Cercul ignoranței: cum îi condamnă statul român la sărăcie pe cei deja excluși de societate. „Instituțiile care aplică amenzi îi țintesc pe oamenii cei mai vulnerabili”

„Instituirea venitului minim garantat se întemeiază pe principiul solidarităţii sociale, în cadrul unei politici naţionale de asistenţă socială.” (Legea 416/2001)

Alexandra* are 34 de ani și opt copii, dintre care cel mai mic are patru ani, iar cel mai mare 17. Multă vreme a locuit într-o fostă cazarmă a armatei, în cartierul  Bucureștii Noi, de unde a fost evacuată în luna mai 2021. 

A vrut și ea o locuință socială, ca să nu mai stea pe te miri unde. Chiar a depus dosar la Primărie, dar i s-a spus că nu sunt locuințe, să aștepte. 

Ca să poată plăti o chirie, Alexandra – ca mulți alți oameni care trăiesc într-o stare de sărăcie perpetuă, sau ceea ce sociologii numesc, mai academic, „precariat”, are nevoie de un ajutor financiar. Pe care în mod normal i l-ar putea da DGASPC-ul care ține de sectorul în care locuiește. 

Beneficiile sociale sunt reglementate prin Hotărâri de Consiliu Local (HCL-uri) – însă aceste HCL-uri aplică, în fapt, legea 416/2001, prin care „familiile şi persoanele singure, cetăţeni români, au dreptul la un venit minim garantat ca formă de asistenţă socială”.  

Ca să-și păstreze șansa la acest ajutor social însă, Alexandra merge peste tot pe jos. Deși nu se specifică în lege că doar cetățenii cărora le plac plimbările au dreptul la asistență socială, Alexandra n-are altă soluție: 

„N-am bani să plătesc cartelă, astea, pe mașină, și mi-e frică când văd controlorul. Nu mă mai urc. Pentru că dacă iau amendă, nu mai primesc bani de chirie.”

Asta deoarece, conform unei alte legi, votate tot de Parlamentul României, legea asistenței sociale nr. 292/2011, articolul 9, aliniatul 9:

„Beneficiile de asistenţă socială finanţate din bugetul de stat şi, după caz, din bugetele locale se acordă sub rezerva achitării de către beneficiar a obligaţiilor de plată faţă de bugetul local.” 

Legea nr. 292/2011, art. 9, al. 9

Cu alte cuvinte, orice amendă duce automat la sistarea unor beneficii sociale. Inclusiv o amendă pe mijloacele de transport în comun. 

Alexandrei i-a fost respinsă cererea pentru ajutor de urgență și de chirie tocmai din acest motiv: pentru că avea amenzi de la STB, dar și amenzi din starea de urgență, 2000 de lei ea, 500 de lei partenerul ei, primite pentru că nu aveau declarațiile pe proprie răspundere completate corect.  

„Ce era să fac”, povestea Alexandra la începutul lunii mai pentru PressOne, „să mă duc să-mi caut iar o abuzivă (casă ocupată abuziv, n.r.)? Mi-au zis, îmi pare rău, n-am ce să-ți fac, ținem aici chiria până plătești la taxe și impozite amenda.” 

Până de curând, Alexandra a lucrat într-un restaurant dintr-un mall, la spălat vase. Dar, din cauza pandemiei, restaurantul s-a închis. Iar chiria casei în care locuiesc acum toți cei zece membri ai familiei este 1700 de lei. De amenzile din starea de urgență s-a ocupat un ONG, așa că, momentan, Alexandra și ai ei pot beneficia de un ajutor pentru plata chiriei.

Atât timp cât nu-i prinde vreun controlor fără bilet.

„Viață fără lipsuri nu există, dar mulțumesc lui Dumnezeu că am apă”

Maria* are 22 de ani și a crescut într-un centru de plasament. În timpul stării de urgență s-a dus într-o pădure să culeagă urzici, ștevie și leurdă. A fost prinsă de Poliție și a primit 5.000 de lei amendă. 

Maria are doi copii cu partenerul ei, cu care a și locuit, o vreme, într-o „casă abuzivă”, cum îi spune ea, (casă ocupată clandestin, n.r.) de pe Calea Griviței. Fără apă, fără curent, cu copiii de doi și patru ani. 

