Bogdan Alexandru-Stănescu: "E un decalaj enorm între gustul public și literatura contemporană"

Bogdan-Alexandru Stănescu este scriitor, eseist, traducător și editor. Între 2005 și 2019 a fost coordonatorul colecției Biblioteca Polirom, din cadrul Editurii Polirom. În prezent este director editorial al editurii Pandora M, din cadrul Grupului Editorial Trei, coordonatorul colecției Anansi. World Fiction.

În 2017 a publicat romanul „Copilăria lui Kaspar Hauser” (Editura Polirom). Volumul acesta l-a propulsat și în străinătate, nu doar în țară, fiind tradus în peste șase limbi.

Dincolo de cariera de scriitor și cea de editor, Bogdan-Alexandru Stănescu este și unul dintre cei mai apreciați traducători contemporani, în portofoliul său numărându-se autori ca Alberto Manguel, James Joyce, Tennessee Williams, William Faulkner, Sandra Newman, Sue Prideaux, Edward Hirsch, Daniel Mendelsohn, Paul Auster, Philip Roth sau Louise Glück.  


Dragă Bogdan, a existat la un moment dat, în anii tăi de formare, un moment precis în care ai știut că ești dispus să îți dedici existența scrierii și promovării literaturii? Ce l-a determinat/declanșat?

Cariera de editor mi-a venit servită de viață, într-un moment îngrozitor din toate punctele de vedere, când nu voiam altceva decât să scap (nu știam de unde, de cine, de ce, dar voiam să scap cumva) și să o iau de la capăt – deși nu aveam decât 25 de ani trăiam un sentiment acut al ratării și, privind în urmă, îmi dau seama că era unul cu rădăcini bine înfipte în realitate.

Munceam enorm în domenii care nu-mi aduceau nicio bucurie și mă consumam într-o seamă de arderi boeme care ar fi băgat pe altul în mormânt, viața sentimentală era o mlaștină cu animale colcăitoare, așa că m-am prins de ocazia de a schimba total foaia și m-am înființat la concursul anunțat de Editura Polirom, fără mari speranțe, însă.

Așa m-am ales cu o carieră în editarea de carte, printr-o evadare din propria viață, sau în încercarea de a-mi salva acea viață. Din nefericire, am făcut o altă greșeală și anume m-am aruncat fără rezerve, cu toată energia și cu tot sufletul în meseria asta, fără să păstrez ceva pentru mine. Dacă mă întrebi ce am făcut între 2005 și 2017, o să-ți spun că am muncit. Pe la 36 de ani m-am trezit că eram sec, gol, tumefiat și că simt nevoia de a-mi lua viața în posesie. A doua oară…

Acum, despre literatură: probabil că un psiholog (bun) a putea explica dorința unui copil de a se refugia definitiv în lumi imaginare, dinamica psihicului acestui copil care-și găsea pacea doar citind, închis într-o cameră sau scriind povestiri S.F. pe care le citea prietenilor la scara blocului. Nu-mi pot aminti un moment în care să fi știu că aleg conștient un drum de genul acesta: am trăit parcă dintotdeauna cu senzația că atunci când scriu, singur, în izolare, sunt cu adevărat Eu, și că pacea pe care scrisul mi-o oferă (iluzoriu, doar arătată) n-o mai găsesc nicăieri în viață.  

Colecțiile pe care le coordonezi, și pe care le-ai coordonat, sunt colecții de literatură universală. Piața noastră de carte, rizibilă, minusculă, așa cum e, este una în care literatura universală reprezintă peste 97% din piața de beletristică, lăsând autorilor români un spațiu de desfășurare infim într-o piață oricum nesemnificativă. Crezi că există, în viitor, vreo perspectivă pentru o echilibrare a pieței? Pentru a ajunge măcar la un fifty-fifty literatură autohtonă vs. traduceri?

Da, ai sesizat bine paradoxul meu (nostru): montez colecții de literatură universală, dar încerc să fiu și autor român, nemulțumit de faptul că nu i se găsesc cărțile la raft. E o schizofrenie din care nu ne putem reveni atâta timp cât editurile funcționează exclusiv pe principiul cerere/ofertă.

