7 ani de la ratificarea Convenției de la Istanbul. Ce a făcut România în tot acest timp pentru a combate violența domestică?

Mălina Gîndu

Reporter

„Am început să strig după ajutor, că nu îl cunosc, pentru că toată lumea se uita ca și când ar fi fost o ceartă domestică. Nimeni nu a intervenit”.

E declarația unei femei de 58 de ani din Arad, bătută în plină stradă acum o săptămână. Erau oameni în jur la momentul incidentului, dar nimeni nu a intervenit. Femeia a sunat singură la 112 și a ajuns la spital cu bazinul fracturat. 

În 7 ani de când a ratificat Convenția de la Istanbul, România a făcut pași importanți în direcția combaterii violenței de gen: a introdus ordinul de protecție provizoriu, a înființat mai multe centre de primire și locuințe protejate pentru victime și, de anul trecut, a început implementarea sistemului de monitorizare electronică a agresorilor. 

A făcut, însă, toți acești pași haotic. România nu are o strategie coerentă și funcțională, bazată pe colaborare între instituții și metodologii de lucru clare, pentru prevenția și combaterea violenței domestice. 

Această lacună generează probleme în felul prin care România adresează violența față de femei și fete: de la raportarea de date, la accesibilitatea și calitatea serviciilor oferite victimelor, la prejudecățile și toleranța față de violență din fibra societății. 

PressOne a analizat aceste probleme punct cu punct. A consultat, în acest sens, ONG-uri care lucrează cu victimele violenței domestice din România și a pus întrebări instituției centrale care-și asumă misiunea de a preveni și combate fenomenul: Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES).

Avem o creștere a cazurilor de femicid în Europa. În România lipsesc datele

O investigație coordonată de Institutul Mediteranean pentru Jurnalism de Investigație (MIIR), publicată anul acesta, arată, cu date colectate din 20 de țări europene, efectul celor doi ani pandemici asupra siguranței femeilor în Europa: aproape toate țările au înregistrat o creștere a cazurilor de femicide. 

Grecia a avut cea mai mare creștere în 2021, de la 8 incidente în 2020 la 23 în 2021. Slovenia, Germania, și Italia au înregistrat de asemenea o creștere semnificativă a femicidelor între 2020 și 2021, comparativ cu anul 2019, arată investigația. 

„Nouă cine ne plătește pensia?” Două potențiale soluții

În România și Europa de Est, scepticismul legat de viabilitatea sistemului public de pensii este în creștere, în special în rândul tinerilor, din cauza problemelor demografice și a creșterii speranței de viață.

Reportaj: Minerii care sting lumina. De ce s-au bătut oamenii din Valea Jiului pe slujbele din subteran

325 de posturi au fost aruncate pe piață la începutul lunii septembrie 2024 și candidații s-au înghesuit să-și depună dosarele. Paradoxul închiderii minelor din Valea Jiului e că e nevoie de oameni în subteran.

La întrebarea: „Cum arată situația femicidelor în România?” , răspunsul e sec: Putem doar să ghicim.

Datele colectate de rețeaua V.I.F. de la IGPR arată că în 2021 au avut loc 40 de fapte de omor ale căror victime au fost femei și fete.

De altfel, fenomenul mai amplu al violenței domestice din România este, în prezent, dificil de urmărit: lipsesc datele. O admite Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES), într-un răspuns transmis pentru PressOne:

„În prezent, la nivel național, există o serie de sisteme eterogene de colectare a datelor în domeniul violenței domestice, în funcție de specificul anumitor instituții cu atribuții în domeniu, respectiv poliție, parchete, servicii județene de medicină legală, unități sanitare etc. 

Acțiune publică de sensibilizare și de protest împotriva violenței asupra femeilor și fetelor, organizată de Rețeaua VIF, în Piața Victoriei din București, 20 octombrie 2021. Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Pentru a fi relevată cu acurateţe dimensiunea globală și reală a fenomenului violenţei domestice (...) este necesară reglementarea unei proceduri comune care să permită colectarea informațiilor din diferite domenii, în mod unitar, într-o bază de date comună.”

Un ordin pentru aprobarea unei proceduri comune de colectare a datelor se află în prezent în curs de aprobare, mai specifică ANES pentru PressOne.

