Bobby Duffy: “Ne înșelăm în aproape toate privințele”

Bărbulescu Matei

Redactor

Profesorul Bobby Duffy, director al Policy Institute din cadrul King’s College London, se ocupă cu ceva foarte important, dar foarte deprimant: ignoranța publică. Studiază, cu alte cuvinte, decalajul – prăpastia, uneori – dintre percepțiile oamenilor și realitate.

Și o face, de ani, cu instrumente sociologice: Duffy a fost, până nu de mult, director general al Ipsos MORI, companie care a făcut în perioada 2012-2018 un studiu global în 37 de țări. Din cartea lui, „Pericolele percepției”, aflăm de pildă că noi – în România – credem că 23% dintre locuitorii țării ar fi născuți în afara granițelor. Procentul corect e de doar 1%. (Volumul lui Duffy, tradus de Editura Publica, include și un capitol în care sunt detaliate rezultatele cercetării în România).

„În toate studiile și în toate țările, oamenii se înșală substanțial cu privire la aproape toate subiectele abordate, inclusiv despre nivelurile imigrației, sarcina în rândul adolescentelor, rata infracțiunilor, obezitatea, tendințele sărăciei globale și despre cât de mulți dintre noi folosesc Facebook”, spune autorul britanic.

De unde vin, totuși, decalajele alarmant de mari dintre percepțiile noastre și realitate? Și cum reușim să „ne înșelăm în aproape toate privințele”, cum susține Bobby Duffy?

 ***

Dumneavoastră aveți o „percepție” despre politica din România? Care ar fi aceasta?

Nu una foarte detaliată sau profundă. Nu știu suficient ca să-ți spun ceva folositor. Este… Știi, nu aș comenta despre politica altora: politolog fiind, urăsc când alții vin în Marea Britanie și vorbesc despre situația noastră politică – ceea ce oamenii fac mult acum, de când cu Brexitul. E cam neplăcut.

Dar percepția despre România, în general?

Asta da, pot să spun. Aceste cercetări [incluse carte – n.r.] au fost foarte folositoare ca să înțelegem îngrijorările românilor, încotro merge societatea. E destul de liniștitor să descoperi că sunteți în aceeași linie cu ceea ce găsești în alte țări.

Una dintre descoperiri a fost când i-am întrebat pe români care este rata șomajului; răspunsul pe care l-am primit a fost, ca medie, de 40%. Realitatea este de doar 3%, foarte jos. Discrepanța apare pentru că subiectul îi îngrijorează pe oameni, și atunci supraestimează ceea ce îi îngrijorează.

Întrebare: Din 100 de oameni care pot să muncească în [ȚARĂ], câți credeți că sunt șomeri? Sursa: https://perils.ipsos.com/slides/index.html

„Nouă cine ne plătește pensia?” Două potențiale soluții

În România și Europa de Est, scepticismul legat de viabilitatea sistemului public de pensii este în creștere, în special în rândul tinerilor, din cauza problemelor demografice și a creșterii speranței de viață.

Reportaj: Minerii care sting lumina. De ce s-au bătut oamenii din Valea Jiului pe slujbele din subteran

325 de posturi au fost aruncate pe piață la începutul lunii septembrie 2024 și candidații s-au înghesuit să-și depună dosarele. Paradoxul închiderii minelor din Valea Jiului e că e nevoie de oameni în subteran.

Aceasta este una dintre descoperirile-cheie din carte: anume că percepția asupra realității este mai degrabă determinată de emoții decât de date factuale. Credem că dăm răspunsul corect, dar de fapt transmitem un mesaj despre ceea ce ne îngrijorează pe noi.

Din capitolul despre România aflăm că românii cred că 23% din cetățeni sunt imigranți, când, de fapt, sunt doar 1%. Este cel mai mare decalaj dintre țările Uniunii Europene. De credeți că se întâmplă asta?

Sunt două slăbiciuni care au legătură una cu cealaltă. Noi suntem animale care spunem povești. Suntem atrași de povești vii și neobișnuite, pe care presa le și spune. Poveștile neobișnuite despre imigranți ne creează, însă, o impresie complet greșită. Destul de des, acele povești sunt negative și nasc un sentiment de frică pentru comunitate, sau locuri de muncă, sau ce-o fi.

Întrebare: Din 100 din [ȚARĂ], câți credeți că sunt imigranți (nu sunt născuți în țară)? Sursa: https://perils.ipsos.com/slides/index.html

Este o caracteristică umană să exacerbezi informații negative. Informațiile negative sunt procesate diferit în creierul nostru, ocupă mai mult spațiu, ne aprind mai mult emoțional – deci rămân mai mult cu noi.

Una dintre concluziile-cheie din carte este că nu contează doar cum funcționează creierul nostru, ci și cum politicienii și mass-media exploatează aceste slăbiciuni pentru propriile lor interese.

Marea Britanie este un exemplu grozav – și groaznic – despre cum imigrația a fost folosită ca argument-cheie pentru Brexit, în care dimensiunea problemei a fost exagerată, pericolul a fost exagerat.

Presupun că și confirmarea prejudecăților are un rol în această stare de fapt.

Confirmarea prejudecăților are un rol în crearea percepțiilor eronate. E un factor-cheie. Noi, ca oameni, când credem ceva, ne ținem cu dinții de acea credință, ne doare dacă trebuie să renunțăm la ea, este parte din identitatea noastră. Deci când cineva vine să ne spună că nu avem dreptate, încercăm să-l ignorăm. E nevoie de multă muncă de convingere ca să ne schimbăm opinia, iar asta se întâmplă foarte rar.

