Vedere panoramică de la 95 de metri înălțime, din Turnul Domului, înspre estul orașului Utrecht. Fotografii: Lucian Muntean.
Vedere panoramică de la 95 de metri înălțime, din Turnul Domului, înspre estul orașului Utrecht. Fotografii: Lucian Muntean.
08/06/2017
Cel mai înalt turn de biserică din Țările de Jos
Când te apropii, cu mașina sau cu trenul, de orașul olandez Utrecht, vezi de departe, peste poldere și canale, vechiul Turn al Domului. Este cel mai vizibil reper, cu o înălțime de 112 metri.
A deținut timp de secole recordul de înălțime în Olanda, în prezent fiind surclasat de clădiri moderne din Haga sau din Rotterdam. Rămâne totuși cel mai înalt turn de biserică din Țările de Jos și probabil cea mai înaltă clădire olandeză în care ai acces ca turist.
Utrecht a jucat un rol însemnat în istoria Țărilor de Jos, fiind cel mai important centru religios, iar până în Evul Mediu – chiar cel mai important oraș din Olanda, poziție pe care a pierdut-o apoi în favoarea Amsterdamului.
În prezent, este un mare centru universitar, cu o populație de 330.000 de locuitori.
Centrul vechi păstrează exemplar monumentele din perioada medievală, dar mai ales arhitectura caselor tipic olandeze, frumos înșiruite pe marginea canalelor, cu fațade lunguiețe și cu o mulțime de ferestre.
Turnul Domului e vizibil de peste tot. Impozant, cu zidurile sale din cărămidă, se conturează pe cerul care oscilează între înnorat și senin de la un minut la altul. Se reflectă în luciul apei pe canale sau în vitrinele magazinelor; parcă te cheamă insistent să-l vizitezi. Ispita e mare…
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
Oare cum se vede orașul de sus? O avea lift?
Când constați că întreg grupul de turiști pe lângă care treci flutură în mână bilete și pliante cu Turnul, te lași repede convins. Cam asta se întâmplă când ai doar câteva ore la dispoziție să vizitezi un oraș.
Ce noroc că nu e zi din weekend, să fie nuntă! Când în capela din turn se oficiază cununii, vizitele turistice se anulează.
Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”
La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie.
Moș Gerilă vine cu racheta. Cum au furat comuniștii Crăciunul?
O săptămână am așteptat, m-am tot sucit, iar nopțile am visat la seara de Crăciun pe care urma să o petrecem la familia G. Am repetat în minte poezia de George Coșbuc, fiindcă părinții băgaseră spaima în mine că dacă nu o spui frumos, "ca pe apă", sacul Moșului rămâne ferecat.
Construcția turnului a avut loc între anii 1321 și 1382. A fost cel mai mare turn de piatră din Europa construit în secolul al XIV-lea. Încă de la început, numeroși localnici au protestat față de un plan atât de ambițios și costisitor prin care era pusă în evidență puterea Bisericii din Utrecht.
Planul inițial includea și o catedrală, care nu a fost însă niciodată terminată din pricina costurilor mari și a lipsei de fonduri. În 1674, nava catedralei s-a prăbușit în timpul unei tornade, dar turnul a rămas intact.
Când a fost finalizată construcția, în 1382, turnul se înălța la 109 metri. A mai crescut abia după 528 de ani, la restaurarea din 1910, când a fost înălțat cu încă 3,5 metri, ajungând la 112,5 metri, cât are și în prezent.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Din punct de vedere arhitectonic, turnul are baza pătrată. Nu se disting în exterior contraforți de susținere, tipici clădirilor gotice. Acest model a fost preluat ulterior și la construcția altor turnuri din Olanda.
A fost conceput ca o clădire multifuncțională, având la primul nivel o capelă privată a episcopului de Utrecht, care în prezent poate fi vizitată (Capela Sfântul Mihail, aflată la 11 metri).
La al doilea nivel − 25 de metri, era instalată garnizoana. Turnul a avut un important rol ca punct de observare, atât strategic, dar mai ales pentru reperarea eventualelor incendii, care erau devastatoare în acele vremuri.
Acum, la acest nivel este expusă tehnologia cu care se lucra în timpul construcției: macarale din lemn, scripeți, frânghii, cârlige, scoabe și dălți, blocuri de calcar cioplite, grifoni sculptați cu rol de scurgere a apei de ploaie, cărămizi folosite la zidărie.
Toate acestea au fost ridicate în mod ingenios, printr-o serie de orificii aflate exact pe axa din mijlocul turnului, cu ajutorul scripeților.
De altfel, scările devin atât de înguste încât sunt un adevărat test al siluetei. Nu îți pui problema dacă reziști să urci cele 465 de trepte, ci mai degrabă dacă încapi. E exclus să poți căra vreo greutate; nu ai loc nici măcar cu o geantă pe umăr.
Cu toate astea, grupul de turiști urcă în ritm susținut, cu respirația tot mai rapidă. La prima platformă, aflată la 70 de metri, toți gâfâim.
O galerie foto cu interiorul turnului:
Clopotele din turn sunt probabil cele mai impresionante. De cum ajungi lângă ele, mai exact sub ele, te întrebi cu disperare − oare când încep să bată? Din fericire, răspunsul liniștitor vine de la ghid. Aceste clopote sunt acționate doar ocazional, duminica, la anumite sărbători religioase și în noaptea de Anul Nou.
Paisprezece la număr, clopotele cântăresc împreună 32 de tone. Șase dintre ele au fost făcute de Geert van Wou în 1505. Clopotul cel mare, numit Salvator, cântărește 8,2 tone și are un diametru de 2,2 metri.
Fiecare clopot medieval un nume cu semnificație religioasă, iar cele montate mai recent au inscripționată sigla companiei care a finanțat turnarea lor în bronz.
Ascensiunea continuă până la platforma de la 95 de metri. Adăugând cei 5 metri ai altitudinii orașului, te afli la fix 100 de metri peste nivelul mării. Pare banal, dar, totuși, e ceva ieșit din comun într-o țară în care multe terenuri se află sub nivelul mării cu câțiva metri.
Spre exemplu, Aeroportul Internațional Schiphol este la minus 3 metri, iar Amsterdam, la minus 2 metri.
Panorama de 360 de grade asupra Utrechtului este impresionantă. Plasa de sârmă amplasată ca protecție îți conferă o oarecare siguranță, dar te încurcă teribil la fotografiat.
Toți turiștii din grup pozează bucuroși că au urcat cele 465 de trepte. Pentru o clipă, uită că urmează, inevitabil, coborârea.
O galerie foto cu orașul Utrecht, văzut de la 95 de metri înălțime:
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this