Acasă la Bacovia

Pentru a ajunge la poezia lui George Bacovia (1881-1957), ai nevoie de o anumită stare de spirit, poate chiar de o anume stare a vremii.

Pentru a ajunge acasă la Bacovia însă, e mai complicat. Chiar dacă locuiești în Capitală, e puțin probabil să te plimbi sau să nimerești din întâmplare pe strada care-i poartă numele, la numărul 63.

Un motiv pentru a face asta va fi sâmbătă, 17 martie 2018, când Muzeul Național al Literaturii Române va marca împlinirea a 123 de ani de la nașterea Agathei Bacovia (1895-1981). Ea va fi evocată în calitate de poetă, de soție, dar și de inițiatoare a Casei Memoriale „George și Agatha Bacovia”.

Participanții la eveniment vor avea ocazia să întâlnească patru personalități feminine: Simona Popescu (scriitoare), Oana Băluță (profesoară de jurnalism), Mihaela Cîrjan (juristă) și Lea Rasovszky (artist vizual).

Ele vor răspunde la întrebarea „Tu ce ai vrut să te faci când erai mică?”.

Ulterior, copiii pot să-și încerce talentul la un atelier de desen coordonat de Lea Rasovszky, cu tema: „Călătoria liniei prin cuvânt”.

Casa memorială (galerie foto):

Agatha Grigorescu s-a născut în 8 martie 1895, într-o familie de negustori din Mizil. Mama ei a murit la câteva luni după aceea, iar tatăl i s-a stins când ea era adolescentă.

George Andone Vasiliu s-a născut în 4 septembrie 1881 la Bacău, oraș după care și-a luat pseudonimul literar Bacovia.

S-au cunoscut la București, în 1916, când Agatha avea 21 ani, iar George, 35. Întâlnirea a coincis cu debutul poetului cu volumul Plumb, la Tipografia Flacăra.

S-au căsătorit abia în 1928 și au avut un singur fiu, Gabriel.

Terenul pe care se află Casa Memorială a fost cumpărat de Agatha în 1922. Tot ea a obținut un împrumut de la Casa Corpului Didactic, în 1933, și așa au reușit să construiască o casă relativ modestă, pe strada care atunci se numea Frăsinetului. Au locuit împreună acolo timp de 24 de ani.

George Bacovia a murit în 1957, la vârsta de 76 de ani. Din anul următor, datorită strădăniilor Agathei, casa a fost transformată (și) în muzeu dedicat poetului, dar a rămas a familiei.

Abia în 1966 a devenit instituție a statului. Agatha a continuat să locuiască în casă până la moartea sa, în 1981.

Colecția se păstrează așa cum a gândit-o ea inițial, fiind completată cu donații și îngrijită ulterior de fiul Gabriel, care a trăit până în 1999.

*

De cum intri în curte, ești întâmpinat de Lelia Spirescu, muzeograful permanent al Casei memoriale. Apoi trebuie să îți pui peste pantofi niște „șoșoni” albaștri de plastic, ca la intrarea în zonele sterile din spitale.

Facem asta nu doar din respect pentru curățenia exemplară, ci și pentru protecția bătrânelor covoare originale, aflate acum în patrimoniul muzeului.

Dincolo de jobul ei, Lelia admiră atât de mult familia Bacovia și știe povești atât de detaliate, că te și întrebi de nu cumva i-a cunoscut personal.

De exemplu, când Agatha și George Bacovia erau la Bacău, poetul ieșea singur să se plimbe prin parc și obișnuia să scrie pe banca aflată sub o salcie.

Nemulțumit, adeseori mototolea coala cu versuri proaspete și o arunca sub bancă. Mai târziu, soția sa trecea pe acolo, recupera hârtiile și le dactilografia pentru a nu se pierde.

Practic, Agatha a salvat opera bacoviană. Criticul și istoricul Alexandru Cistelecan spune că a fost „cea mai devotată nevastă din literatura română”.

Imediat după holul de la intrare al Casei memoriale, pe dreapta se află camera Agathei Bacovia, care e dominată de portretele ei.

Pe masa de lucru din fața ferestrei sunt așezate un ondulator pentru păr, un pickup, stiloul și călimarele, alături de fotografii din tinetețe.

Sutele de volume din bibliotecă au fost restaurate recent: toate au acum copertă neagră și sunt numerotate. Lateral, pe o comodă sunt fotografii de familie și două evantaie, pictate manual, unul putând fi recunoscut și în tabloul de deasupra, în care Agatha poartă o rochie albastră.

Camera în care a locuit Agatha Bacovia (galerie foto):

Micul salon care urmează este decorat cu mobilier masiv, tablouri, fotografii și busturi în gips ale celor doi soți.

Camuflat într-un dulăpior cu furnir este un vechi aparat de radio, despre care Lelia Spirescu spune că era folosit adesea de către poet.

Bacovia asculta muzică pe întuneric și doar luminițele de la scala frecvențelor radio se mai distingeau slab…

Exponate din salon și din vitrinele holului (galerie foto):

Puțini știu că George Bacovia avea două pasiuni încă din copilărie, pe care și le-a cultivat toată viața.

Desenul a reprezentat un limbaj alternativ pentru poet. În colecția Casei memoriale se păstrează desene și schițe făcute în creion și tuș, semnate și datate de Bacovia. Mostre de caligrafie sunt mai rare, fiindcă manuscrisele, majoritatea, se află în arhive.

Vioara a fost o altă pasiune a poetului. „Mai întâi de a așterne pe hârtie, versurile erau cântate fie după urechea sufletului, fie după strunele viorii”, mărturisea el.

Vioara și desenele lui Bacovia (galerie foto):

De cum pășești în „Camera de lucru a Poetului” (fapt menționat pe emblema din alamă de pe ușă), ești întâmpinat chiar de vocea lui Bacovia, redată de un aparat cu senzor ce redă înregistrări din arhiva Radiodifuziunii Române.

E o mică odaie modestă, cu o fereastră ce dă spre grădină. Pe masa e lucru stau încremenite stiloul, suportul de călimare, două pipe, o cutie cu chibrituri, o tablă de șah și o veioză din metal.

Ceasul de masă, întors ultima oară de către el, a rămas oprit la ora 8 și 10 minute, iar fila calendarului arată data de 22 mai 1957.

Privind pe geam, în grădină se distinge bustul poetului, printre tufe de trandafiri.

Camera de lucru a poetului (galerie foto):