Anna Atkins, prima femeie fotograf

Raul Ștef

Redactor

Biologa engleză Anna Atkins (1799-1871) este considerată prima persoană care a ilustrat o carte cu propriile fotografii, „British Algae: Cyanotype Impressions”. Ea fotografia în primul rând pentru că imaginile îi erau folositoare în profesie, ca mijloc de studiere a speciilor botanice de care era interesată.

Atkins l-a avut mentor pe chimistul William Henry Fox Talbot , unul dintre pionierii fotografiei, care a îmbunătățit dagherotipul inventat de francezul Daguerre printr-un proces denumit calotipie.

Dar ea s-a specializat într-o altă tehnică, a cianotipiei, pe care a învățat-o chiar de la inventatorul ei, Sir John Herschel.

Anna Atkins.

„Cianotipul este un procedeu de tiraj pozitiv. O foaie de hârtie (în general se folosește hârtie grea, de 300 de grame) este acoperită cu un amestec de citrat de fier amoniacal şi de fericianură de potasiu.

Foaia este uscată la întuneric înainte de a fi expusă prin contact sub un negativ la lumina zilei. Lumina transformă sarea ferică în sare feroasă, fericianura este transformată în ferocianură şi precipită cu sarea ferică pentru a forma o imagine bleu.

Timpul de expunere este destul de lung ajungând la mai multe minute. După expunere, imaginea este vizibilă. Se spală sub apă curentă care dizolvă sărurile neimpresionate de lumină. O simplă spălare de câteva minute permite developarea şi fixarea imaginii. Cianotipul capătă culoarea finală (albastru de Prusia) prin oxidare în aer”. (Sursa)

Astfel, Anna Atkins a fotografiat alge așezând plantele direct pe hârtia pregătită cu amestecul de substanțe chimice descris mai sus.

Prima parte a studiului „British Algae” a apărut în 1843, impunând fotografia ca mijloc de ilustrare a experimentelor științifice.

Unele surse o dau pe Anna Atkins ca fiind prima femeie care a făcut fotografie, altele o rețin pe soția lui William Henry Fox Talbot, Constance Talbot.

Volumul „British Algae: Cyanotype Impressions” a fost publicat de însăși Anna Atkins într-un număr limitat de cópii, cu text scris de mână.

În prezent se știe despre existența a 17 exemplare din această carte rară. British Library l-a publicat și online pe al său.

Lindenfeld. Eterna reîntoarcere în seducătorul sat-fantomă.

Undeva în Banatul Montan, în Munții Semenic, mai precis la poalele Vârfului Nemanu Mare, la cam 800 de metri altitudine se află rămășițele unui sat-fantomă. Numele lui sună ca o chemare de sirenă – Lindenfeld (Câmpul cu Tei). Și mai e ceva subtil aici: lindern ca verb tranzitiv în limba germană înseamnă „a alina”. Îmi place această idee de „a-ți căuta liniștea pe câmpul cu tei”. Mult mai poetic decât vechea denumire populară a locului cunoscută drept Cracul Teiului.

Noua serie de documentare video „Amintiri Gustoase” spune povestea gastronomică a Banatului. Prima oprire: „De La Măicuța”, în Secusigiu

Daniela și mama ei pregătesc zama de părădaică, răsfoiesc caietele de rețete și își compară amintirile despre felul în care gătea Măicuța. Din aceste conversații se conturează povestea unei moșteniri culinare și a dorinței de a o transmite copiilor. Noua serie de documentare video „Amintiri Gustoase”, disponibilă pe canalul de YouTube „Amintiri Gustoase” începând cu 2 octombrie, spune povestea gastronomică a Banatului, cu o primă oprire la Secusigiu, în județul Arad.