7,5 fețe ale lui De Niro pentru generația de după 1990

Daniel Iftene

Redactor

„Ești un adorabil pungaș de doi lei”, îi spune visătoarea Deborah lui Noodles în „A fost odată în America”, înainte de una dintre cele mai violente scene din toată cariera lui De Niro.

Și au fost multe, de la finalul din „Șoferul de taxi” până la pedeapsa cu bâta de baseball din „Incoruptibilii” sau băile de sânge din „Băieți buni”.

Ajuns la 75 de ani, actorul emblematic pentru cinemaul american al perioadei ’70-’90 se pregătește pentru trei lansări, ca să mai spele din „păcatele” făcute cu „Bunicul dezlănțuit”.

Până atunci, ne putem (re)umple timpul cu câteva dintre rolurile care l-au făcut un actor monumental.

*

1. Johnny Boy Civello – „Crimele din Mica Italie” (original, Mean Streets, 1973, r. Martin Scorsese)

Cu Johnny, De Niro a intrat în cinema exploziv. La propriu. Chiar dacă debutase cu aproape zece ani înainte, fiind remarcat și în comedia post-Vietnam a lui Brian de Palma „Bună, mamă!”, filmul din 1973 al lui Scorsese l-a fixat atât pe harta personală a regizorului (anul viitor vor lansa The Irishman, cel de-al zecelea titlu împreună!), cât și pe cea a noului Hollywood.

Pus față în față cu Harvey Keitel, care joacă un „frate mai mare” aparent mai responsabil și mai măcinat de realitate, De Niro e ca argintul viu. Vorbește mult, se mișcă mult, e seducător, neserios și violent în același timp.

Un puști arogant care încearcă să se adapteze vieții newyorkeze și să-și câștige locul printre „șmecherii și șefii de găști”, oamenii „de succes” ai lumii în care a copilărit Scorsese.

2. Vito Corleone – „Nașul: Partea a doua” (original, The Godfather: Part II, 1974, r. Francis Ford Coppola)

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

Următoarele două succese au venit ca focurile de mitralieră, iar, dintre ele, Nașul a fost o ofertă cu adevărat de nerefuzat. Pachetul all inclusive oferea: să fii urmașul lui Marlon Brando, să-ți construiești rolul în așa fel încât să fie coerent cu „bătrânul Corleone”, să lucrezi cu Coppola, care avea deja două Oscaruri pe raft. Pe scurt, să creezi un personaj puternic într-un film în care nu apari decât în câteva secvențe care, adunate, abia dacă depășesc jumătate de oră. Și așa a câștigat primul Oscar.

În pielea lui Corleone, De Niro trece totul într-un registru mai controlat și interiorizat.

Victimă a mafiei siciliene și a pungașilor de pe străzile Americii adoptive, tânărul Don își justifică atât de bine infracțiunile prin devotamentul față de familie, încât îți câștigă simpatia, cu toate că știi că ai fost foarte atent manipulat.

3. Travis Bickle – „Șoferul de taxi” (original, Taxi Driver, 1976, r. Martin Scorsese)

Sau cavalerul punk al anilor ’70. You talkin’ to me?, replica repetată de fostul veteran de război într-una dintre cele mai cunoscute scene de film din toate timpurile, a rămas lipită de De Niro ca Hasta siempre pe tricourile cu Che.

Travis e „samuraiul”, cum îi spunea scenaristul Paul Schrader, care vrea să curețe lumea de rău: de politicieni, de lașitate, de corupție, de manipulare.

Sigur, o face cu metodele cele mai neortodoxe, dar niciodată egoist. Travis își conduce taxiul prin New York ca un erou tragic, pierdut de multe ori în propria imaginație. Și adună în el toate frustrările noastre, pentru ca apoi să le distrugă violent.

4. Michael Vronsky – „Vânătorul de cerbi” (original, The Deer Hunter, 1978, r. Michael Cimino)

Pentru mulți actori, marea provocare vine atunci când trebuie să fie „invizibili”, să nu iasă „în față” nici măcar în scenele pe care le controlează.

Asta face De Niro din muncitorul care pleacă, alături de doi prieteni (John Savage și Christopher Walken), pe frontul din Vietnam, de unde se vor întoarce cu viețile răsturnate.

Având deja atâtea personaje puternice în palmares, sfârșitul anilor 1970 îi oferă lui De Niro posibilitatea de a reduce totul la un rol foarte natural, construit parcă fără efort, și care te uimește mai ales prin simplitate.

Și datorită lui, The Deer Hunter rămâne unul dintre cele mai tulburătoare filme despre urmările războiului.

5. Jake La Motta – „Taurul furios” (original, Raging Bull, 1980, r. Martin Scorsese)

În acest film, De Niro nu mai e actor. E un fenomen care merită studiat.

