REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios

Ajută-ne să existăm. Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Donează

Pentru sugestii de materiale sau colaborări, scrieți-ne la adresa: contact@pressone.ro.

Pentru parteneriate media, proiecte sau dacă doriți să fiți partenerul nostru și să susțineți PressOne: marketing@pressone.ro.

Victimele lui „nu se poate”. Zeci de copii cu dizabilități, obligați să-și continue educația în învățământul de masă, după ce inspectoratul le-a închis școala specială

Bianca Felseghi
Data: 14/01/2024
  • Deși este raportată ca o realizare a școlii românești, integrarea în clase normale a copiilor cu dizabilități se face mai curând pe hârtie. Rareori ei au profesori îndrumători, nu există programă adaptată pentru nevoile lor, iar părinții sunt chemați să îi însoțească fie în timpul orelor, fie în pauze
  • Numărul copiilor care obțin în fiecare an certificate pentru cerințe educaționale speciale (CES) este în creștere. CES nu înseamnă implicit existența unui handicap, ci se eliberează și pentru copiii care vin din medii defavorizate sau unde învățarea este îngreunată de situația economică precară a părinților.
Foto: Raul Ștef

Cel puțin o oră dus și o oră întors durează drumul între Câmpia Turzii și Cluj-Napoca, în condițiile unui trafic decent desfășurat în afara orelor de vârf.

Când a decis să închidă orice posibilitate pentru școlarizarea în regim special a copiilor cu dizabilități înregistrați pe lângă o extensie a Școlii Profesionale Speciale „Samus” care funcționa la Turda, Inspectoratul Școlar a mutat inclusiv femeia de serviciu în reședința de județ. Pentru mulți dintre copiii care frecventau Samus la Turda, femeia de serviciu era și îngrijitoare. Acum și ea face naveta. 

Alternativa oferită părinților și copiilor din zonă a fost fie înscrierea în clase normale din Câmpia Turzii și Turda, fie naveta zilnică în cel mai mare centru educațional din zonă, la Cluj-Napoca, și cazarea într-un cămin pentru copii cu dizabilități. Însă majoritatea copiilor au afecțiuni care nu le permit activități independente, ci au nevoie de însoțitor permanent.

Larisa (15 ani), Tabita (14 ani), Alex (6 ani)

Fiecare dintre ei e un punctuleț în șirul nesfârșit de copii cu probleme speciale, de care școlile românești încearcă să uite să există. Ei pâlpâie numai la umbra iubirii părinților lor. Și sunt destinatarii unor eforturi supraomenești din partea acestora. Cei mai mulți părinți au devenit și în acte îngrijitori, astfel că e singura lor ocupație. Una care nu aduce pâine pe masă. Ci care permite numai subzistența. Orele nesfârșite de recuperare. Travaliul logopediei și a unei sclipiri de înțelegere. 

„Noi suntem integrați acum în învățământul de masă. Felicitări, un mare succes, merită o diplomă instituția care a reușit această performanță! Doar că programa pentru acești copii, care merg în clase cu predare normală și profesori care nu au pregătirea necesară să gestioneze situații excepționale, nu este adaptată de niciun fel. 

Când am întrebat ce face profesorul de sprijin, mi s-a răspuns că acesta oferă asistență o oră-două pe săptămână. Fac minimum ce prevede legea, fără nicio grijă sau responsabilitate pentru acești copii. Păi, mie mi-ar fi rușine!”, spune Eli Dandoczi (42 ani), mama unei fetițe cu sindrom Down (foto jos).

Eli Dandoczi (42 ani), mama unei fetițe cu sindrom Down. Foto: Raul Ștef

„Tabituța mea, care nu vede să citească și nu stă pe telefon, care e la nivel academic de clasa I, frecventează clasa a VII-a. Primim lecția de engleză pe WhatsApp, fotografiată de doamna profesoară cu telefonul. Asta este ideea lor de educație adaptată. Cât să îi mai lăsăm să-și bată joc de acești copii?

Eli Dandoczi, mama unei fetițe cu dizabilități din Câmpia Turzii, Cluj

Eli și soțul ei au locuit și au muncit în Spania timp de 21 de ani. Acolo s-a născut Tabita, care acum are 14 ani și jumătate. E o fetiță firavă, care suferă de sindromul Down și are mai multe afecțiuni asociate, printre care artrită, miopie. E tăcută și drăgăstoasă. Când stă în aceeași încăpere, nici nu o simți.

La școală era surioara mai mică a clasei și majoritatea colegilor aveau grijă de ea. Prezența ei e însoțită numai de un susur, un gras aproape inaudibil, așa cum comunică girafele în savană și numai ele știu să se înțeleagă.

