Baia cu arcade din piatră "Los Baños de Doña María de Padilla", aflată în grădina Palatului Regal din Sevilla. Foto: Lucian Muntean

Baia cu arcade din piatră "Los Baños de Doña María de Padilla", aflată în grădina Palatului Regal din Sevilla. Foto: Lucian Muntean
16/11/2017
Alcázar de Sevilla, cel mai vechi palat regal în funcțiune din Europa
La Sevilla, istoria se învață privind zidurile Palatului Regal – Alcázar de Sevilla, care, mai nou, poate fi „vizitat” în sezonul cinci al serialului Game of Thrones, filmat în câteva locuri din oraș.
Sevilla a fost fondat de romani și s-a numit Hispalis. După ce, în anul 711, Peninsula Iberică a intrat sub stăpânire maură, numele orașului a devenit Ishbiliya. Apoi, a intrat sub jurisdicția Califatului de Córdoba.
Alcázar vine de la cuvântul de origine hispano-arabă Alqáşr și desemnează casa regală.
Odată cu instaurarea dinastiei maure Almohad, în 1161, a început o eră înfloritoare, cu o serie de proiecte arhitectonice foarte ambițioase. Pe lângă fortărețe, au fost construite o moschee, băi publice și un palat bine apărat, numit Al-Muwarak (cel binecuvântat).
În timpul domniei maure, provincia Al-Andalus a devenit unul dintre cele mai sofisticate și mai efervescente locuri din lume.
Aici era creuzetul cercetărilor în filosofie, astronomie, matematică și medicină. Traducerile din greacă ale studiilor din aceste domenii au putut fi astfel accesibile, pe filieră arabă, savanților din acele vremuri.
În acest context de înflorire a științelor și a artelor, arhitectura a avut un loc de cinste. Stilul mudejar își are rădăcinile tocmai în această perioadă prosperă.
Perioada de ocupație maură s-a încheiat odată cu Reconquista, recucerirea Peninsulei Iberice de către spanioli. Sevilla a fost încorporată în 1248 în Regatul Creștin al Castiliei, sub Ferdinand al III-lea. Un secol mai târziu, în timpul regelui Pedro I (1334-1369), a început construcția unui nou palat, Palacio Pedro I, pe locul celui maur, Al-Muwarak.
Arhitecți, sculptori și meșteri din toată Andaluzia au contribuit la realizarea interiorului în stil mudejar, în care proporțiile și decorațiunile sunt de un rafinament excepțional.
Odată cu succedarea diverșilor monarhi s-au schimbat și influențele, și stilurile arhitectonice. Astfel, palatul a fost completat cu clădiri în stil gotic, ca mai apoi să apară ornamente elaborate, în stil baroc.
Investigațiile și reportajele independente nu se fac din like-uri. Cititorii care le susțin financiar sunt cei care le fac posibile. Dacă prețuiești presa noastră, cu o sumă mică pe lună ne poți ajuta mai mult decât crezi. Poți face diferența chiar acum cu un singur click! Îți mulțumim!
*
Patio de las Doncellas (Curtea Fecioarelor) este unul dintre cele mai emblematice locuri din palat. Bazinul dreptunghiular, poziționat central, în care se reflectă coloanele și dantelăria zidurilor, este flancat de portocali.
Se zice că tinerele femei de la palat îi puteau urmări discret, de la primul etaj, pe invitații de seamă care erau conduși prin curtea interioară.
Salon de Embajadores (Salonul Ambasadorilor) este cea mai impozantă sală. În vremea maurilor, aici se afla camera tronului. Tavanul aurit, cu o geometrie complexă care simbolizează universul, a fost adăugat în 1427.
