Așteptând-o pe Marilyn

Valentin Șchiopu

Redactor

Când: Joi după-amiază.

Unde: Casa TIFF, Cluj.

De ce? Echipa Festivalului Internațional de Film Transilvania organizează casting pentru a găsi o sosie a lui Marilyn Monroe. Se pregătește o surpriză pentru ediția cu numărul 15 (27 mai – 5 iunie). Au fost găsite dublurile lui DiCaprio, Tom Hanks, Amélie Poulain, Jack Nicholson sau Harry Potter, dar nici urmă de cineva care să aducă aminte de diva anilor ’50.

Personaje: Opt căutători ai adevărului, printre care un reporter cu angoase (R1), unul astenic (R2), doi cameramani (C1 și C2), primul dintre ei – serios, celălalt – mereu liber când au loc evenimente majore. Orice asemănare cu personaje reale este pur întâmplătoare.

*

The Newsroom

– R2: Cred că da!

– R1: Cred că nu știu, nu știu, cred că, nu știu…

– R2: Cred că, așa cum am venit, așa ne și întoarcem…

– R1: Hai să merem să facem o știre, mă, dacă tot am ieșit…

– C2: Cu cine să fac o știre?

22 de cuvinte dintr-o lume dispărută

Pentru copiii de azi, dar și pentru nostalgici, am alcătuit un mic glosar cu expresii din vremea comunismului.

Lanțul împuternicirilor la Academia SRI. Trei ani de provizorat și ilegalități la instituția care pregătește ofițerii serviciilor de informații

Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” (ANIMV), instituția de învățământ a Serviciului Român de Informații (SRI), a încălcat ani de zile legea învățământului superior, funcțiile cheie de conducere din instituție fiind ocupate, în mod repetat, de persoane împuternicite sau desemnate.

– R2: Vedem, dăm la unul în cap, în trafic, vedem… Tu meri primul, lovești pe unul cu mașina, scandal, eu filmez pentru mine, el pentru voi, vă bateți, e cea mai tare știre. E vreo știre mai bună decât asta?

– C2: I-a căzut la una în spate, la mine la bloc, reclama de la un magazin.

– C1: Serios? Vai de capul meu!

– C2: I-a venit în spate, a împins-o, a dat cu capul de bordură și și-a spart capul…

– R1: Femeia?

– C2: Eee… Eram plecat atunci, mi-a zis un vecin după ce am venit. No bine, zic, tare! Sunt liber azi. Tot când sunt liber se întâmplă, poliție, ambulanță, alea, alea.

– R2: Păi azi dimineață, când m-am trezit, am primit niște poze dintr-un restaurant cu șobolanul care umblă pe deasupra și ăia stau acolo și mâncă… Ratatouille! Unu’ din ăsta poa’ să-ți fure friptura din farfurie!

(Ușa de la intrare scârțâie! Intră unul dintre organizatori. Ne uităm la el ca la Fidipide.)

– R2: Veste bună?

Nu, deocamdată nu!

(Liniște apăsătoare.)

– R1: Ce știre, mă, să găsim astăzi?

– R1: Ceva inedit, acuma, să facem noi ceva…

– R2: Știi cum e, când nu-i să fie…

– R1: Bolunzăsc oamenii degeaba să vină?

– R2: Se întâmplă, tati, de unde să știi ce și cum…

(Reporterul stăpân pe emoțiile sale dă un telefon.)

– R2: Serus, tati! Nu s-a mai întâmplat nimic, n-a crăpat nimic? La dracu’ de treabă, mă, n-avem nimic de lucru. Stăm ca proștii și luăm salarii. Mi-e rușine! Când? (Închide telefonul și anunță solemn). Mâine, toată gașca la Cluj, Gorghiu, Blaga… Anunță candidatura lui Boc…

– C1: Serios?

– R2: Serios!

– R1: Bă, nu merem în piață, aci, să căutăm niște blonde? Cu un ecuson ceva, le facem vedete, ce dracu’!

– R2: Calmează-te, bă, ce dracu’!

– R1: Mai stăm cinci minute, bine?

– R1: Cinci fix!

(Ușa se deschide din nou, intră o echipă de la ProTV. În viața ziaristului de teren, apariția colegilor de la Pro are, de obicei, o uriașă însemnătate. Cumva, parcă nimic nu se poate întâmpla în absența lor. Nici măcar intrarea în scenă a lui Joe DiMaggio n-ar fi avut un efect mai liniștitor. E clar, va veni și Marilyn.)

– R2: Oh, bonjour! Poftiți pe la noi!

– Rzero: Oh, ce întâlnire!

*

Nivelul discuției scade.

Oamenii sunt îngrijorați că și-au parcat aiurea mașinile. Tot ilegal, dar nu pe locul destinat persoanelor cu dizabilități, de unde tragem concluzia că, undeva, în sufletul său, ziaristul de teren rămâne, totuși, o ființă umană.

Urmează pomelnicul televiziunilor care erau și nu mai sunt, al vremurilor bune când dreptul la diurnă și la odihnă în weekend-uri era sfânt.

Se oftează des: „Regretabile treburi, domnilor, și banii erau altfel!”.

„Ia uite, o pălărie albă care numa’ de iarnă nu-i. Ea e, mă! Ba nu, că nu intră aici”, se amăgește cineva.

Tresărim în răstimpuri la zgomotul de tocuri de afară. Alarmă falsă!

