Victor – Persoană cu abilități. A parcurs toată Via Transilvanica în doar 38 de zile

Voicu Bojan

Reporter

Victor Menaschesz se declară prima persoană cu dizabilități (nanism) care a reușit să ajungă „cu energie pozitivă și întreg la minte” la Dunăre după ce a pornit singur de la Putna într-o zi suspect de călduroasă de iunie 2026. Încă nu o știa, dar canicula avea să-i fie tovarăș de drum vreme de multe zile. La fel musculițele, țânțarii și teama permanentă de căpușe.

Dizabilitatea lui rezultă din diagnosticul primit de mic copil care sună așa: Gonartroză plus distrofie genotipică de tip acondroplazic. L-am însoțit pe bucăți de traseu și am descoperit ceea ce știam de mulți ani, când ne-am întâlnit prima oară în localitatea Cârlibaba din Județul Suceava: Victor este o persoană cu mult mai multe abilități decât dizabilități.

Victor Menaschesz pe Via Transilvanica. Foto: Voicu Bojan

Doar două exemple: Nu cu mult timp în urmă, a urcat toate vârfurile de peste 2.500 de metri din țară în doar 12 zile, iar anii trecuți fost un redutabil mijlocaș stânga la echipa locală FC Cârlibaba Bistrița Aurie, din păcate acum desființată.

Victor este foarte puternic nu doar fizic, ci și din punct de vedere mental. Are cinci frați risipiți prin lume. Rămas orfan și complet singur în casa natală, a refuzat să se victimizeze, să devină depresiv în vreun fel sau să alunece înspre vicii. A mizat pe cărțile acțiunii, ale mișcării și ale gândurilor luminoase. Cu alte cuvinte, a ales viața. Îi place să spună despre sine așa:

Pe Via Transilvanica, bornele te ajută să ajungi treptat la liman. Foto: Voicu Bojan

Deși are doar 133 de centimetri înălțime și încă destule probleme de ordin medical, mobilitatea și viteza lui de deplasare pe traseul Via Transilvanica erau uimitoare. Fapt pentru care, de cele mai multe ori a reușit să parcurgă două etape într-o singură zi, respectiv undeva peste 40 de kilometri. Iar peste toate, a mai și pornit la drum cu un rucsac având o greutate de 14 kilograme. Însă mai pretutindeni tot a fost primit bine, găzduit și hrănit, iar pentru acest lucru le va fi mereu recunoscător ospitalierilor de pe traseu.

Detaliu de pe Via Transilvanica. Foto: Voicu Bojan

Pasiunea lui e să inspire oameni, să-i convingă că da, se poate indiferent de condiții și context. Vorba lui: „Uitați-vă la mine, apoi uitați-vă în oglindă și nu spuneți că e imposibil”.

Astfel, plimbările lui zilnice lungi pe dealurile Cârlibabei, privite inițial cu suspiciune, au reușit să-i determine pe unii consăteni să-i urmeze exemplul. Uneori verile însoțește oameni în ture pe munte, iar iernile îmbracă haina de monitor de schi la Pârtia Cârlibaba. Este recunoscut pentru răbdarea, priceperea și mai ales stilul său inegalabil de a pluti și dansa pe schiuri.

Când te așezi la drum pe Via Transilvanica, altfel vezi lucrurile. Foto: Voicu Bojan

În cele 38 de zile ale sale pe Via Transilvanica, uneori alături de alți drumeți, însă de cele mai multe ori însoțit doar de sunetul propriilor săi pași, Victor a avut parte de un melanj de dileme și revelații. Și-a înfrânt mai multe spaime cu care a plecat la drum, a descoperit locuri mirifice care i s-au lipit definitiv de inimă și a avut prilejul de a deveni o inspirație pentru mulți. Drumul i-a intrat sub piele și odată ajuns la Dunăre și-a exprimat regretul pozitiv că a ajuns la capăt. Vorba lui: „Parcă ar mai fi mers o sută de kilometri”.

Victor Menaschesz, ajuns la destinație. Deși ar mai fi continuat măcar 100 de kilometri. Foto: Voicu Bojan

Încheiem introducerea la acest mini-documentar ce prezintă frânturi din aventura lui Victor pe traseu cu un citat dintr-o carte recentă a lui Frederic Gros intitulată: O filozofie a mersului pe jos (deocamdată netradusă la noi). Sperăm să vă inspire în a încerca într-o bună zi să vedeți ce schimbare interioară profundă poate provoca faptul de a deveni drumeț pe Via Transilvanica.

Gașca de la Băi. Cum arată consecvența în grija pentru patrimoniu la Herculane

O mână de oameni, împreună cu sute de voluntari și donatori, revitalizează patrimoniul cultural din Băile Herculane de aproape 10 ani.

Maria Zavate reabilitează un bloc vechi de 100 de ani: „Accept că-n timpul vieții mele nu voi trăi în țara pe care mi-o doresc, dar asta nu mă împiedică să mă implic”

Pe internet, lumea o știe drept Zavatos. Acolo și-a creat o comunitate alături de care abordează subiecte diferite, de la probleme sociale sau politice, la fotografie, design interior și, mai nou, reabilitarea unui bloc vechi de 100 de ani. 

În esență, mersul pe jos este mereu același lucru: a pune un picior în fața celuilalt. Dar secretul acestei monotonii este că ea constituie un remediu împotriva plictiselii. Plictiseala este imobilitatea trupului confruntată cu goliciunea minții. Caracterul repetitiv al mersului elimină plictiseala, deoarece, atunci când trupul este activ, mintea nu mai este afectată de oboseala de nefăcut nimic și nu mai trage din inerția sa acea vagă amețeală a unei spirale fără sfârșit. Într-o stare de plictiseală, omul caută mereu ceva de făcut, în ciuda evidentei inutilități a oricărei activități.

Când mergi pe jos, există mereu ceva de făcut: să mergi.