Da, știu că ceea ce spun contrazice vremurile în care trăim, dar – și am tot spus asta – atâta timp cât editura nu-și asumă rolul de formator al publicului, lucrurile vor merge ca acum, în bătaia vântului. Nu știu de câte zeci de ori am văzut pe FB afirmația ”Literatura română nu-mi place / e slabă!” și de câte ori m-au enervat superficialitatea, prostia, incultura, autosuficiența și lipsa de curiozitate care stau la baza acesteia.

E un decalaj enorm între gustul public și literatura contemporană, care devine evident, izbitor atunci când un scriitor ”viu” ajunge accidental în lumina reflectoarelor. Atunci se poate vedea că sistemul de referință al publicului larg este cel impus de manualele de română de clasa a IX-a, hai, cu indulgență, a X-a și că cenzura impusă operei de artă contemporane este una care îmbină filtre morale, ideologice și axiologice care țin de un secol revolut.

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Se vorbește despre ”urâțenia” operei de artă contemporane și se caută ”frumosul”: or, asemenea repere anulează secole de evoluție a esteticii, fac una cu pământul întregi mișcări artistice care au avut la bază tocmai căutarea unei esențe a ființei umane, care nu ține de frumosul canonic sau academic.

Din suprapunerea unor asemenea filtre de interpretare se naște și abundența literaturii universale, care vine ca import al tuturor tipurilor de literatură și non-ficțiune posibile: literatură comercială, cărți scoase direct din diverse topuri internaționale, literatură leșinată, ”pe tocuri”, romance, chick-lit etc. Sunt zone pe care literatura română nu le acoperă încă, dar cred cu tărie că va ajunge în scurt timp să le integreze. Mă refer aici la dinamica zonei de creație wattpad, la mici fenomene romance de tipul Irina Binder și tot așa. În fine, e interesant de analizat procesul psihologic care stă la baza orientării masive a publicului spre literatura tradusă: avem de-a face cu un snobism generat de un complex național. Parafrazându-l pe profesorul Mircea Martin, nu mai vorbim despre complexele literaturii române, ci despre complexele cititorului român.

Cred, însă, că situația aceasta se va echilibra. Să nu uităm că piața noastră de carte e una foarte tânără, că prin 2003-2004 nimeni nu dădea doi bani pe literatura română contemporană, nu existau colecții dedicate ei, că un autor român vindea cel mult câteva sute de exemplare. Or, recent, am trăit experiența de a da reprint unui volum de poezie cu un tiraj de 1000 de exemplare. Evoluția e lentă, într-adevăr, dar ea există.

Multe voci spuneau în urmă cu 20 de ani că literaturii noastre contemporane îi lipsește rulajul, că nu avem suficienți scriitori buni, constanți, care să îi confere stabilitate, că trăiește din excepții. Parțial, în anii 90, cred că era adevărat, dar cum vezi acum peisajul literar de la noi?

Este exact cum spui, primul deceniu după evenimentele din 1989, acest deșert, acest vid din care mă mir că România a reușit să iasă, a însemnat dezertarea multor scriitori români înspre zone viscerale, precum jurnalismul sau politica.

Cei care au păstrat literatura română vie în anii aceia au fost poeții, timp în care se nășteau cel puțin două noi promoții literare ieșite aproape exclusiv din laboratoarele cenaclurilor de pe lângă facultățile de filologie. Dacă optzeciștii au dezertat, cel puțin temporar, iar nouăzeciștii pot fi, pe bună dreptate, văzuți ca o continuare biologică a lor, ceea ce s-a întâmplat în anii 2000 nu a fost decât o explozie naturală a unor promoții care se maturizaseră ”între timp”, în marile orașe universitare: București, Iași, Cluj.

Acei tineri scriitori din anii 2000 au devenit acum ”cititorii buni, constanți”, despre care vorbești. Și, cu riscul de a enerva pe unii, lor li se adaugă din ce în ce mai mulți scriitori ieșiți de pe băncile școlilor de creative writing. Avem scriitori buni care dau cărți odată la 2-3 ani și care sunt așteptate de un segment fidel de public. Dacă am reușit să formăm acest public de 2000-5000 de persoane, asta se datorează unei maturizări sincronizate în cadrul câmpului cultural. 