„Am stat stat un an fără lumină, fără apă. Căram de la șase-șapte stații cu căruciorul. E foarte greu. Ne încălzeam la sobă. Stăteam cu lanterna, o încărcam și noi pe unde apucam”, povestește ea.

Acum nu mai stau în “abuzivă”, stau în chirie. Dar singurul motiv pentru care primește ajutorul de chirie este pentru că fost ajutată, ca și Alexandra, de un ONG să-și plătească amenzile. 

Cel mai tare o bucură faptul că are apă curentă și că își poate ține copiii curați. 

„Dacă nu am să le spăl, nu pot. Mai bine să le spăl, să fie sănătoși, să le fac o băiță, să aibă o lenjerie curată. Le prăjesc cartofi, dar sunt sănătoși. Nu poți să stai în mizerie toată viața. Omul fără apă și fără lumină, mai ales cu copii mici, nu e om. Viață fără lipsuri nu există, dar mulțumesc lui Dumnezeu că am apă. Sunt cel mai mulțumită de apă.” 

“Aceste persoane nu se pot apăra sau contesta”

Doina Prescură, Șef Serviciu Prevenire la DGASMB Sector 1, susține că oamenilor li se explică de la bun început că, dacă au amenzi, nu mai pot primi ajutoarele sociale. 

“Consilierea este făcută de așa manieră încât oamenii știu de la început că nu trebuie să aibă datorii, fiindcă nu mai pot primi ajutorul. Acum e și problemă de cât de responsabil ești, adică am înțeles, nu ai bani, nu poți să plătești un impozit sau o taxă. Dar dacă iei frecvent amenzi pentru te miri ce, parcă… Eu sunt de părere că orice om trebuie ajutat. Dar țelul pentru care acea persoană trebuie ajutată este pentru a depăși o situație”, explică Doina Prescură pentru PressOne. 

Tot ea susține că oamenii sunt consiliați despre cum pot contesta amenzile primite pe nedrept, dar și, la fel de importantă ca sprijinirea lor, e responsabilizarea.  

„În momentul în care cineva vine și îți explică că poți să scapi de o amendă abuzivă mergând în instanță, eu te mai ajut, uite așa se face întâmpinarea la instanță. Partea de responsabilizare este foarte importantă. Fiți convinsă că aici oricine face o consiliere completă și le spune: e o amendă pe care o consideri abuzivă. Ai aceste căi de atac. Uite asta trebuie să faci.

Întotdeauna le-am spus că indiferent ce probleme au cu poliția, cu legea, că mai vând trei ghiocei în piață, și-i amendează, măi, cum ai primit-o vino cu ea la mine. Că unii nu știu să scrie. Unii nu înțeleg ce scrie acolo, limbajul de lemn. Vino cu ea la mine, dar imediat, ca să nu depășim termenele de contestare. Și atunci responsabilul de caz îți spune ce ai de făcut. Doar așa se dezvoltă. Altfel nu facem altceva decât să creăm o dependență care nu-i ajută nici pe ei.

Mâine-poimâine se poate schimbă legislația, nu vom mai avem aceste măsuri de suport la dispoziție, e posibil. Și atunci? Învățându-i să stea cât mai mult pe picioarele lor vor avea șanse mult mai mari”, mai spune Doina Prescură.

La polul opus, Ioana Vlad, de la Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire, susține, însă, că oamenii nu vor contesta amenzile abuzive, pentru că nu au educația necesară pentru a face asta, dar și pentru că nu au oricum încredere în instituții.  

„S-au făcut niște abuzuri imense. Instituțiile care aplică amenzi îi țintesc pe oamenii cei mai vulnerabili. Avem persoane care acumulează zeci de mii de lei de amenzi. Aceste persoane nu se pot apăra sau contesta, nu putem vorbi de acces la justiție”, spune Ioana Vlad.  

Amenzile părinților se răsfrâng asupra copiilor cu handicap

Condiționarea beneficiilor sociale de plata amenzilor nu se aplică doar la ajutoarele de urgență și ajutoarele pentru plata chiriei. Ele se aplică și în cazul stimulentelor pentru copii cu handicap și pentru integrarea socială a persoanelor adulte cu handicap, acordate de DGASMB. 

