Cele cinci stele de la Cinque Terre

Lucian Muntean

Redactor

„Turiști… e plin de turiști! Pur și simplu nu mai ai loc de ei!”, răbufnește o tânără italiancă, cu vocea tăioasă și indignată, adresându-se unui cuplu în vârstă. Doamna îi răspunde oarecum amuzată: „Stai să vezi câți vor fi în plin sezon!”.

Surprind această scenă pe peronul gării din La Spezia, Italia. Sunt unul dintre cei aproape o mie de turiști care au ocupat pentru scurt timp acest loc de tranzit. Cozile nesfârșite de la bilete și de la biroul de informare, peroanele și pasajele sunt supraaglomerate.

Sunt oameni veniți din toată lumea cu o destinație comună: Cinque Terre.

Pe Riviera din nord-vestul Italiei, între Genoa și La Spezia se află unul dintre cele mai mici și mai noi parcuri naționale din peninsulă. Cele „cinci pământuri” sunt Monterosso al Mare, Vernazza, Corniglia, Manarola și Riomaggiore.

Agățate pe stânci, cu case ridicate realmente pe stâncă sau ascunse în micile golfuri accesibile doar dinspre mare, aceste sate au fost extrem de izolate și puțin cunoscute de-a lungul timpului.

În porturile naturale formate între stânci, puține familii de pescari se încumetau la o asemenea viață austeră. Pe versanții abrupți ai muntelui, localnicii au trudit să amenajeze terase succesive, pe care au cultivat măslini și lămâi.

Terenul era atât de accidentat, încât nu existau drumuri care să unească aceste sate. Oameni foloseau doar niște poteci periculoase care traversau terasele și stâncăriile.

Abia în secolul al XIX-lea, când în orașul La Spezia s-a instalat o parte din Flota Militară, s-a construit calea ferată care a facilitat legătura dintre cele cinci sate și conexiunea lor cu Genoa și Pisa.

Cu toate că aveau parte de un peisaj spectaculos, mulți localnici au plecat, din cauza sărăciei, să muncească în zonele învecinate sau chiar au emigrat masiv în America.

Această situație a durat până în anii 1970, când a început o revigorare turistică a zonei. Datorită biodiversității marine, a peisajelor și a tradițiilor, arealul celor cinci sate a întrunit condițiile pentru a fi declarat parc național în 1999, iar ulterior a fost inclus în patrimoniul UNESCO.

După această introducere, putem reevalua remarca zâmbitoare a doamnei mai în vârstă aflate pe peronul gării. Practic, ea a fost și este martoră a perioadei în care prosperitatea se datorează turiștilor care se îmbulzesc să viziteze cele cinci sate idilice.

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Moș Gerilă vine cu racheta. Cum au furat comuniștii Crăciunul?

O săptămână am așteptat, m-am tot sucit, iar nopțile am visat la seara de Crăciun pe care urma să o petrecem la familia G. Am repetat în minte poezia de George Coșbuc, fiindcă părinții băgaseră spaima în mine că dacă nu o spui frumos, "ca pe apă", sacul Moșului rămâne ferecat.

Monterosso al Mare

O panoramă cu plaja și portul din Monterosso al Mare.

Aflat în extremitatea vestică a parcului național, Monterosso al Mare este cel mai mare dintre cele cinci sate − care, împreună, au 4.000 de locuitori.

Din La Spezia, trenul face până aici cam 30 de minute, trecând printr-o serie de tuneluri care șerpuiesc prin munte kilometri întregi. Mai iese la lumină doar în micile gări ce deservesc satele de pe traseu.

Unele dintre aceste gări sunt atât de mici încât peroanele sunt prinse între două tuneluri. Locomotiva intră în următorul tunel, iar ultimele vagoane sunt încă în cel anterior. Turiștii coboară cam dezorientați…

Monterosso al Mare îi întâmpină cu un peisaj ca dintr-o carte poștală. Muntele și-a fixat pintenii în mare, iar plajele sunt înțesate cu umbrele frumos aranjate.

Marea, de un turcoaz aproape ireal, contrastează cu leandrii înfloriți pe promenadă. Restaurante și magazine se înșiră cu ispite nesfârșite.

De pe terasele suspendate pe faleză se poate vedea inclusiv un buncăr militar de apărare, din beton. De lângă el, tinerii plonjează în valuri.

