Foto: Ioana Epure

Campania pe uliță în Teleorman: "Ce să-mi dea, maică, mie Europa? Păi eu i-am cerut primarului un tomberon și nimic"

Vacanțele din copilărie, petrecute vară de vară la câțiva kilometri de Turnu Măgurele, acolo de unde mi se trag ambii părinți, obișnuiau să fie ca orice vacanță la bunici: erau despre cățărat în copaci, despre pâinea caldă de țest în care îndesam bine brânză proaspătă ca să nu îmi cadă când mă joc, despre animalele de prin curte și alergatul pe izlaz și pe ulițe.

Despre politică îmi amintesc vag și nu pentru că se vorbea în casele de chirpici când se strângeau oamenii la televizor, seara, ci pentru că în campaniile electorale toate curțile erau împânzite de materiale electorale: de la gălețile roșii în care se ținea apa proaspăt scoasă din fântână, până la cutiile de chibrit cu fotografia actualului șef al PSD, șepcile și fly-erele pe care scria obsesiv “Liviu Dragnea președinte”. Se întâmpla în anii 2000, când actualul lider social-democrat avea să treacă de la funcția de prefect al județului la cea de președinte al Consiliului Județean. Așa se face că, în Teleorman, epoca Dragnea pare să existe de când mă știu eu și continuă încă, la fel de aplaudată, în mai tot județul – din convingere, din obișnuință sau din obligație.

Este și motivul pentru care am rămas surprinsă să descopăr că în comuna despre care ziarele și televiziunile au tot scris, de-a lungul timpului, că este “cea mai săracă din România”, de aproape 20 de ani, nu a mai ajuns pe scaunul de primar niciun PSD-ist. Am plecat spre Necșești de Teleorman cu două mari întrebări: cum se explică fenomenul comunei anti-PSD în fieful lui Liviu Dragnea și, mai ales, ce știu oamenii aceștia, din cea mai slab dezvoltată comună din România, despre Uniunea Europeană și despre alegerile europarlamentare.

M-am întors la București nu doar cu răspunsurile și cu vorbele sătenilor teleormăneni, ci și cu ceea ce pare să fie realitatea întregului sat românesc:  

“Ce Uniune Europeană? Noi, aici, avem alte nevoi.”

***

Afișele de campanie de pe avizierul improvizat la Primăria Necșești. Foto: Ioana Epure.

“Nici televiziunile nu intră pe uliță, toți trag la șosea”

Drumul Național 6 (DN6), cel care leagă Capitala de sudul țării, căci nici Teleormanul nu are autostradă, nu doar Moldova, este întrerupt la intrarea în Alexandria – reședința de județ și reședința președintelui PSD, Liviu Dragnea – de un mare sens giratoriu, sens din care poți alege să mergi înainte, spre cel mai dezvoltat oraș din Teleorman, sau să faci dreapta și să te lași spre Roșiorii de Vede.

După vreo oră și puțin de mers prin satele de câmpie, spre Roșiori, ajungi la Necșești, o comună despre care un studiu din 2012, realizat de profesorul dr. Dumitru Sandu, a spus că ar avea “cel mai redus grad de dezvoltare umană dintre cele 3.181 unități administrativ-teritoriale ale României”. Criteriile exacte nu sunt cunoscute, însă, și nici date mai recente nu există, lucru confirmat chiar de Ministerul Dezvoltării.

“Ni s-a pus nouă această patalama de care nu mai scăpăm. Eu sunt convinsă și chiar aprigă când spun – mereu am spus, tuturor televiziunilor care au venit – că noi nu suntem sigur cea mai săracă comună din România. Dar așa am apucat”, ne spune Mădălina Gheorghe, sau “coana preoteasă”, așa cum i se zice în poveștile oamenilor din sat. Are 40 de ani și un statut special: este soția preotului, consilier local din partea PNL și educatoare la grădinița din Gârdești.

Am întâlnit-o în fața porții, acolo unde muncea alături de soțul ei la vopsitul gardului. Știe de alegerile europarlamentare și recunoaște deschis și aproape cu mândrie că îl va vota pe Rareș Bogdan – căruia i-a și amenajat un soi de avizier electoral numai pentru el pe gardul casei sale, chiar lângă intrare. “Eu am fost mereu cu PNL-ul, dar să știți că aici oamenii nu votează partidul. Votează omul. Dacă omul nu le prezintă încredere, poate să fie și de la PSD și de la PNL și de la… nu contează!” . 

