Teodora Iacob (36 de ani) e medic specialist la Secția clinică boli infecțioase II din Cluj. Tratează pacienți Covid de la sfârșitul lui februarie. Lucrează în linia întâi, ba chiar a pătruns mult în teritoriul inamic: muncă în trei schimburi, cu patru gărzi pe lună de aproape 120 de zile.

Spune că îi ține minte pe toți oamenii pe care i-a îngrijit: evoluția bolii, complicațiile, reacțiile lor la externare. Adaugă că asta ar fi un soi de super-putere care-i apropie pe medici de chelnerii capabili să onoreze o comandă la o masă plină, fără să noteze nimic.

Doar că primii au dobândit-o la cursul de Farmacologie, prin anul 3 de Medicină, odată cu memorarea unei „cărți de telefoane”, în care nu erau adrese și numere, ci denumirile medicamentelor și indicațiile lor.

Și-l amintește pe primul pacient adus pe secție, cu Covid, un tânăr de vârsta ei, la fel de bine și pe femeia care a stat internată șase săptămâni, perioadă în care a terminat de croșetat trei veste – pe una a „scris” numele infamei boli – și două goblenuri, spunând mereu că e optimistă și că se va face bine.

Pe cei pe care i-a pierdut, pe fiecare în parte, nume, domiciliu, vârstă, pentru că „orice viață contează” dincolo de comorbidități, de grupe de risc.

Când și-a ales specializarea, a făcut-o și pentru că implica un anumit „grad de optimism”.

În general, sunt boli acute. Pacientul vine prăbușit, cu febră, cu tuse, cu manifestări digestive. După câteva zile de tratament, pleacă pe picioarele lui”, spune medicul.

O a doua provocare ar fi lupta cu lumea invizibilă a microorganismelor: virusuri, fungi, paraziți, bacterii. „Te lupți cu ceva ce nu vezi, o lume ultramicrosopică. De multe ori, inteligența microorganismelor depășește sistemele noastre de tratament.

Încercăm să venim cu soluții subversive, să le păcălim să nu se mai lege de receptor. Dar întotdeauna găsesc un mecanism adaptativ și reușesc să ne șunteze, să ne ocolească. E o luptă care nu se va încheia niciodată. Această pandemie a resetat toată medicina cu care am fost obișnuiți până acum”, spune Teodora Iacob.

Teodora Iacob, medic specialist la Secția clinică boli infecțioase II din Cluj Foto: arhiva personală

Ultimele luni au venit cu o încărcătură uriașă, emoțională și fizică, cu gărzi epuizante și situații-limită. Pe 24 februarie, era de gardă, când s-au prezentat 38 de pacienți într-un interval scurt de timp.

Cu o zi înainte fuseseră doar cinci. Italia raportase deja câteva sute de îmbolnăviri și primele decese, localizate în nord. Cei care fuseseră la schi în Italia au luat cu asalt secția de Infecțioase. În țară, la nivel de minister și autorități, protocolul pentru lupta împotriva SARS-CoV-2 era încă departe de a fi pus la punct.

Evoluția a fost atât de galopantă încât, la nivel național, protocoalele erau în curs de emitere sau de procesare. Când la nivel național nu ai încă un protocol final și tu ești un medic de gardă care se trezește cu câteva zeci de pacienți, dintr-odată, unii peste alții, fii sigur că vei ține minte ziua aceea pentru cel puțin o perioadă lungă de timp.

Unul venea dintr-o zonă endemică, altul era contact cu un caz confirmat, cineva a luat numai avionul de acolo, altcineva a venit cu mașina personală. Altul a fost triat, altul nu. Toți la ușa clinicii, responsabilitatea a câțiva oameni: medicul, rezidentul, asistenta”, povestește medicul.

Mai târziu, când cazurile s-au înmulțit și la noi, presiunea a fost de alt fel. „Am fost pusă în fața unor alegeri pe care n-aș fi vrut să le cântăresc niciodată. Ce faci când ai 9 ambulanțe în fața ușii? Cu persoane care erau toate în situații critice.

Pe cine introduci primul în triaj, să vezi dacă-l internezi sau îl trimiți înspre un serviciu de terapie intensivă. E foarte dureros pentru un medic să aleagă pe criterii de vârstă sau unele legate de șansele de supraviețuire”.

În prezent, în clinica în care lucrează Teodora Iacob sunt aproape la fel de mulți pacienți Covid ca în luna de vârf a epidemiei, în condițiile în care spitalele de suport își retrag sprijinul.

Am rugat-o să analizeze câteva dintre conspirațiile pandemiei, subiectele pe care le-am dezbătut aprins pe rețele de socializare, mai mult sau mai puțin conștienți de gravitatea situației din spitale. Am început cu începutul.

