41 de grade și un metru de lanț: câinii care trăiesc și mor prizonieri, în tăcere

Maria Gheorghe

În ultimele zile, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis cod roșu de caniculă pentru judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov şi municipiul Bucureşti, cu temperaturi maxime de până la 41 de grade.

Mesajele de avertizare Ro-Alert au tot sunat: „Evitați deplasările, expunerea la soare și efortul fizic desfășurat în exterior.” Însă, dacă oamenii pot încerca pe cât posibil să se protejeze, în numeroase curți din România există victime „nevăzute” care nu pot decide pentru viața lor. Nu pot striga după ajutor, tratați fără milă de stăpâni și drept „bunuri mobile” de către lege. Animale captive, legate cu un lanț scurt de câte un stâlp în plin soare.

Maxi, lanțul și statul: povestea unei țări în care suferința animalelor nu contează

Maxi este doar unul dintre ei, dintre cei mulți. Are 8-9 luni, este practic încă un copil. Viața lui se reduce la cei circa 1 metru de lanț cu care a fost legat de un stâlp într-o microfermă care deține mai multe animale. Fără acces la umbră, fără adăpost. Hrana și apa sunt o excepție, nu o regulă. Despre Maxi ne-a povestit Roxana Ștefănescu, de la Asociația ALDA, fostă FPAM (Federația Pentru Protecția Animalelor și Mediului). 

„Vara este cruntă la sat. În fiecare seară, câinii din sat se strâng la poarta mea să bea apă, alții urlă, legați, de sete și foame. Peste drum de mine stă o familie care are acasă o microfermă unde deține mai multe animale. Au legat unul din câini în afara proprietății să păzească baloții de paie. Fiind aproape de mine, l-am auzit schelălăind jalnic. M-am îmbrăcat în regim de urgență și m-am dus după zgomot. Era un biet pui de 8, 9 luni de talie-mare, legat cu lanț scurt de 1 metru de un stâlp, în imediata vecinătate a locului unde era depozitul de roți de paie. Bietul de el săpase în pământ să se mai răcorească. M-am întors acasă și m-am echipat cu hrană bună și apă suficientă.”

România are nenumărați câini care își trăiesc toată viața legați de un stâlp sau o cușcă cu un metru de lanț. Nenumărați, pentru că, de fapt, nici nu știm câți sunt. Foto: ID 2386545 © Ragne Kabanova | Dreamstime.com

Când, însă, Roxana a ajuns înapoi la el, Maxi era deja leșinat, nu mai putea să stea în picioare. L-a spălat puțin cât să își revină, i-a dat să bea apă. 

„A băut toată apa, dar nu a putut mânca.”, mai spune ea. Timp de două luni, Roxana s-a dus zilnic la Maxi cu apă și hrană. Apoi, proprietarul a început să ia recipientele de lângă el. Roxana a chemat poliția animalelor. Ca o consecință, câinele a fost mutat în curte, dincolo de privirea ei, dar nu de urechile ei: „Când îl strigam, îl auzeam plângând de undeva de prin curte.” 

Maxi nu a fost salvat. Nu încă. Roxana încearcă în continuare să-l salveze, revine constant cu plângere către poliția animalelor, fără niciun răspuns din partea acestora.

Povestea lui poate fi simbolul unei realități românești adesea ignorate: câini legați pe viață, animale care, mai ales în condiții extreme, cum sunt inundațiile sau temperaturile foarte ridicate, suferă sau chiar mor în timp ce autorităților și celor mai mulți oameni – fie că vorbim despre oameni obișnuiți, fie despre figuri publice –, pare că nu le pasă.

În timpul inundațiilor din toamna anului 2025, câinii morți nu au fost mereu trecuți la pagube. Dar știm sigur că există un șir nesfârșit de câini care au murit și mor în continuare în chinuri (violență umană, atacuri ale altor animale, boli apărute în urma lipsei de mișcare sau a traiului într-un mediu neigienic). Alții au diferite probleme dezvoltate în mod firesc în urma constrângerii prin lanț a nevoilor lor naturale de mișcare și socializare. 

