Amintirea

Florica aștepta cuminte, lângă tribună, să fie chemată să primească premiul. A remarcat că din clasa ei alți elevi primiseră de fapt premiile, după care s-a trecut la clasele mai mari. A rămas tăcută, fără să înțeleagă ce se întâmplă. Cum de ea nu a primit nimic?

Mama ei a luat-o deoparte, enervată, și au plecat spre casă. Pe drum, cu lacrimi de furie în ochi, i-a spus: „Florica, tu nu ai primit nimic pentru că ești dintr-o familie de deportați”. Pentru fetița silitoare a fost o tragedie după ce a înțeles acest lucru.

Astfel s-a confruntat cu o primă nedreptate, care a marcat-o. Au urmat și altele pe care nu le accepta și se revolta de fiecare dată. Aceasta este doar una dintre amintirile pregnante din copilăria Floricăi Prevenda.

În prezent este una dintre cele mai importante artiste contemporane românce, cu lucrări de pictură și o carieră recunoscute pe plan internațional.


La fel ca și în literatură, film sau alte genuri de artă, și pictorii contemporani își găsesc inspirația în propriile trăiri, amintiri, poate chiar traume, pe care încearcă să le scoată la lumină, printr-o introspecție pe care au curajul în final să o facă publică. Arta contemporană pare uneori de neînțeles, dar dacă ne-am da timp și ocazia să-i cunoaștem pe autori?

Am stat de vorbă cu Florica Prevenda în atelierul său din strada Pangratti și am avut privilegiul să văd într-un fel de avanpremieră o parte din picturile la care lucrează, inspirate de locul natal și de amintirile din copilărie. Probabil le vom vedea expuse abia peste doi ani.


Deportarea

„Tot în iunie, dar mai devreme, în 1951, într-o noapte au venit de la miliție și li s-a spus să-și ia câteva lucruri că vor fi duși. Nu se știa unde. I-au băgat în vagoane de marfă, alături de alte familii. Se temeau că vor ajunge în Siberia, dar după un drum nu foarte lung s-au trezit în mijlocul Bărăganului.

Acești oameni, fără drept de apel, au fost duși acolo și lăsați efectiv în mijlocul câmpului, la Iezeru lângă Călărași. Practic nu aveau nimic, nu li s-a permis să ia cu ei mai mult decât un cufăr; chiar și actele le-au fost confiscate. A fost o perioadă teribilă pentru toți, în încercarea de a supraviețui.

Inițial și-au încropit niște adăposturi improvizate, un fel de bordeie, săpate în pământ, acoperite cu coceni de porumb. La fiecare ploaie apa băltea în interior, unde erau nevoiți să doarmă copii și părinți.”

De la bun început li s-a stabilit domiciliu obligatoriu pentru următorii cinci ani de zile. Aveau voie să se miște doar pe o rază de 5 km. Au fost puși la muncă, la cules bumbac, în niște condiții greu de imaginat.

Asta a fost soarta multor oameni, practic nevinovați. Unii erau țărani mai înstăriți, alții intelectuali care erau suspectați că nu vor să accepte noul sistem, fapt pentru care regimul comunist acționa cu brutalitate, fără niciun fel de excepție.

Cu timpul, ca toți oamenii care au ajuns acolo, au început să-și construiască mici case, cu puținele materiale de care dispuneau.

Copiilor li s-a interzis mult timp după aceea să meargă la școli mai serioase, să studieze la licee sau universități. Erau considerați „dușmani de clasă”.

Nostalgia

Aici era ceva mai bine, o zonă prin care trecea trenul, era gară, deci părinții s-au gândit că le va fi mai ușor copiilor să meargă la școală. Fiind oameni harnici și-au întemeiat o nouă gospodărie și dincolo de toate aceste probleme familia ei a început să se atașeze de acel loc.

Cu timpul regimul nu a mai fost așa opresiv, lucrurile s-au mai ameliorat, astfel că în 1984 familia s-a mutat la Pipera, lângă București, unde mai aveau rude și unde erau mulți aromâni.

