*
„În România, suntem obligați, într-o formă sau alta, să luăm niște decizii foarte devreme, când nu suntem prea maturi. Un exemplu este liceul, când trebuie să îți alegi profilul.
Cum pot să știu ce vreau la 13-14 ani? Viața la vârsta asta se întâmplă pe perioade foarte scurte, și tu îmi ceri să mă văd pe un plan foarte îndepărtat. La fel și la facultate. Asta e doar una dintre presiuni”, explică Maria, în timp ce soarbe dintr-un cappuccino într-o cafenea bucureșteană.
Are 17 ani și este în clasa a XI-a la un liceu de elită din Capitală. Știe că nu a devenit adult, dar și că, de o vreme, nu mai e nici copil.
„E o vârstă la care opiniile trebuie spuse”, consideră Maria, tocmai pentru că, acum, „conștiința e în formare”.
„Lucrurile ni se întâmplă pentru prima dată. E perioada când dai cu bărbia de bordură de mai multe ori.
Din cauza asta, mulți o consideră un eșec, când, de fapt, e cea mai bună perioadă în care poți încerca orice, fără să fii certat pentru că ai încercat.
Pe de altă parte, poți să experimentezi cât vrei, pentru că nu ai un serviciu, nu trebuie să duci bani acasă. Ești încă suficient de copil cât să poți să te joci”.
Însă tocmai pentru că adolescența e vârsta la care „totul se întâmplă pentru prima dată”, psihologii o definesc drept „cea mai bulversantă perioadă din viața unui om”.
În plus, evoluția tehnologică și schimbările survenite în societate au făcut ca perioada aceasta să se extindă până pe la 25-26 de ani, potrivit unor studii recente.
„E o perioadă a schimbărilor fundamentale: omul nu se mai întâlnește niciodată cu o perioadă atât de îndelungată și de intensă cum e adolescența. E total atipică, raportat la viața unui adult”, explică psihologul bucureștean Gabriela Enea, care s-a specializat în psihoterapie integrativă.
Despre adolescenții din Generația Z, cercetările spun că sunt stresați, depresivi și obsedați de examene. Este și motivul pentru care din ce în ce mai mulți aleg să meargă la terapie încă din timpul liceului.
„La unul dintre workshopurile pe care le-am organizat, au participat 60 de tineri cu vârste între 15 și 18 ani. 40 dintre ei au spus că merg la terapie”, spune Maria, care e unul dintre cei 40.
„Vin și spun că e ceva în neregulă cu ei. De cele mai multe ori, nu se mai înțeleg cu nimeni dimprejurul lor, ceea ce le creează o stare de disconfort.
Întâlnim destul de multe cazuri cu stări de anxietate, uneori de depresie − și putem merge până acolo încât să vorbim despre depresie clinică”, spune psihologul Gabriela Enea.
Problemele cele mai des întâlnite în rândul Generației Z sunt anxietatea socială, teama de a nu se regăsi printre cei din jurul lor și frica de eșec.
La cabinetele psihologilor ajung însă în două situații care, după părerea Gabrielei Enea, se deosebesc radical: unii sunt „musafiri”, alții − „prizonieri”.
„«Prizonierul» e cel pe care îl aduce părintele, iar «musafirul» e cel care vine din proprie inițiativă. Șansele de reușită cu un client prizonier sunt foarte foarte mici.
În cazul musafirilor este extraordinar, pentru că sunt deschiși și își asumă că vor să lucreze cu ei înșiși. De aceea, mulți nu vin neapărat pentru terapie propriu-zisă, ci mai degrabă pentru dezvoltare personală”.