Până atunci însă, să ne mai așteptăm la rateuri. Cea mai recentă eroare de raportare a comis-o chiar ANES: la începutul lunii aprilie, Libertatea arăta că în cele zece centre pentru victimele violenței sexuale din țară au ajuns în total în doi ani doar 15 paciente. Asta, în baza datelor trimise de spitalele de urgență unde se află centrele.

ANES a transmis însă, altă cifră: 22 de paciente, nu 15. La spitalul județean din Piatra Neamț, Agenția susținea că ar fi fost două persoane care au beneficiat de serviciile centrului. Cifra oferită de spital la solicitarea ziarului: 0 beneficiari. 

Într-un drept la replică, instituția a precizat ulterior că atunci când a comunicat numărul de cazuri de violență sexuală înregistrate la nivelul celor zece centre, a inclus și cazurile înregistrate în alte secții ale spitalului. 

Avem ordine de protecție și brățări electronice. Dar lipsește monitorizarea și victimele nu au încredere

Dacă colectarea și raportarea datelor în ceea ce privește violența domestică încă lasă de dorit, România a făcut, în ultimii zece ani, pași importanți pentru a pune la dispoziție unelte pentru victime. Aici intervin, însă, probleme de implementare. 

Din 2012 există ordinul de protecție, emis de un judecător în urma unui proces, iar din 2018 a fost introdus și ordinul de protecție provizoriu, care poate fi emis pe loc, de Poliție, în urma intervenției într-un caz de violență, cu acordul victimei. 

Însă, atrage atenția Andreea Bragă, expertă în violență de gen la Centrul FILIA, „ cam 30% spre 40% dintre victime refuză ordinul de protecție provizoriu, chiar dacă s-a constatat un risc ridicat”. 

Potrivit datelor publicate de Poliția Română, în primele două luni ale acestui an au fost emise 1.977 de ordine de protecție provizorii. 115 au fost încălcate. Din cele 1.799 de ordine de protecție emise de instanțe, 641 au fost încălcate. Cu 27% mai multe față de perioada similară a anului 2022, mai notează Poliția. 

Marșul "Împreună pentru siguranța femeilor" organizat de mai multe organizații feministe pentru a atrage atenția asupra violenței îndreptate asupra femeilor, în Bucuresti, 23 octombrie 2022. Inquam Photos / Octav Ganea

De la 1 octombrie anul trecut, după aproape cinci ani în care a fost discutat, a început implementarea sistemului de monitorizare a agresorilor prin brățări electronice. Se află în stadiul de proiect pilot, în Capitală și alte trei județe - Iași, Vrancea și Mureș, urmând să fie extins în toată țara, potrivit autorităților, până în 2025. 

Sistemul, care presupune că atât agresorul cât și victima au asupra lor dispozitive de monitorizare, transmite Poliției date în timp real despre distanța dintre cei doi. Reîntărește, astfel, valoarea ordinului de protecție, oferă un plus de siguranță victimei și permite autorităților să intervină rapid și să prevină o nouă agresiune. Asta dacă au personal să intervină. 

Chiar și la nivelul celor trei județe unde s-a implementat sistemul, selectate pentru că aveau cei mai mulți angajați în MAI, exista un deficit de personal care să poată asigura monitorizarea și intervenția în permanență.

În plus, semnalează Andreea Bragă pentru PressOne, momentan victimele sunt reticente față de măsură: 

„Niște date statistice de la începutul anului semnalau faptul că doar 16% dintre victime acceptă măsura brățărilor electronice(...). Eu cred că ține foarte mult și de timp, adică timpul ca acest instrument de monitorizare să-și arate eficiența, să arate că funcționează.

În același timp, aș vrea să subliniez că aceste brățări electronice nu sunt un panaceu. Adică le avem pe ele și gata, am rezolvat problema. Ai nevoie de oameni care să înțeleagă riscurile care există, să înțeleagă răspunsurile la traumă ale victimelor, să știe cum să intervină, să înțeleagă comportamentul agresorilor. Să existe echipele de intervenție coordonată. Nu funcționează singure, asta vreau să spun.”

Avem centre de găzduire pentru victime. Dar lipsește finanțarea și personalul instruit

În ceea ce privește centrele pentru victimele violenței domestice, unde femeile agresate ar trebui să primească cazare, suport psihologic și juridic, ANES notează, în răspunsul transmis PressOne, o evoluție: Dacă în 2014, la reînființarea Agenției, existau doar 82 de servicii la nivel național, în 2020 numărul era triplu. La momentul actual, în România există 146 de centre pentru victime, mai transmite ANES. 

