Imagine de la inspecţia de marţi. 9 ianuarie, a lotului Aiud-Decea. Fotografii: Raul Ștef
Imagine de la inspecţia de marţi. 9 ianuarie, a lotului Aiud-Decea. Fotografii: Raul Ștef
09/01/2018
Autostrada Sebeş-Turda: primii 12 kilometri, după 3 ani. Şi nici aceştia
Din oraşul Aiud până în satul Decea, pe şosea, sunt 11 kilometri. În curând, între cele două localităţi din judeţul Alba va exista și o bucată de autostradă, de 12,5 kilometri.
Pe hărţile Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), acest mic tronson este denumit Lotul 3 din viitoarea autostradă A10.
Şi e aproape gata. E aproape la cheie.
Marți, 9 ianuarie 2018, trei echipe de inspectori, ingineri și proiectanți de la CNAIR au luat la pas acest Lot, în prezenţa presei.
Au testat asfaltul cu tălpile, să simtă orice imperfecțiune, au clătinat din capete, şi-au țuguiat buzele de jos, răsuflând cu obidă, ca şi cum totul ar fi împotriva voinței lor, și apoi au decis:
Circulația se deschide în…
Înainte să se hotărască dacă fac sau nu recepţia Lotului, inspectorii au verificat, porniți pe fapte mari, rugozitatea benzii de rulare, separatoarele de sens, un viaduct, dar şi rigolele și lacurile de decantare.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
Nu cumva să se repete dezastrul de pe autostrada Sibiu-Orăştie.
Confruntată cu titlurile de presă devastatoare de la finele anului trecut, Compania de Autostrăzi a vrut să arate că este, totuși, stăpână pe situație. Și că bilanţul său nu este zero, ci 12,5 kilometri.
Şi, cine știe, cu voia Providenței, încă 16 kilometri peste vreo două luni.
Pasărea din stema României vânează și cu 320 de kilometri pe oră
Când atacă în picaj, acvila de munte este una dintre cele mai iuți vietăți din lume.
Tatiana Niculescu: "Dacă n-ar fi fost asasinat, Codreanu ar fi rămas în istorie cel mult ca un personaj excentric"
INTERVIU. Autoarea recentei biografii a lui Codreanu vorbește despre legionarul care a ajuns idolul unui protestatar din orașul american Charlottesville.
În ciuda optimismului afișat „pe teren”, reprezentanţii CNAIR n-au putut răspunde, totuşi, la cea mai importantă întrebare: când vom circula pe autostradă între Aiud şi Decea?
Dar să ne întoarcem la inspecţie.
Reprezentantul constructorului (în verde) și reprezentantul CNAIR (gesticulând), la inspecția de la Aiud.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
„Zici că nu se întâmplă, şi se întâmplă”
Marți, 9, în jurul orei 9, o armată de oameni în veste reflectorizante coboară dintr-o baterie de vreo 30 de autoturisme, majoritatea Dustere albe, la nodul Aiud km 41+250, pe stânga cum mergi dinspre Cluj către Alba Iulia.
În jur e o ceață să-ți bagi degetele în ochi. Ceață e și în viitorul apropiat al acestui lot de autostradă.
Şefii CNAIR par decişi să facă din Lotul Aiud-Decea un exemplu de bune practici.
Compania e bântuită de recentele eşecuri: surpările în cascadă ale versanților de pe ruta Sebeș-Sibiu și prăbușirea terasamentului de la kilometrul 57 al tronsonului Lugoj-Deva.
La viaductul Aciliu, în judeţul Sibiu, o bucată de autostradă a colapsat la un an după darea în folosință și are nevoie să fie monitorizată permanent. Nu a mai fost recepționată nici până în ziua de azi.
„Aici, la Aiud, nu sunt alunecări, că nu sunt versanți mari. În mod normal, nici la Aciliu n-ar fi trebuit să alunece, dacă se respecta soluția tehnică inițială.
Dar când te apuci să sapi în deal, că e mai ieftin și mai repede, și zici că nu se întâmplă, și se întâmplă… Zona aia oricum are o alunecare. Acolo, românii nu au construit sute de ani tocmai din cauza asta.
Constructorul a dezechilibrat dealul, n-a făcut nici șanțurile de preluare a apei, deci apa s-a infiltrat în deal − și unde s-a acumulat ea? În terasamentul autostrăzii.
S-a adunat, s-a adunat, cum e la mare cu castelul de nisip. Băieții de la Salini Impregilo au plecat și ne-au lăsat așa!”, spune purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Şerbănescu.
Şerbănescu merge agale și fumează în timp ce dă explicații. Șefii inspecției nu i-au lăsat pe ziariști să se apropie de grupul lor, doar să le scruteze de la distanță figurile preocupate și pline de importanță.
Tot alaiul are o solemnitate absurdă, care amintește de vizitele de lucru nord-coreene îndosariate pe site-ul Kim Jong-il Looking at Things.
