"Am fotografiat pentru emoții, nu ca să satisfac nevoi de PR"

Raul Ștef

Redactor

Pasiunea pentru fotografie seamănă uneori cu cea dintâi dragoste mare − prins de viață, o ascunzi undeva, printre amintiri, dar există șanse considerabile ca, la maturitate, pe nepregătite, să se întoarcă și să rămâneți împreună.

Cornel Brad a condus departamentul de vânzări al unei librării, a editat două reviste cu profil agricol, a coordonat un sistem național de recuperare a ambalajelor și abia apoi, datorită acestui traseu, sau poate din cauza lui, s-a dedicat definitiv fotografiei.

Cea mai recentă expoziție a sa, Interludii, care conține imagini realizate la ediția 2013 a Festivalului „George Enescu”, poate fi vizitată la Muzeul Național Cotroceni până pe 9 octombrie.

Despre acest proiect, care există și sub formă de album, cu multe cadre făcute în culise, unde ochiul spectatorului nu are acces, am stat de vorbă cu autorul.

− Ce muzică de fundal s-ar potrivi în timpul parcurgerii albumului „Interludes”?

− Evident că nu poate fi o singură muzică, în primul rând pentru că e foarte multă muzică ce răzbate din „Interludii”. Dar îmi dai o idee: cartea are paginile cu lista de piese de dinainte şi de după momentul în care am fotografiat portretele soliştilor, dirijorilor sau dansatorilor. Ştiu că, pentru a construi lista asta, m-am uitat atent la data şi ora fotografierii şi la programul oficial.

Ar fi interesant ca fiecare cotor de album să aibă un mic computer, care să poată înregistra mişcarea aleatorie de răsfoire şi timpul vizualizării diferitelor pagini şi apoi să coreleze informaţiile cu muzică din repertoriul ediţiei 21 a Festivalului Enescu.

Sunt sigur că ochii ar rămâne mai mult pe pagini şi că ar fi o bună amprentă pe care un cititor ar lăsa-o pe albumul „Interludii”.

− Dacă ne imaginăm că instrumentele sunt muze, pe care îţi place cel mai mult să-l fotografiezi?

− Cred că e momentul să fiu direct şi precis. Nu că nu aş avea imaginaţie, dar sunt multe femei importante în viaţa mea reală: muzele mele nu pot fi instrumente, cum nici instrumentele nu sunt muze.

VIDEO. Unirea Principatelor române. Povestea generației care a făcut România - Colecționarul de istorie

Generația aceasta excepțională a făcut absolut orice a fost nevoie pentru a-și atinge țelul. Mulți au intrat în masonerie. Au bombardat cancelariile occidentale cu petiții, au umplut ziarele cu articole în care pledau cauza românilor. Au negociat în culise, au arătat ce avantaje ar fi pentru Occident dacă Moldova și Țara Românească s-ar uni. Și, în final, când s-a ivit o mică-mică șansă, au acționat.

Experiment PressOne. Poate inteligența artificială să țină loc de psiholog? Cum se descurcă ChatGPT cu anxietatea, singurătatea și conflictele

Am testat ChatGPT 4 ca alternativă la terapie, discutând cu el despre singurătate, anxietate și pierderea unei persoane dragi. ChatGPT poate fi util ca instrument complementar terapiei, oferind suport imediat pentru probleme minore, soluții pragmatice și un spațiu de exprimare emoțională.

Totuşi, dacă mă gândesc că am ales ca fotografia embosată de pe prima copertă a Interludiilor să fie o femeie cu un violoncel, expusă prin diferite straturi de materiale − un zid, fibre de carbon, lemn şi textile, şi dacă mă mai gândesc şi că sunetul acestui instrument e cel mai apropiat de vocea umană, cred că fac alegerea unui violoncel, şi nu a unei harpe.

− Cum ai ajuns la ideea şi la titlul acestui proiect?

− Ca fotograf, am fost întotdeauna atras de portrete, de oameni cu personalitate specială, şi să ajung în spaţii cu acces limitat. Nu ştiu exact ce înseamnă asta la nivel personal, dar cred că ideea de a fotografia la Festivalul Enescu 2013 mi-a încolţit în minte cu mult timp înainte.

Se întâmplase să fotografiez muzicieni la prima ediţie a festivalului Sonoro, prin 2006, şi să mă îndrăgostesc de viaţa culiselor cu freamăt de instrumente muzicale. Eu profesam atunci în alte domenii, ei cântau în atâtea locuri pe mapamond.