De ce omul? “Pentru că omul sfințește locul, așa cum zice și vorba populară. Dacă omul e muncitor și face, are, dacă nu, nu”. Aceasta este deviza după care pare că își ghidează întreaga existență, dar și unicul fel în care reușește să-și explice sieși și altora cum de are o gospodărie mare, cu gazonul proaspăt tuns, foișor de lemn și casă cu termopane, într-unul dintre cele mai sărace sate din România.

Uitați Vârtoapele, au primar PNL, au pus asfalt pe toate ulițele. La Zâmbreasca, primar PSD, să vedeți ce-a făcut primarul ăla acolo, vă închinați. Am ajuns acolo și-am zis, «ce-am făcut, mă, am ieșit din Teleorman? Nu». Deci, nu e de partid. Dacă muncești și vrei, ai. Bani avem și noi, dar dacă nu sunt derulați cum trebuie… Eu zic că la comuna noastră, un buget de 24 de miliarde de lei e suficient, nu?”, ne explică preoteasa, mâhnită că de trei ani, de când a fost ales, primarul de la ALDE n-a făcut nimic. Și asta în ciuda faptului că pe un panou mare de lângă primărie stă scrisă promisiunea unei investiții în apă și canalizare de peste 14 milioane de lei, bani alocați prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

Cel mai mare proiect al Necșeștiului, finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală, este momentan doar pe un panou. Foto: Ioana Epure

Parcă din cealaltă calitate a sa, cea de consilier local, Mădălina Gheorghe ne vorbește despre cum ar putea îmbunătăți proiectele europene zona, mai ales în agricultură. Dar cine să le facă?

“Întrebați-l pe domnul primar ce a făcut de trei ani, de când e în funcție. Are o cutie de proiecte, mereu zice de ele. Atât, hârtii. Să vi le arate, să vedeți. Bagă apă? Canalizare? Păi canalizare ne trebuie nouă aici, la 30 de case toate? Cine să se racordeze la ea? La ce îi ajută apa aia?”.

“Ne-a pus pancartă cu PNDL, că ne pune apă. Ne-a anunțat. Păi ne zice că face proiect, dar nu se vede nimic. Nu mai bine nu punea niciun afiș, dar vedeam și noi ceva făcut?”, a completat-o preotul, care continua să își primenească gardul, în genunchi, cu mâinile mânjite de vopsea.

Iar discuția continuă și, în timp ce tânăra “coană preoteasă” ne mai povestește despre Necșești, despre cei doi copii care învață la București și despre cum a bătut-o chiar gândul să candideze la primărie – dar a renunțat, de teamă să nu i se strice relațiile cu sătenii – pe șosea a apărut, într-un baston improvizat dintr-un fier mai lung găsit prin curte, moș Radu Panait.

“Să trăiești, nea Panache!”

“Sănătate, tată!”

“Nea Panache, cum face, bre, cucul?”

“Cu-cuuu!”, răspunde nea Panache.

Moș Radu Panait are 88 de ani. S-a născut și a copilărit în Necșești, dar a plecat de tânăr din sat, cu munca. A lucrat multă vreme la mina din Petroșani, dar a ieșit la pensie mecanic la Întreprinderea de Mașini Grele din București (IMGB) după “25 de ani, 8 luni și 8 zile”. A avut un apartament la Piața Sudului, “la etajul 6”, pe care i l-a lăsat băiatului.

“Mai vine, mă mai ajută să merg la spital dacă am nevoie. Încolo, e greu. Greu! Necazuri multe! Sunt hoți mulți aici. Unde putem să vorbim? Că vă povestesc!”.

Are mult chef de vorbă pentru că, de fapt, nu are pe nimeni. E singur și, deși are o pensie frumoasă față de alți consăteni – “două’ș unu de milioane cinci sute” – în Necșești nu are ce să facă cu banii. “Păi e ceva aici? Trei magazine avem și atât. Stau toată ziua în pat, seara mai ies să mă plimb, mă mai dezmorțesc. Nu avem. Nu avem de niciunele!”.

Dar ce i-ar trebui, totuși, lui moș Panache? Nu prea știe, pentru că pe el nu l-a întrebat nimeni niciodată ce nevoie are. Ar fi bun un transport spre oraș, ceva care să meargă mai des la Roșiorii de Vede – care se află la 37 de km de Necșești – decât microbuzul, care vine o dată dimineața și o dată seara. Și poate o farmacie.

