Apa trece. Oamenii rămân

Valentin Șchiopu

Redactor

Târnăveni? Parcă am auzit, e pe lângă Mureș, nu? Nouă oameni din zece vor reacționa așa.

Orășelul aflat pe Târnava Mică n-are nici măcar reputația Zalăului, deci nu poate fi subiect de bancuri. Circulă, totuși, unul bun, care spune că un polițist din Târnăveni se numește târnăcop.

Însuși Mihai Eminescu ar fi trecut pe aici și s-ar fi ospătat într-o cramă, în drumul său spre Blaj.

„Te salut, micule Blaj!”, ar fi spus poetul național la intrarea în Târnăveni, pentru ca, la vecinii din Alba, să supraliciteze: „Te salut, mică Romă!”

Aparent, la Târnăveni nu s-a mai întâmplat nimic notabil de la închiderea Combinatului Chimic, acum o ruină prin care scormonesc țiganii după fier vechi.

Odată cu industria chimică s-a prăbușit și orașul în care s-a născut compozitorul Györgi Ligeti (regizorul Stanley Kubrick i-a oferit un loc important pe coloana sonoră din Odiseea spațială).

Totuși, minunata arhitectură din centru a rămas nealterată, iar sinagoga ridicată în secolul 19, pe care comuniștii au ascuns-o în curtea unor blocuri, e o construcție remarcabilă.

Inundațiile de marți, 28 iunie, au readus Târnăveniul într-o altfel de actualitate. Au fost afectate peste 200 de gospodării și 50 de mașini din cartierele Botorca și Boziaș, mai ales în urma revărsării pârâului Botorca.

Debitul ploii – care a ținut aproape două ore – a fost de 150 de litri pe metru pătrat. Opt străzi au fost inundate, iar oamenii s-au trezit cu apa în case sau în pivnițe. Circa 90 de pompieri au lucrat încontinuu, începând de marți seară, pentru a degaja apa de pe străzi.

Și acum, o rază de soare.

20 de tineri din Târnăveni s-au mobilizat și au ajuns înaintea autorităților la casele afectate, pentru a da o mână de ajutor.

22 de cuvinte dintr-o lume dispărută

Pentru copiii de azi, dar și pentru nostalgici, am alcătuit un mic glosar cu expresii din vremea comunismului.

Lanțul împuternicirilor la Academia SRI. Trei ani de provizorat și ilegalități la instituția care pregătește ofițerii serviciilor de informații

Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” (ANIMV), instituția de învățământ a Serviciului Român de Informații (SRI), a încălcat ani de zile legea învățământului superior, funcțiile cheie de conducere din instituție fiind ocupate, în mod repetat, de persoane împuternicite sau desemnate.

Au scos apa, cu 15 găleţi, din pivniţele oamenilor, într-o operaţiune pe care au denumit-o turbo-pompa manuală. Printre ei, absolvenți de Drept sau de Jurnalism, dar și adolescenți aflați înaintea Bacalaureatului.

Ei fac să se întâmple ceva la Târnăveni, ceva important. Încercați așa ceva acasă!

Zonă inundată în cartierul Boziaș din Târnăveni

Botorca e un sat aflat la ieșirea din Târnăveni, pe drumul spre Mediaș. Viitura a făcut prăpăd. Oamenii au început să-și evalueze pagubele, după ce și-au scos apa din pivnițe sau din case. N-au închis un ochi de două zile.

Leontina Baciu (79 de ani) a ieșit la marginea drumului. Pe o măsuţă, are zmeură, fasole verde și strugurei. Povesteşte, cu ochii în lacrimi, ce s-a întâmplat. Torentul i-a scos cartofii din pământ și i-a culcat porumbul la pământ.

„Așa mi s-o făcut o inimă de rea, nici nu pot mere în grădină să văd ce-i acolo. Doamne, de ce? Poți să stai în față la apă? Niciodată! S-o închis roată tăt, niște nori negri, ca un fum.

Am desfăcut sârma, să poată mere apa în pârâu. Am stat în ploaie, ne-am udat ca șoarecii. Două ceasuri, poți să-ți închipui? Noi n-am avut apă în pivniță 45 de ani. Acum o măturat tot. Uite ce pagubă-i în cartofii ăia.

Cine-i mai mănâncă? Îs tare năcăjită. Ie, cine să mă ajute? Mă ajută Dumnezeu. Să ne deie Dumnezeu sănătate, că-s alții și mai rău, care le-o dus cășile.”

Bărbatul ei, Gheorghe, o consolează: „Las’ că le-om duce pe toate. Tătă noaptea am cărat cu găleata apă. Peste o mie de găleți am scos.”

*

Mai jos, în vale, a fost și mai rău. Pentru familia Mihai, o parte din agoniseala de-o viață s-a dus într-o clipită.

