Am făcut o selecție de lecturi posibile pentru luna august FOTO Sawitree Pamee | Dreamstime.com

Cărțile unei veri atipice

Ce cărți se potrivesc lunii august? Dar când ea vine în plină pandemie, după câteva luni de izolare? Am întrebat mai mulți scriitori, jurnaliști și critici care sunt recomandările lor pentru vara care a mai rămas.

Le puteți citi mai jos.

Filip Standavid, jurnalist

Seria completă a volumelor În căutarea timpului pierdut, de Marcel Proust FOTO printrecarti.ro

Circulă o memă pe Facebook de vreo săptămână încoace: „Nu cred că se mai lungește mult pandemia, în câteva luni e gata”. Pandemia răspunde cu 13 cărțulii în format de buzunar, apărute la Biblioteca pentru Toți: În căutarea timpului pierdut, de Marcel Proust. 

Știu, știu, le-am auzit pe toate: că hipsterimii îi place grozav s-arunce cu titluri pe care nu le aprofundează vreodată (sunt la a treia lectură), că n-avem nimic în comun cu burghezia pariziană de-acum un secol (o să fiți surprinși – plăcut, sper – să constatați că oamenii sunt oameni), că nimeni nu mai are timp s-alerge după timpul ăla luuung pierdut de Marcelică (nici la Downton Abbey nu s-a uitat nimeni dintr-un foc, lăsați). 

În MJC, Mateiu Caragiale imaginat de Ion Iovan măcar are farmec – moda proustiană îl exasperează, pe Camil Petrescu îl încondeiază drept agentul franțuzului la domnișoarele dîmbovițene, iar soția Marica, adormind cu el în poală, „miroase ca un dulap străvechi”: când biata femeie are migrenă, Mateiu speră să i se fi tras „de la ambiția de a consuma întreg zarzavatul lui Proust”.

Al naibii de actual zarzavatul ăla, mă tem – o lume în descompunere, contemporaneitate apucată de streche, moravuri în schimbare și, peste toate, efortul monumental al unui om cu zilele numărate de-a domestici până și ultima, cea mai măruntă senzație: prea mult, ziceți?

Niciodată destul, de fapt. Perioadă mai bună pentru Proust nu cred să existe (și sper, probabil în zadar, nici să nu mai apucăm).

Cristina Hermeziu, jurnalistă și poetă

Veronica D. Niculescu, Toți copiii librăresei, Polirom. Viața cu nimicurile ei, cotidianul unei tinere femei într-un oraș de provincie, în România cenușie a anilor ’80. O carte nelipsită de suferințe dar un spațiu-timp de o blândețe tulburătoare.

Ioana Pârvulescu, Prevestirea, Humanitas. Mitul lui Iona re-povestit de generații de povestitoare. Imaginarul lumii biblice adus aievea, în prezentul limbii, printr-un excepțional animism stilistic.

O carte inițiatică, despre trans-misiune, re-naștere și iubire. Monstrul marin care-l regurgitează pe Iona e un uter, așa cum, după ce ne-au înghițit cu totul o vreme, iubirile ne aruncă înapoi, reinventați.

O. Nimigean, O ureche de om pe o spinare de șoarece, Polirom. Un jurnal intim care devine jurnal extim, cu performanța ieșirii din narațiunea (ideologică, literară) dominantă. Un manual de gândire critică. 

Bogdan Răileanu, scriitor

Luna august se anunță fierbinte pe acoperișul lumii din multe privințe. Din vacanță de acolo de unde mi se pare că nimic rău nu se poate întâmpla mă întorc mereu cu cărți necitite, dar și cu unele citite care mă ajută să cred că n-o să mor prost.

O carte foarte bună în acest sens este Sălbaticul lui Guillermo Ariaga, un roman curgător, plin de întâlniri cu moartea și variațiuni ale acestui spectru imposibil de evitat.

