Pălăria ponosită și fluierul fermecat

Pălăria lui Nicolae Macovei, rutean bucovinean din cătunul Spărturi, nu departe de Vatra Moldoviței, pare o relicvă din Pleistocen. Omul nu mai aude prea bine, poezia învățată în clasa a treia zice că a cam uitat-o, ochelarii i s-au stricat, iar la fluierul meșterit dintr-o țeavă de cupru pentru calorifere mai mult șoptește fiindcă, zice el, „dacă nu-s dinți, nu mai iese sunetul cum trebuie”.

Macovei nu prea mai are proiecții de viitor. Lumea lui respiră în prezent doar. Are o casă, câteva mioare, o gospodărie așezată și un paradis de jur împrejur. Lângă poartă are chiar și o bornă – ceva cu Via Transilvanica, el nu prea pricepe ce-i cu ea. Vin uneori animale sălbatice și se mai scarpină de ea. Urșii sunt vecinii lui.

M-a pus pe gânduri acest om cu privirea lui albastră, lipovenească. Modest și sincer, s-a făcut una cu locul lui, într-o împăcare cu sine și cu soarta cum rar mai poți găsi. Nu are dileme, nu se vrea în altă parte decât e. Rupt de lume, ai zice, abandonat de toți, își duce zilele cu demnitate și fără smiorcăieli existențiale. Deși este evident sărman, nu pare nefericit. Nici plictisit de sine.

Când o să fiu bătrân, vreau să devin un pic Nicolae Macovei din cătunul Spărturi. Sau măcar pălăria lui ponosită.

Această serie de articole despre redescoperirea la pas a țării noastre este susținută de Raiffeisen Bank, ca o contribuție la promovarea culturii și tradițiilor românești. Raiffeisen Bank este partener strategic al proiectului Via Transilvanica și al Asociației Tășuleasa Social și a susținut amenajarea a 300 de kilometri ai traseului, în ultimii trei ani.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea scrie de două ori mai mult decât acum. Vrei să ne ajuți?

Donează