Andrei Postolache, liderul partidului Pentru Iași: De ce nu tragem politicienii la răspundere?

Alegerile locale din iunie vor fi primele organizate pe baza unei legi noi, care a permis înființarea unor partide locale în mai multe orașe din România.

Unul dintre aceste partide este Pentru Iași, care și-a anunțat deja candidații pentru alegerile locale.

Ce șanse are un om cu o carieră în domeniul privat, dar care e un începător într-ale politicii? La urma urmei, ce șanse are România să înlocuiască actuala clasă politică?

Pentru a afla cum se văd aceste lucruri din perspectiva unui nou intrat în arenă, PressOne a stat de vorbă cu Andrei Postolache, candidatul la Primărie al partidului Pentru Iași.

*

– Cine e Andrei Postolache, dincolo de eticheta de antreprenor și expert IT?

– M-am născut în 1980, dar copilăria mea formativă a început după Revoluție. Anii ’90 au fost o perioadă foarte grea pentru familia noastră. Tatăl meu a murit în 1993, am rămas singuri cu mama și nu prea aveam bani. Nici nu ne prea dădeam seama pe-atunci, eu cu frate-meu. Mâncam o felie de pâine cu gem și eram fericiți.

În perioada aia aveam un sentiment profund de libertate și speranță. Maică-mea era o persoană deschisă, ne încuraja mult și ne dădea multă libertate. Apăruse Discovery Channel, la care ne uitam toată ziua, absorbeam toate documentarele. De acolo a început cumva pasiunea mea pentru cunoaștere, pentru citit. Am citit mult în perioada aia, pentru că avem mult timp liber.

– Nu e chiar profilul tradițional al inginerului IT…

– Nu. Cred că prima carte pe care am citit-o a fost Biblia. Mi-a atras atenția pentru că avea foile alea subțiri. După aia am citit „Cei trei mușchetari” de 13 ori și „Nemaipomenitele peripeții ale neînfricatului cavaler Amadis de Gaula” de 14 ori. Karl May, Jules Verne, toate astea.

Prima carte serioasă pe care am citit-o a fost „În căutarea timpului pierdut”. Dante mi-a plăcut foarte mult. Țin minte că la biblioteca școlii nu găseam „Infernul”, doar „Paradisul” și „Purgatoriul”.

– Cum ai ajuns la informatică?

– Am făcut un liceu bun de informatică și m-au prins și calculatoarele. N-aveam calculator acasă, erau destul de rare pe vremea aia. Dar liceul primise o donație de câteva calculatoare și, împreună cu vreo trei-patru colegi, am început să mă ocup de rețeaua liceului după ore.

Am venit la facultate în Iași, la Automatică și Calculatoare, dar n-am terminat-o, pentru că n-aveam bani. M-am apucat de muncă în anul doi, la una dintre puținele firme de IT din Iași. Era o firmă de apartament, munceam 12 ore pe zi, 6 zile pe săptămână. Ăla a fost primul job, dar n-aveam nici un termen de comparație.

După asta a început să crească industria de IT. M-am dus la firme mai mari, pe poziții mai importante, și am avut șansa să trăiesc într-o lume în care lucrurile se făceau pe bune, se urmărea calitatea. Noi trebuia să livrăm o chestie și voiam să livrăm chestia aia bine.

Veneam la muncă să facem treaba cât de bine putem. Așa că am lucrat în lumea asta în care 99% din oameni încearcă să facă o treabă bună pentru niște clienți reali, care așteaptă rezultate.

“Partidul a costat până azi în jur de 600-700 de euro”

– Acum lucrezi în IT?

– Nu chiar. Sunt co-fondator la o firmă de training, de leadership development, de comunicare, de inteligență emoțională, de management, pentru industria de IT. Firmele de IT sunt clienții mei.

– Cum îți împarți timpul între job și politică?

– Deocamdată cam 50-50. Am avantajul că, fiind antreprenor, programul meu e mai flexibil. Am serile și weekendul la dispoziție. Dar pe măsură ce ne apropiem de alegeri, mă voi ocupa aproape exclusiv de Pentru Iași.

– Bănuiesc ca nici n-ai cum altfel, când adversarii fac politică full-time…

– Adversarii noștri au alte bugete. Noi suntem construiți de la început să fim low-cost. Am plecat de la premiza că nu vom avea bani, că ne bazăm pe voluntari. Tot ce înseamnă Pentru Iași a costat, din aprilie 2015 până azi, undeva în jur de 600-700 de euro.

– De unde a pornit ideea de a înființa un partid local?