“A fost una la un moment dat, dar au distrus-o și pe aia, vai de capu’ nostru, că cică au furat din ea nu știu cum. Păi, bă, dacă au furat, pune niște bodyguarzi acolo, ăștia cu ajutorul social, îi pui să păzească și se rotesc, nu e normal? Ar trebui s-o pună la primărie că acolo e sigur”, explică cu necaz Maria Niță, femeia de 70 de ani care locuiește în penultima casă de pe vale.

“Dacă vrem medicament ne ducem la balamuc, la Vârtoape sau la Ciolănești. Că nici mașină nu avem. Avem doar rata spre Vârtoape de la 7 care se întoarce la 9, dar farmacia nu e nici aia deschisă atunci, sau mai e una spre Ciolănești, la fel. Pleci la 7 și vii la 3. Ai n-ai ce face, stai acolo de te uită Dumnezeu”. Cum fac când au nevoie de medicamente? “Cum dracu’ să facem? Mai rogi un vecin, o cunoștință, care merge spre oraș – îi dai lista, banii, îi dai o ciocolată, o înghețată, să îți ia și ție o pastilă sau ce mai e nevoie. Așa facem”.

Despre alegerile europarlamentare nu au auzit. Nici nea Panache, nici Maria Niță. Nu le-a zis nimeni, încă.

“Ne-or anunța atunci mai aproape, acum nu ne-a zis nimic nici primarul, nici nimeni. Mai auzim pe la televizor, dar nu avem noi timp să ne uităm cine cum e. Da’ oricum nu ne zice nimeni dacă nu e interesul lor. Să vedeți când or candida iar ei, cum vin să ne zică”, ne lămurește Vicu, un gospodar de 48 de ani de pe o uliță lăturalnică.

De acum trei ani, de când a fost ales noul primar, nu a mai venit nimeni la ei. Nici să îi întrebe ce nevoi au, nici să vadă cum mai sunt. “Intră vreunul aici? Nici televiziunile nu vin pe uliță, toți trag la șosea”.  

Nu știu să zică nici ei ce le-ar trebui, altceva în afară de “sănătate”. De ce? Pentru că oricum nu le dă nimeni nimic. Știu, în schimb, ca mulți alți săteni din Necșești, că nu de canalizare și de apă le ardea lor acum. “Mai suntem câteva case toate, ce să facem noi cu apa? Cine o să folosească canalizarea aia?”.

A început ploaia, iar Vicu și Anișoara, soția lui, trebăluiesc prin curte – trebuie să strângă bălegarul. Au gospodărie mare, cu animale și tractor și știu și ei, ca alții mai înstăriți puțin, că numai munca îi va salva.

“Unde vă găsim? La ce televiziune?”.

“Suntem doar pe internet”.

“Aaaa, aici cu internetul stăm cam rău. Avem antena aia pe casă, o grămadă de bani degeaba. Cum bate vântul, cum vine internetul, cum nu mai bate, cum nu mai avem. Ce să facem? Așa e aici, și cu semnalul la telefon stăm rău”, completează Vicu, care ne poftește și în curte să-i vedem gospodăria, în ciuda ploii care pica mărunt și nu se mai oprea.

“Mai veniți, vă mai așteptăm. Și dacă vreți să vedeți ce nevoi mai au oamenii și ce necazuri, intrați pe ulițe, că aici nu vine nimeni. Mai mergeți, mai întrebați, așa, pe drumurile astea mai din spate”, ne îndeamnă și Anișoara la plecare.

***

Vicu (48 de ani), ne poftește în curtea pe care o găsești doar dacă te abați de la șoseaua principală. Foto: Ioana Epure.

Primarul care a uitat în ce an a fost ales

L-am sunat pe primar de luni. Am vrut să programăm o întâlnire pentru a doua zi ca să ne ferim de situațiile des întâlnite în care “este plecat cu treabă, pe teren”.

“Noi la Primărie muncim de la 8 la 4 jumate, domnișoară. Ne găsiți aici”, mi-a replicat Marian Bănăseanu, primarul ALDE ales în iunie 2016 cu 50,07% din voturi, următorii candidați – Marian Ciobanu (viceprimarul de la PSD) și Angel Soare (fostul primar PNL care a condus Necșeștiul vreme de 16 ani) – fiind clasați la egalitate cu 22,68%.