Alina Florescu, fondatoarea Asociației Toto & Pufi, nu este una dintre persoanele care se fac că nu văd ce se întâmplă cu aceste ființe. Din contră. Face apel după apel către autorități, presă, influenceri, voci publice, pentru a proteja măcar puțin mai bine animalele care trăiesc în condiții crunte.

De aceea, am discutat cu ea despre suferința animalelor care se accentuează pe timp de caniculă, cât și despre neajunsurile ce țin de mentalități învechite și, la polul opus, despre cele mai bune practici care ar putea fi exemple de urmat pentru români. Nu în ultimul rând, am încercat să înțelegem cum ar putea ajuta un cadru legal clar, care în prezent, ca în multe alte situații, este incomplet. 

„Să fie bine, ca să nu fie rău.” Ce a făcut România cu o jumătate de miliard de euro disponibili pentru conservarea naturii

România a avut la dispoziție peste 490 de milioane de euro pentru conservarea biodiversității, iar cele mai multe fonduri au fost alocate pentru elaborarea de planuri de management pentru ariile naturale din rețeaua Natura2000. Cu toate acestea, sunt încă situri fără plan de management sau unele cu planuri care conțin măsuri prea generale.

„Bodyguarzi” pentru Patriot. România cheltuie peste 2 miliarde de euro pentru noi sisteme antiaeriene. O achiziție necesară, costisitoare, dar și ușor tardivă

În plină criză de securitate (vezi războiul ucrainean) și economică (vezi scandalul declanșat de măsurile de austeritate bugetară anunțate de guvernul Bolojan), o știre care a trecut ușor sub radar semnala zilele trecute parafarea, aproape sigură, a unui contract de armament destinat armatei române, în valoare de peste 2 miliarde de euro. Cum s-a ajuns aici?

Lanțul, legea și capcana unui obicei brutal

Legea 205, completată prin Legea Poliției Animalelor (fostul OUG 175/2020), spune că un animal este în pericol dacă este expus forțat la temperaturi extreme. Această definiție include și câinii legați. Însă lanțul este permis legal, dar trebuie să aibă minimum 2 metri. Realitatea din teren este alta: lanțuri scurte, adăposturi inexistente, câini răniți. „Este o încurcătură legislativă”, spune Alina. „Controalele lipsesc. Dacă legea permite lanțul, atunci cultural este îmbrățișat de generații la rând.”

Care sunt barierele legislative și administrative care împiedică aplicarea sau modificarea legii?

Alina Florescu: Legea 205, prin completările aduse prin adăugarea Legii Poliției Animalelor, fostul OUG 175/2020, spune că un animal este în pericol atunci când este expus forțat la temperaturi extreme, care includ și canicula și gerul. Tot legea permite un lanț de minimum 2 metri. „Forțat” înseamnă practic legat, sau cel puțin include legarea cu lanțul de dimensiunile precizate. Cel mai adesea nu sunt respectate nici aceste prevederi.

Câinii în lanț sfârșesc de multe ori înfometați și însetați. Foto: ID 307308630 © Oleh Tsyb | Dreamstime.com

Este o încurcătură legislativă, având în vedere că ne confruntăm anual cu temperaturi extreme, iar vremea oricum devine tot mai imprevizibilă. Aceste două legi funcționează practic în paralel, acolo unde funcționează, iar controalele lipsesc, ceea ce cântărește mult. Cât despre articolul care prevede intervenția, el este necunoscut de către publicul larg. Este necunoscut de multe ori și de către autorități, ca întreaga legislație pentru animale.

Însă, din punct de vedere administrativ nu ar trebui să fie foarte complicat nici să se aplice, nici să se modifice. La aproximativ jumătate de an de la solicitarea de a interzice lanțul ni s-a răspuns că se analizează opțiuni și de atunci, timp de aproape alte 6 luni, situația a rămas neschimbată.

Câinii nu sunt simple sonerii

Care sunt barierele socio-culturale?

Alina Florescu: Dacă legea permite lanțul, atunci generații întregi îmbrățișează această cutumă, pentru că nicio nouă generație nu își pune problema, nu consideră că este de datoria sa să întrerupă acest șir al cruzimii și al sclaviei animalelor.