Conform informațiilor oferite de DGASMB și DGASPC-urile de la sectoare la solicitările PressOne, doar în aprilie 2021 au fost acordate peste 6.000 de stimulente pentru copii cu handicap și peste 50.000 de stimulente pentru integrarea socială a persoanelor adulte cu handicap. 

Însă, tot conform DGASMB, lunar aproximativ 5-6.000 de aplicanți sunt respinși din cauză că figurează cu datorii la bugetul local. 

Lunar, 70 dintre aceste ajutoare suspendate sunt pentru copii cu handicap. 

Cu alte cuvinte, dacă părinții primesc amenzi, nici copiii cu handicap nu-și mai primesc ajutoarele. 

Doar schimbarea legii poate ajuta

Atât vocile din societatea civilă, precum cea a Ioanei Vlad, cât și cele din asistența socială oferită de stat, cad de acord asupra unui singur lucru: doar o inițiativă de modificare a legii 292 îi va putea scoate pe oameni din această situație.

Oana Țoiu, președinta Comisiei pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților, susține, însă, că primăriile au, totuși, o oarecare libertate de a-și autogestiona politicile de acordare a beneficiilor sociale, în ciuda legii:  

„Primăriile pot să vină cu propriile politici publice. Nu e o obligație pe care o are primăria. Ceea ce înseamnă că primăriile pot să-și pună constrângeri sau algoritmi proprii de a da ajutoare. (…) Și aici, primăriile pot să treacă criterii de genul datorii. 

Teoretic, poți să faci un cadru național care să spună că toate ajutoarele acordate de primării ar trebui date indiferent de plata taxelor locale, doar că mă rog, în mod normal, principial, comunitățile ar trebui să aibă oarece libertate de a se autoguverna.”

Tot ea precizează, însă, că amenzile sunt cu totul altceva: 

„Există, într-adevăr, în legea 292/2011 condiționalitatea de plată a datoriilor locale pentru ajutoarele pe care le decide administrația locală, dar tipul ăsta de datorii sunt impozite pe proprietate, impozit pe automobil, amenzi. Amenzile țin de încălcarea unor reguli. (…) Dacă există cazuri de oameni care voiau ajutor de chirie și nu pot beneficia pentru că au amenzi neplătite, guvernul poate lua în calcul o amnistie pe o parte a acestor amenzi date în perioada de pandemie pentru anumite grupuri vulnerabile.”

Fiecare primărie își face, însă, propriile reguli

Există totuși o primărie de sector care nu condiționează plata beneficiilor sociale de plata taxelor și impozitelor locale. Conform DGASPC Sector 5, la sfârșitul lunii mai în jur de 1.500 de persoane figurau ca beneficiari ai unei forme de ajutor social (ajutor de urgență, ajutor de încălzire, ajutor pentru plata chiriei sau un alt tip de ajutor social lunar). 

Mai exact, 1.383 de persoane figurau ca beneficiari ai ajutorului de urgență la sectorul 5, în timp ce la sectorul 1 erau doar 178 de beneficiari. 

Însă la sectorul 6, doar 20 de familii au beneficiat de o formă de ajutor social de urgență. 12 dintre acestea au avut probleme medicale sau au avut nevoie să acopere cheltuieli de înmormântare. Asta deși nici în sectorul 6 aceste ajutoare nu sunt condiționate de plata datoriilor la bugetul local. 

La sectorul 3, doar 14 persoane au primit o formă de ajutor de urgență sau de ajutor social comunitar. Și aici plata acestora este condiționată de lipsa datoriilor la bugetul de stat. 

Sectoarele 2 și 4 nu au răspuns la solicitările PressOne, deși au trecut aproape două luni de când ele au fost făcute.

Cifrele variază atât de mult de la sector la sector, încât aproape că nici nu pare că se aplică aceeași lege în toate situațiile.

„În ultimii ani, discursul public s-a polarizat foarte mult înspre blamarea persoanelor precare”

La sfârșitul lunii iunie, premierul Florin Cîțu punea punctul pe i în rezolvarea problemei românilor care trăiesc într-o stare de sărăcie cronică: „Prea mulţi ani de zile banii s-au dus către asistenţă socială”, spunea el. E timpul să ne concentrăm pe investiții. 

