Bunee, băiatul din Constanța

Valentin Șchiopu

Redactor

Când avea 6 ani, Iancu Bunăneau fugea din orfelinat să vadă marea. Se întâmpla în Constanța, anul era 1998, iar copilul voia să se asigure că lumea nu se reduce la o cameră sordidă de 10 metri pătrați în care erau înghesuite 15 paturi.

Planul său era ca un castel de nisip, mereu sortit eșecului. Îngrijitorii îl recuperau de fiecare dată, câteva străzi mai încolo, și îl pedepseau crunt. Marea rămânea un vis îndepărtat.

Asta până de Crăciunul acelui an, când unul dintre angajații orfelinatului l-a anunțat că viața lui se va schimba: „De mâine vei avea o mamă și un tată, o familie”.

Adoptat de o familie de americani, copilul ajungea în Edmond, satelit al metropolei Oklahoma City. A great place to grow, era mesajul care-l întâmpina la intrarea în noul său oraș.

Imaginea de pe afișul documentarului realizat de Bunee Tomlinson.

Iancu s-a făcut mare. Acum se prezintă drept Bunee Tomlinson, are 23 de ani și studiază regie de film la Universitatea de Artă și Design din Santa Fe, capitala statului american New Mexico.

Recent, Bunee a fost selectat între finaliștii de la Emerging Filmmaker Showcase, competiție organizată în cadrul Festivalului internațional de film de la Cannes și dedicată studenților americani care se anunță cineaștii de mâine.

„Bunee: The Boy from Constanța”, un documentar autobiografic de 15 minute, reface povestea copilului care tot încerca să vadă marea.

Părinții săi adoptivi i-au păstrat porecla din orfelinat, Buni (Bunee). Filmul e construit în jurul unor mărturii emoționante ale soților Susan și Tommy Tomlinson și conține imagini de arhivă din orfelinatul constănțean.

Atunci, în 1998, regizorul era altcineva, iar Iancu era invitat să danseze în fața camerei pentru un casting care avea să-i schimbe viața.

„Într-o zi, a apărut un om care a început să mă filmeze în diverse ipostaze. Era distractiv pentru mine, dar habar n-aveam de ce face asta. În următoarele săptămâni am avut nenumărate programări la doctor sau ședințe foto. Intuiam că se întâmplă ceva, dar nu știam ce.

Cum se văd din satelit cartierele-dormitor care au răsărit lângă cele mai scumpe orașe din România, Cluj și Brașov

Brașov și Cluj-Napoca sunt astăzi cele mai scumpe orașe din România pentru cei care visează să-și cumpere o casă sau un apartament. Drept urmare, locuitorii celor două orașe au preferat în ultimii 15-20 ani să se orienteze către locuințe mai ieftine construite în localități limitrofe. Haosul imobiliar generat de migrația lor a dat naștere unor struțo-cămile urbanistice care sunt vizibile din satelit.

Reportaj. Ce a rămas în urma inundațiilor fulger din județul Galați. „Ultimele zile de viață trebuie să le stau în noroi și cu peria în mână”

De zile întregi localnicii, ajutați de voluntari și echipe de salvatori, se chinuie să scoată mâlul și obiectele distruse din case, după inundațiile devastatoare din județul Galați.

În seara de Crăciun, înainte să ne trimită la culcare în dormitorul pe care-l împărțeam cu alți 14 copii, un îngrijitor mi-a spus că, începând cu următoarea zi, voi avea o familie.

A doua zi, mi-am cunoscut părinții. Au urmat trei zile la București, cu drumuri între spitale și ambasade, pentru rezolvarea tuturor documentelor. Călătoria a fost un chin pentru tatăl meu. Am evadat de trei ori în aeroportul Heathrow și l-am obligat să mă caute toată noaptea. Am ajuns în Oklahoma la prânz, în ajunul Anului Nou”, a povestit Bunee.

Noua familie a insistat ca puștiul de 6 ani să nu piardă legătura cu limba sa natală. Au luat legătura cu o studentă româncă din Oklahoma, care-i vizita o dată pe săptămână. Iancu asocia prezența ei cu posibilitatea de a se întoarce în orfelinat. Atunci, credea că limbajul articulat era preambulul agresiunii fizice.

Cursurile de limba română au încetat după numai câteva săptămâni. Acum, tânărul regizor spune că își mai amintește puține cuvinte din limba română, dar unul dintre ele în mod special: Gata!

„Gata, gata, gata, îl foloseam pentru aproape orice. S-a terminat, stop, punct, gata!”

Bunee Tomlinson nu a încercat niciodată să-și găsească părinții naturali. A revenit în România când avea 15 ani, pentru a-i vizita pe oamenii care intermediaseră adopția sa. A mărturisit că a descoperit o țară fascinantă și că atunci a văzut, în sfârșit, Marea Neagră.

„N-a fost o prioritate pentru mine să-mi caut părinții naturali. Și asta nu pentru că aș fi avut sentimente negative în ceea ce-i privește. Cred că ar fi imposibil să-i găsesc, din cauză că nu se știe nimic despre ei.

Familia pe care o am e singura pe care am cunoscut-o și am fost foarte fericit în noua mea viață.

Când m-am întors în România, am fost foarte norocos să stau la familia Duță, la București. Ei i-au ajutat pe părinții mei cu adopția, sunt cei mai simpatici și mai generoși oameni pe care ți i-ai putea imagina. Și-au dedicat atâția ani din viață pentru a îmbunătăți condițiile din orfelinatele din România!

Am vizitat atunci Constanța, fostul meu orfelinat și multe altele, Carpații… Mi-a plăcut enorm Bucureștiul, cu amestecul lui de vechi și nou. În sfârșit, mă familiarizasem cu țara mea de origine.

Acest lucru a descurajat orice gând negativ care ar fi putut să apară. Acea călătorie a fost unul dintre cele mai semnificative momente din viața mea de până acum.”

Bunee spune că realizarea unui film care să-i amintească de experiența din orfelinat nu a fost o experiență dureroasă.

„Sunt un optimist incurabil. S-au estompat multe imagini din trecut. Părinții mei îmi mai amintesc de lucruri pe care le-am povestit când am fost mic. Am fost întotdeauna mândru de rădăcinile mele românești. Perioada din orfelinat e o parte din această moștenire. Nu-i voi permite să-mi modifice imaginea despre România.”

Documentarul său, „Bunee: The Boy from Constanța”, atinge doar indirect subiectul condițiilor din orfelinatele românești ale anilor ’90.

Tomlinson a fost convins de profesorul său de la clasa de documentare de la Oklahoma Community College, Greg Mellott, să dedice timp unui astfel de proiect. Mai târziu, la universitatea din Santa Fe, l-a refăcut.

„Documentarea m-a adus în situația de a lua legătura cu foști voluntari de la orfelinatul meu. Aproape toți își aduceau aminte de mine și chiar aveau poze și materiale filmate din acea perioadă.

Ezitarea mea inițială nu avea legătură cu amintiri care îmi puteau face rău. Era doar un disconfort natural de a spune o poveste despre mine.

Iar povestea începe cu problemele legate de faptul că am trăit șase ani într-un asemenea sistem și cum dragostea pentru film mi-a canalizat energiile.”

Pe 17 mai, „Bunee: The Boy from Constanța” va rula la Cannes.

Bunee Tomlinson (în centru), alături de Viorica și Niki Duță (în stânga) și de părinții săi adoptivi, Susan și Tommy Tomlinson.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€