Another Round – problematic, dar simpatic

Noul film al lui Thomas Vinterberg cu Mads Mikkelsen în rol principal (după The Hunt, 2012), pornește de la premisa descoperirii alcoolului la 40 și ceva de ani. În jurul acestei idei văzute de Vinterberg într-un mod aproape romantic, stările de ebrietate repetate ale unor oameni aflați la vârsta menționată mușcă adânc dintr-un fruct frumos. Doar că, de la un punct încolo, tot acest tratament aplicat de Vinterberg bețivului simpatic tinde să problematizeze tocmai efectele scontate. Altfel spus, pe alocuri, filmului îi iese pe dos aproape tot ceea ce încearcă să facă. 

Filmul spune povestea a patru prieteni (Martin, Tommy, Peter si Nikolaj) care predau materii diferite la același liceu. Ei sunt destul de monotoni (în plus, performanțele lor profesionale sunt destul de slabe – ale lui Martin, cel puțin), așa că în urma unui studiu pe care îl citesc, concluzionează că în urma unui anumit grad de alcoolemie (pe care urmează să-l controleze cu atenție), vor deveni mai receptivi, mai spirituali – altfel zis, niște persoane cu mai mult chef de viață.

Zis și făcut. Se apucă, așadar, să consume băuturi fine prin restaurante, să umble cu sticle de votcă prin genți și să le dosească prin vestiarele sălii de sport.

Încep să circule vag băuți pe holurile liceului, în vreme ce speră că asta o sa le îmbunătățească metodele de predat. O falsă impresie pe care o lasă filmul este că Martin (Mads Mikkelsen) chiar reușește. De fapt, el se transformă dintr-un profesor slab într-un glumeț exuberant.

Elevii lui nu învață mai mult decât (nu) știau oricum (cu excepția unei lecții care implică o întrebare-capcană cu trei personaje importante din vremea celui de-al Doilea Război Mondial) – învață doar să-l placă și să-i aplaude entuziasmul.

Nici colegul lui Martin, Peter (Lars Lanthe), nu pare să-și fi îmbunătățit performanțele – tot ce poate face este să-i ofere unui elev o înghițitură-două de tărie ca să poată trece mai lesne peste emoțiile dinaintea examenului.  

În compartimentul social și familial, personajele noastre par să înțeleagă mai bine cum stă treaba și în ce situație se află. După ce doi dintre ei ajung acasă într-o stare de ebrietate avansată (una care implică obișnuitele certuri cu soțiile și privirile debusolate ale copiilor), își notează în calendarul-eseu, început în prima zi a experimentului, că au ajuns alcoolici și trebuie să remedieze asta.

E limpede că Another Round încearcă să pompeze ceva viață în sângele unor personaje plictisite (prin construcția lor) și plictisitoare (prin receptarea noastră). Consideră că alcoolul este calea, și nu este o alegere rea, în circumsțantele date. Se pare că cei patru prieteni-colegi de asta aveau nevoie.

Doar că tot acest proces, al descoperirii performanțelor sociale și profesionale optime, ajunge la o serie de rezolvări în general doar simpatice.

Se simte plăcerea cu care-și duc existența în urma descoperirii studiului. Însă nu se îndreaptă nicăieri – merg orbește pe o dungă trasată de o singură idee. E foarte clar cum continuă, unde, dar mai ales când sfârșește incursiunea în paharele și sticlele pline de băutură. Sigur că filmul nu e un monument închinat alcoolului, ci mai degrabă o privire controlată asupra unor repercusiuni generate de el.

Vinterberg e foarte atent la asta – nu trage neapărat un semnal de alarmă, nu face decât să favorizeze un teren propice pentru niște oameni care s-au trezit brusc puși pe băut – ținând cont că nu avem un background al personajelor în relație cu alcoolul.  

În cele din urmă (exceptând dramatizarea consecințelor de rigoare), avem parte de beții simpatice desfășurate în scene însoțite de muzică și încurajări. Filmul se deschide și se închide cu grupuri de adolescenți beți si gălăgioși, care lasă loc acelora mai bătrâni. E ca și cum spiritul lor liber și tânăr e absorbit de niște profesori debusolați și aproximativ depresivi.  

Another Round are cele mai bune intenții: încearcă să exploreze rezultatul abuzului de alcool, chiar și în anturajul unei comedii sociale. Ceea ce-i și reușeste, până când comentariul său stilistic creează confuzii dramatice. Din păcate, merge înainte și înapoi fără să condamne excesul (ultima secvență e un exemplu bun în sensul ăsta), evită să pună lumina exclusiv pe comedie – o direcție care l-ar fi favorizat, fără îndoială. Preferă un amestec de cauză și efect, în care bucuria comediei deja s-a pierdut în detrimentul unei dramedii comune. 

În plus, privind din cele patru perspective, în special din unghiul lui Martin, filmul pune și aici destule probleme. Viața lui se schimbă într-o clipă după ce ajunge acasă, cărat în spinare de fiul său adolescent (avem de-a face cu o răbufnire vag violentă, după care pleacă val-vârtej din locuință). Dar totul este uitat cu aceeași rapiditate cu care pleacă. Nu se discută nimic despre depresia în care pare să se fi găsit inițial – filmul ratând oportunitatea să schițeze măcar motivele pentru care el nu se află într-o formă emoțională tocmai bună.

Another Round, în funcție de situația epidemiologică, ar trebui să ruleze pe ecranele noastre începând cu luna martie.