Virusul nu există.

Adică eu m-am ocupat exclusiv în aceste luni de ceva ce nu există? Asta a trezit în mine cele mai puternice sentimente de tristețe și de nervi din ăia sănătoși.

Cu atât mai mult cu cât vedeam test după test PCR, adică acel fragmențel de virus pe care-l evidențiezi în cel mai valid mod care există pe planeta asta – reacție de polimerizare în lanț. Vedeai că omul pe care-l tratezi prezintă acel fragmențel de virus și, mai mult de atât, e simptomatic sau chiar grav simptomatic.

În același timp, erau și sunt oameni care puneau la îndoială existența virusului. Atât de mare era frustrarea, încât efectiv ajungeai la un moment dat să te gândești: oare prin ce ar trebui să treacă un om ca să-ți validezi meseria și medicina pe care o aplici?

Asta a născut foarte multe reacții în rândul medicilor, asistentelor și rezidenților. Era o încărcătură emoțională foarte puternică în momentul în care auzeai pe cineva că spune că virusul nu există sau că gravitatea evoluției sau cazurilor nu e așa cum se spune.

Virusul există, totuși, dar nu e atât de periculos.

Din punctul de vedere al afectării categoriilor de vârstă, în rândul tinerilor au fost forme mai ușoare decât în cazul gripei porcine. Am trecut și prin epidemia de gripă porcină și am lucrat exact pe secția unde erau izolați acești pacienți, în 2009.

Existau mulți pacienți tineri care aveau o evoluție mai puțin favorabilă și cazuri soldate cu deces, tineri de 26, 27, 28 de ani, fără comorbidități evidente la momentul decesului. Asta în cazul coronavirusului nu s-a prea întâmplat.

Mai degrabă a fost afectată populația cu multe comorbidități și vârstnicii. Dar chiar și așa, numărul deceselor și evoluția asta ondulantă și fulminantă e una care pe noi ne-a marcat.

Să vii să zici că virusul ăsta nu e atât de agresiv?! În momentul în care ai și 10 decese într-o clinică, într-o săptămână, e o statistică dureroasă. Orice deces contează, de fapt.

Virusul există, te poate păcăli dacă nu ești atent, dar zece flacoane cu vitamina C te vor scoate din necaz. Asta dacă nu va pune o barieră de protecție crema de gălbenele.

Da, care duce în permanență la eczeme, dar asta e altă poveste. E foarte bună, e panaceul universal, dar ca orice – hai să nu-i zicem medicament – ceva ce poate fi folosit în scopuri medicale, că-i unguent, că-i tinctură, nu trebuie folosit în exces și nu face de fiecare dată foarte bine. Poate sensibiliza, poate produce eczeme, alergii.

Vitamina C, da, în doza recomandată, nu neapărat în legătură cu coronavirusul. În sezonul în care crește numărul de infecții de căi respiratorii superioare recomand a fi folosită, că-i gripă, că-i coronavirus, că-i pneumonie.

Orice crește imunitatea, că-i tinctură de propolis sau vitamina C, recomand a fi folosite cumva înaintea sezonului rece. În curele recomandate, nu în exces, și nu de 10 ori mai mult pentru că e coronavirus.

Un imunolog de la noi anunța că a găsit vaccinul pentru a stopa SARS-Cov-2. O televiziune de știri preia informația și oferă false speranțe.

Subiectul e atât de fierbinte, la nivel mondial, încât și studiile sunt încă fierbinți. Până la momentul pandemiei, ca să publici un articol care avea în spate un studiu – că era legat de evoluția unei boli, că era legat de evoluția unui tratament sau a unui vaccin – necesita o durată foarte lungă și trecea printr-o serie de etape foarte laborioase, verificate și răsverificate.

Pot să confirm și din perspectiva doctoratului meu. Am lucrat la un studiu doi ani, la care s-a mai adăugat un an și jumătate până la publicare.

Acum, cum apare cineva cu un studiu pe 30 de pacienți, în trei zile se publică – înainte trebuia să ai un studiu cu cel puțin 300 de pacienți ca să poți să emiți o teorie.

Lucrurile se petrec cu o asemenea viteză, atât de nou este totul, încât lumea se grăbește să arate ce s-a întâmplat în unitatea lui sanitară.

Dar, până n-o să treacă acea perioadă de timp, care înainte exista și exista cu un scop, să vezi care-i evoluția de fapt, nu aș putea să validez foarte multe din teoriile care există în acest moment.

Și un vaccin trebuie să treacă prin mai multe faze până a putea fi administrat la oameni. După ce e administrat la oameni trebuie văzut care e perioada de timp în care ar putea să apară anticorpi care să fie protectivi.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României. Vrei să ne ajuți?

