Chișinău way: cinci tablouri dintr-un oraş îngheţat

Iulia Marin

Redactor

Unui cetăţean român care trece întâia oară Prutul, Republica Moldova îi apare ca un ținut în afara timpului sau ca o variantă şi mai cenuşie a României din anii ’90.

Textul de față este o mărturie subiectivă, în cinci acte, a unei prime întâlniri cu ţara de dincolo de Prut.

Rusofonul și casetofonul

Ziua 1, ora 17. Într-un parc aflat în sectorul Centru din Chișinău, pe una dintre alei e mare forfotă: zeci de tineri, băieți și fete, dansează și ascultă hip-hop în limba rusă la un radiocasetofon cu aspect vintage, așezat pe una dintre bănci.

Deși temperatura e aproape de pragul înghețului, unii poartă doar hanorace negre, jeanși largi și adidași colorați, aproape fosforescenți. De altfel, pentru că parcul e lipsit de felinare, doar zgomotul și încălțările fistichii le dau de veste trecătorilor că aici e o adunare.

Nu departe de locul unde dansează tinerii, o boxă suspendată pe unul dintre stâlpii din parc îngână un șlagăr în limba română.

Dorul, sărutul și frumoasa din cântec se îneacă în refrenul rusesc „davai do svidania” („hai, la revedere”), repetat obsesiv.

Hotel Chişinău.

„Welcome to Hotel Chișinău”

Ziua 1, ora 22. Pe bulevardul Ștefan cel Mare, la o aruncătură de băț de Academia de Științe a Moldovei, se află unul dintre cele mai vechi hoteluri din centrul capitalei: Hotel Chișinău.

În camera de hotel – care te întâmpină, strategic, cu instrucțiuni în caz de incendiu afișate în română, engleză și rusă -, se află trei oglinzi mari, un dulap cu două uși de unde te poți servi cu pături groase, un frigider dezafectat și un televizor care „prinde” circa 40 de canale, dintre care vreo 36 sunt în limba rusă.

Iulişca invadatoarea

Fără să exagerăm, putem spune că acolo unde crește iulișca, totul în jur dispare.

Dughin, la București: "Noi, rușii, am comis multe nedreptăți în raport cu România"

Discursul ideologului Aleksandr Dughin, cu prilejul lansării volumului său "Destin eurasianist" la București, a fost mult mai temperat decât ideile din carte.

În baie sunt un săpun Fax și câteva prosoape, însă apa caldă se lasă așteptată.

De altfel, încă de la intrare, frumoasa recepționeră cu ochi de căprioară a fost amabilă și ne-a avertizat: durează cel puțin cinci minute până vine apa caldă.

A avut dreptate: „cel puțin cinci” poate însemna și 35-40 de minute.

Prin fereastra închisă cu zăvoare, proaspăt vopsită, se zărește bulevardul Ștefan cel Mare: brodat, de o parte și de alta, cu magazine de bijuterii sau de lenjerie, dureros de strălucitoare și mai mereu pustii din cauza prețurilor pipărate.

Între timp, pe unul dintre posturile tv în limba română, o moderatoare blondă, la vreo 40 de ani, prezintă „vedetele de la București” care urmează să încânte Chișinăul: Fuego, Paula Seling, Ducu Bertzi și Nicolae Furdui Iancu.

Apoi invită în platou o tânără tunsă bob, designer de căciuli, care își prezintă creațiile: tricoturi împodobite cu pietre strălucitoare, geometrice, colorate. „Se pare – spune ea pe un ton complice – că acestea au foarte mare căutare în capitala României, București”.

Pentru cineva care nu a văzut niciodată Bucureștiul, vorbele ei ar sugera un paradis urban. De ce? Datorită dialogului care urmează.

– Cât costă una?, întreabă moderatoarea.

– De la o sută de euro pornește prețul. 

– Vai, și se cumpără la București așa ceva?!

– Se cumpără, sigur. Recent, o clientă a achiziționat două: una pentru ea și una pentru fetița ei!

Moderatoarea privește cu jind, în vreme ce operatorul filmează, din unghiuri diverse, turbane tricotate, fesuri cu moț și cu ștrasuri, bonete cu împletituri, berete garnisite cu pietre sclipitoare și tot felul de cușme de blană.

– Ați auzit, doamnelor și domnilor: așa ceva, iată, se poartă la București!, mai spune moderatoarea, în timp ce probează un turban ciocolatiu.

Rutiera

Ziua 2, ora 8. Chișinăul doarme încă, în acordurile bizantine care răsună la tot pasul din biserici. Autobuzele trec rar la ora asta, iar dacă vrei să ajungi la periferie, un taxi e mai sigur.

Aici, o cursă cu taxiul are două prețuri: 30 de lei moldovenești (aproximativ 6 lei românești), dacă destinația se află în zona centrală, și 35 de lei moldovenești, dacă mergi în cartiere. Bon fiscal nu se eliberează.

Dacă preferi autobuzul, pentru distanțe mai scurte, degeaba te uiți după case de bilete: nu există. Plătești direct la șofer echivalentul a 50 de bani românești pentru o cursă.

Cum destinația noastră se află spre periferie, comandăm un taxi din hotel. Șoferul devine iritat când îl întrebăm încă o dată prețul.