În Spania, Tabita a mers la școală ca orice alt copil, în clase normale. Asta până în 2021, când, forțată de împrejurări și situația familială din țară, s-a întors alături de ai ei în România. 

Odată reveniți în timpul pandemiei, când lockdown-urile s-au succedat în cascadă în întreaga Europă, Eli a încercat să își înscrie fetița la școală. Deși avea toate actele din Spania traduse în românește și legalizate, i-a lipsit la dosar un certificat de handicap emis de o autoritate a statului român, așa că a așteptat după el suficient cât Tabita să piardă un an. Îl ceruseră în septembrie 2021, l-au primit în martie 2022. Atunci, căutarea unei școli în care cerințele minimale pentru un copil cu nevoi speciale au continuat până au ajuns la școala Samus.

Clădirea fostei școli Samus din Turda închiriată de Inspectoratul Școlar de la Primărie pentru copiii cu probleme speciale. Foto: Raul Ștef

„În Spania avea profesor de sprijin și era supravegheată și în pauză continuu. Mergeau cu ei la baie, nu chemau părintele, hai să îl schimbi, dacă era vreun accident. Sau să stea tot părintele cu ei în pauze, că la noi în școli nu răspunde nimeni de ce se întâmplă pe durata pauzei”, spune Eli. 

Samus era o clădire verde pal, cu trei etaje și aspect general de CAP dezafectat, geamuri mici închise cu termopan, frontispiciul demolat și scările de la intrare mâncate de rugină până la armătură. În plus, clasele speciale erau la etajul întâi, în condițiile în care copiii cu probleme nu pot urca sau coborî scările fără ajutor. Eli și-a spus: nu pot lăsa fata aici. Dar Tabita, când a dat cu ochii de copii, a reînceput să vorbească din senin. Își petrecuse ultimul an de așteptare închisă într-o frustrare neverbalizată, care a fost diagnosticată drept muțenie selectivă. Refuzase să mai scoată vreun cuvânt de când se întorseseră în țară.

„Când a văzut copiii, direct a început să vorbească, gândești că o avut un buton! Îmi spuneam, Doamne, acum deja e domnișoară, oare i s-a schimbat vocea? Oare o să o mai aud vreodată? Apoi, când i-am văzut bucuria că mergea iar la școală, am avut de ales între fericirea ei și siguranța ei. Mi-a fost frică, dar ce era să fac?”

Eli Dandoczi, mama unei fetițe cu dizabilități din Câmpia Turzii, Cluj

Fata a început să frecventeze Samus, care e aproape de casă, la câteva minute cu mașina. Pe finalul anului școlar, în iunie 2023, diriginta clasei i-a spus mamei: „Am auzit un zvon de la direcțiune că ar vrea să închidă școala. Verificați!”.

Niciun anunț oficial din partea direcțiunii, nici din partea Inspectoratului Școlar.

„Un zvon”

„Așa că m-am luat și m-am dus la inspectorat să cer informații, să știm la ce să ne așteptăm. Așa am aflat că, într-adevăr, se luase decizia să se închidă. E adevărat, nu era o școală promovată ca fiind o instituție pentru copii cu dizabilități, ci mai degrabă pentru copiii care vin din mediul instituționalizat al statului și din zone defavorizate. Dar era singura unde cadrele didactice aveau pregătire de psihopedagogie specială”, spune Eli.  

În 2014-2015, clasele speciale ale Școlii Profesionale Poiana Turda, 2 de gimnaziu și 6 de liceu tehnologic au fost atribuite prin hotărâre a Inspectoratului Școlar Județean Cluj Liceului Tehnologic Special Samus. 

Din 2020, liceul funcționa într-o clădire închiriată de la Primăria Turda, dar în 1 octombrie 2023, contractul s-a reziliat de comun acord, fiindcă s-a constatat că nu întrunește parametrii necesari de funcționare. Timp de trei ani, însă, nu s-a pus această problemă. 

„Tabituța mea, care nu vede să citească și nu stă pe telefon, care e la nivel academic de clasa I, frecventează clasa a VII-a. Primim lecția de engleză pe WhatsApp, fotografiată de doamna profesoară cu telefonul”. Foto: Raul Ștef

Clădirea centrală a școlii Samus de la Cluj a fost reabilitată printr-un program POR, însă, fiind în construcție, spune Inspectoratul într-un răspuns adresat Ministerului Educației, la solicitarea familiei Dandoczi, nu a putut asigura spațiile necesare pentru cele 3 clase rămase la Turda.

Acum, mai susține Inspectoratul, Samus are resursa umană și materială să primească copiii din Turda și să le asigure inclusiv transportul cu microbuzul propriu din localitatea de domiciliu la Cluj și retur zilnic sau cazare în internatul propriu.