Susține PressOne

Apoi care e durata pentru care oferă protecție acel vaccin? De asta spun că încă înotăm în ape tulburi și suntem pe nisipuri mișcătoare. Un orizont de așteptare rezonabil ar fi de un an și jumătate, doi ani. Asta ar putea fi cea mai scurtă perioadă în care ar putea să apară un vaccin.

În rest, fără să-mi doresc să atac presa, pe durata întregii pandemii a fost atâta fantezie, poezie, hiperbole și metafore, încât mă pot aștepta la orice.

În toate profesiile trebuie să existe, până la urmă, o formă de responsabilitate. E o datorie morală să te documentezi și să eviți să publici informații care ar putea afecta chiar și emoțional multă lume.

Teodora Iacob. Foto: arhiva personală

Vaccinul reprezintă răul absolut.

Mă frustrează, deși acesta s-ar putea să fie un cuvânt prea blând… mă doare, simt o tristețe când știu că există boli pentru care avem o prevenție: prevenție prin imunizare sau prin vaccinare.

Aceasta se face nu de cinci ani, nu de zece, vaccinul anti-rujeolă datează din anii ’70 – 80 la noi în țară. Când ai un vaccin care previne o boală ce poate avea o evoluție spre fatalitate și tu, pe considerente mai mult sau mai puțin emoționale, sau din cauză că vezi conspirații și oculte peste tot, îți expui copilul și nu vrei să-l vaccinezi, asta se numește o crimă.

Eu văd copii cum mor de rujeolă, copii care ar fi putut fi salvați prin vaccinare. Toate miturile cu autismul, cu mercurul, toate au fost spulberate. S-a demitizat totul, sunt niște aberații.

Cercetarea la nivel global a ajuns la un asemenea nivel încât nu permite greșeli de genul acesta. Un vaccin trece prin atâtea etape înainte să ajungă să fie dat în folosință. Se întâmplă și cu medicamentele pe care le luăm pentru orice durere.

Și ele au trecut prin zeci de mii de etape înainte să ajungă să fie folosite. Și, dacă deschizi prospectul, și acolo o să vezi 50 de miliarde de efecte adverse. Asta înseamnă că nu o să le mai iei niciodată, dacă te doare capul?

E o legătură evidentă între virus și rețelele 5G

Asta e deja o afirmație pe care nici la nivel de glumă n-aș putea s-o discut. Orice chestie care sună științifico-fantastic are acest efect de bulgăre în online. Din acest motiv, un clip grotesc sau ciudat poate deveni viral în câteva ore. Oamenii îmbrățisează aceste speculații și la anti vaxxeri e totul la nivel speculativ.

Oameni plătiți să declare Covid-19 cauza morții apropiaților lor? A fost un moment în care am zis stop joc, din cauza poluării informaționale. Ar fi fost prea mult, pe lângă toată încărcătura emoțională, fizică și profesională.

Am resetat toată aplecarea mea spre informarea din mass-media. Așa că numai de curând am auzit despre acest subiect, și asta numai pe la uși, pe la ferești, cum se zice.

Într-o țară în care știm că, la nivel de corupție, suntem oarecum campioni, nu e o știre care să mă șocheze neapărat. În ce serviciu medical s-a întâmplat asta nu știu – n-am făcut foarte mare research – dar mi-ar fi plăcut foarte mult să nu se ajungă aici, și dacă e doar la nivel de dezinformare pură.

Virusul dispare la căldură.

Da, cumva și cercetătorii au mers în direcția asta cu cercetările, cum că ar avea un profil epidemiologic asemănător cu cel al virusului gripal care apare, în general, în sezonul rece sau în cel de tranziție.

Astfel, în sezonul cald, rata de transmisibilitate ar scădea în emisfera nordică. Încă e greu de spus, pare să se încadreze în linii mari acolo, dar cu siguranță virulența este mai scăzută în sezonul cald.

Nu pot să spun cu siguranță asta, știm cu toții că politica de distanțare și izolare socială la domiciliu a avut un rol decisiv în ceea ce privește rata de transmisibilitate.

Produsele de la supermarket trebuie spălate, dezinfectate

Recomand tot timpul spălatul produselor de la supermarket sau de la piață, nu are legătură cu coronavirsul. Spălat bine, dezinfectat bine. Sigur că, în contextul pandemic, mai ales la categoriile de vârstă expuse sau la risc, o precauție în plus legată de ambalajele și plasele folosite e de bun augur.

Pentru tot ce înseamnă plastic, dezinfectare înainte de a fi manipulate. Cam atât, nimic ce ar putea suna științifico-fantastic: doar dezinfectare clasică, frumos, scurt, la folosire.