– Eu și alți oameni care gândeam similar am început să ne implicăm în organizații civice, cum e Fundația Comunitară. Și am început să ne dăm seama că trăim într-un fel de bulă. Și am avut de luat o decizie în sensul: „Ok, am un job bun, sunt plătit bine, am colegi buni, îmi permit să mă duc în vacanțe. E de ajuns pentru mine sau nu?”

– De ce nu erau de ajuns toate astea, mai ales că erai deja implicat în proiecte civice?

– Cum ziceam, sunt un idealist. Eu am crescut cu speech-urile lui Lincoln, care mi-au dat o viziune despre ce înseamnă politica și datoria cuiva de a se implica, care nu mă lasă să fiu confortabil știind că aș putea face mai mult.

Nu pot să stau undeva, să văd că ceva e greșit, să nu fac nimic, dar în același timp să mă plâng de lucrul ăla. Așa am ajuns să ne întâlnim și să ne întrebăm ce facem, pentru că orașul ăsta nu e unde ar trebui să fie.

– Cât a durat perioada asta intermediară, până ați ajuns la concluzia că vreți să vă implicați politic?

– Trei ani, cred. Cumva, noi trăiam cu ideea că ne vedem de treaba noastră, avem firmele noastre, plătim taxe, și treaba guvernanților e să ne ia taxele și să facă ceva bun cu ele. Numai că la noi nu așa merg lucrurile. Așa că am ajuns să ne pese de politică și administrație fără să vrem. Ne-am dat seama că, în afară de cei care-s acolo de când lumea, alții nu-s.

– Erați frustrați, într-un fel?

– Eram, și devine și mai frustrant când te uiți de aproape. Oricât de ridicol ar părea uneori ce se întâmplă la nivel central, cu guvernele, dacă te uiți la nivel local e o comedie proastă.

Când i-au arestat pe Nichita și Adomniței (primarul și președintele CJ Iași – n.r.) primăvara trecută, ne-am uitat să vedem cine a rămas. Lumea zice că e mafie, dar mafia dă impresia de competență. Are o eficiență și o strategie a ei.

Așa ne-am dat seama că trebuie să ne implicăm. Nu ne-am gândit dacă avem șanse, n-am făcut sondaje și analize. Am pornit de la ideea că trebuie să facem ceva ca să arătăm că se poate și altfel.

– Dar ca să arătați că se poate altfel trebuie să reușiți, nu?

-Eu cred că vom reuși. Dar nu am plecat de la un calcul pragmatic, că se poate, că acum e contextul. Am plecat de la ideea că trebuie, și apoi am încercat să vedem cum.

“Oamenilor le este lehamite de toți politicienii”

– Știu că voiați să vă bazați pe donații online. Poate lumea să vă dea bani online astăzi?

– Nu. Tocmai a apărut un update la legea finanțării politice, care probabil e făcută să nu ajute formațiunile mici, care depind de donații online.

Tu, ca donator, dacă vrei să dai 20 de lei nu poți să faci asta online, pentru că legea te obligă să descarci și să tragi la imprimantă un contract de donator, pe care să-l semnezi, scanezi și să faci upload la contractul scanat. Fără contractul ăsta, operațiunea e ilegală. Practic, nu poți să faci donații online.

Noi vrem să ne bazăm pe donații mici, individuale, adunate la evenimentele pe care le organizăm. Nu vrem să mergem pe rețeta clasică în care candidatul vine cu sacoșa și își cumpără locul pe listă. În schimb, ce ne bucură pe noi e că oameni ocupați vin să ne ajute ca voluntari.

– Apropo de voluntari, explică-mi structura partidului Pentru Iași.

– Lunea avem o ședință de strategie, la care participă șase oameni. În fiecare miercuri avem o discuție deschisă, la care vin peste 100 de oameni. Vinerea avem ședință cu echipa de comunicare, formată din nouă oameni. Iar sâmbăta avem încă o ședință de strategie.

Asta înseamnă vreo 30 de oameni implicați în ședințele săptămânale și peste 100 care ne ajută efectiv, nu doar prin susținere.

– Ați mers în cartiere. Cum a fost întâlnirea cu oameni care nu vă cunoșteau?

– Am observat două-trei tipare la oameni. Aproape toți aveau probleme cu banii. Dacă e pensionar, pensia e mică. Dacă e salariat, salariul e mic. Sărăcia e o problemă pentru toată lumea.

Pe lângă asta, am observat că aproape toți pensionarii au un copil plecat din țară. E clar că n-au plecat dintr-un simț al aventurii, au plecat că n-aveau ce face aici. Astea au fost două lucruri care m-au șocat prin cât erau de răspândite.

