Vernisaj 11 iunie 2020. Petru Lucaci, MATERIAL-SCAPES. Foto: Bogdan Oprea

Călin Dan, director MNAC: „Avem două milioane de lei pentru artă contemporană românească, dar anunțul nostru nu se bucură de atenție”

În 2020, pentru prima dată în ultimii 12 ani, Muzeul Național de Artă Contemporană a primit de la Ministerul Culturii un buget pentru achiziții de artă.

E vorba de suma de 2 milioane de lei, care poate fi utilizată pentru a achiziționa lucrări de artă contemporană românească. Termenul limită de depundere a dosarelor este 30 septembrie, iar detaliile tehnice cu privire la înscriere se găsesc pe site-ul instituției.

Despre ce ar putea însemna această oportunitate pentru artiștii români, dar și despre cum a traversat Muzeul Național de Artă Contemporană perioada pandemiei, care i-a redus numărul de vizitatori la aproape o treime, povestește pentru PressOne directorul instituției, Călin Dan.

Călin Dan, director MNAC. Foto: MNAC

De ce acest interes subit al guvernului pentru patrimoniul cultural al României, după 12 ani?

E o întrebare bună, dar nu vă pot răspunde eu la ea, deoarece decizia pentru fondurile de investiții din bugetul statului nu e la noi. Muzeul a făcut însă în mod ritmic și consecvent demersuri la factorii de decizie pentru repetarea achizițiilor care au avut loc ultima oară în 2008. Fără niciun rezultat. 12 ani e un interval imens. Acum probabil a fost o acumulare de factori. Dincolo de presiunea constantă care vine din partea muzeelor, cred că a venit un nou tip de presiune în contextul pandemiei. Brusc, s-a relevat o situație care există de foarte mult timp: aceea a fragilității economice a celor care lucrează în cultură. Și atunci asta probabil că a atras atenția guvernanților și, în efortul de a diminua impactul pe diverse planuri ale acestei crize pandemice, s-a ajuns la decizia de a se debloca un fond important. 

E suma suficientă pentru nevoile muzeului? 

Niciodată banii nu sunt suficienți. Dar uitându-te la ceea ce se vehiculează pe piață în materie de artă contemporană, este o sumă imensă. România nu are o piață înfloritoare în acest sens și nu vehiculează prețuri exorbitante. Se pot cumpăra un număr important de lucrări. 

Vernisaj 11 iunie 2020. Radu Comșa, DISCȚIE REDUCȚIONISTĂ ÎN 4 CULORI. Foto: Gabi Pană

De ce s-a prelungit termenul de înscriere? 

Pentru că din diverse motive legate de elaborarea procedurii, care e o procedură complexă și greoaie, s-a tot întins termenul de lansare a apelului și până la urmă, când în sfârșit a fost publicat, ne aflam oarecum în pragul perioadei estivale. Ne-am dat seama că e o coincidență nefericită și că anunțurile noastre nu se bucură de atenție. Așa că am decis că septembrie e o lună când oamenii se întorc la activitățile lor și am mai acordat această lună pentru întocmirea dosarelor. 

Iar situația în care ne aflăm acum e una complicată, din cauza faptului că achizițiile de artă contemporană nu s-au mai făcut până în momentul de față sub imperiul acestui cadru legislativ foarte complicat, care este cadrul achizițiilor publice. 

De fapt asta este problema cu care noi ne confruntăm acum. Artiștii vizuali din România, în pofida celor 30 de ani care au trecut de la schimbarea politică din decembrie ‘89, nu sunt neapărat familiarizați cu modalitățile contemporane de administrare a propriei valori. 

Cei tineri probabil nu sunt bine pregătiți în școală, iar cei din generațiile mai vechi nu s-au confruntat niciodată cu această necesitate de a-și prezenta propria operă într-un discurs coerent, de a gândi o strategie economică, cât pot să cer pentru o piesă sau alta și cui, și în general au o problemă, din câte observăm noi, cu completarea acestei formularistici pe care noi am făcut-o cât se poate de simplă, dar care e, sigur, un prag pe care oamenii trebuie să îl treacă. 

Cei care aplică sunt, în general, manageri culturali. Artiștii vizuali pur și simplu nu am avut prilejul, nu li s-a oferit ocazia să își promoveze propria producție. Ori asta a creat o stare de blocaj și o frustrare pe care noi trebuie să o depășim, încercând să le explicăm oamenilor că n-au nimic de pierdut dacă încearcă să completeze formularele puse pe site-ul MNAC și să vadă ce se va întâmpla. 

Dar de vină e, poate, și percepția negativă asupra relației cu instituțiile publice. Pot fi artiștii educați mai bine în sensul acesta? 

Vorbim, din informațiile mele, de peste 6000 de artiști vizuali. Eu nu știu ce poți să faci ca să educi 6000 de persoane care sunt de vârste de la 80 la 20 de ani. Pentru oamenii tineri se poate spune da, cursurile de la universitățile de artă ar trebui să conțină o dimensiune de management și de self-management care să îi înarmeze pe cei care ies în piață cu anumite instrumente. 

Dar acesta este un segment foarte limitat. Ce se întâmplă cu oamenii care deja au ieșit în lumea largă? Nu știu. 

Vernisaj MNAC, 11 iunie 2020. METAMORFOZELE LUI JULIAN. O RETROSPECTIVĂ IULIAN MEREUȚĂ. Foto: Gabi Pană

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României. Vrei să ne ajuți?

