Ben-Hur

Acest film s-ar putea numi, la fel de bine, Cum să-ţi baţi joc de timpul tău sau Ben-Hur şi prietenii lui.

Noul Ben-Hur e regizat de Timur Bekmambetov, cel care acum câţiva ani făcea Abraham Lincoln: Vampire Hunter, o modestă tentativă de joacă cu istoria.

Acest procedeu nu este însă sortit eşecului şi a fost reuşit de cineaşti ca David Lynch (în Twin Peaks) sau Quentin Tarantino (în Ticăloși fără glorie – în original, Inglorious Basterds).

Furăciuni

În noul Ben-Hur, un imperiu modern, cel american, e nostalgic după un altul, antic, dar, ca să fie „corect politic”, îl acuză ca fiind rău, avid după putere. Și spune că nu e chiar cinstit ce au făcut romanii. Că nu e frumos să cotropeşti alte popoare.

Chiar şi aşa, cu toată îmbâcseala ideologică, au existat, până acum vreo zece ani, etape mai reuşite în cinematografia hollywoodiană: de pildă, Troia și Gladiatorul erau proiecte realmente digerabile.

Apoi, acestora le-au luat locul orori precum Exodus: Gods and Kings, Noe (în original, Noah) sau Pompeii. Producții pe lângă care 300, Eroii de la Termopile, aflat la limita artistico-cronologică dintre filmele douămiiste şi cele doăumiizeciste, pare o înfrumuseţare fantasmatică realmente naivă.

A devenit un clişeu până şi să ne plângem că aceste remake-uri sunt tot mai proaste. Sau că le uităm în clipa când li s-a terminat genericul de final. Ori că dau dovada unei alarmante modestii intelectuale.

Ponțiu Pilat (Pilou Asbæk), guvernatorul roman al Iudeei

Pana de idei din marile studiouri hollywoodiene îi determină pe producători să deconstruiască propriile mituri şi legende, împrumutate de la popoare cu trecut mai bogat.

Se ia un pic de colo, un pic de dincolo, se combină şi, astfel, se face o ciorbă cu de toate, reîncălzită uneori de două-trei ori.

Aşa s-a întâmplat, printre altele, cu noile Ghostbusters, Maleficent sau Total Recall – nişte ofense aduse variantelor originale.

Ca să nu mai vorbim de preluări „unu la unu” din cinematografii nevorbitoare de engleză.

Două exemple ar fi 13 (după originalul 13 Tzameti) și Funny Games (după… Funny Games), unde regizorul rămâne acelaşi: Géla Babluani, respectiv Michael Haneke.

Altă variantă e ca remake-ul să fie semnat de altcineva. Se întâmplă cu filmele horror asiatice adaptate pentru piaţa occidentală, cu policier-urile sau action-urile europene și cu cele din Hong Kong, Taiwan ori Coreea de Sud.

„Nu merge așa”. Cum a ajuns România în criză energetică și ce trebuie să facă statul român până la vară, ca să evite o situație similară

Întărirea rețelei, grăbirea investițiilor în capacitățile de stocare, contorizarea inteligentă, dar mai ales curajul de a face loc rapid investițiilor în capacități noi de energie alternativă - doar câteva dintre soluțiile pe care statul român le ignoră. De ce?

5G+ la metrou: de ce internetul mai rapid înseamnă, de fapt, mai mult timp pentru tine (P)

Odată cu beneficiile 5G, drumul cu metroul devine, în sfârșit, timpul acela pe care îl poți folosi exact cum îți dorești. Iar într-un oraș în care suntem aproape mereu pe fugă, câteva minute în care faci ce-ți place sunt suficiente cât să-ți schimbe starea de spirit și să ajungi la destinație puțin mai relaxat.

Există şi actualizări de calitate: Alfie, Scarface sau Ocean’s Eleven. Aceasta e o selecţie de titluri pur subiectivă – mai sunt o mulțime.

Povestea unui marginalizat

Să revenim însă la Ben-Hur, povestea unui iudeu din Ierusalim care, printr-un cumul de nefericiri și ghinioane, ajunge sclav la romani şi trage câţiva ani la galere.

Înainte de asta, Iuda Ben-Hur e un prinţ. Bun la suflet, ca toată familia sa, îl consideră pe Messala Severus fratele lui.

Messala, orfan înfiat de familia Ben-Hur, se simte într-o continuă inferioritate sangvină şi, prin urmare, nu cutează a cere mâna lui Tirzah, sora lui Iuda. Astfel, se înrolează în armata romană, unde creşte în trei ani cât alţii într-o viaţă.

Iuda Ben-Hur (Jack Huston), pe calul alb, în cursa de care de luptă cu fratele său vitreg, Messala Severus (Toby Kebbell)

Messala se întoarce triumfalist în Ierusalim și îl roagă pe fratele lui să îl ajute să asigure trecerea prin oraș, fără incidente, a lui Pilat din Pont. Zis şi (aproape) făcut.

Însă, din cauza lui Tirzah şi a prietenilor ei (rebelii anti-imperiali), Pilat este ținta unei tentative de asasinat, iar Iuda Ben-Hur pică vinovat de toată tărăşenia. La galere cu el!

Iudeul se ţine tare şi, la un moment dat, găsește breşa favorabilă. Scapă şi ajunge în situaţia de a-l înfrunta pe Messala, într-o cursă de care de luptă.

Ce ne rămâne e să vedem câte premii Oscar va lua filmul. Pentru că, da, are toate ingredientele. E blockbuster cu actori a-ntâia, cu plânsete şi urlete, cu oameni frumoşi, cu întreceri, cu mitologie. Şi cu Iisus Hristos.

De toate şi pentru toţi. Buget: 100 de milioane.

Morgan Freeman apare în rolul lui Sheik Ilderim

Acum vreo doi ani, în Observator cultural apărea un mini-serial intitulat „Cum se face o porcărie”, semnat de Gabriel Andreescu.

Mizele textului erau altele decât detalierea etapelor prin care se creează o porcărie artistică. Era mai mult un text polemic, cu pronunțat accent social-politic.

Ce ţin minte e în primul rând titlul. Suna incitant.

Cred că, ducând miza spre artistic, acel titlu absolut inspirat se pretează aici. În cazul Ben-Hur – varianta 2016, suntem martorii felului în care se face o porcărie de film.