Autobuzul lui Tică

Au toți drum înspre Abrud, orășelul de nici cinci mii de oameni care pentru mulți săteni din Roșia Montană e o adevărată metropolă: se duc la la piață, să-și ia medicamente, la bancomat, să bea un suc sau să mănânce o pizza. 

Însă, de la începutul stării de urgență până la sfârșitul lunii august, autobuzele spre Abrud și Câmpeni (o altă localitate mai mare din zonă) n-au mai circulat. 

În starea de urgență multe firme de transport și-au întrerupt activitatea pe anumite rute, unde nu mai circula nimeni, iar din cauza unei ordonanțe, acestea nici nu s-au reluat. 

Până când, în luna august 2020, în urma unui crowdfunding de nici 24 de ore, din Roșia Montană au început să circule din nou autobuzele. 

Cele 22 de ore 

Când încă din timpul campaniei de strâns semnături oamenii i-au semnalat problema cu transportul, Tică Darie, de 28 de ani, candidat independent pentru a doua oară la primăria faimoasei comune Roșia Montană, a sunat la o companie de transport din zonă să ceară o ofertă. 

Să vadă cât ar costa până la sfârșitul anului un autobuz care să vină la Roșia, să îi ducă pe oameni la Câmpeni și înapoi, odată pe săptămână. 

„Am ajuns la Alba Iulia, cu treabă la AEP. Din păcate acolo nu rezolvasem ce aveam de rezolvat, așa că m-am pus la o terasă, ca să nu fi făcut drumul ăsta degeaba și am inițiat pe site-ul meu o campanie de strângere de fonduri. Am rezolvat cu PayPal, am implementat pe site, am făcut o chestie în Photoshop și am dat drumul la campanie în două ore. 

La ora 6 seara din Alba Iulia ceream sprijinul oamenilor să contribuie pentru punerea în funcțiune a unui autobuz pe ruta Roșia Montană – Câmpeni – Roșia Montană. Și punând un target de 1500 de euro, pentru a funcționa din august până la sfârșitul anului, în fiecare sâmbătă”, povestește Tică Darie. 

În 22 de ore s-au strâns banii. 

A sunat la firma de transport joi seara. A scos niște afișe la imprimantă, le-a pus prin comună. Și sâmbătă autobuzul era în centrul satului, în fața magazinului Transmontana, gata să ducă sătenii pe unde aveau treabă.

„Inițial, oamenilor nu le venea să creadă, că i-am anunțat de pe-o zi pe alta. Am făcut tot în trei zile. În prima zi au venit 20 și ceva de oameni, dar mulți veneau doar să vadă dacă chiar e pe bune”, povestește Tică. 

„Aici mi-am găsit un sens”

De Tică Darie s-a mai scris și s-a mai vorbit și acum patru ani, când a candidat pentru prima oară la primăria Roșia Montană, la doar 24 de ani. Ajuns prima oară în zonă ca mulți alții, la un Fânfest, prin adolescență, Tică (originar din Suceava) s-a îndrăgostit de loc și, după doi ani de facultate în Copenhaga, “o altă lume, unde totul funcționa corect”, s-a stabilit aici, unde „a văzut haos”.

„M-am adaptat aici. Da, uneori poate e mai greu să socializez, să stau la povești cu oamenii, pentru că sunt destul de prins. Dar mereu încerc să găsesc chestii comune cu ei. În Copenhaga am învățat o mulțime de chestii, mi s-au deschis ochii, chiar au contat destul de mult anii ăia. Dar aici mi-am găsit un rost, un sens. Scopul meu e să fac Roșia Montană să prindă viață. M-a prins chestia asta. Și fac asta dezvoltând tot felul de inițiative”, spune el.

În 2013, a înființat în Roşia Montană un Centru Local de Cercetași (el fiind cercetaș la rândul lui), dar și întreprinderea socială Made in Roșia Montană, care comercializează în țară, dar și în afară, produse din lână prelucrate manual, în care sunt implicate aproximativ 30 de familii din comună. 

„Doamnele tricotează din primăvară, dar în anii trecuți mai erau târguri, acum nu prea mai sunt. Am tot trimis mailuri de colaborare. De câteva zile ne-au răspuns unii din Oslo, că vor pături pentru bebeluși. Și-s deschiși, comandă fermă, acum le facem prototipul.”

