca o felină îndestulată.

În finalul concertului, pentru a demonstra versatilitatea instrumentului, polonezul interpretează Les Folies d’Espagne, 32 de cuplete aparținând aceluiași Marin Marais. Inspirate din muzica populară a ibericilor, „Nebuniile” se desfășoară pe ritmuri săltărețe și te transportă, parcă, în fața unui pahar cu vin roșu, sec și aspru.

Unii ascultători stau cu ochii închiși și clatină din cap. Alții se apleacă în față, ca și cum s-ar teme să nu le scape nimic. Numai Zubrzycki este egal cu sine însuși de la început până la final. Creează impresia că nu el cântă, ci viola organista interpretează cu foc, de una singură, în timp ce el abia de-o atinge, încurajator, pe clape.

Două rânduri de aplauze de câteva minute acompaniază o cădere metaforică a cortinei. Artistul pleacă, se întoarce zâmbind, parcă surprins de reacția sălii, mai mângâie de câteva ori clapele și pleacă din nou, în timp ce oamenii bat din palme fără oprire.

Se întoarce încă o dată și cheamă publicul să se apropie de ea, să o vadă, să o pipăie, să-i deslușească misterul.

"Eu nu cânt. Eu conversez cu ea"

Vestea că instrumentul închipuit de Leonardo la jumătatea mileniului trecut a fost asamblat de un polonez s-a răspândit, în 2013, încă de la primul concert al lui Zubrzycki. El a ajuns, astfel, să fie căutat și să devină personajul unor materiale de presă realizate de BBC, The Telegraph, France 24, Corierre della sera, Japan Times, Hindustan Times, CNN…

Nouă ne-a povestit, timp de câteva minute, cum i-a dat viață, cât a muncit să pună tambur la tambur și de ce l-a tentat tocmai schița lui Leonardo.

Ideea i-a fost livrată de un prieten, tot muzician și tot polonez, Kazimierz Pyzik, care i-a vorbit despre claviolin, instrument construit în 1830 de către un preot. Claviolinul nu a rezistat – singura dovadă a existenței sale fiind o scurtă descriere dintr-un vechi ziar leșesc, Kurier Warszawski.

„Am fost mișcat de vestea că acel instrument, claviolinul, avea o trăsătură unică: clapele pianului produceau, la atingere, sunetele date de instrumentele cu coarde”, își amintește Zubrzycki.

Dornic să vadă cum funcționează, el a construit, în 1992, o copie a unui clavicord – instrument creat de Johann Silbermann în 1775, care însă nu putea fi utilizat în spectacole, fiind mult prea silențios.

În cercetările sale a dat peste schița lui Da Vinci, inclusă în notițele acestuia din Codex Atlanticus, care sunt păstrate la Biblioteca Ambrosiana din Milano. Între timp, a descoperit și alte instrumente similare, păstrate în diverse țări ale lumii. Odată încheiată cercetarea, în 2009, s-a apucat de lucru.

„Eram fascinat de astfel de construcții și am decis să fac asta. Însă trebuia să știu cum ar fi sunat. Am găsit câteva descrieri, am citit că sunetele produse ar semăna cu acelea ale unei viola da gamba.

În acel moment, mi-am spus: Oau! E minunat, muzica unui astfel de instrument este încântătoare. Deci, dacă l-aș avea, aș fi cel mai fericit! A durat 4 ani, am petrecut 4 ore în fiecare zi pentru a o construi. A fost dificil, dar frumos, am savurat acea perioadă.”

În ceea ce privește materialele, polonezul spune, modest, că s-a bazat pe lemn și pe metal. În alte interviuri, chestionat – cum altfel – dacă are vreun secret, Zubrzicki devenise brusc reținut: secretele nu se spun.

La București, el a petrecut, totuși, câteva minute cu spectatorii care au rămas după concert, curioși cum funcționează instrumentul.

Dacă s-a gândit vreodată că va avea un asemenea succes? Mărturisește că a bănuit.

„M-am gândit să susțin câteva concerte, însă ce s-a întâmplat după prima interpretare, când Agenția France Presse a venit la concert… Mă gândisem că poate vor apărea câteva persoane în public, dar sala de concert a fost plină! Apoi, nu mi-am imaginat că fiecare ziar va scrie despre asta. Am citit, cred, sute de ziare, după care m-am oprit. Asta înseamnă că Da Vinci este un adevărat simbol al culturii noastre. Din păcate, nimeni nu vorbea despre muzicianul Da Vinci atât de mult, asta și pentru că schița se afla la Milano, îngropată în hârtii.”

Zubrzycki exemplifică sunetul ca de arcuș al violei organista:

Ce urmează? Zubrzycki spune că are numeroase cereri de la muzicieni care vor să cloneze viola organista. El însuși ar vrea să construiască o copie, fiindcă va face un turneu în Statele Unite.

„Îmi e teamă să zbor cu acest instrument, mai ales pentru că e unicat. Poate fi un punct de plecare să mă gândesc la multiplicare, dar încă mai trebuie să petrec timp cu ea„.

Ea?

„Absolut! Eu și ea purtăm o conversație. Eu nu cânt propriu-zis: purtăm un dialog. Iar ea, viola, e ca o femeie. Dacă are chef, mă ascultă; dacă nu, trebuie să o ascult eu pe ea.”

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€