Spălatul pe mâini? Nu vreau să pară agresiv ce spun, dar dacă mă bucur pentru ceva, în pandemia asta, e faptul că am învățat să ne spălăm pe mâini.

Am învățat niște norme de igienă și de respect pentru spațiul intim, la nivel de supermarket sau instituții care oferă anumite servicii. Și unde această intimitate a persoanei care stă în fața unui ghișeu, să zicem, nu exista.

Eram obișnuiți cu cozile alea pe șapte rânduri unde omul îți sufla în ceafă în permanență.

Odată cu pandemia am observat că se poate și altfel, chiar dacă obligat-forțat. Am învățat să ne spălăm pe mâini, să fim mai atenți, să tușim în mânecă, să păstrăm o distanță și să nu strănutăm în fața vecinului. Lucruri care înainte nu se prea întâmplau. Costul a fost, însă, cam ridicat.

Termoscanerele pot extrage informații din noi.

Cu sau fără pandemie, mi se pare folosirea lor un gest destul de bun din punct de vedere epidemiologic, ca să zic așa. Sunt și alte boli transmisibile prin căile respiratorii superioare sau digestive, de exemplu prin manipularea obiectelor dintr-un supermarket: vii și tu și pui mâna după aceea.

În momentul în care ai o informație legată de temperatura acelei persoane, evident că, dacă mai are și alte manifestări respiratorii sau digestive, deja lucrurile se simplifică.

Sigur că e o metodă de precauție care vizează o felie a coronavirusului pentru că una dintre manifestări e și sindromul febril.

O febră sau subfebrilitate pot apărea în foarte multe boli, dar paza bună trece primejdia rea. Acuma că informațiile pot fi folosite virează iar înspre natura poetică a celor care conspiră.

Niște cercetători spanioli susțin că bărbații cu chelie sunt mai expuși la forme severe ale bolii Covid-19

E prima oară când aud despre acest studiu. Cu siguranță o să-l discut la nivel de secție, pentru că avem și colegi medici. Subiectul i-ar putea interesa.

Medicii? Niște șpăgari, domle! Mână în mână cu industria farma.

Sper să se dizolve apucăturile astea, pentru că ele încă mai există, din păcate. Cred că sunt destui medici care știu să facă diferența între ceea ce înseamnă profesia lor și tentația compromisului, iar acesta este un lucru încurajator.

E un bagaj genetic care s-a tot mutat de colo-colo în ultimii 50 de ani și se răsfrânge asupra întregii societăți, pentru că nu e vorba numai de o categorie profesională.

Imperativul de a te descurca vine din niște ani în care existau o grămadă de privațiuni. Ce făceau oamenii? Se descurcau. Bani, ouă, țigări, cafea, totul era tranzacționabil în vederea obținerii unor beneficii.

În ce punct al pandemiei suntem?

Acum suntem într-un moment foarte alunecos. Pentru că, deși am avut o tendință de descreștere a numărului de cazuri la final de mai, de câteva zile încoace a început să se înregistreze o creștere. Suntem undeva în zona de evaluare a perioadei de relaxare și vedem că avem o ușoară creștere.

Nu e o situație prea plăcută pentru noi. Nefiind stare de urgență, nu mai avem spitalele satelit care să ne ajute. Și atunci am rămas noi, infecționiștii, singuri în bătălia asta, cu o ușoară creștere.

Mi-ar fi plăcut ca numărul de cazuri de astăzi să fie cu 100 mai puține în speranța că, totuși, chiar și cu relaxarea, undeva pe final de iulie să scadă considerabil. Cel puțin asta-mi doresc eu, să ajungem acolo.

Și, în contextul pandemiei, toată lumea uită că mai sunt și alt fel de boli.

E un pacient cu simptomatologie respiratorie de la începutul lunii mai. A fost plimbat pe mai multe servicii, testat în mai multe rânduri de Covid, cu suspiciune de Covid, infirmat de fiecare dată.

Ajunge la noi tot cu suspiciune de Covid, infirmăm, dar are un alt fel de patologie respiratorie care trenează de o lună. E de vârsta mea și m-am implicat emoțional foarte mult. Lucru pe care încerc să nu-l fac, în general, pentru că influențează judecata medicală.

Ei bine, vreau să ajung cu acest pacient la un diagnostic. M-am luptat cu investigațiile imagistice, hematologice, pneumologice și, încetul cu încetul, ne apropiem de diagnostic. Din fericire, nu e malign. Vreau să-l văd pe picioarele lui și să-l pot aplauda la externare.

Poză de grup – secția adulți II a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj foto: arhiva personală
Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.