Case la țară, apartamente de vacanță și o fermă cu lei. Ce cazări le propun unii români refugiaților ucraineni

„Condițiile sunt foarte bune. Numai că tre’ să le spuneți că este o fermă de animale, un fel de grădină zoologică privată. Există lei, babuini, urși și așa mai departe. Sunt închiși, vă dați seama. Cai, ponei… E un fel de cazare și mâncare și dacă vor să și muncească se plătește în plus, dacă nu vor, atunci nu”, relatează la telefon un bărbat care anunța în subsolul mai multor postări de pe grupul de Facebook „Uniți pentru Ucraina” (aproape 280.000 de membri) că pune la dispoziție, prin „programul 50-20”, o casă în Târgoviște.  

„Programul 50-20” e denumirea mai prietenoasă a hotărârii de guvern 315/2022, combinată cu ordonanța de urgență 15/2022, privind acordarea asistență umanitară de către statul român cetățenilor străini proveniți din zona războiului din Ucraina.

Hotărârea le permite persoanelor fizice care cazează cetățeni ucraineni să încaseze, pentru fiecare dintre ei, 50 de lei pe zi pentru cazare și 20 de lei pe zi pentru hrană. Banii pentru hrană, teoretic, rămân la gazdă doar în cazul în care chiar își hrănește oaspeții, altfel, trebuie să îi dea mai departe acestora. Însă acest lucru nu se întâmplă întotdeauna.

Un calcul simplu ne spune că, pentru cazarea unei familii de trei oameni (o mamă și doi copii) într-un apartament de două camere – de oriunde din țară – un proprietar poate încasa, doar din chirie, 4.500 de lei pe lună. O chirie de 900 de euro la care are acces orice proprietar din România, indiferent că locuiește în Mizil, București sau Baraolt, sau că are în proprietate un apartament nou de patru camere sau o garsonieră confort III. 

Acești bani nu trebuie declarați la ANAF și nu se impozitează. 

În aceste condiții, am vrut să aflăm peste ce tip de cazări dau ucrainenii care își caută o locuință în România. Sub pretextul că ne interesăm pentru niște prieteni din Ucraina (două mame și doi copii), am sunat mai mulți proprietari și am urmărit timp de mai multe săptămâni ofertele de pe Facebook și de pe OLX. 

Grădina zoologică improvizată din satul Picior de Munte nu oferă doar lei pentru videoclipurile lui Dani Mocanu, ci și cazare pentru refugiați 

„Vor sta singuri într-o căbănuță, o cabană în stil de munte cu duș, au și jacuzzi, au și saună… mai luxu’ decât luxu’ de-aicea nu este nicăieri”, continuă bărbatul. Anunțul nu spunea însă nimic despre proprietate, nici că ar fi în afara orașului. Doar: „În Târgoviște casă trei camere la program 50/20”, urmat de un număr de telefon.

Proprietatea are apă caldă și căldură, pentru eventualitatea în care oaspeții vor trebui să locuiască acolo pe termen mai lung. „Dar numai la programul 50-20, altceva nu ne interesează”, completează bărbatul. 

Dacă județul Dâmbovița pare la prima vedere incompatibil cu ideea de safari, la o căutare simplă poți afla că acolo s-ar afla nu una, ci două ferme care creșteau ilegal animale exotice – una la Potlogi și una în satul Picior de Munte. Aceasta din urmă ar fi furnizat leul din celebrul videoclip al lui Dani Mocanu. Leu care, împreună cu șase alte exemplare, a fost ridicat la sfârșitul anului 2021 de un ONG pentru a fi transportat înapoi în Africa, deoarece în ferma din Dâmbovița trăia în condiții improprii.

La telefon, omul nu precizează unde anume este ferma, doar că e „între Găești și Târgoviște”, dar o postare mai veche a lui, de pe același grup, confirmă că e vorba exact de satul Picior de Munte: 

Numărul de telefon este același.

Acum câțiva ani, o femeie a ajuns la spital, după ce ar fi fost mușcată de leii aparținând fermei din Picior de Munte, al cărei proprietar e un executor judecătoresc. 

Întreb, așadar, dacă un grup de femei și copii s-ar simți în siguranță acolo. „Este pe numele unchiului meu, unchiul meu este fost procuror, înțelegeți mai bine ce vreți dumneavoastră”, conchide cetățeanul. Aproape că îl simt cum face cu ochiul prin telefon. 

Ajutor umanitar extrasezon pe litoral

Odată cu sfârșitul sezonului de vacanță, atât grupurile de Facebook de solidaritate cu Ucraina, cât și site-ul OLX s-au umplut de anunțuri de proprietari de apartamente la mare – multe dintre ele în Mamaia Nord și Năvodari (pe care le găsești ușor pe Airbnb, la 100-150 de euro pe noapte), care, după ce și-au închiriat apartamentele toată vara pentru turiști, acum își pun la dispoziție locuințele în „programul 50-20”. 

Mulți dintre ei caută chiriași pe perioadă lungă. Ideal, până în mai 2023.  