„E remarcabil faptul că, spre exemplu, chiar după ce s-au stabilit la Pipera, tatăl meu avea o nostalgie extremă după acele locuri. Când vedea apusul soarelui era cu lacrimi în ochi la amintirea timpului petrecut acolo, în câmpia Bărăganului. Atașamentul a fost atât de mare încât s-a adaptat cu greu mutării și noilor condiții. Nu locurile au vreo vină ci oamenii care produc drame”.

„Și eu, la rândul meu sunt extrem de atașată de locul în care m-am născut. Am amintiri nemaipomenite care mi-au marcat existența. Mă reîntorc mereu la ele atunci când sunt dezamăgită de diverse aspecte ale vieții. Ce bine era in copilărie…”

Pictura

„Am început să desenez de când eram mică, desenam chiar și pe cărțile pe care le citea fratele meu mai mare. Văzând asta ai mei mi-au cumpărat caiet de desen și culori.

Desenam mult, animale, pomi, cam tot ce vedeam în jurul meu, era ca o obsesie și tot timpul căutam să desenez câte ceva și le arătam părinților care mă încurajau.

Prin clasa a III-a au zis că poate ar trebui să continui cu asta și să meargă la arte plastice când voi ajunge la liceu.”

Picturile artistei Florica Prevenda din atelierul său din Pangratti, București. Foto Lucian Muntean

„În ceea ce privește activitatea mea artistică, în ultimii 20 de ani am făcut o investigare a dezvoltării civilizației online și a felului cum tehnologia ne influențează viața și pe noi ca oameni.

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Din 1997 încoace am pictat și expus serii pe această temă, având titluri Chipului fără chip, Net People (2000-2001), Shadows of the Present (2001-2004), Facebook Obsession (2011-2015), Ephemeral / Condensation (2015-2016), iar acum expun ultima serie de picturi din această temă, pe care am finalizat-o acum doi ani – Anonymous (2017-2018), care pot fi văzute în perioada 17 martie – 1 mai 2021, la galeria AnnArt din București”.

Picturile artistei Florica Prevenda din atelierul său din Pangratti, București. Foto Lucian Muntean

„Între timp, mai ales acum în perioada pandemiei când nu am mai avut ocazia să circul, m-am apucat să lucrez la aspecte legate de locurile în care m-am născut, de amintiri, de nostalgii, de natură, toate filtrate prin timp.

Am mai fost recent pe acolo, dar ceea ce văd acum nu coincide cu ceea ce era la vremea respectivă, în copilărie, în schimb îmi trezește memoria involuntară și încep să vizualizez acele amintiri care fac să crească în mine acel sentiment afectiv față de locuri. Abia atunci încep să lucrez. Practic pictez ceea ce simt, nu ceea ce se vede în mod direct.”


Peisaj din Bărăgan, pictură acrilic pe pânză, detaliu, autor Florica Prevenda.

ÎN ACESTE PICTURI ESTE VORBA DESPRE LOCURI, DESPRE CER ȘI PĂMÂNT, DESPRE LINIA ORIZONTULUI DIN ACEL PEISAJ PLAT.”

Picturile artistei Florica Prevenda din atelierul său din Pangratti, București. Foto Lucian Muntean

„ÎMI AMINTESC CĂ DIMINEAȚA CÂND MĂ TREZEAM VEDEM O CÂMPIE ÎNTINSĂ, CU LUMINA DE LA RĂSĂRITUL SOARELUI. DOAR CERUL ȘI PĂMÂNTUL. NU ERA NIMIC CARE SĂ OBTUREZE VEDEREA ACESTEI LINII DE ORIZONT.”

Picturile artistei Florica Prevenda din atelierul său din Pangratti, București. Foto Lucian Muntean

„ACESTE REPERE AU FOST DEFINITORII PENTRU FORMAREA MEA, DAR ȘI PENTRU AMINTIRILE MELE. AM O ANUMITĂ TRISTEȚE CARE VINE DIN CONȘTIENTIZAREA INFINITULUI, A ACELUI UNDEVA CARE NU POATE FI NICIODATĂ ATINS”.

