"Aleg imaginea în care omul s-a săturat să mai ascundă din straturile sale"

Raul Ștef

Redactor

Circa 25.000 de copii și adulți sunt internați în centre și spitale de neuro-psihiatrie din România. În termeni juridici internaționali, ei sunt considerați „persoane private de libertate”.

Viața acestor oameni reprezintă tema unui proiect realizat de artista Odeta Catană, intitulat „Lagărele de lângă tine” și aflat într-o expoziție itinerantă prin marile orașe ale României.

Originară din Călărași, stabilită în Germania, Odeta a fotografiat în mai multe asemenea centre, încercând să surprindă „captivitatea” în care se găsesc acești bolnavi, prizonieri înăuntrul propriilor minți și trupuri.

În discuția care urmează, ea vorbește despre acest proiect, despre cât de mult contează timpul pe care îl petreci cu subiectul tău și, în general, cum reușește un fotograf să fie acceptat în spațiile personale ale celor întâlniți.

Odeta Catană expune la Cluj fotografii din proiectul "Lagărele de lângă noi". Foto: Odeta Catană

– Ai studiat istoria artei și antropologie. Această specializare îți influențează alegerea și abordarea proiectelor de fotografie?

– Am terminat Facultatea de Istoria și Teoria artei, acolo am avut și un curs de antropologie vizuală și am absolvit cu o licență de antropologie. Am cercetat o arhivă a primilor fotografi din Balcani, frații aromâni Manakia.

Așa am schimbat puțin direcția spre fotografie, dar având în spate istoria artei, asta m-a ajutat tot timpul. Primul meu proiect de fotografie documentară a fost „Familia Luca”, o familie cu zece copii, dintre care nouă trăiau cu părinții într-o cameră din București.

Familia Luca. Foto: Odeta Catană

Toate proiectele mele au legătură cu antropologia, dar și cu mine. Migrația – pentru că sora mea locuiește de 12 ani în Belgia. Până la urmă am plecat și eu, de unde a rezultat proiectul „Mother Romania”, despre femeile din Călărași, proiect în care mă includ cu un autoportret.

Întotdeauna fac parte din ce fotografiez. În „Guilty Pleasure” am tot un autoportret, fiindcă nu vreau să fie niciodată ca în antropologie – ceilalți și eu.

Rușii sunt foarte aproape de spargerea frontului și, în același timp, încă departe. Ce ar însemna un colaps al armatei ucrainene în regiunea Donbas

Cade frontul ucrainean? Sau a căzut deja? Din primăvara acestui an vin cu o frecvență aproape zilnică vești tot mai alarmante legate de situația din ce în ce mai precară a trupelor Kievului de pe linia frontului din Donbas, care înglobează greu încercatele regiuni Donețk și Lugansk din sud-estul Ucrainei. Cele două regiuni au reprezentat, de altfel, pretextul principal al invaziei ordonate de Vladimir Putin în februarie 2022, iar acum reprezintă principalul obiectiv strategic al Kremlinului.

Psihologii români nu sunt evaluați psihologic la intrarea în profesie. Verificarea periodică a sănătății lor mintale, doar o „obligație morală”

„Ce pârghii de monitorizare a bunelor practicii există după câștigarea dreptului de practică autonomă?”, s-a întrebat PressOne. 

Pornesc de la mine, mă înțeleg pe mine și atunci îmi este foarte ușor să îi cunosc și pe ceilalți. Există foarte mulți fotografi și o suprasaturație de imagine, așa încât îmi propun ca fotografia mea să schimbe ceva.

Autoportret din proiectul "Guilty Pleasures". Foto: Odeta Catană

– Ce dorești să poți schimba prin fotografie?

– În proiectul „Guilty Pleasures”, de pildă, doresc să fac oamenii să se deschidă, să empatizeze. Este, de multe ori, un joc al meu cu privitorul.

În „Berlin as Utopia”, proiect în care fotografiez generația tânără de etnie romă din Berlin, am vrut să arăt partea pozitivă a comunității. Să văd cum acești oameni vor să se integreze.

Spre exemplu, un copilaș de 10 ani era primul din clasă la școala din Berlin. Deci, sunt și exemple pozitive, nu doar cei care fură.

– Am remarcat că alegi portretul aproape la toate proiectele. De ce?

– Mi se pare că, atunci când faci o singură fotografie, poate să fie mai semnificativă și să suprindă mai bine esența decât o serie de zece. Dacă la „Mother Romania” aș fi făcut o serie de zece imagini la fiecare personaj, aș fi pierdut privitorul într-o puzderie de o sută de imagini.