„Ideea e că dacă stau o săptămână două trebuie să începem programul ăla de 20-50, e obligatoriu să mergi cu ei să-i declari”, explică o doamnă, proprietară a unui apartament de trei camere din Mangalia. „Și din moment ce intră programul ăla, trebuie pe o perioadă mai mare așa de timp, că nu poți să faci pe o săptămână-două.” 

Apartamentul ei are trei camere, e mobilat și se eliberează la sfârșitul lui august, când pleacă ultimii turiști. „Are tot ce-i trebuie, nu le trebuie nimic. Le ofer lenjerii, le ofer tot ce le trebuie, nu trebuie să care de la Ucraina în spate veselă. Wifi, televizoare, apă caldă. Sunt școli, spitale aproape.” 

Singura problemă este că oamenii trebuie să aibă niște bani de buzunar cu ei, ca să acopere decalajul de timp dintre momentul în care se cazează și momentul în care intră primii bani de la Guvern, via autoritățile locale, „până le dă statul, până se fac formele la primărie, de supraviețuire, că se dau banii dintr-o lună pe alta”. 

Odată ce vin banii, cu cei 20 de lei pe om pe zi fac ce doresc, explică doamna, că „e binișor 80 de lei pe zi la patru persoane. Că știți la noi cum se practică, sunt unii care păcălesc și șorămălesc și nu le mai dă banii de mâncare, dacă are și salar nu le mai dă. Mai sunt și din ăștia, dacă te nimerești, știți cum e?”

Renașterea satului românesc: „Dacă vrea să-și țină o găină, poate să-și țină o găină”

Deși o mare parte din anunțuri apar în orașe mai mari, precum București, Constanța sau Iași, sunt destule care încearcă să atragă refugiații ucraineni înspre zone de la țară, cu gospodării vechi, care altfel ar fi extrem de greu de închiriat. Printre altele, sate din Râmnicu Vâlcea, Bacău, Arad, Satu Mare sau Suceava.

O doamnă închiriază o casă bătrânească la câțiva kilometri de Săliște, Sibiu, „formată din două camere cu hol și pe partea cealaltă de curte încă două camere cu hol. La o parte continuă cu dependințele, acolo e și bucătărie, și baie. Am făcut baia acuma. Deci construcția e veche, dar utilate nou baia și bucătăria”, adaugă.  

Încălzirea se face încă pe sobe de teracotă și gătitul la butelie, pentru că, în lipsa unor locatari, nu s-a justificat investiția într-o centrală pe gaz, dar proprietara mă asigură că e ca și făcut: 

„Avem gazu’ tras la poartă, (…) urmează doar să facem proiectul, să îl aducem și în curte. Mai e așa o chestiune de o lună de zile cu totul să facem și încălzirea. Dar nu ne-am întins deocamdată să facem proiectul, am zis dacă nu vine nimeni, îl fac și nu-mi scot investiția și o fac degeaba.” 

Însă proprietatea vine și cu câteva avantaje, cum ar fi faptul că ucrainenii mai întreprinzători își pot crește propriile animale:

„Casa e cu pivniță, e grajd, e șură. Dacă vrea să-și țină o găină, poate să-și țină o găină, dacă vrea să-și țină un purcel, poa’ să țină un purcel. Momentan acolo am vreo zece rațe, merg în fiecare zi, dar dacă vor să-și aducă de-ale lor, eu pot să le aduc acasă la mine.”

În rest, explică bine intenționată proprietara, există locuri de muncă la fabricile de cablaje din zonă, care asigură transportul din sat până la locul de muncă. Și transportul copiilor la școală e organizat de instituția de învățământ. 

Aritmetică umanitară: doi refugiați pe fiecare cameră 

Problema cea mai mare cu „programul 50-20” este că nu reglementează foarte clar câți refugiați poți caza într-un anumit spațiu. Iar din punctul de vedere al încasărilor e o mare diferență între a caza în două camere doi refugiați sau a înghesui patru.

Suma încasată doar din chirie sare, în al doilea caz, de la 3.000 de lei la 6.000 de lei, bani neimpozabili – asta pornind de la premisa că cei 20 de lei pe zi alocați de statul român pentru hrană chiar le revin refugiaților. 

La sfârșitul lunii, ceea ce chiar și pentru închirierea un apartament de lux din București este o sumă uriașă, pentru proprietarii din orașe mai mici – am văzut anunțuri din Bistrița, Târgu-Jiu, Râmnicu-Vâlcea, Slatina sau Piatra-Neamț, printre multe altele – e cu adevărat semnificativ. Saltul de la o chirie de 1.000-1.200 de lei pe lună la o sumă potențială de 5-6 ori mai mare este uriaș. 

În general, românii trasează condițiile de cazare matematic și direct proporțional cu numărul de camere. Într-o cameră, clar, intră în medie doi refugiați, pe canapele extensibile sau paturi mai mici sau mai mari. 

Majoritatea apartamentelor de două camere cazează, așadar, familii de minimum 4 oameni. 

