Foto: Soloway / Dreamstime.com
14/03/2019
Ce șanse mai au cărțile în epoca Netflix
Piața de carte din România, estimată la circa 60 de milioane de euro, crește timid de la un an la altul, însă rămâne cea mai mică din UE în privința bugetului alocat pe cap de locuitor.
Problema nu constă doar în uriașul procent de analfabeți funcțional (39%) − concretizat în faptul că unu din cinci români nu a citit nici o carte anul trecut −, ci în chiar noul nostru mod de viață.
Studiile din domeniu se contrazic cu privire la detalii (așa am ajuns, de exemplu, să fim deasupra Franței într-un raport despre timpul alocat citirii efectuat de Comisia Europeană), dar realitatea e simplă: astăzi există mult mai multe atracții și ispite care concurează pentru timpul nostru liber decât existau în urmă cu 30-40 de ani.
E vorba despre dependența noastră de rețelele de socializare, despre fluxul nesfârșit de știri (și false știri), atât online, cât și televizate, despre jocuri video și despre site-urile de streaming video.
Cum să mai facă față cititul și al său ritm așezat, care nu oferă satisfacție decât pe termen mediu și lung?
Cum putem ajunge să citim mai mult
Există, la fel ca în cazul dietelor, tot felul de metode pentru a ajunge să citești mai multe cărți.
Conform The CEO Library (un start-up românesc axat pe titlurile pe care ar trebui să le parcurgă un om ocupat), transformarea cititului într-un obicei nu se poate face decât în etape.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
Cei mai de succes oameni din lume citesc regulat și selectiv, cu scopul de a câștiga ceva de pe urma lecturii, nu doar pentru a alunga plictiseala.
Specialiștii ne spun că cititul de ficțiune îmbunătățește empatia și modul de funcționare a creierului.
Câteva zeci de minute de lectură în fiecare seară duc chiar și la un somn mai bun (dacă citim pe hârtie sau pe un dispozitiv Kindle, nu de pe tabletă sau smartphone).
Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”
La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie.
Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică
România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.
Este, practic, un drum invers celui parcurs în ultimele decenii: să renunțăm la tehnologie măcar pentru o jumătate de oră pe zi și să ne relaxăm citind.
Ce soluții accesibile există
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Pentru un român obișnuit, problema nu se rezumă însă doar la organizarea timpului, ci și la bani.
Cei 30-70 de lei cât costă o carte concurează cu bugetul alocat pentru Netflix & co., care oferă mult mai mult conținut, și într-un format mai atractiv.
Dacă adaugi în ecuație YouTube, cu zecile de mii de documentare despre orice, precum și jocurile video, dilema e și mai mare. Iar în România sunt puține alternative față de ce există pe piața vestică.
Iată câteva soluții care țin cont de buzunarul nostru:
Bookster: autointitulat „prima bibliotecă publică modernă din România”, acest serviciu îți aduce cărțile la birou, pe baza unui abonament de 4-5 euro plătit de compania la care lucrezi.
Oferă mii de titluri, precum și recenzii și recomandări, iar selecția cuprinde doar titluri prestigioase, majoritatea în limba română.
Dezvoltarea Bookster a fost explozivă: din 2013 încoace, a ajuns la peste 60.000 de abonați, din aproape 680 de companii. Din păcate, ca să ai acces la Bookster trebuie să fii angajat al acestor companii.
Fondatorii visează însă să ajungă la un milion de abonați în 2025, astfel că serviciul se extinde treptat și spre firme mai mici.
Rezultatul până acum? Peste 2,2 milioane de cărți împrumutate în peste 500 de localități din România.
Dacă lucrezi într-o corporație, poți întreba despre acest serviciu, iar dacă nu e disponibil, îl poți adăuga la negocierile pentru pachetul salarial.
Book Depository: dacă citiți în limba engleză, acest site e ca un hypermarket de la care puteți cumpăra cărți la prețuri reduse, fără să mai plătiți transportul.
Din păcate, site-urile românești de retail nu își permit să ofere transport gratuit decât ocazional sau doar la comenzi mari, așa că obiceiul multor români este să cumpere mai multe titluri la o singură livrare și să le citească în tot restul anului.
Scribd: serviciul oferă acces la peste un milion de cărți în format electronic, costă 8,99 dolari pe lună și este disponibil și în România (aplicații de iOS și Android, precum și PC/laptop).
În plus, ai la dispoziție zeci de mii de audiobook-uri și milioane de documente din toate domeniile. Este alegerea potrivită dacă vrei să plătești pentru conținut de calitate, dar nu ai un buget prea mare.
Interesant la Scribd este și accesul la reviste de prestigiu: Time, The Atlantic, Foreign Policy, New York Magazine, PC World, Fortune etc.
Practic, poți citi un număr nelimitat de articole și de cărți, complet legal. Formatul electronic dezavantajează cititul în timpul serii, însă este perfect pentru metrou, tren sau avion.
Kindle Unlimited: serviciul Amazon costă 9,99 dolari lunar și îți permite să citești peste un milion de titluri, indiferent dacă folosești un dispozitiv Kindle Paperwhite, telefonul mobil, o tabletă sau chiar un PC.
Are avantajul dispozitivului Kindle, care permite lectura în format electronic mult mai ușor decât de pe o tabletă.
Din păcate, încă nu este disponibil în România, ci doar în anumite piețe vestice. L-am menționat pentru că Amazon are o strategie de extindere rapidă la nivel global, iar situația se poate schimba oricând.
Pentru cei care nu vor să-și aglomereze casa cu zeci de cărți pe care nu le vor mai reciti nicicând, există alternative la dispozitivele Kindle Paperwhite:
Sony DPT-RP1 / B Digital Paper: destul de scump, dar îmbină avantajele unui ecran care nu deranjează ochii cu facilitățile unei tablete pe care poți face însemnări și desene.
Kobo H20 Edition 2: preț similar cu al unui Kindle de top, dar rezistent la apă și cu spațiu de stocare generos, pentru mii de cărți. Dacă nu te interesează impermeabilitatea, atunci poți opta pentru versiunea Kobo Aura Edition 2.
NOOK Tablet 7″: îți permite nu doar să citești cărți, ci și să te joci sau să vezi clipuri de pe YouTube. Vine și cu 128 de GB în Nook Cloud, deși e foarte probabil că nu vei avea nevoie de atâta spațiu pentru cărțile tale în format electronic.
*
După cum se vede, alternativele pentru iubitorii de cărți sunt limitate, cel puțin atunci când le comparăm cu oferta de video streaming și de jocuri.
Cumva, piața de carte a rămas în urma salturilor tehnologice făcute în alte domenii care ne ocupă timpul liber, în special în România.
Tocmai de aceea ne putem aștepta să apară servicii suplimentare, care să revoluționeze o piață încă adormită.
Poate că, din acel moment, cititul va începe să-și recapete locul meritat în viața noastră.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this