Unii ar spune că e rezultatul celebrelor școli de actorie Adler și Strasberg, care îi pregătiseră și pe Marlon Brando, Al Pacino sau Dustin Hoffman, dar Scorsese îi contrazice când spune că actorul nu e adeptul unui anumit fel de a interpreta.

Totuși, regizorul a acceptat la insistențele lui De Niro ca, pentru rolul boxerului Jake La Motta, să-l aștepte să se îngrașe aproape 30 de kilograme ca să corespundă mai bine personajului.

Mai mult, actorul a rescris o parte din scenariu și și-a construit rolul după ce i-a cunoscut atât pe adevăratul Jake, cât și pe soția acestuia, Vicki.

Așa a ieșit cel mai bun film al cuplului Scorsese – De Niro, povestea unei existențe distruse de gelozie, îndoială și agresivitate.

6. Rupert Pupkin – „Regele comediei” (original, The King of Comedy, 1982, r. Martin Scorsese)

Că De Niro poate să ducă scene de comedie se știa încă de la debutul său. El atinsese deja până și comicul exagerat al filmului muzical, alături de Liza Minelli în New York, New York.

Totuși, „Regele comediei” rămâne, deocamdată, vârful clovneriei personale a actorului și cel mai tragicomic film al lui Scorsese.

Rupert Pupkin e un comediant aspirant, care ar face orice să ajungă celebru. E atât de vrăjit de visul lui, încât pare să nu-și dea seama că deraiază frecvent în propria imaginație, dar, pe cât e de încăpățânat, pe atât e de naiv.

Toate părțile de mai sus se întâlnesc într-un De Niro unic.

7. David Aaronson zis și Noodles – „A fost o dată în America” (original, Once Upon a Time in America, 1984, r. Sergio Leone)

Există Ulise, Don Quijote și… Noodles. Ultimul e un pungaș cu suflet bun și a ajuns un personaj aproape mitologic al cinemaului american datorită capodoperei lui Leone.

Noodles „călătorește în timp”, de la începutul secolului XX până în 1968, când e rechemat la New York de o scrisoare fără expeditor clar, care îl tot obligă să rememoreze momente din adolescența și tinerețea sa de membru al unei găști.

O epopee în care prietenia, dragostea și loialitatea se lovesc de lăcomie, brutalitate și suferință, și care-l obligă pe De Niro să treacă de la nebunia și violența tinereții la detașarea curioasă a maturității.

7,5. Harry Tuttle – Brazil (1985, r. Terry Gilliam)

Evident, vedetele acestui extraordinar SF kafkian sunt Jonathan Pryce, în rolul funcționarului care se trezește în postura de „dușman al sistemului”, și capacitatea lui Gilliam de a inventa imagini și situații unice, care ți se lipesc definitiv în memorie.

De Niro nu apare decât de trei ori, ca un meșter super-erou care sare, asemeni lui Spiderman, de pe o clădire pe alta și repară în ilegalitate aerul condiționat. Și de fiecare dată se potrivește perfect în nebunia regizorului britanic.

Offscreen

→ Regizorul Albert Hughes (The Book of Eli) revine în cinematografe săptămâna acesta cu Alpha, povestea simplificată a domesticirii lupului și a începutului unei prietenii frumoase, petrecut în urmă cu 20.000 de ani.

Cum Hughes nu e antropolog, nu vă așteptați la redarea fidelă a vieții preistorice, ci doar la drama romanțată a unui tânăr vânător și a unui viitor câine, separați de haitele lor: ei trebuie să colaboreze pentru a supraviețui, într-un film pentru familie cu un ambalaj vizual atractiv, ca de National Geographic.

→ Nu trebuie să fii adolescent ca să le dai o șansă celor de la Netflix pentru The End of the F***ing World, o apariție bine construită artistic într-un peisaj dominat de povestioare de amor între liceeni.

Serialul britanic se bazează pe roman grafic și pe povestea unui cuplu contondent, ea – rebelă, el – psihopat, care vor să scape de acasă și fug în lumea mare. La fel ca ei, filmul nu e cuminte. De aici și atracția.

→ Rămâne tot mai puțin spațiu în American Horror Story: Apocalypse, cel de-al optulea sezon al seriei create de Brad Falchuck și Ryan Murphy.

Mai sunt câteva zile până la lansarea din 12 septembrie și producătorii anunță, pe bandă rulantă, staruri care revin din anii precedenți.

Rolul principal va fi în continuare al lui Sarah Paulson (nominalizată la un Emmy pentru cel mai bun rol principal pentru sezonul post-Trump din 2017).

Alături de ea vor apărea și Evan Peters, grupul vrăjitoarelor din Coven (Emma Roberts, Taissa Farmiga, Lily Rabe, Gabourney Sibide), familia din Murder House (Connie Britton și Dylan McDermott) și Kathy Bates.

Cel mai important e că reapare Jessica Lange, cea care a suflat în pânzele seriei în primele sezoane.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€