Adolescenți care merg la terapie: "Cea mai mare frică e deconectarea"

Maria Tufan

Redactor

Cea mai nouă dintre generațiile omenirii a fost denumită Generația Z − prescurtat, „Gen Z” sau „Zoomers” .

În Statele Unite, această generație născută între 1997 și 2012, căreia i se mai spune și Post-Millenials, a ajuns să reprezinte aproximativ un sfert din populație, conform Pew Research Center.

În România, cel mai mare val de dezbateri pe tema Generației Z s-a iscat la începutul lunii martie, când a apărut povestea vloggerului Selly, care are peste 1,95 milioane de urmăritori pe YouTube.

Cum își petrec timpul adolescenții, ce le place și ce nevoi au?

Cât de importantă li se pare politica? Cum se înțeleg cu prietenii și cu familia și ce înseamnă relațiile pentru ei?

Sunt doar câteva dintre întrebările la care își propune să răspundă lunar rubrica „Generația Z”.

Sursa: Pew Research Center.

*

„În România, suntem obligați, într-o formă sau alta, să luăm niște decizii foarte devreme, când nu suntem prea maturi. Un exemplu este liceul, când trebuie să îți alegi profilul.

Cum pot să știu ce vreau la 13-14 ani? Viața la vârsta asta se întâmplă pe perioade foarte scurte, și tu îmi ceri să mă văd pe un plan foarte îndepărtat. La fel și la facultate. Asta e doar una dintre presiuni”, explică Maria, în timp ce soarbe dintr-un cappuccino într-o cafenea bucureșteană.

Are 17 ani și este în clasa a XI-a la un liceu de elită din Capitală. Știe că nu a devenit adult, dar și că, de o vreme, nu mai e nici copil.

Psihologii români nu sunt evaluați psihologic la intrarea în profesie. Verificarea periodică a sănătății lor mintale, doar o „obligație morală”

„Ce pârghii de monitorizare a bunelor practicii există după câștigarea dreptului de practică autonomă?”, s-a întrebat PressOne. 

Reportaj: Minerii care sting lumina. De ce s-au bătut oamenii din Valea Jiului pe slujbele din subteran

325 de posturi au fost aruncate pe piață la începutul lunii septembrie 2024 și candidații s-au înghesuit să-și depună dosarele. Paradoxul închiderii minelor din Valea Jiului e că e nevoie de oameni în subteran.

„E o vârstă la care opiniile trebuie spuse”, consideră Maria, tocmai pentru că, acum, „conștiința e în formare”.

„Lucrurile ni se întâmplă pentru prima dată. E perioada când dai cu bărbia de bordură de mai multe ori.

Din cauza asta, mulți o consideră un eșec, când, de fapt, e cea mai bună perioadă în care poți încerca orice, fără să fii certat pentru că ai încercat.

Pe de altă parte, poți să experimentezi cât vrei, pentru că nu ai un serviciu, nu trebuie să duci bani acasă. Ești încă suficient de copil cât să poți să te joci”.

Însă tocmai pentru că adolescența e vârsta la care „totul se întâmplă pentru prima dată”, psihologii o definesc drept „cea mai bulversantă perioadă din viața unui om”.

În plus, evoluția tehnologică și schimbările survenite în societate au făcut ca perioada aceasta să se extindă până pe la 25-26 de ani, potrivit unor studii recente.

„E o perioadă a schimbărilor fundamentale: omul nu se mai întâlnește niciodată cu o perioadă atât de îndelungată și de intensă cum e adolescența. E total atipică, raportat la viața unui adult”, explică psihologul bucureștean Gabriela Enea, care s-a specializat în psihoterapie integrativă.

Despre adolescenții din Generația Z, cercetările spun că sunt stresați, depresivi și obsedați de examene. Este și motivul pentru care din ce în ce mai mulți aleg să meargă la terapie încă din timpul liceului.

„La unul dintre workshopurile pe care le-am organizat, au participat 60 de tineri cu vârste între 15 și 18 ani. 40 dintre ei au spus că merg la terapie”, spune Maria, care e unul dintre cei 40.

„Vin și spun că e ceva în neregulă cu ei. De cele mai multe ori, nu se mai înțeleg cu nimeni dimprejurul lor, ceea ce le creează o stare de disconfort.

Întâlnim destul de multe cazuri cu stări de anxietate, uneori de depresie − și putem merge până acolo încât să vorbim despre depresie clinică”, spune psihologul Gabriela Enea.

Problemele cele mai des întâlnite în rândul Generației Z sunt anxietatea socială, teama de a nu se regăsi printre cei din jurul lor și frica de eșec.

La cabinetele psihologilor ajung însă în două situații care, după părerea Gabrielei Enea, se deosebesc radical: unii sunt „musafiri”, alții − „prizonieri”.

„«Prizonierul» e cel pe care îl aduce părintele, iar «musafirul» e cel care vine din proprie inițiativă. Șansele de reușită cu un client prizonier sunt foarte foarte mici.

În cazul musafirilor este extraordinar, pentru că sunt deschiși și își asumă că vor să lucreze cu ei înșiși. De aceea, mulți nu vin neapărat pentru terapie propriu-zisă, ci mai degrabă pentru dezvoltare personală”.

Foto: Eliott Reyna / Unsplash.com

„Nu există psihologul-SMURD”

Maria a început să meargă la ședințe de terapie în ianuarie 2018.

Întrebările cărora nu le găsea răspuns, dar și un conflict cu prietenii, încheiat cu excluderea ei dintr-un grup de whatsapp, au determinat-o să facă acest pas.

„Am avut dorința de a merge la psiholog pentru a mi se pune niște întrebări pe care eu nu mi le pun. Și să îmi trezesc niște părți ale creierului care nu au funcționat în rezolvarea unor probleme.