O altă carte care se potrivește cu contextul general al lumii este cea a lui C.S. Lewis, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr (Editura Humanitas, trad. Sorana Corneanu). Aici avem o întâlnire plină de tâlc cu toate jocurile răului care surpă binele din jur, minciuni, falsitate, răutate, cultivarea trufiei și a egoului, lucruri pe care le intuim că se nasc undeva dar poate că nu reușeam să intrăm chiar în camera de nașteri și să fim martori.

Ultima recomandare de lectură pentru august este o carte copleșitoare despre destrămarea unei familii americane văzută prin ochii unui adolescent. Este vorba despre romanul Viață sălbatică de Richard Ford, un roman care vorbește despre calitatea încă neîmblânzită a vieții de a se întâmpla fără prea multe reguli și ocolișuri.

Ruxandra Cesereanu, poetă

Invenția lui Morel de Adolfo Bioy Casares (eu am citit traducerea făcută de Frida Papadache). Datorită acestui microroman febril al lui Bioy Casares am ajuns să vorbesc în studenție despre fantasmotopie și thanatoscopie (pe vremea aceea nu știam conceptul de thanatodigital!).

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României. Vrei să ne ajuți?

Susține PressOne

Povestea Faustinei, o femeie enigmatică (și în felul ei fatală, inspirată de faimoasa actriță Louise Brooks), care generează o întreagă saga a spectralității și care stimulează o spațio-temporalitate tranzitorie între vii și morți – a fost motivul multor dialoguri în amurg din junețea mea hispanofilă.

Microromanul lui Bioy Casares (publicat în 1940) a rămas de sine stătător prin senzația de diaporamă halucinatorie și uriaș acvariu antropomorf. 

Spuma zilelor de Boris Vian (în traducerea lui Sorin Mărculescu). A fost una din cărțile care mi-au răsfățat studenția, cu stilul nebunesc de-a binelea și aiuritor de stimulant imaginativ.

Prima dată am citit cartea lui Vian pur și simplu cu o voluptate de degustător al paralumilor; a doua oară, am auzit cartea pe muzică de jazz, așa cum ar fi fost firesc să o fac de prima dată.

Povestea lui Colin și Chloe, a lui Chick, Alise și Nicholas, a bolii misterioase a lui Chloe cu lotus în plămân, a șoricelului melancolic și sinucigaș din final, a dezbaterilor filosofice filtrate pintr-un suprarealism delicios, istoria parodiei lumii și a ultrafanteziei aceleiași lumi – toate acestea alcătuiesc conglomeratul acestui roman magic și atipic. 

Pluta de piatră de Jose Saramago (în traducerea Mirelei Stănciulescu).
Când s-a petrecut Brexitul mi-am adus aminte de Pluta saramagiană de piatră, căci romanul portughezului a imaginat și anticipat Brexitul într-o manieră fantastică – prin desprinderea Peninsulei Iberice de Europa.

Saramago aproape că propune o decorporalizare geografică, o deteritorializare cu tendință ficționalizatoare – care face sarea și piperul acestui roman. Nu e vorba doar de desprinderea peninsulei, ci și de o prelucrare prin reconstrucție a mitului Atlantidei. 

Cristi Mărculescu, critic de film

Highbone Theater, romanul grafic al lui Joe Daly, este o fantezie în alb-negru cu pagini și pusee colorate, pentru a tăia mai bine în două lumea lui Eric Palmer, cetățen american low-class, pasionat de droguri halucinogene.

Ce face Daly aici e dincolo de cool și morală, este o viață așa cum este ea pusă într-un BD lynchian și sec.

Undeva prin Florida, dl. Palmer încearcă să adere la o societate care-l lasă rece, încearcă să facă parte din trupa de șoc a prietenilor cu care nu are nimic în comun și finalmente găsește, dincolo de sfârșitul lumii fercirea. Grafică de excepție, umor amar și indie comics, ce-ar fi mai mult de dorit?

Hollywood Babylon este un maldăr monumental de adevăruri bârfite despre „cetatea filmului” și vedetele și vedeții care au colcăit glorioși pe acolo.