Mai plouase torențial și în săptămânile anterioare, dar oamenii nu se așteptau la o mică apocalipsă. Apa le-a intrat în casă, 30 de centimetri.

Pavel Mihai (69 de ani) așteaptă ca măcar cineva din primăria Târnăveni să-l caute. Dar nu stă cu mâinile-n sân. Muncește de 48 de ore să-și curețe fântâna, să refacă țarcul unde-și ține găinile.

Are nevoie de 100 de milioane, lei vechi, să repare stricăciunile: „M-am întâlnit cu un vecin. Stătea așa, cu mâna-n fund. Să vină primarul, zice. Păi ce primar vrei tu, mă, omule? Stai așa cu mâna-ntinsă? Apucă-te de treabă, că de-aia ai două mâini.”

Familia Mihai locuieşte din ’88 în Botorca, dar n-a mai pățit așa ceva.

„Nu o fost rupere de nori. Pur și simplu or căzut norii. Uite, pădurea aia, de-acolo o început. S-o văzut clar că plouă acolo, plouă, plouă… Și o vint așa, un pic de țârâială, la început.

Dup-aia o vint norii, negri ca ghibolii. Numa de aici, când mă uitam, mă lua groaza. De vin ăia încoace, e gata, mi-am zis… Și o fost pe noi, gata. Apoi o venit viitura, ca la mare, când vine valul și mătură tot. N-ai avut timp nici să sufli”, povestește Pavel Mihai.

Soția lui face haz de necaz. „Mi-o luat adidașii ăia buni. De fapt, numai unul, că pe celălalt mi l-o lăsat. Unde supărare să meri să-l cauți cu apa aia?”

Apoi adaugă pe un ton grav:

„Ne-o doborât, uitați-vă, numa’ mizerie! Ne-o dus fânul, ne-am trezit aci cu un cazan de țuică venit de undeva. Din șură mi-o cărat. Noroc că nu mi-o cărat șura cu totul. Doamne ferește!

M-am spăriet, așa mi s-o urcat tensiunea, de n-am mai fost în stare să fac nimic. Au venit fetele, băiatul, la curățenie. Astea, cum scrie în Biblie, sunt ultimele zile. N-avem ce face. Putem sta contra naturii?

Dar știți, mai demult era mai mare dragostea între oameni, oamenii se mai ajutau între ei. Acum, oamenii o devenit materialiști și nu se mai ajută. Bine că nu ne-o dus casa! Cum o zis băiatu: Mică, las’ că-i bine că n-ați pățit nimic”, spune soția lui Pavel.

Are patru copii, unul plecat în Germania. Nu le-ar cere niciodată bani: „Nu stăm cu mâna-ntinsă în fața nimănui, chiar dacă e vorba de copiii mei. Așa am fost noi educați, să trăim demn, să ne descurcăm în orice condiții, cum om putea.”

„Că, vorba aia, în ziua de azi, decât să fii sărac și bolnav, mai bine ești sănătos și bogat”, râde Mihai.

În urmă cu câţiva ani, soții Mihai au mai înfruntat şi o tornadă, care le-a smuls țiglele de pe casă cu un șuier turbat. A fost un an prost.

Fac agricultură sau loz în plic: un an bun, trei răi. Privesc dezastrul din jur și spun cu convingere că nici de 2016 nu-și vor mai aminti în cei mai buni termeni.

*

La ora 17, un grup de 20 de tineri se adună în fața unei cafenele din oraș. Dacă ai fi avut drumuri doar prin centrul orașului, n-ai fi aflat niciodată că la Târnăveni au avut loc inundații.

Toţi au cizme. Portocalii, albastre, înflorate, o adunare veselă. Ai zice că merg la Glastonbury. Liderii sunt Alin, Stelian și Anca. Foști studenți la Educație Fizică și Sport, Drept și Jurnalism.

Fac parte din Asociația Târnăveni Cycling. Din încăpățânarea lor, în orăşelul de pe Târnava Mică s-a născut un concurs de trail running și bike maraton cu participanți din toată țara. La prima ediție au venit peste 200 de oameni. Anul acesta, la sfârșitul lui august, va avea loc o nouă ediţie.

Tinerii se urcă în mașini și pleacă spre zonele afectate de inundații. Bat din poartă în poartă și întreabă: „Aveți nevoie de ajutor?”

Majoritatea celor loviţi de ape sunt oameni în vârstă, care se bucură și pentru simplul fapt că cineva îi întreabă de sănătate. Se face un șir indian, iar gălețile se dau din mână în mână.

*

Rudi Gabor (60 de ani) fumează în fața casei sale. Marlboro roșu, scurt. Are ceva din Benicio del Toro, în Sicario.