De ce și-ar face apariția Marilyn într-o joi după-amiază? Și nu oricare, ci Marilyn din The Seven Year Itch, cu celebra secvență în care rochia i se ridică, deasupra unei guri de aerisire, înfiorată de trecerea metroului newyorkez.

Tom Ewell, partenerul ei din film, e martor la acel moment cu o privire pe care am mai văzut-o doar în Fifty Shades Of Grey.

„Știți ceva, eu vă las un număr de telefon și mai vedem. Eu am jurnal la 5, la 4 am plecat”. Deci, Marilyn sigur nu o să mai apară la știrile de la ora 5. Gașca se sparge, e și mâine o zi.

Și Marilyn nu mai vine.

A fost sau n-a fost?

Vineri, pe „platoul de filmare” s-a întors doar echipa de la ProTV. Insistența lor a fost, într-un final, răsplătită. O brunetă și-a pus o perucă blondă și s-a transformat în star de cinema.

Se spune că ar fi existat un interval orar în care la casting s-ar fi prezentat nici mai mult, nici mai puțin decât 15 aspirante. Nimeni n-a putut spune cu exactitate când.

Fetele și-ar fi făcut apariția, ar fi pozat din profil stânga, din profil dreapta, apoi, ca și când ar fi fost suprinse deasupra gurii de aerisire a metroului ce leagă Mănășturul de Mărăști, ar fi pus într-un zâmbet toată puterea lor de seducție.

Dar s-a căutat și sâmbătă „acel je ne sais quoi”.

Invidioși pe succesul Pro-ului, ne înființăm din nou la Casa TIFF, în compania trimișilor a două televiziuni. Ei trăiesc pentru prima oară emoția așteptării lui Marilyn.

Cameramanul de la Pro trece și salută superior. Nu, nu filmează, e liber. A venit doar să-și recupereze eșarfa. Și-a uitat-o vineri, la filmare. Se ascute lupta de clasă!

De ce noi?

Pe la 3 făr-un sfert, cineva își face, în sfârșit, apariția. Intră în barul de lângă încăperea cu preselecția. Are acel je ne sais quoi, admitem, dar dă senzația că a venit pentru cu totul altceva.

Ezită câteva secunde, trece pe lângă noi și dispare, pur și simplu. Oscar pentru rol secundar, decretăm!

După 20 de minute, se întoarce și se apropie timid de bar. „Nu vă supărați, pentru castingul Marilyn Monroe…”

Dar se poate, cum să ne supărăm? Sprintenii ogari sunt deja pregătiți, pe urmele știrii.

Emőke Pál (27 de ani – foto), actriță și în viața de zi cu zi, a câștigat în urmă cu trei ani Gala Tânărului Actor HOP, de la Costinești, unde a „întruchipat-o”, printre altele, pe Nicole Kidman.

Nu știe dacă îi va merge și cu Marilyn. E jenată de atenția camerelor tv. Spune că nu a fost ideea ei să vină, că au trimis-o prietenii. Dar chiar nimeni nu vrea să fie aici? E grăbită.

„Te rog, mai rămâi puțin, cameramanul meu e pe drum, trebuie să ajungă dintr-o clipă în alta”, imploră o reporteriță.

„Nu pot! Am repetiții”, i se răspunde. Un actor grăbit!

Close enough?

Ne relaxăm, mai puțin reporterul fără cameraman. Acesta sosește în viteză. Va avea parte și el de o Marilyn?

Răspunsul vine după alte 20 de minute: Mădălina.

E numai un zâmbet. N-a fost alegerea ei să vină la casting, desigur. Tot prietenii. Protestează neconvingător, la vederea camerelor: „Mi se pare foarte ciudat!”.

„Mai stai două secunde și pentru mine, te rog”, se insinuează un aparat foto. „Mai stai, mai stai!”.

Mădălina nu pleacă nicăieri.

Cei doi cameramani caută un loc bun pentru sincron: „Hai să încercăm s-o punem undeva să arate bine! Pe peretele ăsta vrei?”.

Mădălina e degajată. Fără trac, își expune atuurile.

„Suntem în aceeași zodie, Gemeni. Cred că Gemenii sunt foarte charismatici, contează și asta. Nu încerc să conving pe nimeni, cred că v-ați convins deja. Urați-mi succes! De fiecare dată când îmi fac părul creț mi se spune că semăn cu Marilyn. Am auzit de prea multe ori asta”, plusează ea.

Speculăm, intuiția infailibilă a ziaristului de teren. „Ești actriță, nu-i așa?”.

„V-am spus deja caracteristica zodiei mele. Gemenii sunt foarte charismatici. Nu, nu sunt actriță, lucrez în vânzări!”

Păi, de ce nu zici așa?

Scena finală: un cameraman vorbește timp de o oră cu un fotoreporter.

Mi se pare un eveniment la fel de important ca întâlnirea de la Havana dintre Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse și capul Bisericii Catolice.

Pentru un cameraman, întâidescendentul lui Cartier-Bresson e doar un vierme care se bagă în față și îi intră în cadru.

Invers, atitudinea fotografului e cea față de un „profesionist” aflat foarte, foarte jos pe scara evoluției. Singurul lucru pe care îl au în comun e că-i detestă cu toată sinceritatea pe reporterii cu care lucrează.

Ultimul cuvânt îl are omul cu camera: „Fiul meu e student la Teatru și Televiziune. Îmi place, am insistat să facă o meserie, nu pule din astea ca filosofie și studii europene!”.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€