Însă potrivit ultimelor date oficiale ale INS, în 2019, rata sărăciei a fost în România de 23,8%, iar în 2020 a urcat la 31%, ceea ce ne plasează în topul UE, pe locul doi, imediat după Bulgaria și chiar înainte de Grecia.

Unul din trei români trăiește în sărăcie în România. 

Vocile din societatea civilă – care lucrează, de multe ori, în mod direct cu acești oameni, susțin că, dimpotrivă, asistența socială e extrem de ineficientă în România și că nu ține cont de realitate. 

„Am avut o familie cu 27 de mii de lei amenzi acumulate, altele cu 20 de mii”, povestește Ioana Vlad de la Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire, un ONG care ajută familiile aflate în astfel de situații, în care riscă să fie aruncate în stradă din cauza penalităților impuse de stat. Beneficiarii sunt oameni care trăiesc uneori de pe-o zi pe alta. Datoriile nu le afectează doar accesul la beneficii, ci și îi descurajează să intre pe piața formală a muncii, mai spune Ioana Vlad. 

„Dacă te angajezi cu salariul minim pe economie, pe care ți-l iei pe card, te trezești cu 30% din salariu poprit pentru aceste datorii. Înseamnă că rămâi de fapt într-o stare de precaritate permanentă”, adaugă ea.  

Iar munca formală nu înseamnă doar taxe: înseamnă contribuții la sănătate și la pensie. „Dar dacă din 1400 de lei pe lună susții o familie cu trei copii și 400 de lei se duc la buget, pe plata amenzilor, îți faci un calcul. Oamenii se gândesc că mai bine iau mai mulți bani în mână, să se descurce cât de cât, decât să plătească la infinit niște amenzi uriașe”, adaugă Ioana Vlad.

Dacă sistemul de protecție socială este condiționat de astfel de lucruri, oamenii aflați în sărăcie chiar nu mai au nicio șansă, avertizează sociologii, care spun că singurul lucru care i-ar putea ajuta cât de cât ar fi o amnistie. N-ar fi pentru prima oară când acest lucru s-ar întâmpla în România, dar ar fi prima oară când ele ar viza persoanele defavorizate. 

„Hai să ne uităm cui i-a dat statul român amnistie pe persoană fizică și după aia o să înțelegem cum, de fapt, vorbim despre criminalizarea sărăciei”, explică Marian Ursan de la Asociația Carusel.

„Să vedem că a dat la niște oameni publici, inclusiv din zona politică. Deci cu ei s-a putut, cu săracii nu se poate.

Pentru că săracii nu contează și dacă greșesc, trebuie să plătească.

Este modul în care societatea înțelege să se raporteze la ei. Iar de scos din sărăcie nu putem s-o facem cu 2-3 măsuri. Ce putem este să le dăm un balon de oxigen. Ștergerea datoriilor de genul acesta ar putea reprezenta un pas înainte. Sunt oameni care vor să se angajeze, nu mai zic că n-au buletine și că nu îi ia nimeni în serios, dar când se trezesc cu toate amenzile alea, e descurajant. Nu facem decât să adâncim nivelul de sărăcie în care se află oamenii”, adaugă el.  

Amenzile sunt startul unui cerc vicios al excluziunii sociale, susțin vocile din societatea civilă. Cu cât ești mai sărac, cu atât ești predispus la a face niște munci informale pentru care poți fi amendat. 

Și, practic, excluziunea ta se adâncește în momentul în care din cauza amenzilor nu poți accesa decât o mică parte din ceea ce înseamnă protecție socială. 

„În ultimii ani, discursul public s-a polarizat foarte mult înspre blamarea persoanelor precare. Dar e important de înțeles că toate lucrurile astea au de fapt legătură cu dreptul la viață. Când condamni pe cineva la sărăcie și excluziune, îi negi dreptul la viață, indiferent ce argumente suplimentare ai avea: că muncește, că nu muncește, ce-a făcut acum cinci ani, de ce-a luat amenda aia. Toate deturnează cumva subiectul discuției.

Noi spunem: ok, judecă-l moral, dar n-are dreptul să trăiască decent? N-are dreptul la viață?”, se întreabă retoric spune Ioana Vlad, de la Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire.   

*Numele personajelor au fost schimbate pentru a le proteja identitatea