– Nu v-au zâs de la hotel? 35 de lei!

– Voiam să ne asigurăm...

Omul conduce cu viteză pe străzile din Chișinău, fără să mai scoată o vorbă, dar păstrează pe buze un surâs ironic.

Avea să fie prima și ultima călătorie cu un taxi: la întoarcere, niciunul dintre șoferi nu mai răspunde comenzii de la dispecerat. Într-o stație, câteva femei ne explică: „Pe aici nu trece autobuz, taxiuri vin rar. Doar cu rutiera se circulă”. 

Rutiera – un microbuz – sosește după alte 30 de minute. Ne înghesuim zeci de persoane, unele în picioare, în vreme ce șoferul vorbitor de limba rusă îi instruiește pe norocoșii care prind locuri pe scaune.

O tânără cochetă, cu botine înalte, rochie și o căciulă de blană de sub care se ivesc bucle castanii, rămâne în picioare, rezemată de unul dintre scaune. Scoate din geantă o cărticică de rugăciuni din care citește șoptit.

Un bărbat așezat lângă ea o privește câteva clipe și, din senin, începe s-o mângâie pe coapsă. Ea tresare, mai întâi speriată, îl privește cu reproș, dar tace. El izbucnește în râs și, în vreme ce rutiera trece pe lângă o biserică, se închină, amin.

Plăcinta cu varză à la rus

Ziua 2, ora 14. O prietenă aflată în Chișinău, pe care mă pregătesc să o vizitez, mă roagă să-i duc o plăcintă cu varză. Revenită pe bulevardul Ștefan cel Mare, caut o patiserie printre numeroasele magazine de bijuterii, agenții de schimb valutar și restaurante, dar misiunea pare imposibilă.

Într-un târziu, zăresc din stradă, într-un locșor întunecat, o vitrină în care sunt expuse plăcinte. Arată mai degrabă ca o cantină care servește și drept bar.

De altfel, încă de la intrare, regret că m-am aventurat dincolo de prag: e un local întunecos, iar murmurul care se auzea din stradă încetează de cum intru.

Perechi de ochi neprietenoși mă scrutează, ca într-un western, iar din spatele tejghelei, o femeie mi se adresează în rusește. Neavând de ales, îi spun în română:

– Aș dori, dacă aveți, o plăcintă cu varză.

Femeia se încruntă și continuă să mă întrebe ceva în rusă. Încerc prin semne, poate nu știe limba română.

În același timp, un bărbat cu părul rar și lung se așază lângă mine la bar, își alungește gâtul în direcția mea și zice și el câteva cuvinte în rusă. Îi simt răsuflarea în obraz.

– Cola la jumate sau la sticlă de 0,33?, întreabă vânzătoarea, aspru, într-o română aproape fără cusur.

Tresar, dar răspund.

Pentru o clipă, îmi întorc privirea spre bărbatul care mă contemplează încruntat. Suntem la doar câțiva centimetri distanță și ne privim ochi în ochi.

Femeia trântește o sticlă de Cola pe tejghea, apoi plăcinta – pe o farfurie.

– Puteți să o puneți la pachet, vă rog?

Îmi răspunde, încă o dată, în rusește, dar învelește plăcinta într-o hârtie. În tot acest timp, bărbații din încăpere tac și urmăresc scena. Ne auzim reciproc respirația.

Iau pachetul și plec, petrecută de privirile lor, în semiîntuneric.

Bătrâna cu chibrituri

Ziua 2, ora 15. Un vânt înghețat spulberă frunzele de pe șosea, iar norii se scutură de lapoviță. Străzile sunt aproape pustii, iar cei câțiva pribegi încotoșmănați au chipurile acoperite cu fulare groase.

Singură și surprinzătoare, ca o oază în pustiu, strada Armeneasca din sectorul Centru dă în clocot ca un samovar.

Aici, într-o piață care se întinde pe sute de metri, tot felul de femei bătrâne au scos pe tarabe căciuli, ciorapi din lână, ceaiuri din plante, glastre cu flori, cărți poștale, ace de siguranță și de cusut, fructe și legume.

Mai toate poartă broboadă, vestă groasă din lână, șorț peste fusta lungă și cizme de cauciuc.

Niciuna nu strigă: așteaptă cumpărătorii, uneori cu un licăr de speranță în ochi.

„Mereu e plin de băbuțe pe Armenească, săracele”, îmi spusese cineva. „Le vezi uneori și când plouă, și când ninge, ies să vândă ce au prin casă, fiindcă nu se-ajung cu pensia.”

Într-adevăr, unele vând paltoane vechi, broderii colorate, cravate și costume ale răposaților lor soți.

Cei care au ieșit azi din case nu caută însă vreun chilipir, ci se deplasează în josul Armeneascăi, căutând bananele, mandarinele, roșiile și castraveții care se găsesc din plin ceva mai încolo, la tarabele din piață.

Oamenii trec fără să le vadă: fac parte din peisaj.

Singură, o bătrână oarbă, așezată pe asfaltul umed, înșiră mătănii și se roagă. În fața ei, pe o poliță, niște cutii de chibrituri distruse de ploaie.

Femeia parcurge, una câte una, boabele metanierului și rostește monoton:

„Doamne miluiește, Doamne miluiește, Doamne miluiește!”

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€