Buhaiul din Floreasca

Când, într-o pauză de lucru, sorbea în fața sediului un strop de cafea și pufăia îngândurat dintr-o țigară electronică, funcționarul administrativ Mihai-Gigi Sîrbu (43 de ani) a văzut cum un păsăroi, deviat de o puternică rafală de vânt, s-a lovit de un copac și s-a prăbușit pe marginea drumului.

Zburătoarea survola pe 26 septembrie 2017, marțea sa neagră, cartierul bucureștean Floreasca, mai exact zona Parcului Verdi, situat lângă bulevardul Barbu Văcărescu.

„Vântul bătea destul de tare. Am văzut pasărea căzând chiar pe marginea străzii, lângă o mașină. Am observat că nu mai poate să zboare. A luat-o la fugă și a intrat în niște boscheți.

Mi s-a părut cam mare pentru păsările din zonă. Prima impresie a fost că ar fi un fazan, apoi am crezut că este o pasăre de pradă, iar pe urmă – că este un stârc. Era un buhai de baltă, care e înrudit cu stârcii.”

Nici prima impresie a păsăroiului despre salvatorul său nu a fost tocmai nimerită.

„Când m-am apropiat de el, m-a atacat, dar nu a apucat să mă lovească. Mi-am dat geaca jos și l-am acoperit cu ea, apoi l-am luat în brațe, l-am pus într-o cutie și l-am sunat pe Paul”, povestește Mihai-Gigi Sîrbu.

Cel apelat este Paul Chirana (30 de ani), reabilitator la Asociația Peregrinus.

Cei doi se cunoșteau. Mihai Sîrbu, care locuiește în Titan, are „o casă plină cu animale”:

„Îmi plac animalele, am două specii de șerpi, trei de pești, șoareci africani și două pisici. Cresc pești pentru concursuri”.

„Are ciocul ca lama de bisturiu”

Nici când s-a văzut în mâinile lui Paul Chirana, în cabinetul veterinar MDP Vet, nu și-a făcut buhaiul o primă impresie prea bună.

Reabilitatorul îl descrie drept „un animal extraordinar de frumos și de agresiv”.

„Dădea rău cu ciocul, iar de două ori m-a și agățat de halat. O dată m-a luat de degetul arătător al mâinii drepte. A fost mai mult un ciupit, dar cu rana foarte adâncă. Are ciocul ca lama de bisturiu.

Am crezut că are forța unui pescăruș. Dar m-am înșelat. Mușcă de 10 ori mai rău. Și în locul unde a stat, avea o portiță mică, scotea ciocul și pișca de haine”, își amintește Paul Chirana.

Problemele de sănătate ale buhaiului, un mascul, nu au fost foarte grave.

„Era puternic infestat cu viermi intestinali, motiv pentru care a primit o deparazitare internă. În plus, a avut o întindere musculară care nu a necesitat tratament. Doar repaus și mâncare bună: cărășei și filé de caras”, indică reabilitatorul.

„Am avut emoții”

Pe 29 septembrie, când buhaiul se înzdrăvenise, Paul Chirana a procedat precum Mihai-Gigi Sîrbu. L-a sunat pe Paul.

Biologul Paul Țibu (34 de ani) a sosit la cabinetul veterinar, situat în zona stației de metrou 1 Decembrie 1918, pentru a pune un inel pe piciorul sălbăticiunii și pentru a participa la procedurile eliberării.

„Am avut emoții când am manipulat-o, fiindcă loviturile pe care le poate da cu ciocul pot lăsa răni serioase”, recunoaște biologul.

În ciuda intențiilor sale, nici el nu a fost pe placul buhaiului de baltă.

Masculul acestei specii este poligam. O explicație pe care nu o va da niciun om de știință este că motivul ar fi fost inelul. O altă explicație, cea care chiar merită luată în seamă, este formulată de biolog:

„Buhaiul de baltă, Botaurus stellaris, face parte din familia stârcilor – Ardeidae. Toți reprezentanții acestei familii, ce au regim majoritar ihtiofag, își folosesc ciocul și mobilitatea gâtului atât pentru capturarea prăzii, cât și pentru apărare. Evident că buhaiul nu a ezitat să atace pe oricine era în preajma lui cât timp a fost captiv”.

Tizii au luat buhaiul cu ei și au mers în zona de la ieșirea Dâmboviței din București, spre autostrada A2.

Mai întâi l-au eliberat, iar până ca individul să-și ia zborul și să dispară în peisaj, l-au filmat și l-au fotografiat.