Câinii legați sunt o categorie aparte din atâtea motive. Chiar dacă nu sunt răniți vizibil, sunt de cele mai multe ori slăbiți. Cel mai adesea în lanțul scurt, câinii sunt legați de stăpâni pe viață, uneori fără niciun adăpost. Nu de puține ori am văzut câini legați în mijlocul câmpului de un stâlp. Alții sunt legați de câte un copac. Nu numai că nu au nici măcar posibilitatea să se apere – dar sunt condamnați direct în fața prădătorilor. Câinele mâncat de lup în lanț în România este un fenomen.

Mai mult, chiar dacă este domesticit, în lanț este ca un animal sălbatic ținut în captivitate, i se iau toate drepturile fundamentale, i se interzic toate nevoile naturale. Nu mai vrem să vedem asta. O vizită prin satele și pe străzile României este o adevărată dramă despre oameni și animale. 

România, singura țară din Europa unde este legal să ții câinele în lanț

România rămâne, în 2025, singura țară din Europa care mai acceptă legal ținerea câinilor în lanț. În alte țări, chiar dacă nu este interzis în mod explicit și reglementată sever, totuși practica este absentă social. În timp ce societatea civilă reacționează, autoritățile răspund vag. 

Cum se poziționează autoritățile față de această realitate? 

Alina Florescu: România este, da, singura țară din Europa unde câinii în lanț reprezintă un fenomen național cu un grad ridicat de cruzime, pentru că vorbim, din nou, de câini în lanțuri foarte scurte care de multe ori nu au nici măcar o cușcă în care să stea, sau niciun fel adăpost, nici măcar un copac mic în mijlocul câmpului, fie au adăposturi total necorespunzătoare, improvizații de cuști care la rândul lor reprezintă un pericol.

Însă, în alte țări, dacă nu este interzis în mod specific, este pentru că nu se confruntă cu acest fenomen în țara respectivă sau reiese foarte clar din restul legilor de protecție a animalelor. Nu o să mai dureze nici la noi foarte mult, solicitarea a fost bine primită de public. Și facem lobby pe toate planurile. Va necesita o perioadă de tranziție și de implicare din partea cetățenilor și autorităților, înspre binele tuturor, așa că trebuie să începem să o facem cât mai curând. 

Foto: ID 33028445 © Marian Mocanu | Dreamstime.com

Ce acțiuni concrete de presiune asupra autorităților au existat până în prezent? 

Alina Florescu: Da, a existat o inițiativă comună. De fapt, această campanie a tot existat de-a lungul ultimilor ani, la scară mai mică. În prezent, ne-am unit cu mai mult de 60 de organizații și am cerut împreună autorităților să interzică lanțul complet, să trimită apeluri de urgență și să intervină când au avut loc inundațiile care au nenorocit atâtea zone din România și atâtea mii de animale. 

Altfel, nu a existat niciun progres, de aproape un an. Acum câteva luni am primit un răspuns foarte vag, și de atunci suntem în așteptarea audienței, chiar am completat recent o nouă solicitare de audiență pe subiect și, iar, nu avem niciun răspuns. 

Din păcate, chiar recent, ne-am întâlnit cu ANSVSA (Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor), am redeschis subiectul și, tot așa, răspunsurile întârzie. Continuăm să insistăm. Sperăm că autoritățile se vor mișca cât mai rapid pentru că este cod roșu și fiecare zi de vară este un calvar în lanț.

Știm că tranziția va fi inevitabilă și de durată. Dar sperăm că unii oameni vor fi mai receptivi și vor înțelege mai ușor, vor accepta eforturile de la început. Îi vom stimula cu resurse de dresaj, de reparații sau tot ce va mai fi nevoie. 

Cum ar arăta, în viziunea asociației pe care o conduceți, un plan coerent, aplicabil la nivel național, pentru interzicerea definitivă a lanțului și, în general, pentru protejarea animalelor mai ales în situații extreme cum este canicula?