Povestea Lay’s pe care nu o știai: drumul cartofului, din câmp la fabrică și la „Mica Unire în bucate” (P)
„Povestea Lay’s pe care nu o știai” este o serie realizată de Amintiri Gustoase, care creează punți gastronomice între generații și se află mereu în căutarea brandurilor ce vorbesc tinerilor prin gust. Provocați de PepsiCo, am pornit pe drumul cartofului pentru a descoperi lucruri mai puțin cunoscute despre chipsurile Lay’s: sunt făcute din cartofi crescuți sustenabil, în ferme atent selecționate, iar gustul lor ajunge astăzi în 18 țări din Europa.
Pe Via Danubiana la Gostinu: o plajă care încă mai poate rămâne sălbatică
La doar o oră de București, departe de haos și agitație, stă ascunsă o plajă sălbatică, la malul Dunării. Plaja Gostinu, poziționată la doar 20 de kilometri distanță de orașul Giurgiu, se află la capătul satului cu același nume, străjuită de o limbă lungă și răcoroasă de pădure prin care te poți aventura în zilele toride.
Trecând prin încăperi somptuoase, ești fascinat de multitudinea de motive și decorațiuni extrem de bine păstrate sau restaurate. Asiști, practic, la o lecție de istorie a artei.
O galerie foto cu Alcázar de Sevilla:
Aici a venit Cristofor Columb să discute cu regina Isabella despre a doua sa expediţie, cea din anul 1496.
Și tot aici s-a prezentat marele Magellan înainte de a porni în călătoria sa în jurul lumii. În 10 august 1519, cinci nave sub comanda sa au pornit din Sevilla, coborând pe râul Guadalquivir.
Palatul este și locul în care s-a născut Maria Antonia a Spaniei (1729-1785), fiica lui Filip al V-lea. Regele era în oraș pentru a supraveghea semnarea Tratatului de la Sevilla (1729), care a pus capăt războiului anglo-spaniol din anul 1727.
*
Dantela elaborată, cioplită în piatră, care dă senzația că pereții și coloanele parcă plutesc, este completată de mozaicul de faianță.
Elemente geometrice complicate se repetă, iar prin multiplicare creează un efect spectaculos. Aceste rețele montate și finisate exemplar scot în evidență pasiunea pentru geometrie a autorilor lor.
Fragmentele de faianță glazurate în culori reci, albastru sau verde, sunt echilibrate cromatic de cele pictate cu ocru.
Complexitatea se păstrează și în cazul faianței pictate în stil baroc, ilustrată cu reprezentări zoomorfe și florale, bogat colorate.
O galerie foto cu mozaicuri de faianță pictată:
Nici grădinile palatului nu sunt mai prejos. Impresionează aspectul luxuriant, cu palmieri imenși, care te duc cu gândul la nordul Africii.
Suprafața mare a grădinilor creează o adevărată oază chiar în centrul Sevillei. Cu o evoluție similară celei a clădirilor, grădinile sunt concepute în stiluri diferite − de la cel arab, cu portocali, palmieri și bazine cu apă șiroind, până la grădini în stil francez sau italian, introduse în secolul al XVI-lea de designerul italian Vermondo Resta, angajat de regele Filip al III-lea.
Numele acestor secțiuni au ceva de poveste: Grădina Dansului, a Doamnelor sau a Prințului.
O galerie foto cu grădinile Palatului Regal din Sevilla:
Când merge la Sevilla, familia domnitoare a Spaniei are ca reședință oficială apartamentele de la nivelurile superioare ale clădirii − cel mai vechi palat regal în funcțiune din Europa.
În 1987, Real Alcázar de Sevilla a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, alături de Catedrală şi de Arhivele Generale ale Indiilor.
Ți-a fost util acest articol? Ajută-ne să facem mai multe.
Investigațiile și reportajele independente cer timp, documentare și bani. Nu depindem de partide sau interese ascunse, ci de cititori ca tine.
Susține jurnalismul independent cu minimum 5€/lună. Devino abonat acum și ne ajuți mai mult decât ai crede. Îți mulțumim!
Share this



