Acei neoameni și pasiunile lor îngrozitoare

Daniel Iftene

Redactor

Dacă șotronul pe frontiera realului cu bizarul ar fi sport olimpic, iranianul adoptat de danezi Ali Abbasi s-ar bate cu siguranță pentru o medalie.

Cel de-al doilea film al său, „La graniță” / „Border”, câștigător al secțiunii Un certain regard la Cannes 2018, provoacă un amestec puternic de disconfort, fascinație și dezgust.

Bazat pe textul suedezului John Ajvide Lindqvist, scriitor al cărui „Let the Right One In” a fost adaptat cu succes în 2008 de Tomas Alfredson, „La graniță” revine asupra unei povești de dragoste dincolo de orice banalitate, între ființe fantastice strecurate în lumea contemporană.

Tina, o femeie de vârstă mijlocie, cu o fizionomie ciudată, lucrează la un punct de frontieră unde-și folosește abilitatea supranaturală de a-i mirosi pe cei care încalcă regulile, de la adolescenții care ascund câteva sticle de alcool, la pedofilii la patru ace, care-și transportă mizeria pe carduri de memorie.

Singura explicație care se oferă e că poate mirosi emoțiile celor pe care îi vede, că le poate simți rușinea, frica și furia și, astfel, îi poate izola din șirurile de oameni care îi trec zilnic prin față.

Viața privată a femeii e și ea un soi de obișnuit dureros și misterios. Prinsă într-o relație tensionată cu un crescător de rottweileri, frustrat de refuzurile la avansurile insistente pe care i le face, Tina nu-și găsește echilibrul decât în plimbările lungi prin pădurea din jurul casei, un soi de evadări idilice, care îi amplifică ciudățenia, prin capacitatea naturală de a relaționa cu toate ființele din jur.

Suprapusă peste investigarea unui grup care exploatează pornografic copii, întâlnirea ei cu Vore, un bărbat primitiv, care pare să-i semene, deschide o nouă înțelegere a identității și superputerilor femeii.

Din acest punct, povestea detectivistică se împletește cu elemente de mitologie scandinavă, dar nu pierde din vedere nici un moment slăbiciunile umane din care se naște partea de final.

Granița anunțată de la început este replicată multiplu de Abbasi, atât în construcția personajelor centrale, cât și în cea a viciilor care consumă lumea din jurul lor, iar regizorul apelează la dubla definire a monstruozității, devenită clișeu de ani buni.

Apariția repulsivă își găsește contrastul rectificator în comportamentul pedofilului-Ikea, individ cu mască umană, dar respingător până în măduva oaselor.

Totuși, „La graniță” poate fi descris în multe cuvinte, dar, cu siguranță, „banal” și „clișeu” nu sunt printre ele. Cele câteva scene de horror visceral pregătesc răsturnări neprevăzute către scene care stârnesc senzații contradictorii, de la atracția romantică la repulsia pe care o provoacă imaginea de animale în rut peste care nu e aruncată nici o urmă de perdea.

Fără cele din urmă, cu siguranță filmul ar fi avut un public mult mai larg, dar nu trebuie să ignorăm capacitatea Hollywoodului de a „traduce” cinemaul scandinav (și nu numai) pentru ochiul tuturor, la fel cum a făcut-o în ultimii ani. 

* „La graniță” / „Border” (Suedia, Danemarca, 2018); Regia: Ali Abbasi; Scenariul: Ali Abbasi, Isabella Eklöf, John Ajvide Lindqvist; Imaginea: Nadim Carlsen; Muzica: Martin Dirkov, Christoffer Berg; Cu: Eva Melander, Eero Milonoff, Jörgen Thorsson, Ann Petrén, Sten Ljunggren; Distincții: Câștigătorul secțiunii Un certain regard – Cannes 2018; Premiul Academiei Europene de Film pentru efecte speciale, Nominalizat la Oscar pentru machiaj.

Legăturile chimice, sociale, artistice și conceptuale ale industriei chimice din România, într-o expoziție ce vine de la Timișoara la București (P)

Al treilea capitol al programului Design Signals - după automotive (2023) și textile (2024) - îi e dedicat și ajunge la București, la Bucharest Design Festival, între 28 mai și 21 iunie. Am vorbit cu Oana Simionescu, directoarea FABER, despre ce s-a întâmplat în treizeci de ani de industrie chimică românească, de ce statul e „marele absent și marele prezent", și ce mai poate face designul cu o industrie care pare că a rămas în urmă.

De la „plecăm azi“ la „avem asigurare?” Cum se schimbă vacanțele în cuplu când apar copiii (P)

Georgiana și Ionuț sunt doi părinți din București, cu doi băieți de 3 și 5 ani. Experiențele lor, prezentate în acest material, construiesc o realitate pe care mulți părinți o împărtășesc, dar o descoperă pe parcurs: în vacanțele de familie, protecția e o necesitate care aduce liniște. 

On/Off-screen

* În coada de cometă a dezbaterilor pe care le-a provocat mișcarea #metoo, tânăra regizoare Pippa Bianco a debutat sub reflectoarele de la Sundance cu o perspectivă curajoasă și care plantează o sămânță de controversă sigură.

Primul ei lungmetraj, „Share”, care poate fi vizionat acum pe HBO, pune sub multe semne de întrebare întregul proces de investigare și sancționare a abuzului sexual, fără să îl bagatelizeze. 

Mandy, o adolescentă care face parte din echipa de baschet a școlii, se trezește într-o dimineață plină de vânătăi, după o noapte despre care nu-și mai amintește nimic. Câteva fotografii și clipuri indică și mai clar că experiența pe care a trăit-o a fost violentă și degradantă.

Inconștientă pe podeaua unei băii, fata e folosită în glumele proaste ale băieților, însă, deși există semnele unui act sexual, nici familia, nici anchetatorii, nici fata nu pot stabili clar cine e vinovatul.

Starea de confuzie apăsătoare e întreținută de decupajul eliptic folosit de regizoare, iar găsirea unui vinovat nu aduce nimic din „rezolvarea” așteptată.

Pe deasupra, întorsătura de final îți poate stârni un impuls natural spre indignare. 

* Sam Mendes („American Beauty”, „Nonconformiștii” / „Revolutionary Road”) schimbă în sfârșit tonul după ocolul pe care l-a făcut în seria Bond („Coordonata Skyfall”, „Spectre”) și revine la filmul de război pe care l-a mai încercat în „Pușcașii marini” / „Jarhead”.

Cel mai recent film al britanicului, „1917″, care urmează să fie lansat la finalul acestui an, urmărește doi soldați în misiunea de a opri un atac care ar duce la moartea a sute de oameni. Din distribuția filmului fac parte Benedict Cumberbatch, Richard Madden, Mark Strong și Colin Firth.

* Luna august readuce pe Netflix serii noi din două din comediile de succes ale ultimilor ani. Cel de-al treilea sezon „Glow” ar trebui să relanseze interesul pentru echipa de wrestler-ițe aruncată cu succes în ring în urmă cu doi ani, după ce ultimele episoade s-au hrănit mai degrabă din originalitatea inițială, fără să producă surprize semnificative.

Însă, așteptările sunt mult mai mari față de continuarea seriei britanice „Derry Girls”, ale cărei prime șase episoade au fost parcă prea puține pentru forța de atracție a poveștii adolescentelor irlandeze ale căror probleme se împletesc cu tensiunile și conflictele etnice și religioase de la începutul anilor 1990.