Am văzut asta în studiile pe care le-am făcut. I-am rugat pe oameni să ne spună cât la sută din cetățenii țării lor sunt imigranți, iar după ce ne-au dat un răspuns exagerat de mare le-am spus care este realitatea. Cea mai comună reacție pe care am primit-o a fost să ne spună că mințim – sau că ne înșelăm.

Oamenii nu pot să creadă că greșesc. Și nici nu vor. E dureros. Dacă ai o viziune asupra lumii, este greu să te desparți de ea – pentru că este integrată foarte adânc în identitatea noastră.

Și care-ar fi soluția?

Începutul este acesta: să înțelegem cum se construiesc părerile oamenilor vizavi de lumea din jurul lor.

Poți folosi asta cu un scop bun – sau rău. Există exemple îngrijorătoare, cum ar fi că oamenii sunt micro-targetați ca să primească reclame personalizate pe Facebook. Prin intermediul inteligenței artificiale putem să creăm o sută de mii de versiuni ale aceleași reclame și să le testăm pe tot felul de oameni. E îngrijorător pentru politică, societate și mediul de afaceri. Trebuie să încercăm să ne folosim de tehnologie pentru bine.

Să vorbim puțin despre alegerile parlamentare din Uniunea Europeană. Ați văzut vreun politician care să exploateze diferența dintre percepție și realitate?

[Râde] Noi nu prea am avut campanie în Marea Britanie, am încercat să o ignorăm și să ne prefacem că nu se întâmplă.

Cu siguranță sunt mesaje și butoane care sunt apăsate, e o problemă cu care Uniunea Europeană se luptă. Cum să creezi o imagine pozitivă, când e mai ușor să creezi una negativă? Nu doar că avem doar o impresie negativă asupra prezentului și a viitorului, dar avem și o impresie mai bună decât este cazul, în realitate, despre trecut. E un efect psihologic prin care ne eliberăm de lucrurile negative din trecut – iar asta e bine, ne ajută să trăim, nu am putea să supraviețuim dacă ne-am face griji, permanent, despre lucrurile rele care ni s-au întâmplat în trecut.

Donald Trump este un maestru în ceea ce privește exploatarea fricilor noastre și în a le combina cu date factuale false. E mai ușor de exploatat. E mai ușor să spui că „sistemul este defect”, hai să-l dărâmăm. Asta lasă spațiu pentru extremiștii din orice tabără.

Dezinformarea există de mii de ani. Este Brexitul un jalon, un moment-cheie în care politicienii și-au dat seama că pot să exploateze aproape fără limite, în folosul lor, decalajul dintre percepție și realitate?

Noi avem o părere puțin cam roz pe tema discuțiilor politice raționale, respectuoase, care aveau loc înainte de Brexit. Putem să ne uităm istorie, la alegerile prezidențiale din Statele Unite din anii 1800, când un candidat a declarat într-un ziar că contracandidatul său ar fi mort. Lucrurile nu prea pot fi mai extreme de-atât.

Deci: nu cred că comportamentul uman – sau politica – s-au schimbat. Ceea ce s-a schimbat sunt uneltele disponibile cu care este creată dezinformarea. Și ne este greu să ținem pasul cu ele. Putem acum să falsificăm clipuri video într-un fel foarte, foarte convingător. Poți să-l faci pe Donald Trump să spună orice. E înfricoșător. Și e greu de rezolvat această problemă – pentru că politicienii se vor folosi de aceste instrumente pentru a-și atinge propriile scopuri.

INDEXUL IGNORANȚEI: în clasamentul global întocmit de Ipsos MORI, România ocupă locul 13. Doar două țări europene, ambele din afara UE, ne întrec: Turcia și Rusia.

Suntem mai conștienți, după Brexit, de pericolul știrilor false – și de impactul lor?

Da, doar știrile total false, inventate, nu sunt o problemă așa mare. Mult mai problematice sunt multiplele versiuni ale aceleași știri. Spre exemplu, am făcut un studiu la King’s College legat de otrăvirea lui [Sergei] Skripal. Am descoperit că Russia Today și Sputnik au publicat în prima noapte 138 de versiuni, toate diferite, ale aceleași știri legate de otrăvire. În acest fel, informația este diluată și nimeni nu mai poate ști care este realitatea.

Aceasta este una strategiile sistemului totalitar: nu de a te convinge, ci de a crea confuzie.

O altă problemă este felul în care „sistemul” din care ne luăm informațiile este creat. Algoritmii ne arată doar ceea vrem să vedem, ceea ce ne place și așa suntem mai îngropați în propria bulă, iar platforma câștigă mai mulți bani din reclame.

Nu este ironic că suntem în „epoca comunicării” și, de fapt, comunicăm tot mai prost între noi?

Categoric. Dacă ne uităm înapoi, am avut așteptări naive de la Internet și de la felul în care acesta ne va deschide unii în fața altora. Felul în care interacționăm și accesul pe care îl avem la informație ar fi trebuit să ne facă mai exacți atunci când spunem sau gândim chestii.

Dar am lăsat pe dinafară preconcepțiile umane, pe care cu toții le avem. Suntem creaturi tribale, am fost prea încrezători în latura noastră umană, am uitat că avem defecte și că nu o să ne schimbăm prea mult.

Nu ar trebui să mai uităm asta pe viitor.

Pericolele percepției, exemplar cu exemplar. Foto: Lucian Muntean

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€