Orizontul

„De asemenea îmi amintesc și de acele conace, locuri misterioase pentru mine, construcții mult mai mari față de casele mici în care locuiam noi. Erau conacele Floreasca, Giulești sau Bogdana pe care le vedeam de la marginea satului. Erau case mari, înconjurate de livezi. Toate acestea au dispărut cu timpul, distruse de neglijența și obtuzitatea noului sistem.

În picturile mele redau și atmosfera tipică anotimpurilor. Îmi amintesc că uneori iernile era atâta zăpadă viscolită încât troienele ajungeau la streașina casei. Doar cu lopețile se putea face o cale de acces. Noi copiii ne bucuram de zăpada asta. Făceam derdeluș pe care ne jucam toată ziua. Acum însă e imposibil să mai vezi așa ceva”.

Satul Dâlga, comuna Dor Mărunt din județul Călărași. Foto arhiva personală Florica Prevenda


„Verile erau calde, dar nu ca acum. Cred că mai mult de 33 de grade nu am avut niciodată. Nu-mi amintesc să fi suferit de căldură în vremurile alea. Îmi amintesc că toamna era o lumină aurie, caldă, specifică, de care eram fascinată.

Încă de atunci remarcam lucrurile astea, aveam sensibilitate pentru așa ceva. Lumina de apus, nucul din curte, ograda, de toate îmi amintesc și acum, de cum era curtea grădina cu viță de vie și pomi fructiferi.”

Satul Dâlga, comuna Dor Mărunt din județul Călărași. Foto arhiva personală Florica Prevenda

„Acum cu vârsta mă preocupă să redescopăr teritoriile mele interioare, ce anume a rămas constant și puternic în structura ta sufletească, ce anume m-a mișcat mai mult.

Am început să mă gândesc la abordarea acestor stări care țin de nostalgia interioară, legată de copilărie și adolescență. Sunt amintiri foarte puternice și actuale. Când am călătorit în străinătate sau când am locuit în SUA am trăit și acolo cu nostalgia locurilor natale.

Pe măsură ce cunoașterea se adâncește îți dai seama că totul e în imaginația noastră de fapt și că în realitate sunt doar câteva lucruri esențiale care țin de existență, în rest este bagajul cu care învelim fiecare perioadă a existenței noastre.”

Poarta de la curtea casei cu inițialele tatălui, Satul Dâlga, comuna Dor Mărunt din județul Călărași. Foto arhiva personală Florica Prevenda

„Acum mai locuiește acolo la Dâlga un frate de-al meu, iar nepotul are chiar o fermă. A trecut epoca comunistă, iar acum sunt întreprinzători privați, din capitalismul actual.

Este un peisaj văzut prin prisma copilăriei pe care am trăit-o acolo. În aceste picturi se poate vedea tristețea, pustiul de acolo, am putea zice că e o Siberie românească, în care familia mea a fost deportată.”

Satul Dâlga, comuna Dor Mărunt din județul Călărași. Foto arhiva personală Florica Prevenda

„Despre deportare știam câte ceva de la ai mei, dar atunci, copil fiind nu-i ascultam cu atenție. Iar ceea ce redau acum prin pictură nu aș spune că are strict legătură cu deportarea, ci mai degrabă cu faptul că am trăit acolo. Ne-am adaptat și în final am iubit acele locuri.”

„Încă sunt într-o etapă de căutări și deocamdată nu se pune problema să expun acum aceste picturi, abia mai încolo, probabil prin 2022, dar asta depinde de mai mulți factori. Când vor fi expuse fiecare lucrare va avea câte un titlu simbolic, legate de locul respectiv. Până acum am pictat cam 20 de lucrări, acrilic pe pânză. Vreau să mai revin la ele, așa cum îmi revin amintirile”

Picturile artistei Florica Prevenda din atelierul său din Pangratti, București. Foto Lucian Muntean

Picturile artistei Florica Prevenda din atelierul său din Pangratti, București. Foto Lucian Muntean

Picturile artistei Florica Prevenda din atelierul său din Pangratti, București. Foto Lucian Muntean

Florica Prevenda în vizită la monumentul dedicat memoriei celor deportați în Bărăgan, Dîlga comuna Dor Mărunt. Foto Arhiva personală 2021.

Ajută-ne să existăm. Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.