Prezența la vot în Necșești a fost mereu surprinzător de mare pentru o localitate care a primit în 2012 eticheta de “cea mai slab dezvoltată comună din România”.

“E o etichetă de care încercăm să scăpăm. Sunt niște studii vechi, eu nu cred că mai sunt de actualitate”, spune convins primarul. Bine, bine, dar prezența atât de mare la vot este remarcabilă. Cum se explică oare?

“Ce prezență la vot?”.

“Atât cea de la alegerile locale, cât și cea de la europarlamentare”.

“Lăsați alea pentru primărie, la europarlamentare nu vine nimeni să voteze aici, nu știu oamenii de aici de așa ceva”.

“Păi în 2014 au venit. A fost o prezență de 55,51%”.

“La europarlamentare?? Nu cred asta!”.

“Vă zic eu, că am cifrele luate de pe AEP (Autoritatea Electorală Permanentă – n.r.)”.

“Bine, dar lăsați 2014… eu zic acum în 2017, când au fost alea locale”.

“Au fost în 2016. Și a fost și atunci prezență mare. Peste 70% au votat pentru primar”.

“Nu, domnișoară… vorbesc de cele parlamentare, din 2017. Lăsați primarul.

“Domnule primar, în 2017 România nu a avut alegeri. Au fost europarlamentare în 2014 și se repetă acum, în 2019, după cinci ani. Iar localele au fost în 2016 și se repetă în 2020, după patru ani”.

“Ia să vedem… Ia, hai să verificăm un pic. Căutați pe net. Avem net? Că avem net acum. Haideți, ia să vedem. Scrieți acolo «alegeri 2017-2018»”.

Îi fac primarului pe plac și cautăm împreună, pe telefon, alegerile din 2017 și 2018. Google ne-a găsit doar alegeri din universități și alte evenimente care nu aveau nicio legătură cu subiectul nostru. Marian Bănăseanu insistă și e convins, însă, că are dreptate.

“Dă-mi voie un pic. O secundă. Stați așa. Stați, mă duc să verific eu”. Și mă lasă în ploaie, în fața primăriei, ca să să afle când au fost ultimele  locale – cele pe care el le-a câștigat – și dacă n-au mai fost într-adevăr alte alegeri de când a preluat funcția de primar al comunei Necșești.

“11.12.2016!”, iese el victorios din primărie. S-a convins, deci, că din anul în care a devenit edil nu au mai fost alegeri în România – și poate a rămas, astfel, cu o informație de la noi. Cu asta și cu mesajele pe care le-am strâns de la oamenii din sat: că nu de canalizare și de apă au ei nevoie, ci mai degrabă de un transport spre oraș și de o farmacie. Ne-a contrazis.

“Părerile sunt împărțite. Dar eu, ca primar, n-am venit să îmi iau indemnizația degeaba. Trebuie să fac ceva pentru comuna asta. Am venit să fac ceva. Mă, ceva! Să o ridic de la nivelul ăsta la care am găsit-o. Deci, ceva. De ce avem nevoie, dacă nu de apă și de canal? Spuneți-mi voi. Ce ați vrea? Sincer, zi-mi sincer tu, că ești tânără. Cum să nu fie nevoie de apă?”, explică aprins primarul de 42 de ani, întors în satul bunicilor lui tocmai de la București, pentru a-l administra. Nu crede nici el în forța partidului și e de părere că la ei culoarea politică ar trebui să existe “decât 30 de zile, înainte de alegeri”.

“După care ar trebui să punem cotu’ și să facem ceva să scoatem țara asta din rahat – nu neapărat comuna mea, țara asta! Pentru că țara nu merge într-o direcție bună. Voi vedeți că mergem așa, spre un pol misterios, unde ne așteaptă floricele și  garoafe? Poate în rai. Sunt de trei ani primar și am deja patru proiecte. Păi dacă făceau și ceilalți măcar unul, nu trei, nu mai eram aici“.

Marian Ilie Bănăseanu (ALDE), primarul Necșeștiului ales în 2016, după un predecesor PNL cu patru mandate consecutive. Foto: Ioana Epure.