Vechiul centru al satului păstrează încă turnul din piatră al primăriei. Străzile înguste sunt acum însuflețite de comercianți de toate felurile. Vizitatorii se înghesuie la buticurile cu încălțăminte și haine, printre galerii de artă și mici ateliere de ceramică. Popasul obligatoriu se face la cafeneaua cu mese în stradă sau, desigur, la restaurante.

Scurtul traseu prin aceste locuri te aduce din nou la gară. Trenurile circulă regulat, la intervale foarte scurte. Urmează al doilea sat dintre cele cinci.

O galerie foto din Monterosso al Mare:

Riomaggiore

O vale îngustă a erodat versantul muntelui. Pe acest teren dificil s-au construit case care dau impresia că sunt clădite una peste alta. Deasupra lor, ca un bonus, terase cu viță-de-vie.

Riomaggiore este situat în estul parcului, fiind al doilea sat ca mărime.

O panoramă cu golful Riomaggiore.

La întâlnirea văii cu marea, micul golf creat de eroziune formează și portul din Riomaggiore. Spațiul este atât de redus, încât pescarii sunt nevoiți să-și ridice bărcile pe chei, care de fapt e și strada principală – Via Colombo.

Turiștii nu mai contenesc să se pozeze, ba cu marea în fundal, ba cu fațadele multicolore ale caselor.

O galerie foto din Riomaggiore:

Vernazza

A jucat un rol important în perioada medievală, când nobilii de aici au făcut alianțe cu Republica Genova. Din port plecau nave de luptă care apărau vasele comerciale împotriva piraților.

Vestigii din acele vremuri sunt biserica Santa Margherita d’Antiochia, din 1318, și castelul Doria, din secolul al XV-lea.

Imagine panoramică din Vernazza.

De cum ieși din gară, un panou amplasat pe strada principală ilustrează dezastrul produs în 25 octombrie 2011, când a avut loc o inundație devastatoare, urmată de alunecări de teren. Numeroase clădiri au fost afectate și nouă oameni au pierit. Cele mai mari pagube s-au înregistrat la Vernazza și la Monterosso al Mare.

Aici, la Vernazza, nu există deloc trafic auto, cu excepția mașinilor de poliție. Transportul se face exclusiv pe mare sau cu trenul.

O galerie foto din Vernazza:

Corniglia

Dintre cele cinci sate, Corniglia este singurul care nu are acces direct la mare. Marea, tunelul și gara rămân undeva, jos, în timp ce urci spre satul cocoțat pe stânci. Cele 382 de trepte îți dau timp să decizi dacă vei face sau nu traseul format din potecile care leagă cele cinci sate.

Urcușul e compensat de vecinătatea grădinilor terasate pe lângă care treci. Parfumul tufelor de rozmarin, al smochinilor, piersicilor și lămâilor te ajută să nu mai numeri treptele nesfârșite.

O panoramă cu gara din Corniglia.

Odată ajuns pe străzile umbrite din Corniglia, poți degusta din acele bunătăți văzute doar prin gard. Cofetării sau baruri te îmbie cu salate de fructe proaspete, limonadă, înghețată de toate soiurile, dar și cu fructe de mare, pizza și vin alb, răcoros.

Panorama asupra țărmului și a mării de la această înălțime e realmente spectaculoasă. În lumina aurie a asfințitului, casele multicolore par ireal de frumoase.

O galerie foto din Corniglia:

Manarola

Pe înserat am ajuns și la Manarola. Se pare că acest nume ar proveni din expresia latinească „magna rota”, care face referire la morile cu apă de odinioară.

Asemenea celorlalte sate din parcul național Cinque Terre, și acesta a avut două ocupații de bază: viticultura și pescuitul. Vinul produs la Manarola se numește Sciacchetrà, iar peștii anșoa (pești mici din familia heringilor) sunt prezenți în toate meniurile: marinați în ulei de măsline, prăjiți, în salate, chiar și în pizza.

Pești din ceramică decorează pavajul zonei pietonale din Manarola.

În lumina amurgului, casele și marea rămân protagonistele tuturor fotografiilor. Toată lumea pozează acest peisaj, văzut de pe aleea săpată în stâncă, Via dell’Amore.

O galerie foto din Manarola:

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€