De la Inspectorat, Eli a primit o misiune imposibilă. În prima audiență în care a fost primită i s-a spus să adune 100 de semnături și cereri de la părinți, care să ateste nevoia unei școli speciale sau a unor clase speciale în zonă

„Nu știu dacă mi-au cerut asta doar ca să scape de mine. Ei puteau afla singuri care e nevoia în zonă. Dar eu am luat-o de bună”, spune Eli.

Din aproape în aproape, abordând părinții care frecventau diversele centre de recuperare neuromotorie și neuropsihică din Câmpia Turzii, deopotrivă de stat sau private, Eli a reușit inițial să adune 70 de cereri. A depus cererile la Inspectorat, dar demersul a fost respins fără drept de apel, pe motiv că anul școlar 2023-2024 a fost deja structurat și nu se mai putea interveni.

Eli Dandoczi a reusit sa adune cererile. Inspectoratului nu i-a pasat, desi chiar de acolo i se transmisese ca aceasta ar putea fi o solutie

Din datele Inspectoratului ar fi vorba de numai 24 de elevi înscriși la școala Samus, dintre care numai 10 ar avea nevoie de transport. 4 ar fi înscriși la școală, dar în sistem la domiciliu. 

„Ceilalți copii cu CES de la care dna Dandoczi a adunat semnături sunt școlarizați în învățământul de masă, de la începutul școlarității conform certificatelor de orientare școlară și profesională și a dorinței părinților. Cu aleasă considerație, inspector școlar general Marinela Marc.” 

Răspuns dintr-un document intern al IȘJ Cluj către Ministerul Educației, octombrie 2023
Protest al părinților și elevilor cu nevoi speciale din Turda și Câmpia Turzii în fața inspectoratului școlar din Cluj, 6 septembrie 2023. Foto: captură ecran TurdaNews.ro

Dar Eli nu s-a resemnat. A solicitat intervenția locală a Primăriei, a Consiliului județean, a Ministerului Educației, a unor parlamentari, a Avocatului Poporului. Refuzurile repetate de a prelua inițiativa nu au demoralizat-o.

Ministerul Educației a redirecționat din greșeală de două ori solicitarea ei către Inspectoratul Școlar din Gorj, în loc de Cluj. 

În ultima lună din 2023, Eli Dandoczi a înființat o Asociație a părinților copiilor cu nevoi speciale din Câmpia Turzii și Turda și este dispusă să cheme în judecată Inspectoratul și Ministerul Educației. Continuă să îmi repete: „Legea este de partea noastră!”

S-a apucat, din nou, să adune cereri și semnături din partea părinților. A doua oară a reușit să adune numai 50. Restul părinților au fost demoralizați, li s-a părut un deranj fără nicio finalitate.

Ce spune Legea educației? 

Art. 16. — (1) Unitățile de învățământ de stat au personalitate juridică, dacă se organizează și funcționează, după caz, astfel, litera f) cu minimum 50 de elevi sau minimum 50 de elevi și/sau preșcolari, în cazul unităților de învățământ special. 

Prin excepție de la prevederile alin. (1), unitățile de învățământ care școlarizează pe filiera vocațională cu profil teologic, la cererea cultelor recunoscute de stat, precum și unitățile de învățământ special, la cererea părinților/ reprezentanților legali, pot funcționa cu personalitate juridică și cu efective mai mici de elevi.

Fragment Legea Educației, publicată în Monitorul Oficial în iulie 2023

„Avem o scrisoare de la un psihiatru, care se și ocupă de mulți dintre copiii noștri, care recomandă ca acești copii să nu fie scoși din zona de confort. Dar nu a contat părerea specialistului, ci ni s-a recomandat să facem naveta 2-3 ore/zi. Sunt copii cu probleme în satele acestea, la Iacobeni, Boian, Ceanu, care nici nu se pune problema să fie transportați atâta drum. Sunt dependenți total de mamele, de familia lor. Scuza Inspectoratului este că suntem integrați în învățământul de masă. Dar culmea e că noi suntem cu handicapuri grave. De ce mâncați pufuleți, ne întreabă ei? Păi, pentru că nu avem pâine! Nu este alternativă!”


„Îi o frică foarte mare în neamul ăsta să își piardă și puținul pe care îl are. Dar eu nu sunt așa. Dacă tot m-ai trimis, Doamne, înapoi în România, fac deranj, fac pagubă mare!” (Eli Dandoczi)


Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Suntem în mașină. Ne îndreptăm spre satul Boian, la vreo 17 km de Câmpia Turzii. Ne ducem să o cunoaștem pe Larisa, o adolescentă de 15 ani, încadrată în învățământ la domiciliu. Pe drum, Eli îmi povestește un episod din timpul unei întâlniri avute cu inspectoarea generală de la Cluj, Marinela Marc.