Cred că, atunci când te restrângi poți, de fapt, să vorbești despre tot. Pentru mine, omul e format din straturi. Trebuie să existe o conversație și o descoperire, care, de cele mai multe ori, este în doi.

Nu am asistent, folosesc lumină naturală, iar o sesiune durează aproximativ o oră. Fac poate 200 de cadre, vorbesc mult cu persoana respectivă, după care aleg un cadru din toată ședința foto.

Aleg imaginea în care omul s-a săturat să mai ascundă din straturile sale, în care începe să înțeleagă că vreau o fotografie simplă în cel mai cinstit mod și că asta se întâmplă într-o fracțiune de secundă.

Imagine din proiectul "Mother Romania". Foto: Odeta Catană

– Ce ai fotografia cu ultimele trei cadre de pe ultimul film?

– Prima imagine ar fi o fetiță dintr-un centru psihiatric care vine spre mine cu mâinile întinse. Asta e una dintre fotografiile care m-au marcat cel mai tare.

Imagine din proiectul "Lagărele de lângă tine". Foto: Odeta Catană

A doua fotografie ar fi din „Mother Romania”, cu bunica mea care stă pe pat. Nu suportă fotografia, dar, de dragul meu, a făcut-o.

Bunica fotografului, în proiectul "Mother Romania". Foto: Odeta Catană

A treia imagine este din „Berlin as Utopia”, fotografia lui Samuel pe o stradă din oraș. Întotdeauna îmi place să le dau și voce oamenilor. Fotografia este oricum o manipulare vizuală, și atunci îmi place ca măcar în explicațiile imaginilor să aibă și cei din fotografii o voce.

L-am întrebat pe Samuel de ce Berlin, el venind din satul Fântânele, de lângă București. A răspuns − „Pentru că Berlin nu este Fântânele”, cu o atitudine mândră.

Nu are nici o problemă cu ce se întâmplă în jurul lui și mi s-a părut o atitudine demnă de urmat.

– Cât de importantă mai este fotografia în prezent?

– Mi se pare că fiecare persoană trebuie să aibă acces la o formă de creativitate. Fotografia, chiar și prin smartphone, dă cel mai ușor acces la imagine, oricând, oricui.

Pe Instagram poți vedea cadre foarte frumoase, se vede că ochiul caută o formă creativă și o găsește. Am impresia uneori că îmi plac fotografiile oamenilor care nu vin din domeniul artei, pentru că ochiul lor este unul eliberat de tot ce înseamnă „cadru frumos”.

"In the Grass", lucrare de Arthur Hughes, pictor pre-rafaelit. Foto: www.wikimedia.org

– Ce artiști îți plac?

– Îmi place Caravaggio, clarobscurul din pictura lui, îmi plac pre-rafaeliții, în opera cărora totul are un aer de romantism, de întoarcere spre Renaștere. Îmi plac câțiva fotografi români, Cosmin Bumbuț, Petruț Călinescu.

În general, îmi plac fotografii și proiectele de lungă durată, mai ales cele făcute în propriile familii. Mi se pare că e cel mai greu să întorci aparatul spre oamenii dragi ție.

Îmi place mult și  Phillip Toledano, cu proiectul „Days with my Father”, în care a fotografiat ultima perioadă petrecută cu tatăl lui, care era bolnav de demență și scleroză.

Odeta Catană

Odeta Catană…

… a absolvit Facultatea de Istoria și Teoria Artei din cadrul Universității de Artă București. În 2013 a absolvit masteratul de Fotografie Documentară  al Universității Newport din Țara Galilor. Proiectul de absolvire, intitulat „Mother Romania”, a fost expus în 2013 în Țara Galilor și la Bruxelles, în spațiul expozițional al Comisiei Europene.

Odeta Catană a obținut numeroase premii la concursuri de fotografie din Marea Britanie. În August 2014 a luat parte la o rezindență artistică în Chemnitz, Germania, cu proiectul „Happy Now?”

În decembrie 2014 a fost invitată de Centrul de Resurse Juridice să fotografieze centrele de psihiatrie pentru copii cu dizabilități mentale. Imaginile din acest proiect, denumit „Lagărele de lângă tine”, sunt prezentate publicului într-o expoziției itinerantă prin marile orașe ale României – Brașov, Sibiu, Cluj-Napoca, Timișoara, Oradea și București.

La Cluj-Napoca, fotografiile Odetei Catană sunt expuse în luna aprilie în cadrul proiectului „Inside”, organizat de galeria Visual Kontakt. În același proiect, artistul Sașa Bandi prezintă o interpretare personală a universului unei persoane bolnave, în momentele ei critice.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€