Un apartament de trei camere (două dormitoare și un living) poate caza, lejer, șase oameni. Chiar șapte sau opt uneori, dacă vorbim de copii, pentru că, știm cu toții, copiii nu sunt oameni. 

Pe OLX, un anunț încerca să convingă patru oameni că au suficient loc într-o garsonieră.

Ne apropiem de normele stabilite de Ministerul Justiției pentru deținuți: minimum patru metri pătrați de persoană. 

Sigur, ne-am putea întreba, la urma urmei ucrainenii sunt adulți și își pot alege condițiile în care vor locui. Însă numărul anunțurilor care nu pun condiții legate de numărul de persoane este mic spre inexistent. Intimitatea costă.

Influențează însă cu adevărat măsura „50-20” piața imobiliară?

Pentru că există nenumărate discuții și presupuneri legate de faptul că ar fi devenit greu să-ți găsești o chirie decentă din cauza acestei măsuri care îi determină pe proprietari să nu mai accepte închirierea decât către refugiați, l-am întrebat pe Daniel Crainic, Head of Marketing and Communications la imobiliare.ro, dacă sumele decontate de stat pentru cazarea refugiaților ucraineni au influențat cu ceva piața imobiliară, mai ales în București.

Răspunsul a fost negativ: deși aproape 60.000 de ucraineni beneficiază de protecție temporară în România și aproape 90.000 se aflau la sfârșitul lunii iulie în țară (conform președintelui Iohannis), fondul locativ este suficient de mare încât câteva mii de oameni stabiliți într-un oraș să nu influențeze cu nimic piața. La asta a contribuit faptul că, într-o oarecare măsură, terenul ar fi fost deja pregătit de pandemie:

„2020 a adus o schimbare profundă în în ceea ce privește chiriile. Jumătate din apartamente au fost golite și au rămas multe dintre ele fără locatari”, adaugă Daniel Crainic.

„Pentru că am avut studenții care s-au retras în localitățile de domiciliu și o parte din angajați cărora li s-a permis de către angajator să lucreze în regim telemuncă. Și pentru ei este o economie pe care o fac să lucreze de acasă, din orașele de origine. Dar asta înseamnă că pe piața imobiliară sunt apartamente care sunt eliberate de locatari. Oferta e suficient de mare încât să nu vorbim de o criză a locuinței.” 

Și, deși migrația în sine nu pare să influențeze piața imobiliară, contextul internațional o face:

„Impactul ține de instabilitatea economică pe care o creează tot acest conflict. Piața imobiliară este o piață foarte sensibilă la factorul psihologic. Se cumpără atunci când omul are încredere în viitor. Ori un conflict în țara vecină, creșterea costurilor, inflația tot mai mare, scăderea puterii de cumpărare, creșterea costului de finanțare și toate știrile negative din jurul nostru ne influențează fix în acest sentiment de încredere.

Și dacă ne permitem, astăzi ne gândim de trei ori dacă achiziționăm sau nu achiziționăm. În sensul ăsta, avem mai puțin cumpărători decât anul trecut pe vremea aceasta. E un efect direct al conflictului, dar nu al migrației, nu al refugiaților de acolo”, explică expertul. 

Conform profit.ro, doar în perioada aprilie-iunie, 87 milioane de lei au fost decontați de la statul român de către persoane fizice care au cazat ucraineni. Însă banii nu vin din buzunarele contribuabililor: în aprilie România a primit 450 de milioane de euro de la UE pentru a o ajuta să gestioneze sosirea refugiaților ucraineni pe teritoriul țării. 

Desigur, nu toți proprietarii sunt la fel și unele anunțuri sunt criticate chiar de ceilalți membri ai grupului:

În ultimă instanță, însă, în lipsa unor reglementări mai clare, înțelegerea între proprietar și chiriaș se bazează pe bunul simț al părților. 

Proprietarul fermei cu lei din Târgoviște are propria lui concluzie:

„Nu am nevoie de oameni neserioși, că mai sunt cei care spun că vin și după ce le arăt poze, zic că «ne-am oprit la Galați și nu mai venim». Deci oameni serioși, nu d-ăia care «noi suferim de noi că suntem din Ucraina și noi suntem regi, și voi sunteți sclavi», că nu e așa.” 

Pentru mai multe informații legate de Programul 50-20, accesați dopomoha.ro, platformă integrată de colectare a resurselor colectate pentru refugiații din Ucraina, realizată de Guvernul României în parteneriat cu echipa de programatori de la „Code for Romania”.

Для отримання додаткової інформації, пов’язаної з програмою 50-20, перейдіть на dopomoha.ro, інтегровану платформу для збору ресурсів, зібраних для біженців з України, створену Урядом Румунії у партнерстві з командою програмістів «Код для Румунії».

Acest material face parte dintr-o serie de articole susținută de Asociația Zi de Bine, care urmărește să documenteze provocările întâmpinate de refugiații ucraineni în România, dezinformarea cu privire la acest fenomen, dar și soluțiile de integrare pe termen lung sau modelele punctuale de succes.