Despre Uniunea Europeană și despre alegerile europarlamentare nu le-a vorbit sătenilor, în ciuda nevoii de proiecte europene despre care ne vorbește nouă. Nu e ferm convins că ce face UE este benefic pentru România. De fapt, spune despre legile care se fac la Bruxelles că sunt “prea mult” pentru niște țări “codașe ca România și Bulgaria”.

“Sunt mult peste noi. Mult, mult, mult. Trebuie să ținem pasul cu ei și nu e cu putință. Nu cred că ne-ar fi mai bine fără UE, dar cred că ar trebui să mișcăm puțin lucrurile noi, să ne fie învățătură de minte ceea ce pățim cu fondurile astea europene”.

Din bani europeni, Marian Bănăseanu spune că Necșeștiul va avea un părculeț pentru copii și un teren de fotbal. Momentan, sunt și ele, ca toate celelalte proiecte, doar pe hârtie. Recunoaște, însă, că dacă nu reușește să aducă apă și canalizare în comună până la finalul mandatului, nu va mai candida pentru încă patru ani. “Ce cuvânt aș mai avea eu?”.

Din Primărie scoate capul pe ușă – atât cât să facă un anunț – un domn îmbrăcat lejer, cu un tricou și cu o vestă de fâș. “Domnu’ primar, vă întoarceți? Că trebuie să terminăm aici”.  

“V-am zis că am garda de mediu în control”, explică Bănăseanu, referindu-se la bărbatul care îl strigase relaxat, ca pe un prieten cu care iese la pahar și se prinde cu vorba la o altă masă.

„Sper că v-am ajutat cu ce aveați, dacă vreți să mai vorbim, mai veniți, nu știu, mă mai găsiți până pe la unu, că trebuie să plec și până la Prefectură”, se scuză primarul, cu alura unui om de afaceri prins în multe probleme.

Primarul Marian Bănăseanu, prins într-o zi de marți cu multe activități. Foto: Ioana Iepure

“Fir-ar UE a dracu’. Cu ce m-a ajutat? Cu oftat?”

“Seara asta iară beau, lumee, lumee,

Că la mine când e bine, lumee, lumee

Chefu’ o săptămână ţine, viaţaa meaaa”.

Undeva, aproape de primărie, într-una din curți răsună tare muzica de petrecere – treabă neîntâlnită în satul de unde sunt bunicii mei:  lunea, așa, în mijlocul zilei, fără să fie vreo sărbătoare marcată în calendar. Nu se vede nimeni în ogradă, dar muzica răsună pentru toți vecinii.

Pe banca din fața primăriei, trei copii – o treime din copiii de clasele I-IV ai Necșeștiului – stau la povești. Unde e școala aici la voi? Se uită la mine curioși și chicotind, totodată, așa cum fac copiii când se amuză de enormitățile pe care le zic adulții. “Școală? E în Gârdești. Noi nu avem școală aici”. Păi și cum mergeți? “Ne ia cu microbuzul”. Distanța e greu de aproximat pentru ei. Nu fac nici mult, nici puțin. “Nu știm. Nu e așa departe, dar nu e aici”.  Și aici ce aveți? “Grădinița, atât”, spune unul, reluând imediat discuțiile taman întrerupte.

E șase seara, iar la birtul de lângă e încă devreme. Sau poate prea târziu? Un singur bărbat mai plinuț, la vreo 40 de ani, cu pantalonii pătați de var și de vopsea și mâinile uscate de pământ, își bea berea la clasicele mese de plastic roșu. Nu e din Necșești, e venit la treabă doar, din Vârtoape – o comună aflată la 10 km. Muncește cu ziua și nu a auzit de alegerile europarlamentare, dar dacă e să voteze, va vota cu PSD-ul. “Nu știu eu cine candidează, dar am votat mereu cu PSD”. De ce? E o întrebare care îl închide.

Ne salută, în schimb, Speranța Mincinoiu, o femeie aranjată, tunsă scurt, cu un sacou bleumarin închis și cu o eșarfă de satin albastru la gât. Vine de la Primărie, acolo unde e angajată ca agent agricol din ’81. A prins toate schimbările, chiar și pe cea mai recentă – primarul PNL care fusese la conducere vreme de patru mandate, a fost înlăturat în 2016 de candidatul ALDE, prin voința clară a poporului.