Kenneth Anger rescrie istoria Hollywoodului așa cum a fost ea, niciodată idilică, mereu ascunsă de ochii publicului (și inevitabilul oprobiu). Multă mafie, curvăsăreală la greu, crime teribile, cariere distruse de substanțe solide și substanțe lichide, toate sunt servite con gusto și cu pusee de ironie metalică. Mai captivant decât orice serial produs pe subiect. 

John Wyndham este încă unul dintre cei mai puțin cunoscuți autori de SF. The Kraken Wakes este o invazie extrarestră extrem de discretă. Alienii nu vin să ne dea decimarea printre monumente iconice (ca în filmele americane pe subiect).

Pur și simplu s-au instalat pe fundul oceanului. Cum „the polite society” din UK, cca 1950, nu este dispusă la scenarii fanteziste, un cuplu de jurnaliști nu are pe cine convinge de teoria lor extraterestră.

Dar calotele polare încep să se topească alarmant și hoopa apocalips societal. Trezirea Krakenului nu este o capaodoperă (cum sunt The day of the triffids, The Midwich Cuckoos sau The Chrysalidis) dar face foarte bine la neuroni. 

Alexandra Turcu, poetă

Mi-aș începe vacanța cu Fiica ascunsă a Elenei Ferrante (Pandora M, 2017), un roman ce se desfășoară pe malul mării, în sudul Italiei, printre zumzetele turiștilor gălăgioși și care explorează cu o empatie nesfârșită și fără nicio prejudecată provocările maternității.

Apoi m-aș îndrepta spre Excelența lui Rachel Cusk (Litera, 2020), care ne transportă într-un peisaj european topit de caniculă, unde naratoarea se strecoară afară din peisaj și lasă personajele să expună lungi monologuri despre micile și marile teme ale vieții.

Și v-aș recomanda să stați cu ochii și pe Paralela 45, pentru că la jumătatea lui august va apărea romanul Oameni în toată firea al lui Marie Aubert, care ne poartă prin fiordurile norvegiene, descriindu-ne un concediu de vară care dezechilibrează relații de familie, stârnește angoase, chestionează norme sociale, amintindu-ne de multe dintre vacanțele în familie pe care le-am avut și noi. 

Andrei Panțu, prozator

O să recomand cititorilor trei volume de povestiri. În general, romanele sunt preferate în detrimentul prozei scurte (care, cred eu, merită mai multă atenṭie), aşa că o să încerc aici să echilibrez situaṭia măcar un pic.

Philip Roth, La revedere, Columbus. La 26 de ani, Roth debuta cu acest volum şi câştiga National Book Award for Fiction. Fiecare proză tratează preocupările şi problemele unor evreilor americani asimilați, din a doua și a treia generație. Povestirile conṭin deja teme care vor deveni mai târziu fundamentale pentru Roth: conflictul interior cu evreitatea, felul în care diferenṭele de clasă socială afectează relaṭiile interumane.

Richard Ford, Rock Springs. Zece proze scurte publicate în 1987. Ford scrie despre Vestul american, despre singurătatea şi speranṭele locuitorilor de acolo.

Publishers Weekly observa că „povestirile din această colecție pot fi citite ca definiția de stil a prozei scurte clasice. În fiecare dintre ele, o tristețe definitivă se cristalizează în jurul unui instantaneu: o descoperire sau o confruntare în urma căreia viața se schimbă, deși, într-o primă fază, imperceptibil.

Carmen Maria Machado, Corpul ei şi alte desfătări. Machado e printre cele mai bune reprezentante ale unui nou trend de proză fantastică internaṭională, alături de alte două autoare — Mariana Enriquez şi Samanta Schweblin.

Povestirile din volum sunt deopotrivă originale, bizare şi întunecate. Într-o recenzie din New York Times, Parul Sehgal scria acum trei ani că „este un lucru sălbatic, această carte, acoperită cu paiete și solzi, aprinzându-se sub influența unor fabulişti ca Angela Carter, Kelly Link și Helen Oyeyemi, și împrumutând din science-fiction, teoria queer și horror.”

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...