Vreau să fiu conștientă cum se întâmplă lucrurile cu mine, să învăț anumite metode de a gestiona situațiile”.

Maria spune că cea mai mare nevoie a ei este cea de a discuta pur și simplu despre lucrurile care o macină.

Ce învață la ședințe? „Cum să se ajute când e singură”.

Iar aceasta este situația ideală, crede Gabriela Enea, tocmai pentru că „nu există psihologul-SMURD”.

„Tinerii din Generația Z sunt extraordinar de deschiși, iar acesta este plusul internetului pe zona de dezvoltare personală.

Spre deosebire de generația din care fac eu parte, ei nu mai vor să aștepte să aibă parte de ceva traumatizant ca să meargă la psiholog.

Ei vin pentru prevenție, ceea ce este formidabil. După ce ți-a plesnit aorta e foarte greu să o mai pui la loc cum a fost: o lipim, o facem cumva, dar nu va mai fi la fel”.

Adolescenții din generația Z se lovesc și ei, însă, de stereotipurile legate de mersul la psiholog.

„Când le-am zis că mă duc la psiholog, s-au șocat și m-au întrebat instant: «Cum adică? Dar ce boală ai?»

O altă colegă a zis că și ea și-ar dori să meargă, și am încurajat-o: i-am zis că e super fun, că te deschizi, că înveți despre tine. Mi-a răspuns − «Aaa!, dacă le-aș spune alor mei, ar zice că am înnebunit și că ce îmi trebuie mie psiholog…»”.

Maria are, în schimb, câteva profesoare cu care se înțelege bine și care au felicitat-o. I-au spus că și-ar fi dorit ca „pe vremea lor” să nu fi existat acest stereotip că a merge la psiholog e o problemă.

„Cred că stigmatul ăsta o să dispară în curând, pentru că, dacă am fost la psiholog pentru dezvoltare personală, este wow.

De exemplu, în perioada asta lucrez cu mulți adolescenți care au de susținut interviuri pentru universități în străinătate. Învățăm să facem exerciții de respirație, să depășim atacurile de panică, iar asta nu e rușinos pentru nimeni. Iar ei recunosc și o prezintă mai departe ca fiind chiar foarte folositor”, povestește Gabriela Enea.

Foto: Anton Darius / Unsplash.com

„E o frică de a nu afla ce se întâmplă în afară”

Indiferent cât de neînsemnate îi pot părea unui adult problemele adolescenților, „este important ca întreaga lor gamă de emoții să fie validată”, spune psihologul Gabriela Enea. Abia după aceea „să le arăți că nimic nu e așa o tragedie care să nu poată fi depășită”.

Eticheta de „generație însingurată” pe care au primit-o Zoomer-ii se traduce în termeni de psihologie drept „anxietate socială” și își are cauzele în evoluția tehnologică.

Mai exact, dependența de telefon și de rețelele de socializare îi face să fie „aproape de tot ce e departe și să se îndepărteze de tot ce le este alături”, după cum spune Maria. Ea recunoaște că una dintre cele mai mari frici ale sale este chiar frica de deconectare.

„Generația mea e foarte stresată, de pildă, că, dacă te duci la baie să te speli cinci minute, pierzi automat cinci minute pe telefon.

În cinci minute, statistica spune că sunt 100 de postări pe care eu nu mai apuc să le văd, ceea ce mă face să cred că am pierdut toată ziua. Când, de fapt, nu am făcut asta. E o frică de a nu afla ce se întâmplă în afară”, explică Maria.

Gabriela Enea spune că asta e doar o fațetă a problemei și că anxietatea socială se manifestă mai ales prin a căuta validare în mediul online.

„Cultivăm doar fericirea, postăm doar ceea ce este nemaipomenit, extraordinar. Câte like-uri am? 100? 200? De acolo mă validez.

Dacă mă întâlnesc cu cei 200 care mi-au dat like, nici nu cred că mă recunosc pe stradă, dar pe internet sunt eroul zilei.

Este atât de falsă povestea din care adolescenții își trag stima de sine, încât se trezesc la un moment dat că nu au cu cine să iasă din casă, de exemplu. Și se trezesc că trebuie să învețe să iasă din mediul virtual așa cum învață să meargă la vârsta de 9-10 luni”.  

Concret, psihologul spune că îi învață pe unii adolescenți care merg la terapie cum să iasă în oraș cu prietenii, cum să vadă un film la cinema − și nu unul descărcat pe laptop −, cum să bea o limonadă în compania unor persoane apropiate și, mai ales, cum să își sune mai des prietenii pentru a purta discuții și altfel decât prin mesaje-text.

„Trebuie să experimentez și să eșuez de multe ori”

Împreună cu doi adulți și alți cinci tineri ca ea, Maria a înființat Societatea Post-Millenial, o organizație prin care adolescenții „să se ajute unii pe alții atunci când adulții nu îi iau suficient în serios”.

Iar asta se întâmplă des în România, spunea ea: aici, la 17 ani nu ești considerat suficient de competent încât să discuți proiecte sau să negociezi parteneriate.

„Mă gândesc că, într-un scenariu idealist, se va face un film despre viața mea. Vor sta oamenii să se uite două ore? Așa mă gândesc. Pentru asta trebuie să experimentez și să eșuez de multe ori”.

Psihologul Gabriela Enea îi încurajează pe părinți să îi însoțească pe copiii lor adolescenți în acest voiaj de descoperire și redescoperire.

„Atenție, nu să le spui ce să facă, ci să îi însoțești. Pentru că acum au toate atuurile pentru a ajunge realmente ceea ce își doresc.

Primele două decade din viața unui om ni le fac alții, următoarele trei ni le facem singuri”.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€