“Au crezut ei că fac revoluție, tinerii. Acum…” , și lasă lehamitea să i se citească în ochi. Nu se sfiește să îl critice pe edil – e atât de veche în primărie încât a ajuns acum să țină și locul contabilei, aflată în concediu prenatal.

“Eu fiind cea mai bătrână, m-a lărgit de sarcini. Mi-a pus și contabilitatea în cârcă“. Practic, primarii vin și pleacă, că așa e în politică, dar oamenii vechi ai primăriei, cum e doamna Speranța, ei sunt cei care țin rânduiala satului și pe care cu greu îi poți urni din locurile lor.

Nu se mândrește cu Liviu Dragnea și cu Viorica Dăncilă, în ciuda rădăcinilor lor teleormănene. “Ce mândrie?”, întreabă cu tristețe. De altfel, niciun candidat mai important nu a trecut vreodată pragul comunei Necșești, niciunul în afară de Dragnea, despre care își amintește că a venit în urmă cu mulți ani în campania electorală.

“Era președintele Consiliului Județean sau prefect, nu mai știu sigur, și a vrut să facă mare adunare aici. Dar fostul primar, de la PNL, nu i-a asigurat locul. Dragnea a vrut la școală și primarul l-a lăsat să facă pe izlaz, la Gârdești. Zice: «De ce la școală? Lăsați, să vă vadă toată lumea că și-așa nu ați venit de multe ori»“, își amintește femeia râzând.

Despre Necșești nu crede nici ea că e cea mai săracă comună din România. Sunt rău, dar mai sunt sigur alții în țara asta și mai rău decât ei. Și, acum, cum ar putea să nu o ducă rău când nu mai muncește aproape nimeni în sat?

“Trăiesc toți din pensii, iar ăia care nu au pensii, preferă ajutoarele sociale. Se mai duc aici la cârciumă, mai un pahar, mai o vorbă, trece ziua. Cine să muncească? Țața Leana de peste drum?”.

La două case mai încolo, o femeie îmbrăcată într-un trening roz, flaușat, ascultă, vrând-nevrând, muzica vecinului. S-a mutat la Necșești acum vreo trei ani, fiind originară din Argeș. “Aici e sărăcia dracilor, la noi e bine, dar aici e belea!”, zice încă din primele secunde. Spre deosebire de Speranța Mincinoiu, care va fi locțiitor de președinte la secția de votare, femeia cu costumul roz și părul roșcat nu știe nimic despre alegerile europene. “De UE? Fir-ar UE a dracu’. Cu ce m-a ajutat? Cu oftat? Nu știm noi așa ceva, noi suntem țărani. Până acum nu ne-a zis nimeni nimic”. Nu crede că a ajutat-o cu nimic UE, deși toți cei cinci copii ai săi sunt plecați la muncă peste graniță.

Nevoi recunoaște că sunt multe. “Ar fi bune niște drumuri, o farmacie… că aici nu e de niciunele. Nici măcar un coafor, ceva, să am și eu unde să mă tund. Ce avem? Niște magazine, dar toate e scumpe aici. Dar cine să facă? Tineret nu mai e, a plecat dracu’ toți. Iar ăștia… fiecare a tras cenușă pe turta lor. Când e pentru ei, ne cheamă, fac fripturi, mese. Acu, doar trece și ne salută, atât”.

***

„Polițistul n-a prins hoțul… și atunci ce pretenții să mai am eu de la Iohannis?”

Satul Necșești este, teoretic, centrul întregii comune Necșești, din care mai fac parte alte trei cătune – Belciug, Gârdești și Gărăgău. Distanțele între ele “nu-s chiar de colea”, dar instituțiile principale sunt împărțite între ele. Dacă vrei la școală și la cabinetul medical, mergi la Gârdești; la Necșești, în schimb, te duci pentru grădiniță, primărie și cele două biserici – cea ortodoxă și cea adventistă.

Mergând la pas prin sat, pe stânga și pe dreapta, găsești multe curți părăsite, pline de iarbă și cu case ascunse aproape în totalitate de buruieni crescute, chiar la șosea. În satele din lunca Dunării, acolo unde am copilărit verile și eu, casele de la șosea sunt rareori lăsate de izbeliște. Se găsește cineva care să le cumpere, să stea la drum, “în centru”, cum se mai zice. La Necșești e altfel. La trei-patru case locuite, o curte e lăsată a nimănui.