Alina Florescu: Nu este nevoie de un efort mare din partea autorităților pentru a rezolva aceste probleme. Un posibil plan ar arăta în felul următor: pentru lanț, punctual, se schimbă legea clar, se interzice explicit lanțul. Perioada de tranziție este de 1 an, maxim 2.

În această perioadă de tranziție se vor face următoarele acțiuni: dresaj, instruire, îngrădire, controale, etc; de când se depune legea, se începe campania cu un teasing cu diferite povești contextuale. Apoi anunțăm direct – se interzice lanțul, se anunță măsurile, recomandările și foarte important, controalele; se încurajează masiv participarea civică pentru semnalarea problemelor, nevoilor, pentru suport. În perioada de tranziție, oamenii trebuie să își repare gardurile și să facă eventuale delimitări, să îl împrietenească sau separe de găini, să reconstruiască propriile relații cu câinii. 

Trebuie stabilite amenzi mari, care să se aplice și să transmită clar mesajul că dacă vrei să ai un câine, dacă ai nevoie de el, trebuie să îi oferi o viață bună. Pentru că are drepturi și acestea încep să fie respectate și în România. Eu aș propune sume foarte mari, precedate de avertismente. Pentru că înțeleg contextul profund, dar și oamenii trebuie să înțeleagă că animalele au drepturi. Și dacă nu primesc amendă din prima, au ocazia să decidă dacă mai au nevoie de animale în aceste condiții. Este valabil pentru toate speciile de animale, la toate ne referim, dar câinii stau cel mai mult în lanț. 

După care, autoritățile trebuie să transmită aceste mesaje pe toate canalele posibile de comunicare: radio, TV, în incinta primăriilor, chiar prin reprezentanții bisericilor, pe la chioșcurile din sat, pe internet, bineînțeles, prin poliție. O campanie integrată de comunicare. Pentru că atunci când ai o campanie națională, oficială, integrată, lucrurile stau puțin diferit. O percepi altfel tu, ca cetățean. Nu ai cum să nu iei în serios, pentru că vine de la autorități, care îți comunică existența unor legi. Așadar, prin controale și prin susținerea comunității, vom reuși să facem această perioadă de tranziție confortabilă pentru toată lumea. 

Urmează apoi etapa controalelor, aplicarea sancțiunilor și contravențiilor. Este în avantajul tuturor. Statul face bani, dacă oamenii aleg să ignore. Ceilalți, care se conformează, vor vedea și ei partea bună – automat vor avea o relație mai bună cu animalele, le vor vedea bucuria – vă dați seama ce înseamnă să le dea drumul după ani de zile în lanț?!

Foto: ID 304658190 © Nataliya Korchmar | Dreamstime.com

Pentru restul situațiilor precum caniculă, ger, incendii, ploi torențiale, grindină, este nevoie de proceduri extrem de clare pentru fiecare specie, pentru fiecare situație. Nu mai putem să le lăsăm să moară în chinuri la fiecare calamitate naturală sau accident. Este nevoie de educație despre animale și pe aceste subiecte.

Când spunem educație, ne referim, de fapt, la mai multe tipuri de educație, nu este doar educația clasică: este educația despre lege, educația despre drepturile animalelor, educația despre bunăstarea animalelor, educația despre cum trebuie să te comporți tu în prezența unui animal pe care nu-l cunoști, în prezența unuia pe care îl cunoști și așa mai departe. Sunt mai multe tipuri, sunt mai multe ramuri. Și aceste campanii, dacă sunt făcute prin intermediul statului, adică prin foarte multe resurse pe care noi, în privat, nu le avem, atunci oamenii vor înțelege. 

Scopul, până la urmă, este să fim umani sau să respectăm legea – una dintre variante este obligatorie, oricare. 

Mituri, frici și soluții

„Câinii sunt făcuți să stea în lanț”. Auzim des fraza asta. La fel și: „mănâncă găinile” sau „îmi este frică de el”. Alina demontează rând pe rând tot felul de mituri despre viața animalelor și despre relația pe care o au cu oamenii din jurul lor.

Totuși, care sunt cele mai frecvente explicații invocate de oameni când li se cere să renunțe la lanț, și cum le răspundeți concret?