Însă rapoartele și documentările din teren ale ONG-urilor care activează în domeniu arată că accesul la astfel de centre e inegal distribuit pe teritoriul țării și, în multe cazuri, serviciile pe care acestea ar trebui să le ofere rămân pe hârtie. 

Potrivit raportului de monitorizare realizat de rețeaua V.I.F. în 2020, în 8 județe din 48 nu existau centre pentru victime. Pentru agresori existau centre doar în 3 județe, în Sectorul 5 și în jurisdicția DGASMB. 

„Există o diferență foarte mare între județe”, explică Andreea Bragă, expertă în violență de gen la Centrul Filia. Dacă legislația vine de la nivel central, finanțarea și dezvoltarea serviciilor revine autorităților locale, ceea ce generează discrepanțe, de la județ la județ, în ceea ce privește accesul la servicii și calitatea acestora. Și pentru că finanțarea nu e continuă, ci se face anual, acolo unde există acum locuri într-un adăpost pentru victime nu e sigur că acestea vor exista și anul viitor. 

Câteva zeci de persoane participă sâmbăta, 15 octombrie 2016, la un marș care condamnă toate formele de violență împotriva femeilor. Inquam Photos / Ioana Epure

Totodată, explică Andreea pentru PressOne, o victimă nu poate să acceseze servicii din alt județ față de cel în care are domiciliul sau reședința, din același motiv: banii sunt de la bugetul local, deci se consideră că trebuie folosiți pentru persoanele care stau în zona respectivă. 

Regula se menține și la nivelul Capitalei. Cu excepția Sectorului 2, spune Andreea, centrele din București nu lucrează decât cu victimele care au domiciliul sau reședința în sectorul respectiv. 

O altă problemă e că personalul din centrele destinate victimelor nu este pregătit corespunzător pentru lucrul cu victime: 

„ Noi ne-am lovit de astfel de situații pe teren. Sunt mulți profesioniști, cei care vin în contact cu victimele violenței domestice, care pe de o parte, nu au o înțelegere aprofundată a problemei, a dinamicii violenței domestice. Operează cu stereotipuri și prejudecăți despre victime și agresori, despre violență. Pe de altă parte, unii nu cunosc foarte bine toate drepturile pe care victimele le au, ce resurse există”, spune Andreea Bragă. 

Fiindcă la stat se lovesc de discriminare și prejudecăți, victimele violenței domestice preferă să apeleze la ONG-uri, unde primesc suport real. În cei doi ani de existență, Casa Invicta din București, gestionată de Asociația ANAIS, a ajutat 350 de femei. În 2019, Primăria București i-a retras finanțarea, iar centrul s-a închis.

În anul 2020, potrivit raportului V.I.F., doar 812 femei au fost găzduite, în total la nivel național, în centrele pentru victimele violenței domestice. 

Avem instanțe care consideră că la 12 ani, o fată își poate da consimțământul valid pentru un act sexual

În urmă cu o săptămână, presa locală din Prahova anunța, în cazul unei fete de 12 ani dispărute, că „plecase la iubitul cu 17 ani mai mare” și preciza, în paragraful de context, că „minora nu ar fi la prima abatere”. Alte cotidiane titrau: 

„Bărbat acuzat că a făcut sex cu o fată de 12 ani agățată pe Instagram” - Gazeta de Sud

„Copilă de 12 ani, dată dispărută! A fost găsită în patul unui bărbat cunoscut pe Instagram” - ePitești.ro

Banalizarea actelor sexuale întreținute cu minori și bagatelizarea victimei e simptomatică în România. Acest lucru e vizibil nu numai în presă, ci și în instanțe. 

Marșul "Împreună pentru siguranța femeilor" organizat de mai multe organizații feministe pentru a atrage atenția asupra violenței îndreptate asupra femeilor, in Bucuresti, 23 octombrie 2022. Inquam Photos / Octav Ganea

Raportul Inspecției Judiciare, obținut și analizat de Dela0 în 2021, arăta că în instanțele românești nu există o practică unitară de evaluare și stabilire a valabilității consimțământului victimelor minore în dosarele de infracțiuni sexuale. 