Un inspector se apropie de parapeți și îi zgâlțâie să le încerce rezistența, altul scarmănă cu botul bocancului o pată de la marcaje, în timp ce colegii lor privesc în zare, ca exploratorii din vechime ajunși la Finisterre, în Patagonia: aici se sfârșește autostrada.
În zare nu se profilează nimic.
Sunt momente când, în tăcere − căci nimeni nu întreabă nimic −, se aud doar pașii bocănind pe autostradă.
„Mai devreme sau mai târziu, tronsonul va fi recepționat”
E umezeală și frig. Toată lumea merge cu mâinile în buzunare și cu pumnii strânși.
În răstimpuri, Șerbănescu, care e „translatorul”, ne explică ce au descoperit experții: că s-au menținut neconformități știute încă din noiembrie, exces de bitum, probleme legate de aderența asfaltului, elemente de planeitate executate neconform.
Drumul e denivelat pe mai multe porțiuni. Soluţii tehnice există, dar presupun muncă și „un timp mai lung sau mai scurt”.
Concluzia o ştiam: „Mai devreme sau mai târziu, tronsonul va fi recepționat”.
„Asta e ca dată cu mistria, e sclivisită, aluneci de-ți rupi capul. Și, atenție, nu s-a circulat încă pe ea! Porii ăștia se colmatează, iar asfaltul devine și mai lucios. Există un risc, chiar… grav”.
Purtătorul de cuvânt al CNAIR,
la inspecţia lotului Aiud-Decea
Din timp în timp, Șerbănescu ne spune cât de periculos este să circuli pe autostradă, din cauza ochiurilor lucitoare de asfalt sau fiindcă, în curbe, forța centrifugă împinge mașina spre parapeți.
În subtext, aflăm că lipsa autostrăzilor ne-ar putea salva viața, iar singurul interes al statului este, cum altfel, integritatea noastră fizică.
Alin Şerbănescu, despre „rugozitatea scăzută”:
Promisiunea CNAIR: în acest an se deschide tot tronsonul Sebeş-Turda
Contractul pentru lotul Aiud-Decea din A10 a fost semnat în aprilie 2014. Termenul de finalizare era 20 martie 2016, iar costul estimat atunci era de circa 89,5 milioane de euro, fără TVA.
A10 este o arteră ce va face legătura între A1 (București-Nădlac) și A3 (București-Borș), pe traseul Sebeș-Turda.
În 2013 au fost anunțați câștigătorii licitației pentru lucrările care urmau să înceapă în 2014.
Practic, ceea ce s-a inaugurat parțial marți, 9 ianuarie 2018, este prima bucată concretă, şi circulabilă, după 4 ani de la debutul procedurilor.
Tronsonul Sebeș-Turda este împărțit în patru loturi:
- Lotul 1 are 17 kilometri și este cuprins între intrarea pe autostradă de la Sebeș și Pârâul Iovului − o zonă limitrofă municipiului Alba-Iulia;
- Lotul 2 merge în continuare până la Aiud și are 24,3 kilometri;
- Lotul 3 începe la Aiud şi are ieșire la Decea, lângă Unirea, care e aproape de limita dintre judeţele Alba şi Cluj;
- Lotul 4, care are 16,3 kilometri, duce la Turda.
Potrivit purtătorului de cuvânt al CNAIR, Lotul 4 este programat pentru inspecție în februarie, în vederea recepției. El a promis că în acest an se va deschide circulației tot tronsonul Sebeş-Turda, până la conexiunea cu Autostrada Transilvania.
Ajungem la un eco-duct împrejmuit rudimentar de un gard de sârmă deșirată. Pe aici ar urma să coboare, ca să treacă pe sub autostradă, o specie de broaște protejate.
Inspectorii râd. Nici constructorul n-a luat prea în serios proiectul ecologic. E făcut ca să fie, cum se spune.
____
Ni s-a pus chiciură pe gene și nu mai putem privi detaliile care îi nemulțumesc pe inspectorii de la CNAIR.
Oare şi înalţii funcţionari din Ministerul Transporturilor numără loturile tot după logica lui Moromete?
Personajul lui Marin Preda se întreba dacă regele, primul agricultor al țării, are sau nu lotul său.
Are, îl liniştea Cocoșilă, cam vreun lot și jumătate. Și asta fără să mai pună la socoteală că trebuia „să-l țină și pe-ăla micu’, pe Mihai”, dar care avea „lotul lui de la mă-sa”.
Organizarea șantierului pentru Lotul 3 se află într-un câmp de porumb din care nu se vede calul și călărețul, darămite Dusterele albe ale CNAIR.
Aici, barăcile sunt păzite de un nene și de niște dulăi de pripas. Iar şefii au intrat la căldură ca să discute de rândul autostrăzii.
− No, ce se întâmplă?, întreabă paznicul.
− Am venit cu inspecția tehnică…
− Binie, dom’le, da’ aci mai îs multe de făcut. Nu-i dau drumu’ amu…
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this