În 2016, a decis că vrea să fie primarul satului care îl adoptase. A pierdut onorabil: a ieșit pe locul trei din nouă. 

Acum candidează din nou. 

“În 2016 am fost la un eveniment organizat de Cercetașii României și era o activitate acolo, să ne stabilim niște obiective personale. Atunci mi-am făcut o listă cu diverse, să am casă la Roșia, să am familie. Era acolo și să fiu în 2020 primar. Pe celelalte le-am bifat. 

Mi-am amintit de chestia asta când Larisa, prietena mea, mi-a dat foile astea și când le-am văzut – era chiar înainte de alegeri, eram un pic în dubii, să mă bag, să nu mă bag – și am zis că nu mai am încotro. O să fiu primar. Doar trebuie să intru în cursă.” 

Crede că de data asta are șanse mai bune. E de șapte ani în Roșia Montană, nu de doi, așa cum era atunci. În plus, „atunci lumea se gândea încă la proiectul minier, eu eram și împotriva proiectului, și zicea lumea că sunt prea tânăr, n-am casă, n-am familie, copil.”

Acum are și casă și familie în Roșia Montană: o soție și o fetiță de trei ani. 

„Cu atât mai mult trebuie să ne implicăm, să îi oferim și ei un viitor aici”, spune el. 

„În plus, mai zic și oamenii: uite, ai o șansă de data asta. Atunci nu aveam. Eu zic că e o șansă mare. În 2016 am întâlnit oameni care erau destul de agresivi verbal cu mine în campanie. De data asta, până acum n-am avut experiențe neplăcute. În schimb, dacă e să compar cu 2016, oameni care atunci mă înjurau, amenințau sau alergau, acum mă salută. Atunci i-am deranjat mult pe unii pentru că îmi exprimasem poziția față de proiectul minier și eram destul de implicat.” 

Dacă o să câștige sau nu, asta n-avem cum să știm. 

„Sunt zile și zile în campanie, habar n-ai ce or să voteze oamenii. Pot să îți zică una și fac alta.”

Când îl întrebi cât de tare crede în victorie, spune că nici măcar nu se gândește c-o să piardă. Apoi îl parafrazează pe Hagi, cu a lui „ai, n-ai mingea, dai la poartă”. 

Ca să câștigi alegerile la sat, nu prea te ajută internetul. Nici reclamele. Cea mai bună strategie e cea a vorbei care se duce. Tocmai de-aia e și atât de greu de prins: e duminică seara și abia s-a întors din Vârtop, unde a fost la slujbă și la un parastas și a apucat să vorbească puțin cu oamenii. 

„M-am ținut de ce-am început, de activitățile cu cercetașii, cu Made in Roșia Montană. Plus că am fost implicat în evenimente. Am fost destul de activ. Și știi cum e: acțiunile bune circulă, ajung la oameni. La fel circulă și dacă faci ceva nasol. 

Dar uite, cum a fost ieri și azi în Vârtop, eu încercam să le zic ce-am făcut și ei ziceau: noi știm, că am aflat. În sat circulă vestea. Sper să mă țină Domnul sănătos să ajung la toate casele, toate gospodăriile”.

Dar pe una din bărcuțele de la cârciumă, la un loc cu câțiva oameni din sat, Tică Darie mănâncă o banană și bea un suc și stă la palavre cu ei de parcă ar fi prieteni vechi. Probabil sunt – în șapte ani, oamenii se mai cunosc. Unii i se adresează deja cu „domn primar”. Alții îi povestesc ce s-a mai întâmplat prin sat, mica bârfă, ultimele știri electorale. 

La 28 de ani, Tică Darie e cel mai în vârstă tânăr pe care l-am cunoscut vreodată. Îmbrăcat regulamentar, în cămașă, cu o jachetă pe deasupra în culori neutre și cu ochelarii pe nas, Tică pare că s-a născut pentru a candida la o funcție publică. 

Prioritățile pentru Roșia Montană? „Drum, transport apă. Întâi sunt chestiile astea banale pe care oamenii le așteaptă de mult timp. Chiar dacă eu am o grămadă de alte propuneri, degeaba faci tu chestii SF pe-aici dacă astea nu se rezolvă”. 