Dar am întâlnit și oameni interesanți, care au pus o bancă sau au plantat doi copaci sau au vopsit un gărduleț. În mare, oamenilor le este lehamite de toți politicienii, indiferent de partid.

Cele 7 proiecte propuse de partidul Pentru Iași

– Hai să vorbim despre programul vostru. Nu vreau să te întreb despre crearea de locuri de muncă sau eficientizarea transportului în comun, pentru că sunt obiective asumate de toate partidele. Ce vă distinge sunt obiective precum transformarea Iașului în cel mai politicos oraș. Cum poate un primar să influențeze asta?

– Punctul ăsta vine de la ceea ce vedem în străinătate. Ei au mall-uri, avem și noi, ba chiar sunt mai frumoase ale noastre. Avem cafenele, restaurante, cinematografe. Dar la noi e o încrâncenare a vieții de zi cu zi, lumea nu zâmbește, toți parcă sunt la război. Și te apasă.

– Cum se explică încrâncenarea asta?

– Cred că sunt mai multe cauze. Și sărăcia, și grija zilei de mâine, și educația, dar mai puțin contează cauza. Hai să schimbăm treaba asta.

– Crezi că există presiune din partea oamenilor ca lucrurile să se schimbe în Iași?

– Lumea nu știe cum ar putea fi. Dar, în timp, lucrurile se schimbă. Am văzut-o cu teii și am văzut dinamica alegerilor prezidențiale. Apar noi generații de alegători care vor altceva.

Dar sunt perfect de acord că, în Iași, și nu numai, una dintre principalele probleme e că nu tragem politicienii la răspundere. Îi alegem, îi punem acolo, ei fac prostii, apar în ziare, e un scandal, și după-aia ne ducem și îi votăm tot pe ei. Ei ce să învețe, decât că, orice ar face, nu li se întâmplă nimic? Noroc cu DNA-ul.

– Unii zic că ești iresponsabil dacă nu votezi…

– Da, eu nu îi judec. Știi de ce? Pentru că democrația se construiește în generații, în familie, o înveți de la părinți, discutând la masa de seară… Noi de unde s-o știm? Am ieșit din comunism și am intrat în sărăcie.

Eu nu dau vina pe nimeni, dar asta e o problemă: că ne-am mulțumit cu resturi. Politicienii vin și mai fac un trotuar, mai taie o panglică, vin și zâmbesc în cartiere și noi nu știm că asta e o păcăleală.

– Lucrurile astea se aplică peste tot în România, dar…

… puțin mai mult în Iași. Poate nu mai mult decât în Craiova sau Constanța, dar mai mult decât în Cluj.

– Ai stat un an în Cluj, ce crezi că s-a întâmplat acolo, și în Iași, nu?

– Fără să-l laud, pentru că are multe defecte, primarul Boc este o clasă peste Nichita. Iar elitele de acolo sunt mai implicate în administrație. La noi, elitele sunt tăcute: rectori, decani, membri ai academiei, afaceriști locali. Clujul are conceptul de proiect de oraș. Se ceartă, își mai dau la glezne, dar trag împreună pentru Cluj.

Vestea bună e că lucrurile se pot îndrepta repede. Pe vremea lui Funar, aveau în centrul orașului o groapă de nu știu câți ani. Băncile erau vopsite tricolor și arăta ca un spectacol al absurdului. Și uite cât de repede au recuperat lucrurile astea. Deci, se poate. Odată ce-i înveți pe oameni că se poate mai mult, ei n-au cum să uite lucrul ăla.

– Cum începem să recuperăm?

– Schimbând discursul. Amintind că suntem responsabili să gândim strategic evoluția Iașului și că avem o istorie. Iașul era numit „orașul marilor idei”.

Junimea a dat tonul în cultură timp de 20 de ani, dar după asta… nimic. Vasile Pogor a fost primarul Iașului și, pe lângă faptul că era poet, traducător, filozof, era un tip care aduna la aceeași masă elitele Iașului. Politicienii noștri se înconjoară cu oameni de care să nu se simtă amenințați.

– Apropo de decalajul dintre Iași și Cluj și ambiția de a face din Iași capitala informaticii. Dintr-un motiv sau altul, se pare că investitorii din IT se îndreaptă tot mai mult către Iași în ultimii ani. Cum se explică asta?

– IT-ul e una dintre puținele zone la care stăm bine. Avem multe firme multinaționale, bine că le avem, dar avem prea puține firme locale, prea puțini antreprenori.

IT-ul a avut norocul să nu depindă de administrație, că ajutor n-a primit de la nimeni. N-ai nevoie de autorizații de construcții sau de autorizații speciale, așa că nu ajungi la ăla care vrea șpagă.