Susține PressOne

Eu cred că dacă în fiecare an ar exista astfel de sesiuni de achiziții de opere de artă, și tensiunea care se creează în jurul acestui eveniment s-ar diminua simțitor. Și oamenii, de la un moment la altul, ar mai învăța ceva. 

Acum, dacă după 12 ani vii și spui: vom cumpăra lucrări de artă, toată lumea se va uita la acest moment ca și cum ar ști precis că, de acum înainte, alți 12 ani nu se va mai cumpăra nimic. 

Deci o soluție ar fi ca statul să ofere astfel de posibilități mai des? 

Vreau să atrag atenția că acest gen de procedură este complet asimilată procedurilor de achiziții publice – deci așa cum se fac concursuri de achiziții pentru autostrăzi, așa se face acum acest concurs ca să fii cumpărat de către MNAC. Asta este, din păcate, o anomalie, lucrurile pe termen mediu nu pot să funcționeze așa. Oamenii cu acest gen de profesie vor să fie angajați într-un dialog.

Dar legislația actuală nu îți permite ție, muzeu, să creezi un grup de consilieri sau un grup de experți care să colinde atelierele și care să vină în fiecare an – cum fac colegii din Germania – cu un număr de zece artiști, cinci lucrări, și să zică noi considerăm că la nivelul anului 2021, astea sunt lucrările pe care credem că MNAC le poate cumpăra fără nicio suspiciune că face o greșeală pe termen mediu sau lung, ci dimpotrivă, că este o investiție solidă. 

Vernisaj 11 iunie 2020, Călin Dan – director. Foto: Gabi Pană, MNAC

Dacă cadrul legal în care acest gen de investiții se fac nu se va modifica și nu va deveni mai suplu, chiar și repetarea lui an de an va tinde să fie destul de neproductivă. 

Dar oamenii ar trebui însă să fie mai puțin reticenți și să nu se uite la vechea paradigmă în care nu avem încredere în instituțiile statului, ci să se uite la aceste aspecte ca la o dimensiune firească a muncii de artist. Artistul trebuie să își vândă opera. Asta s-a făcut întotdeauna. 

Cum a trecut MNAC prin pandemie, până acum? 

Noi gestionăm activitatea MNAC de la o zi la alta. Ceea ce este extrem de obositor, dar nu există altă formulă. În fiecare zi se iau decizii în ceea ce privește accesul publicului, în ceea ce privește tipul de activități pe care putem sau nu putem să le facem. E o situație care va continua, după părerea mea, minim un an de zile, dacă nu mai mult. Suntem foarte încrezători în comunicarea online, deși nu ne place. 

Iar în ceea ce privește vizita la muzeu, numărul de vizitatori s-a prăbușit. Oamenii nu vin la muzee. O mare parte din publicul nostru e internațional, ori odată cu anularea activităților turistice acest public a dispărut. Iar în ceea ce privește publicul autohton, cred că presiunea existențială a vieții zilnice face să se diminueze foarte mult interesul pentru activități în oraș. Oamenii au nevoie de socializare directă și de ieșire din mediul urban, eu asta văd. 

A contat și faptul că nu putem face evenimente. 

Dar interesul părea să fie mare înainte de luna iunie, toată lumea părea să aștepte cu nerăbdare redeschiderea muzeelor. 

Da, și s-a văzut și cu ocazia vernisajului din iunie, la care a venit foarte multă lume, în limitele permise de lege. 

După care numărul de vizitatori a scăzut, noi nu mai putem face evenimente cu frecvența și la nivelul de public pe care le aveam înainte de pandemie. 

Terasa noastră nu suportă mai mult de 70 de oameni care să stea într-o poziție fixă și așa mai departe. Numărul de vizitatori e mic. Segmentul tânăr este în continuare cel care vine cel mai mult la muzeu, dar audiența s-a diminuat cu 60-80%. 

Văzând Istoria – 1947-2007. Foto: Dani Ghercă MNAC


În condițiile prelungirii restricțiilor, pot tururile virtuale înlocui experiența reală? Poate fi digitalul o salvare, iar pe termen lung oamenii ar putea să plătească pentru a vizita un muzeu virtual? 

Acest tip de vizitare a unui muzeu nu poate fi decât un surogat. Și nu poate interesa pe termen lung. Oamenii au nevoie să vadă, să fie acolo. Poți să te uiți la o conferință online, care este curatoriată sau generată de către un muzeu, poți să asculți o personalitate a istoriei artei sau un artist interesant care spune niște lucruri, dar astea sunt lucruri punctuale. 

Vizitarea unui muzeu trebuie să se întâmple în spațiul lui. Altfel, facem slide-show-uri pe site-ul muzeului. 

Dar s-a schimbat percepția publicului asupra actului artistic? 

Mi se pare o afirmație riscantă. Modul de percepție a omului nu se poate schimba în cateva luni de zile sub imperiul fricii. Se caută soluții paliative, dar asta nu înseamnă că s-a schimbat percepția. Sau că oamenii brusc văd relația lor cu lumea altfel, că brusc vor să stea acasă să se uite la computer. 


Mai multe despre cum pot participa la această acțiune a MNAC se pot găsi pe site-ul instituției. Termenul a fost prelungit până la 30 septembrie.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...