 „Eu nu m-am mutat aici să aștept”

Dacă te plimbi câteva ore prin Roșia Montană, n-ai cum să nu remarci amestecul eclectic de oameni – săteni, voluntari din societatea civilă, turiști – dar și ruptura dintre sătenii care au fost de acord cu proiectul minier și și-au vândut casele (care poartă acum semnul cu „Proprietate RMGC”) și cei care au refuzat. „Ăia care sunt cu Goldu’” și „ăia care sunt împotrivă”. 

Un primar trebuie să îi împace pe toți, dar și să găsească o metodă prin care localitatea să pășească în viitor, dintr-un fel de stază în care se află de câțiva ani, de când și proiectul RMGC a fost blocat, dar nici Planul Urbanistic General monoindustrial n-a mai fost schimbat, adaptat la noua realitate. 

Pe 25 mai 2020, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a aprobat realizarea Planului Urbanistic General la Roșia Montană pentru înscrierea în patrimoniul UNESCO, ceea ce înseamnă că zona se va putea dezvolta și în afara restricțiilor vechiului PUG monoindustrial. Dar când va fi gata noul PUG – asta nimeni nu știe. 

„Planul ăsta urbanistic e făcut pentru minerit. Și asta s-a terminat”, spune Tică Darie. 

„Nu mai e susținere nici de la Guvern, e procesul ăsta la Curtea de Arbitraj de la Washington, PUG-ul ăla nu se mai aplică la realitatea de acum. Și trebuie făcut altul. Chestia asta se poate rezolva, dacă ești pe turbo, într-un an maxim. 

Că acum dacă tu ai un teren aici în RM și vrei să construiești ceva, respectând arhitectura locului, tu n-o să primești autorizație de construire. Dar cât să stai aici așa, blocat? Primăria trebuie să tranșeze asta. Că ăsta e argumentul actualului primar: așteptăm un semn de la București, de la Washington, să vedem ce facem cu mineritul, dacă facem sau nu facem. Ideea e să nu mai aștepți. Cât să mai aștepți? Eu nu m-am mutat aici să aștept”.

Dar problemele oamenilor, dincolo de chestiunea proiectului minier, sunt aceleași ca peste tot în țară. Asfalt, apă, canalizare, internet, locuri de muncă. 

Și toate astea se discută pe băncuțele de la Transmontana, ca la orice birt sătesc, pe fundal de muzică populară care răsună dintr-un portbagaj deschis de mașină. 

„Oamenii votează în funcție de interesul fiecăruia”, spune cineva. 

„Și la sat nu votezi partidul, votezi omul”, adaugă altcineva. 

„Atâta vreau să-ți zic, Tică, oamenii au memorie foarte scurtă!” 

„Tică e model la Roșia, eu am încredere ce face, nu vorbesc prostii și așa le zic la toți oamenii. Apăi și de n-o fi așa, nu ne supărăm?” 

„Tică, da’ tu de ce ești independent, n-ai putut sa e duci și tu la un partid la care sa câștigi?”

„Păi primarul de acum intră prin spate, iese prin spate și n-are niciodată timp de tine!”

Epilog 

În autobuzul spre Abrud oamenii urcă unul câte unul, își pun disciplinat măștile și se așează pe banchete. Unii dintre ei pun câțiva lei în borcanul pentru contribuții. 

La 8 și 20 de minute, în cămașa lui regulamentară de viitor primar, Tică urcă și el. Ca un profesor plecat în excursie cu copiii, le notează numele, pentru a respecta reglementările anti-Covid, și le explică din nou oamenilor că, dincolo de luna decembrie, până când au fost plătite cursele către Abrud și Câmpeni din fundraising-ul lui de pe internet, singura soluție pentru ca oamenii să poată călători în continuare cu acestea este să contribuie fiecare cu câte 8 lei. 

Apoi se așază și el pe un scaun și autobuzul pornește printre negurile matinale înspre Abrud. 

În urma lui rămâne un cetățean singur, în centrul gol al satului care se încăpățânează să nu rămână gol.  

„Și, credeți că de data ăsta iese?”, întreb. 

„Tică? Al treilea, cel mult. Da’ nu îi spuneți, că se supără. Și e băiat bun.”