N-ai nevoie de terenuri, n-ai nevoie să dai 10%. Tot ce ai nevoie e un spațiu pe care îl închiriezi, niște calculatoare pe care le cumperi și niște oameni care lucrează.

Și fiind în domeniul serviciilor, produsul finit e virtual, nu trebuie transportat, altfel am avea o problemă cu lipsa autostrăzii și așa mai departe.

– În afară de IT, mai este ceva care merge cum trebuie în Iași?

-Eu cred că universitățile din Iași merg bine, deși e loc de mai bine. Cred că rectorii și profesorii trebuie să fie mai vocali, să nu stea doar în mediul lor academic, ci să iasă, să aibă o părere despre oraș, să se implice în dezbaterile publice.

Mai avem și Universitatea de Medicină care e nefolosită, dar are un potențial mare. Sper ca, odată cu noile alegeri universitare, să apară mai multe colaborări cu Universitatea Tehnică pe parte de bio-inginerie, device-uri medicale.

În rest, Palatul Culturii a stat închis șase ani de zile, Muzeul de Istorie Naturală e închis din 2012…

– Muzeul Literaturii pare să fie o excepție…

-Da, dar uite ce s-a întâmplat cu FILIT-ul. Cum au făcut ceva bun, cum a început cearta pe motive politice. Într-o țară normală, trebuiau să sară decanul de la Litere și rectorul de la Cuza și să spună: „Certați-vă în altă parte, ăsta e un festival care ține de cultura orașului!”

“Mulți ar vrea să creadă că schimbarea e la PNL, dar nu e”

– Andrei, hai să vorbim și despre șanse. Jurnaliștii locali privesc discursul vostru drept idealist. Voi vă considerați pragmatici. Cine are dreptate?

– Eu cred că trebuie să ai un obiectiv îndrăzneț, până la punctul la care ar putea fi considerat idealist. Dar felul în care ajungi acolo trebuie să fie pragmatic.

– Cred că lumea se îndoiește de cât de fezabile sunt lucrurile pe care vi le propuneți…

– E absolut normal, e singura reacție logică. Toți cei care au venit să spună că sunt altfel s-a dovedit că nu erau altfel. Dar lucrurile se schimbă. Ajungem la tot mai mulți oameni, lumea implicată știe despre noi. Sunt multe grupulețe de oameni, pe care, dacă reușim să le conectăm, anything could happen.

– Vă propuneți să câștigați primăria. Oricine v-ar spune că nu pare posibil, neavând mașinăria electorală a celor două mari partide. De ce v-ați asumat o țintă care pare nerealistă?

– Noi așteptăm să iasă la vot 130-140 de mii de oameni. Iar voturile se vor împărți între trei partide mari: noi, PSD și PNL, și unele partide mici: PMP, UNPR și câțiva independenți. Asta e premiza de la care plecăm.

Dacă faci un calcul, primăria se câștigă cu 40 și ceva de mii de voturi. Asta în contextul în care prezența la alegerile locale e de 40 și ceva la sută. 60% din oameni nu votează pentru că n-au chef, n-au pentru ce, pentru că s-au săturat să aleagă răul mai mic.

Câmpul e complet deschis, iar PSD și PNL nu au access la el pentru că nu sunt credibili. Lumea privește alegerile ca pe un zero-sum-game, dar sunt mulți oameni noi.

Cred ca vom avea zeci de mii de oameni care n-au votat în 2012 și vor ieși la vot în 2016. În 2012, nici Barack Obama nu câștiga împotriva lui Nichita. Dar s-au schimbat multe între timp: și demografia, și dinamica, și așteptările.

– Întrebarea e dacă s-au schimbat suficient de multe ca să aveți o șansă…

– Eu cred că da. Dar răspunsul nu-l vom avea decât în ziua alegerilor.

– În contextul în care o să avem alegeri într-un singur tur, iar candidații PSD și PNL sunt favoriți în sondaje, cred că mulți dintre cei care te-ar vota se gândesc că l-ar putea avantaja pe candidatul PSD în felul ăsta…

-Noi înțelegem importanța momentului. Înțelegem că-s mulți oameni care vor schimbare și mulți ar vrea să creadă că schimbarea e la PNL, dar nu e. Dacă am fi crezut că e, n-am fi fost aici.

PNL a câștigat alegerile în 2012. Candidatul PNL a fost Gheorghe Nichita. În momentul ăsta, PNL nu-și face treaba de principal partid de opoziție.

Suntem de 12 ani sub administrația PSD pentru că n-am avut opoziție reală. PNL e un partid care nu reprezintă nevoile Iașului, pentru că e controlat de la centru pe criteriul intereselor de partid, nu al intereselor de oraș.