Cât cântărește un buhai

Deși, în fotografiile de la cabinetul veterinar, buhaiul pare o dihanie, Paul Țibu spune că individul cel mai mare studiat până acum nu a cântărit mai mult de 2.060 de grame.

Era vorba tot despre un mascul, pentru că acesta e mai mare din toate punctele de vedere, inclusiv în privința ciocului.

„Buhaii cântăresc în medie 1.350 de grame. Variațiile depind de sexul individului, de cantitatea de hrană asimilată și de perioada anului. Femela are între 661 și 1.150 de grame, iar masculul – între 966 și 2.060 de grame”, explică Țibu, adăugând că anvergura aripilor variază între 100 și 130 de centimetri.

„În sălbăticie, de la distanță, masculul nu poate fi diferențiat de femelă. În captivitate, sexul păsării poate fi stabilit cu ajutorul măsurătorilor biometrice – lungimea aripii, a cozii, a ciocului etc”, precizează biologul.

Site-ul Societății Ornitologice Române (SOR) arată că „longevitatea maximă cunoscută este de 11 ani şi 3 luni”.

Masculul, poligamul, nu se ocupă nici de cuib, nici de pui

Paul Țibu spune că buhaiul de baltă este „o specie larg răspândită în Europa, dar destul de sfioasă, adică modul de viață retras și stilul de camuflaj o fac destul de greu de observat”.

Tehnica de camuflaj este similară celei adoptate de stârcul pitic, cu gâtul mult întins și cu ciocul în sus.

„Indivizii stau de obicei ascunși în stuf. Dungile de pe gât imită bine tulpinile stufului. Coloritul păsării se aseamănă bine cu acest habitat”, explică Țibu.

Pe cât de sfios se dovedește masculul de buhai cu oamenii, așa cum este de preferat să fie un animal sălbatic, pe atât de îndrăzneț se arată cu potențialele partenere.

În perioada de împerechere, le ademenește pe teritoriul său, bogat în stufăriș și în vegetație acvatică, cu „un cântec într-adevăr special, de unde și denumirea de «buhai»”, spune Paul Țibu.

„În nopțile liniștite, sunetele sale pot fi auzite și de la cinci kilometri”, adaugă biologul.

Când femelele ajung la el, boul de baltă, altă denumire a speciei, le oferă cu plăcere serviciile sale de taur comunal. Și atât. Amorezul poligam nu se implică apoi în niciun fel de responsabilități părintești.

„Femela face cuibul, clocește ouăle și îngrijește singură puii. O femelă face între 3 și 5 ouă, clocitul durează 24-26 de zile. După ce eclozează, puii mai stau în cuib între 12 și 30 de zile”, arată Paul Țibu.

„Este o specie cu regim preponderent ihtiofag – mănâncă pește –, dar ocazional consumă și amfibieni sau insecte”, spune biologul.

Site-ul SOR.ro adaugă în lista de bucate a buhaiului de baltă „lipitori și chiar șoareci”.

Zborul

Buhaiul de baltă are un „zbor caracteristic majorității stârcilor”, spune Paul Țibu.

„În zbor își menține gâtul retras spre umeri. Aripile late și structura masivă îi conferă în zbor o siluetă tipică. În plus, bătăile rapide și regulate ale aripilor și coloritul specific îl fac să semene cu o bufniță.”

„Adoptă o poziție ofensivă prin zbârlirea penelor”

Paul Țibu afirmă că buhaii de baltă nu intră în sfera de interes a vreunui prădător specializat.

„Adulții, din ce se cunoaște, nu au prădători naturali. Cuiburile împreună cu ponta sau cu puii pot fi distruse de către mistreți sau de șacali. Se mai întâmplă în Delta Dunării.

Alte amenințări sunt degradarea habitatelor, arderea stufului, precum și poluarea apelor.”

Totuși, buhaiul are un stil de apărare pe care biologul Paul Țibu îl consideră interesant:

„Când se simte amenințat, își retrage capul între umeri și adoptă o poziție ofensivă prin zbârlirea penelor”.

Este imaginea pe care buhaiul eliberat i-a oferit-o și fotografului Paul Țibu, chiar înainte de a-și lua zborul.

*

„Buhaiul de baltă este o specie preponderent migratoare, dar unii indivizi pot fi observați și în timpul iernii, în sudul țării.” (Paul Țibu, biolog)

*

Despre stârci a mai apărut:

Piticul