Alina Florescu: Nu ne lovim de foarte multe explicații pentru că, de ce mai multe ori, nu există o discuție: există maxim o privire, fie mirată, fie supărată. Există acest mit: sunt făcuți să stea în lanț. O altă problemă este că mănâncă găinile, lucru care se poate rezolva ușor prin delimitare sau dresaj. Dacă totuși insistă să le mănânce, înseamnă că îi  este foame. Iar asta deschide o altă discuție: este ținut în lanț pentru că este flămând, deci este ilegal să îl dețină dacă nu îl poate hrăni. Și mai sunt cei cărora le este frică de proprii câini, iar asta în sine este o problemă și un pericol nu numai pentru respectivul om ci și pentru câine. În astfel de situații intervenim tot prin delimitare și dresaj.

Așadar, nu ne lovim de prea multe argumente, însă propunem niște soluții temporare și permanente. Pentru găini – suport de dresaj, nimic complicat. Intervenim cât se poate și cu câte un dresor sau cu câte un specialist local. La fel pentru cei cărora le este frică. Un lanț mai lung întâi, altă relație cu câinele, pași mici. Cine nu poate să aibă o relație bună cu câinele, nu trebuie să aibă unul.

În ceea ce privește îngrădirea spațiilor, pentru găuri în gard există legi care prevăd reparația. Chiar dacă la început nu va fi ușor și confortabil pentru toată lumea, datorăm asta câinilor și nouă, ca oameni care trăiesc în 2025. 

Iar după ce lucrurile se vor liniști, tocmai acești oameni vor fi cei care vor aprecia cel mai mult impactul unei astfel de inițiative, pentru că vor descoperi că se pot folosi de câinii lor în mult mai multe feluri, bune și pentru ei, și pentru câini.

Cum pot cetățenii obișnuiți să contribuie eficient la salvarea animalelor aflate în lanț, în special în aceste perioade de caniculă extremă? 

Alina Florescu: Primul lucru pe care îl pot face este să vorbească pe loc cu stăpânul. Fie că-l cunosc, fie că nu. Chiar dacă-l vezi într-o curte sau pe un câmp, un câine legat în soare trebuie ajutat. Dacă proprietarul refuză să îmbunătățească aceste condiții care i se cuvin legal câinelui, atunci trebuie sunat la 112, conform legii 205/2004. Dacă nu există un proprietar și nu ai acces, suni la 112 de asemenea. 

Dacă este foarte mizerie, dacă animalul nu are apă, nu este hrănit, dacă este într-o stare rea de sănătate – se poate suna tot la 112; dacă proprietarul ori nu este acolo ori nu cooperează, poliția poate să intervină în cazuri de urgență, în prezența sau în absența proprietarului. Există cadrul legal pentru asta, chiar dacă nu toți operatorii și agenții știu legea foarte bine, cel puțin deocamdată – le explici cu răbdare. 

În al treilea rând, dacă îl găsești în câmp, ori suni la poliție, ori încerci tu să-l salvezi măcar dezlegându-l. 

Trebuie totuși știut că în anumite județe, câinii preluați prin poliție sunt predați în adăposturi care eutanasiază, așadar acolo se recomandă postarea pe grupurile locale și colaborarea cu organizațiile pentru animale, este bine ca orice caz să fie postat pe grupul online local al Protecției Animalelor.

Important este să intervenim fiecare, oricât de puțin. În cel mai rău caz, dacă nu vrei nici să suni la 112, nici să intervii altfel, poți să faci sesizare pe site-ul poliției – au obligația legală să răspundă în 30 de zile și să efectueze un control. 

Apoi, în ultimă istanță, apelul la cunoștințe. Dacă ai rude sau cunoști la țară oameni care țin animale în lanț, poți măcar să încerci să vorbești cu ei. Îi rogi frumos, le explici cum stau lucrurile, de fapt, medical, pentru câinele său. 

Mulți nici măcar nu se gândesc dacă nu le spune cineva, așa sunt de obișnuiți să țină câinii în lanț. 