Așa se face că, în timp ce unele instanțe consideră că sub pragul de 12 ani o victimă nu-și poate da consimțământul valabil pentru un act sexual, și încadrează infracțiunea ca viol, altele iau în considerare consimțământul la 9 sau chiar 7 ani, iar fapta e încadrată la act sexual cu un minor. 

„Instruirea judecătorilor, procurorilor şi forţelor de ordine pentru a asigura că toate cazurile de acte sexuale neconsensuale sunt investigate, urmărite penal și sancţionate ca viol sau violență sexuală ar trebui să fie o prioritate", concluziona raportul GREVIO, grupul de lucru pentru monitorizarea implementării Convenției de la Istanbul în urma primei vizite în România, din 2021. 

PressOne a întrebat ANES ce măsuri ia pentru adresarea recomandărilor din raportul GREVIO. Pe două pagini, cabinetul Secretarei de Stat Luminița Popescu enumeră, pentru PressOne, programe de instruire pentru magistrați, avocați și angajați ai instituțiilor publice, campanii de informare și sensibilizare și menționează că are în vedere:

În 2023 s-au împlinit 7 ani de când România a ratificat Convenția de la Istanbul și 9 de când ANES a fost reînființată. Atât a durat ca implementarea acestor lucruri de bază în adresarea violenței de gen să fie luate în vedere. 

Avem strategie pentru combaterea violenței domestice. Dar n-avem și resursele s-o implementăm

România are o strategie națională privind prevenirea și combaterea violenței domestice pentru perioada 2022-2027. Una care-și asumă, cu ambiție, „un efort colectiv” pentru „construirea unei societăți democratice cu instituţii publice eficiente,(...) lipsită de orice tip de discriminare pe criteriul de sex și o viață în condiții de deplină siguranță, lipsită de violență domestică și violență împotriva femeilor. ”

Însă câteva zeci de pagini mai jos, ANES se scuză, practic, în dreptul fiecărui obiectiv concret asumat. Invocă, cel mai des, acoperirea teritorială slabă, și apoi lipsa de interes din partea actorilor implicați, suprasolicitarea personalului și lipsa resurselor financiare. 

Așa arată, în prezent, combaterea violenței domestice în România: Directivele vin de la nivel central, în timp ce implementarea e lăsată în responsabilitatea autorităților locale. Nu există o finanțare publică de la bugetul de stat pentru programe de prevenire și combatere a violenței domestice. Nu există comunicare eficientă dinspre autorități înspre victime, și nici o colaborare coerentă între instituțiile publice și cele private din domeniu.

Flashmob "Violatorul ești TU", în fata Ministerului Afacerilor Interne, în Bucuresti, duminica martie 2020. Inquam Photos / George Calin

„La fel cum partidele și-au asumat că fac un pact național pe educație, așa trebuie să facă acum un pact național pe prevenirea și sancționarea violenței, în care ele să-și asume problema asta ca prioritate. Dacă ai asta, o să ai și legislație în parlament, o să ai și măsuri guvernamentale, o să ai și măsuri locale”, spunea, la PressOne, Oana Băluță, activistă pentru drepturile femeilor și conferențiar universitar la Universitatea București, în 2020. 

PressOne arăta atunci că din programele partidelor politice aflate acum la guvernare, PNL și PSD, lipsea aproape cu totul vreo inițiativă pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeii. Problema era, cel mult, luată în considerare. 

Acest lucru se răsfrânge, trei ani mai târziu, în lipsa de coerență, de finanțare, de instruire în serviciile dedicate victimelor. În practica neunitară a instanțelor. În toleranța societății față de violența împotriva femeilor și fetelor. 

Anul viitor vom avea toate tipurile de alegeri posibile. Va fi problema violenței domestice pe agenda celor care vor să ne guverneze? De răspunsul la această întrebare depinde siguranța, respectarea drepturilor și a demnității umane și, în cele mai sumbre cazuri, viața a peste jumătate din populația României. 

Material realizat în cadrul proiectului „ACCESS – Advocacy, Capacitare, Consolidare pentru Egalitate în Sănătate și Siguranță” derulat de Centrul FILIA în parteneriat cu Rabea Movement Norway, care beneficiază de finanțare prin Active Citizens Fund – Romania finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui articol nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.

Mai multe informații despre proiect disponibile la: www.centrulfilia.ro/access. Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă. www.activecitizensfund.ro

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€