Iar cele în care se simte picior de om sunt, în cele mai multe cazuri, la extreme – case renovate recent cu termopane și garduri proaspăt vopsite, curți cu foișoare și gazon tuns cu mașină specială și, la polul opus, casele cu varul jupuit, care stau să pice, înconjurate de curți dezordonate. Dezordinea curților din câmpie mi-a fost mereu reper de sărăcie – omul care își lasă bicicleta sprijinită de-o ulucă la întâmplare, vase pline de nămol uscat, aruncate prin curte, unele umplute cu apă murdară pentru păsări, altele goale, uitate de timp prin vreun colț, câte-o cârpă întinsă pe un pălimar de prispă și papucii de cauciuc în prag, oboare bătătorite de ghearele păsărilor și de oameni, oboare în care nici nu mai crește iarba, rămâne doar țărâna care când începe ploaia de vară emană un parfum inconfundabil – parfumul de țărână udă – și care, imediat după, se transformă în noroi. “Oamenii din curțile astea nu au cum s-o ducă bine”, mă gândesc de fiecare dată.

Așa sunt multe curți din Necșești și, statistic vorbind, nici nu ar fi putut să fie altfel. În Necșești de Teleorman, mai sunt pe an doar două-trei botezuri. Se moare, în schimb – mediala anuală a ajuns cam la 30 de înmormântări. Peste 800 de pensionari trăiesc acolo, iar cu toții, locuitorii satului, mai sunt vreo 1.130. Pe unii îi vezi când treci pe șosea, la alții, însă, pare că nu mai ajunge nimeni.

Așa e și pe ulița de lângă Primărie care se lasă în jos, spre izlaz. Drumul șerpuiește o vreme pe lângă un crâng până ce ajunge la casele de pe vale. Am mers până la capăt, să vedem cam pe unde se termină satul, și am putut intra cu mașina pe un drumeag îngust, pietruit până în locul în care s-a terminat piatra, și înfundat, în cele din urmă, în iarbă.

“Nu mai găsiți casa?”, ne-a întrebat râzând blând un domn ieșit la poartă, în timp ce întorceam mașina în fața casei sale.  

“Nu mai e drum încoace, mamă”, ne-a zis și vecina de peste drum de el, care ținea în mână o legătură de ceapă verde necurățată.

Drum nu mai e, într-adevăr, dar case mai sunt câteva. Iar asta e durerea oamenilor de pe vale.

“Primăria nici măcar nu a mai venit să ne toarne piatră aici. A aruncat acum câțiva ani câteva, de nici nu mai poți cosi iarba care iese dintre ele, și uitați și dumneavoastră cum arată aici. Zici că e părăsit. Păi e normal? L-am rugat pe primar să vină să ne curețe și nouă aici, să se poată intra cu o mașină. Noi am zis, noi am auzit”, a explicat cu necaz Maria Niță, bătrâna care, din fericire, locuiește cu fiica sa și așa se mai descurcă.  

Nu au auzit, niciuna, de alegerile europarlamentare și recunosc sincer că nici nu prea le pasă.

Ce să îmi dea, maică, mie Europa? Cine? Păi eu i-am zis primarului să aducă măcar un tomberon aici mai aproape de noi, că ne e greu să ducem gunoiul până la capătul liniei. Eu, cu gura mea, de două ori l-am rugat. Și tot nimic”, a completat fiica sa de 49 de ani – care ne-a rugat, însă, să nu îi dăm numele.

“N-avem drumuri, n-avem locuri de muncă, zice că suntem toți pensionari și că de unde să mai aibă comuna bani, dacă dă pensii încontinuu. Păi nu am muncit de banii ăștia? Ce să facă săracii oameni dacă sunt bătrâni? Au muncit la viața lor, ce mai pot să facă ei acum?”.

“N-auzi, fa, că s-a spart la Gherghina a lu… i-a luat butelia, i-a luat găinilii?”, își amintește Maria și o întrerupe pe fiica ei.

“Stai, mamă, nu vorbi peste mine. Culmea că polițistul niciodată nu a prins hoțul… și atunci ce pretenții să mai am eu de la Iohannis?”, o dojenește fiica.

După curtea Mariei Niță se mai vede o casă. Pare, însă, de mult timp părăsită. Ne informează că deși nu mai e drum până la ei, iar iarba e crescută ca într-o pădure, cătunul lor se termină, practic, mai departe, nu acolo unde a stabilit, din nepăsare, primăria.