Ce putem face noi în cazuri extreme, pe scurt:

Ați făcut un apel inclusiv către presă și influenceri. Ați primit sprijin real din partea lor? 

Alina Florescu: Vocile publice contează enorm în orice cauză, indiferent de natura ei, pentru că pot mobiliza masele, iar atunci statul este obligat să acționeze. Există și datoria morală, pe lângă cea profesională. Din păcate, apelul nostru nu a fost sprijinit aproape deloc.

Pentru că drama se împarte între management și bunăstare – noi, organizațiile, trebuie să lucrăm foarte mult pe management, pe managementul animalelor, și nu putem să lucrăm și pe bunăstare. Sunt foarte multe urgențe, se omoară pe bandă rulantă, de foarte mulți ani, milioane de câini. Și, de fapt, și în curțile și casele oamenilor, sunt la fel de multe tragedii. Unii pentru că așa vor ei, sunt conștienți de ce fac, alții nici măcar nu își dau seama. 

Dacă vocile publice nu popularizează real în toată țara, societatea nu se va revolta pe niciunul dintre subiecte. Și societatea va accepta în continuare ca animalele să fie tratate așa, pe banii ei și sub ochii ei, ceea ce este cumplit pentru toate părțile: și pentru câini, și pentru oameni, și pentru societate, și pentru stat. 

Animalele, bunuri mobile

Așadar, România este una dintre țările europene cu cel mai ridicat nivel de violență domestică și cruzime față de animale. Iar articolul 539 din Codul Civil continuă să trateze animalele drept „bunuri mobile însuflețite”. Asociația Toto & Pufi a propus includerea în Constituție a recunoașterii dreptului la viață al animalelor. Cererea a fost ignorată.

Ce presupune această reglementare legislativă?

Alina Florescu: Este vorba de art. 539 din Codul Civil, nu știu să spun cu exactitate când a apărut adnotarea care spune că sunt bunuri mobile însuflețite, dar în orice caz este o inepție. Pot să vă spun că inițiativa asociației noastre de a include în Constituție dreptul fundamental al animalelor la viață și recunoașterea faptului că sunt ființe sensibile care simt emoții și durere a fost ignorată complet. Deși se putea pune în practică foarte eficient odată cu alegerile, sau pur și simplu în Parlament, întrucât solicitarea noastră s-a bazat inclusiv pe documentație care arată relația strânsă dintre violența asupra animalelor și violența domestică, și cum România este în frunte la ambele categorii.

Astfel, bunurile mobile prin natura lor sunt, conform art. 539 Cod Civil.: „(1) Bunurile pe care legea nu le consideră imobile sunt bunuri mobile. (2) Sunt bunuri mobile şi undele electromagnetice sau asimilate acestora, precum şi energia de orice fel produse, captate şi transmise, în condiţiile legii, de orice persoană şi puse în serviciul său, indiferent de natura mobiliară sau imobiliară a sursei acestora.” În prima categorie regăsim, de exemplu, ceasul, animalele şi bicicleta.  

Mobilele prin natura lor sunt de două feluri: a) acelea care pot fi strămutate dintr-un loc în altul şi care se mişcă de la sine (moventia); b) mobilele neînsufleţite, care nu pot fi strămutate dintr-un loc în altul decât printr-o putere străină. 

Mobilele însufleţite sunt astăzi numai animalele, animalia, qui se ipse movent, iar mobilele neînsufleţite sunt toate acelea care pot fi strămutate prin mâna omului, „fără stricarea fiinţei sau a substanţei lor.”

La umbra acestor reglementări legale, câinii continuă să moară în lanț, pe caniculă sau în nămol în timpul inundațiilor, de fiecare dată în tăcere. Fără să aibă nici măcar dreptul de a fi socotiți pierderi. Nu există statistici oficiale. Nici strategii. Dar există Maxi. Maxi nu este un caz izolat. Este povestea animalelor care suferă. O poveste despre noi toți, de fapt. Despre tăcere, indiferență, dar și despre curaj, și despre speranță și despre dreptate. Ca în multe cazuri, despre o Românie care poate fi altfel. Fără lanțuri.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€