Imaginea Sonoro a ajuns pe mâini bune de la ediția a doua a festivalului, dar, ani buni după, prietenii mei m-au lăsat să trec ca fotograf prin culisele lor, fără să ne luăm, nici ei, nici eu, prea în serios.

2013 a fost un an în care am avut timp liber şi posibilitatea să îmi dedic săptămâni pentru a fotografia. Într-o conjunctură favorabilă, i-am convins pe organizatorii Festivalului Enescu că merită să mă lase să portretizez artiştii în culise, pe holuri, în cabine, după cortine, şi nu pe scene aglomerate şi în săli pline, cu ropote de aplauze, flori şi lumina oficială.

Ce a rezultat se vede în „Interludii”, care nu sunt fotografiate la formulă de PR. Am fotografiat ca să trec prin emoţii şi experienţe personale. Am fotografiat ca să acord, spun eu, o aură de uman unor monştri sacri ai muzicii clasice, şi nu ca să satisfac nevoi de comunicare oficială.

Titlul albumului a urmat în mod natural. E o recunoaștere, ca autor, a faptului că seria de fotografii e doar o construcţie ce trebuie plasată între părţile importante ale festivalului: muzica sa.

− Ce înseamnă că „albumul este legat şi finisat printr-o tehnică de artizanat care să respecte formatul tradiţional al fotografiilor”?

− Voi încerca să răspund, deşi ne îndreptăm spre termeni de tehnică tipografică, şi preferam zona tehnicii muzicale. Imprimarea tipografică a albumului a fost cu făcută cu o cerneală specială, aplicată printr-o formulă de prelucrare a imaginilor numită raster stochastic.

La nivel microscopic, această soluţie tehnică se traduce printr-o îngrămădire de forme aleatorii, şi nu în pătrăţele sau puncte uniform distribuite. Se realizează astfel un efect care dă ochiului o senzaţie similară cu aceea a fotografiilor vechi, realizate pe stratul fotosensibil al unei pelicule fotografice. Peliculă care conţine cristale de argint dispersate neuniform într-o masă de gelatină, şi nu ordonate în pixelii imprimărilor pur digitalizate.

− Care a fost planul şi cât timp ai lucrat la acest album?

− Planul ideal e să nu ai plan, dar mi-am dorit să public albumul Interludii în anul premergător următoarei ediţii de Festival Enescu, chiar în timpul concursului Enescu.

Am fotografiat aproape trei săptămîni, cam 2 – 3.000 de cadre, dintre care am ales cam 170 de fotografii. Mi-a luat 2-3 luni să le găsesc ordinea potrivită, ritmul, direcţiile, apoi să rezolv chestiuni legate de finanţare, de producţie, de promovare.

Un sprijin important l-am avut din familia apropiată, mama fiicei mele de 2 ani, Lara, ca o bună îmblânzitoare de copil şi Mecena desăvârşită. Susţineri importante au venit de la mulţi prieteni dragi, iar un sprijin financiar am primit de la un crowdfunding bun.

Aşa, proiectul a ajuns să fie publicat exact cum l-am gândit, ca formă şi conţinut, în onoranta serie iglooart a IglooMedia, în ultimul trimestru de an 2014. Deci, în total am lucrat cam un an pentru album.

Sunt remarcabile prefaţa scrisă de Alexandru Tomescu, un fin cunoscător al vieţii de culise muzicale şi un fotograf sensibil, precum şi fotografia mea din album, primul meu portret făcut de Lara.

După publicarea albumului, am lăsat lucrurile să curgă natural. Prima expoziţie s-a întâmplat la Galeria Galateca, apoi ICR-ul a ales să facă o expoziţie itinerantă, cu selecţii de fotografii, în mai multe capitale europene.

− Ce te inspiră?

− În general, mă inspiră frumosul, dar în ultimele 4-5 luni m-a inspirat puterea. Mai precis, puterea oamenilor din România, pentru că acesta e titlul proiectului la care lucrez acum: Oameni.Putere.România.

Şi proiectul ăsta e un roller-coaster de experienţe şi întâlniri personale din care plec şi inspirat, şi contemplativ.

*

Cornel Brad a publicat fotografii în diverse reviste din țară (Igloo, Decât o Revistă, National Geographic, Modernism.ro, Observator Cultural şi AgriPlus) și a expus în Austria, Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Marea Britanie, Italia, Rusia şi SUA.

Albumul "Interludii".

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€