Cinci filme despre care n-am scris în 2016

La final de an, vă recomand cinci filme recente despre care nu am apucat să scriu în cadrul acestei rubrici.

Patru dintre ele nu au fost proiectate în cinematografele de la noi. Motivul nu ţine de calitatea lor, ci fie de lipsa unui producător îndeajuns de puternic care să le distribuie la nivel internațional, fie de caracterul lor de nişă, ca subiect sau ca stil.

*

Homme Less (regia: Thomas Wirthensohn)

Fotograf de ocazie, poliglot, fost model, uneori Moş Crăciun, cu un trecut din care se hrăneşte şi cu un prezent neclar, Mark se află într-o permanentă luptă pentru supravieţuire.

Trăieşte în New York, dar doarme pe unde apucă. De câţiva ani, majoritatea nopţilor şi le petrece într-un sac prăvălit peste un izolir, pe acoperişul unei clădiri din oraş.

Cu toate astea, Mark se îmbracă bine şi participă la evenimente mondene. Deseori, agaţă tipe pe stradă pentru a le fotografia. Cu siguranţă, nu e homeless-ul tipic.

Ajuns la vreo 50 de ani, are ceva bani puşi deoparte şi multe amintiri plăcute. Însă felul lui de a fi, nehotărât şi hoinar, i-a adus ratarea.

Acest film despre condiţia umană merită să fie văzut mai ales pentru personajul lui Mark, dar şi pentru modul discret şi sensibil în care se construieşte un studiu de caz.

*

Knight of Cups (regia: Terrence Malick)

Construit pe modelul unui videoclip, acest film conţine o poveste spusă prin voice over şi o alta la nivelul imaginii. Uneori, acestea se intercalează la modul concret. Alteori, legătura lor e doar sugerată, așa cum textul e deseori pretextul unei alte idei.

Protagonistul (interpretat de Christian Bale) este un scenarist de succes în Los Angeles, ale cărui căutări existenţiale sunt urmărite timp de mai multe săptămâni.

Să AI sau să n-AI. Dilema privind alfabetizarea copiilor în inteligență artificială 

Ce înseamnă alfabetizarea în AI? De ce este urgentă rezolvarea ei? Cum se raportează la subiect cinci țări europene care se află pe un spectru care merge de la interzicere la adoptare în masă? Și, nu în ultimul rând, ce se poate face în România, unde autoritățile trebuie să navigheze și apele tulburi ale analfabetismului funcțional? Încercăm un răspuns în continuare. 

Povestea Lay’s pe care nu o știai: drumul cartofului, din câmp la fabrică și la „Mica Unire în bucate” (P)

„Povestea Lay’s pe care nu o știai” este o serie realizată de Amintiri Gustoase, care creează punți gastronomice între generații și se află mereu în căutarea brandurilor ce vorbesc tinerilor prin gust. Provocați de PepsiCo, am pornit pe drumul cartofului pentru a descoperi lucruri mai puțin cunoscute despre chipsurile Lay’s: sunt făcute din cartofi crescuți sustenabil, în ferme atent selecționate, iar gustul lor ajunge astăzi în 18 țări din Europa.

Terrence Malick lucrează în parabole şi metafore, ceea ce transformă filmul într-o experienţă care, mai presus de cuvinte, trebuie trăită.

*

Brokerii Apocalipsei (regia: Adam McKay)

Pentru că a fost proiectat în cinematografele de la noi la începutul lui 2016, se poate să fi uitat deja de acest film. El spune povestea unor brokeri americani care pariază împotriva sistemului bancar, în perioada de dinaintea crahului financiar din 2007.

Inspirat de o istorie autentică, regizorul Adam McKay lucrează foarte concret şi oferă, pe lângă o poveste spumoasă, o lecţie de practici financiare, cu întindere spre modul alambicat și aproape mistic în care funcţionează bursa.

Amuzant şi cald, dar, totodată, tulburător prin perspectiva asupra lumii în care trăim, The Big Short a fost una dintre surprizele plăcute ale cinematografiei hollywoodiene din anul care se încheie.

*

Humans (serial)

Serial britanic al postului de televiziune AMC, Humans discută un subiect foarte în vogă: inteligenţa artificială.

Într-un viitor apropiat, populat de roboţi construiţi pentru a ne ajuta în treburile casnice sau la job, familia Hawkins cumpără un robot pe nume Mia, care ascunde un trecut ieşit din comun.

Minuțios documentat în plan ştiinţific, Humans propune un scenariu pentru o omenire marcată de piaţa şi dezvoltarea roboticii.

Schema narativă, care lucrează bine cu prejudecăţi, cuprinde felul în care diverși oameni reacționează când sunt puși în fața unor idei revoluționare care le sunt complet străine.

Societatea se simte ameninţată de roboţii cu conştiinţă de sine, așa că aceștia sunt nevoiți să pornească într-o luptă agitată pentru supravieţuire.

*

Chevalier (regia: Athina Rachel Tsangari)

The Lobster, al lui Yorgos Lanthimos, și Chevalier, al Athinei Rachel Tsangari – care a fost producătoarea câtorva dintre filmele lui Lanthimos – sunt cele mai bune proiecte cu tentă absurdă pe care le-am văzut în 2016.

Ambele filme provin dintr-un mediu elen care, în ultimii ani, şi-a făcut un renume din astfel de demersuri suprarealiste.

Povestea din Chevalier e simplă: şase prieteni aflaţi în vacanţă pe un iaht se plictisesc de moarte. Fiecare vrea să demonstreze că e cel mai bun şi să se legitimeze astfel ca lider al grupului, aşa că se pun de acord să joace un joc.

Regulile sunt cât de poate de generale: jocul va cuprinde totul, de la mâncare sau somn până la comportament. Lucrurile escaladează, iar filmul devine unul neapărat de văzut.