“Haideți cu mine, să vedeți aici, la pârâu. Aici, unde ne rugăm de ani de zile să ne facă și nouă un pod. Aveți grijă prin iarba asta, ne e și frică de șerpărie”, ne ghidează femeia prin buruienile crescute.

“Nici celălalt primar, nici ăsta n-au făcut. Toți au promis. Trebuie să ocolesc tot satul ca să ajung vizavi acolo, la vecinii de peste apă. Nu mai zic că se mai umflă apa asta și ne-a și inundat acum câțiva ani. Cică au săpat la el și nu o să mai dea pe afară. Să vedem, deh, că nu a mai plouat de mult așa tare”.

Fiica Mariei Niță are multe ofuri, dar nu prea le mai spune. Când le-a zis, a fost ignorată. Așa că a înțeles acum că totul depinde de ea și de cum se ajută singură. Nu mai are încredere în niciun vot – nici pentru Europa, nici pentru președinte, nici pentru primar. Identifică multe probleme și recunoaște că poate fondurile europene ar mai putea dezvolta zona. Dar cum să îi vorbești unui om de fonduri europene și de investiții mari când de trei ani cere niște piatră în fața casei, ca să intre o mașină până la poarta sa, și un tomberon, ca să nu mai care sacii de gunoi sute de metri?

“Degeaba îi votăm, că pe noi nu ne ajută la nimic. Ce? A venit cineva aici să vadă ce probleme avem noi? Vai de capu’ nostru. Să se voteze la ei acolo, știu ei ce fac. Ăștia aici vin să ceară voturile când au nevoie. Au ieșit, s-au aranjat patru ani, mai departe Dumnezeu cu mila„.

“Fa, ai pus ceva pe aragaz? Să nu fi uitat pe aragaz…”, o întrerupe iar Maria pe fiica sa, reamintindu-ne, parcă, că până la vot și candidați, viața lor de azi pe mâine este despre altceva.

Maria Niță (70 de ani). Foto: Ioana Epure.

***

Anișoara și Vicu, nea Panache și Maria Niță, tanti Ioana care într-o zi de luni s-a întors acasă cu trei lacăte cumpărate și chitite într-o batistă – de frica hoților ori a vulpilor, nici ea nu știe sigur, cert e că nu mai are nicio găină -, Mădălina Gheorghe, soția de preot care a avut norocul să prindă și un post de consilier local și care se remarcă oricum în sat, fiind educatoare la școală, Adrian, un bărbat de 40 și ceva de ani care, venit de la pește, se oprește la discuțiile cu sătenii și le spune că ar vota cu USR-ul, dar “îi e nu știu cum, că par a fi cu ochii albaștri”, Speranța Mincinoiu, care de peste 20 de ani face și desface la primărie, sunt cu toții oamenii satelor românești.

Oamenii pentru care chiar și farmacia sau cel mai apropiat oraș sunt la mare depărtare. Cum ar mai putea ei să se gândească la Uniunea Europeană și ce să mai ceară Parlamentului European, când însuși primarul care stă cu ei în sat nu îi întreabă nici măcar care e cea mai mare nevoie a lor?

Aici ne numărăm pe degete, am vrea tineretul ăsta înapoi. Vitele s-au împuținat că nu mai are cine să le îngrijească, copiii au plecat toți afară, cine să mai facă copii? Babele?”, ne spune, ca într-un monolog, Angelica Întorcaciu.

Atunci, ce-o să mai fie în Necșești peste câțiva ani?  

“Aici? Are o să fie o pădure de-aia deasă, frumoasă rău de tot. Zău! De n-o fi un codru așa mare… de minune. Cine să mai fie peste ani? Sunt case la rând care sunt pustii. Cine să le mai facă? Tata-mare? Uite, pădure! Uite iarba mare ce crește! Acu’ 32 de ani era puhoi de oameni în comuna asta.  

Acum, cine să mai ceară? Degeaba zice unu, dacă nu zice 20. Și primaru’ ăsta a zis că face, că drege – acum și-a luat pământ, s-a asigurat. Patru ani și s-a pus bine. Trăiește bine-mersi.

…și poporul poa’ să moară. Să se descurce cum o putea”.

Urare de rămas bun din Necșești: „um iezeu sa va b necuvantez”. Foto: Ioana Epure.
Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter perntru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...