– Veniți de la adunare?

– Ce adunare?

– Nu sunteți pocăiți?

– Nu!

Omul se luminează la față. Are un sistem foarte ciudat de transmitere a emoțiilor, ca un semafor afectiv. Poate lăcrima din senin, la fel cum, în secunda următoare, îți propune un zâmbet viclean.

Ne spune că apreciază gestul „semenilor” săi cu mult mai tineri.

„Eram în apă și n-o vint cumnatu să întrebe – mă, omule, mori sau trăiești? No, asta înseamnă om, de la Dumnezo. V-o dat Dumnezo un dar. Și bătrâna asta, vecina, o stat toată noptea în pod. Hai, că te iau jos, hai la mine, i-am zis.

I-o intrat apa-n casă și s-o suit în pod. Dar ce fac copiii ăștia, gestul, îi foarte bine. Și Dumnezo așa vă dă, de nici nu știți de unde. Io, când am văzut un om năcăjit, am băgat mâna-n buzunar și…

Da’ nu-i bine să zic din astea, că nu-i bine să te lauzi. Ce-am putut am făcut la toată lumea bine. Dușmănia nu-i bună, nici pe pământ, nici în ceruri. De ce să-ți fac ție rău, de ce să-ți doresc ție răul?”

Rudi ne invită în casă. Apa i-a ajuns până sub carpeta cu Răpirea din serai. Două femei în straie țigănești îl urmează peste tot.

Omul zice că ar scoate calul din carpetă și ar pune un tractor, pentru că a fost tractorist timp de 25 de ani. Comută din nou pe modulul lacrimi și suspine și ne cere ajutor.

Inundațiile sunt deja istorie, altul e oful lui.

Urmează un apel important pentru televiziuni. Nu-l ignorați!

„Sunt Rudi Gabor și locuiesc pe strada Mesteacănului, numărul 14, în Târnăveni. Dacă am tractor, nu-mi mai trebuie nimic, stau pe tractor toată ziua. Am fost tractorist. S-o dus! Și gâște am avut, și rațe, și ouă. Mai mergeam pe la piață, vindeam un ou, două.

Acuma? Nu am nimic, nimic, nimic, nimic. Ce să fac? Dacă întrebați televiziunea, ar fi bine. Tu poți să mă ajuți, așa-i? Păi mă pui acolo, la ziare, să-mi trimeată un tractor: Gabor Rudi, tractorist. Ș-apăi din ziare ajung la televizor, c-așa e procedura. Dacă îmi trimete un tractoraș acolo… Și unu stricat, că-l mai repar.

Dacă-mi dă un tractoraș, aș putea trăi altfel. Așa, trăiesc năcăjit, ce să fac, copiii, nepoții. I-a lăsat mumă-sa aici, s-o dus, mi i-o lăsat mie. Mai mă ajută niște băieți, da’ fără lovele. Că știe că, când am avut tractor, și gâște, și rațe, și io am ajutat la ei. Acum? Canci!

Scrie-mă acolo la ziar, că da’ de trimete tractor la mine. Și lucru cu tractoru și-mi iau rațe, găini… Și gâște încă. Ieu 10 gâște, 10 rațe și găini, și mă duc la piață, mai cumpăr, mai vând.

Nu-i bine, omule? Nu-i așa? Ia dă-le un telefon, te rog. Tractorist am fost toată viața mea. Tractoraș, remorcuță, treburi, socoteli.

Mă mai duc pe la moară, mai iau bucate pentru gâște, rațe. Dacă vine un tractor, gata, fericireee… Mai trăgeam motorina cu gura. Lasă, dom’le, furtunul, bem de pe gură. Așa bine mă simțeam după aia.

Acum, n-am mai băut motorină de nu știu când. Nici nu mai știu cum arată motorina, de 5 ani. 200-300 de grame de motorină pe zi, mă simțeam bine, vesel așa, bine. No, da’ nu mai știu cum e gustul la el, no, ce să fac?”

Cu inundațiile, Rudi a devenit un și mai înverșunat dușman al apei. Înainte, ocolea doar apa plată. Prefera motorina.

În jurul său se adună patru prieteni.

„Uite, ei m-or ajutat! Acum promite la mine că îmi aduci tractorașu’. Iar voi spuneți acuma la mine dacă vreți și voi pe tractoraș. Acum! Mai târziu nu vă primesc. Vorba-i contract!”, decretează Rudi.

Îi promitem că mesajul său va ajunge la televiziuni. Omul începe să cânte cu mâinile ridicate spre cer:

„Doamne, fii lăudat! Slavă ție, Doamne! Rudi nu mai are gâște, nu mai are tractor, nu mai are nimic. L-o inundat apa pe el. Da’ să faceți să vină tractor la el!”

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€