E suficient să fii un scriitor bun pentru a fi tradus? Traducerea este una dintre obsesiile scriitorului român. Toți și-o doresc, având impresia că odată ce apari publicat în altă limbă destinul tău se va transforma magic, traducerea fiind un premiu în sine și o marcă a clasicizării. Din experiența ta personală este așa? 

Traducerea, recte confirmarea universalității, este, într-adevăr, o obsesie de branșă și ține tot de acel de set de complexe ale literaturii române. A fi tradus nu este o realizare în sine, e foarte important să fii tradus într-unul din templele culturii mondiale ca să primești validarea. Abia atunci, după experiența Gallimard, Suhrkamp, Penguin, autorul român va simți cu adevărat că este apreciat și acasă. Și da, cred că trebuie să fii bun ca să ajungi acolo, condiție insuficientă însă.

Din păcate, trebuie să te mulezi unor cerințe tematice și chiar structurale care nu mai merg mână în mână cu evoluția naturală a literaturii noastre contemporane. Hai să zicem că ”se cere” comunism, iar la noi subiectul a devenit aproape indigest atât pentru public, cât și pentru scriitori… Editorul de achiziții de la Gallimard cere comunism, iar tu vii cu un roman în care încerci să descrii alienarea unui tânăr absolvent de litere în societatea capitalistă. Sau ceva în genul ăsta. Nu ai nicio șansă.

Din experiența personală, traducerea va însemna ceva cu adevărat doar atunci când va veni în mod natural, fără tingire agățate de coadă, fără condiții și amputări. Atunci când traducerea ”se va cere”. Pentru mine e mult prea devreme, mai am enorm de învățat și de scris. 

Copilăria lui Kaspar Hauser, cartea ta cu cel mai mare succes de până acum, și intern și internațional, are acțiunea plasată într-un spațiu urban foarte familiar celor din generația noastră, dar acum aproape extinct. Un teritoriu al vechilor șmenari, al șuților, al șmecherilor, o zonă absolut fascinantă, pe care am văzut că mai mulți scriitori încearcă să o recupereze, nu doar pentru că este pe cale de dispariție, ci pentru că a contribuit la formarea lor. Kaspar Hauser, am înțeles, dar Bogdan Alexandru-Stănescu? Pentru el cât a contat mediul în care a crescut pentru deciziile pe care le-a luat în continuare în viață?

A contat enorm, pentru că de acolo am vrut să scap. Nu m-am integrat niciodată în mediul acela, nu aveam datele necesare, așa că am fost tot timpul un fel de martor, dacă nu chiar victimă. Am învățat să mă strecor, să folosesc camuflajul, să vorbesc cum trebuie, să negociez și să nu acționez impulsiv.

Dar întotdeauna mi-am dorit să scap de acolo, pentru că, deși am cunoscut și destui oameni normali (cu niște alegeri proaste în viață sau pe care același mediu îi obligase să evolueze într-o anumită direcție), am cunoscut și foarte mulți indivizi ușor încadrabili în sfera patologiei, indivizi care erau gata să omoare (și care probabil au făcut-o între timp), să jefuiască, să umilească.

De ei am vrut eu să fug și nu mi-am dat seama decât foarte târziu, după 30 de ani, cât de mult își puseseră amprenta asupra mea. Mediul ăla n-a dispărut, mai curând s-a adâncit și mai mult în inima întunericului, pentru că acele cartiere în care era junglă când creșteam eu s-au ”gentrificat”, au dispărut păcănelele, barurile întunecate, discotecile, toate s-au transformat în farmacii, bănci și lanțuri de magazine belgiene. Băieții ăia fie au murit, fie sunt la pârnaie, fie au plecat în străinătate, unde fac pârnaie.

Și la final, cea mai scurtă întrebare: în ce crezi?

Cel mai scurt răspuns: în bunătate.

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...