Părinții din Câmpia Turzii și Turda au organizat în fața IȘJ un protest, apoi au fost primiți de conducere, ca să explice care le sunt doleanțele. În timpul întâlnirii, Marc s-a ridicat și a plecat furioasă din sală. „Nu mi-am dat seama decât pe urmă, dar mi-a spus de vreo două ori: nu-mi mai predicați! Ce era în capul ei, uite, cine face scandalul, o pocăită! Eu nici n-am deschis discuția așa, nu am pomenit nimic de faptul că sunt creștină, nu i-am dat citate din Biblie, doar îi explicam situația, i-am arătat că legea educației este de partea noastră. Dar purtam baticul pe cap.”

Teoretic, Boian e aproape de Câmpia Turzii. Practic, ai senzația unui capăt de lume. Mai ales acum, iarna, când dealurile sunt chele și parcă tot cerul plumburiu te apasă adânc în pământ, căsuțele din sate îți rămân pe retină ca videogramele imprimate la început de secol XX. Aceleași culori, aceeași mocirlă, aceleași fețe ponosite, aceeași sărăcie. 

Bunica, Aurelia Gabor, are 72 de ani. E singura persoană de sprijin a nepoatei sale, Larisa. A trecut deja un deceniu de când fata a rămas orfană de mamă. Apoi, anul trecut, în vară, s-a prăpădit și tatăl. Undeva între aceste două tragedii, i-a murit și o soră, iar asta a fost, îmi spune bunica, lovitura cea mai mare. Fetele erau foarte apropiate, singura prietenie la care o fată cum e Larisa putea să spere. 

Aurelia Gabor, de 72 de ani, este singurul sprijin al nepoatei sale în vârstă de 15 ani, care e școlarizată la domiciliu. Foto: Raul Ștef

Larisa nu merge la școală. Uneori, ajunge până la ea o profesoară de la Școala Samus, unde a fost înscrisă în regim de învățământ la domiciliu. Bunica e liniștită: faptul că e înscrisă e o garanție că nu-și va pierde indemnizațiile stipulate de lege. 

Larisa are autism atipic. Și alte câteva afecțiuni conexe. A frecventat un timp școala normală din comună, până au înțeles ce se întâmplă cu ea. Pentru bunica, pare că timpul a stat cumva în loc, tot ce îmi povestește pare că s-a petrecut deunăzi.

Pentru bunica Larisei, pare că timpul a stat cumva în loc, tot ce povestește pare că s-a petrecut deunăzi. Foto: Raul Ștef

„În septembrie o mers în clasa pregătitoare, n-am știut ce e cu ea. I-o zis la doamna educatoare că ea vrea să fie normală ca toți copiii. Mergea la școală, dar nu stătea în bancă, foile de lucru le rupea și le făcea fluier, se urca cu picioarele pe bancă și sărea jos. Am mers la medicul de familie și ne-o dat o trimitere. Unde vreți să mergeți? Nu știu unde să mă duc și ce să fac. M-am dus într-o joie.” 

Joia de care vorbește, a fost în urmă cu mai bine de 7 ani. A fost ziua când s-a plimbat de la neurologie, la psihiatrie copii la Cluj-Napoca și ziua când i s-a spus că Larisa o să aibă nevoie întotdeauna de însoțitor. 

„Du-te, adă-mi ochelarii!”, îi spune fetei, care s-a așezat în spatele ei, ca la umbra unei paveze. Singura. 

„Uite-i!”, ciripește Larisa. E o mlădiță cu ochi prelungi ca italiencele filmate la Mediterană și plete negre până la umeri. A convins-o bunica să și le tundă, fiindcă nu reușea să se pieptene. Avea părul lung pe spate. 

„Îi greu, dar mă duc înainte, că n-am ce fașe. Dacă așa s-o întâmplat, de ne-o tot luat Dumnezo…”

Căsuța din Boian, unde locuiesc bunica Aurelia și nepoțica ei, Larisa. Foto: Raul Ștef

După pandemie, fata n-a vrut să mai meargă la școală. Fetele, mai ales, fugeau de ea, se trăgeau de-o parte, când se apropia. Pentru bunica bătrână, o altă școală în localitatea învecinată și naveta zilnică e pur și simplu prea mult. Dar și așa, anul trecut a frecventat două centre de recuperare din Câmpia, unde copiii cu nevoi speciale primesc din partea statului câte jumătate de oră de atenție pe săptămână. Doar așa orele de recuperare ajung la mai mulți copii. E un microbuz care asigură transportul ocazional de la Boian la Câmpia. Sau „ocazia”. 

„Mi-aș fi dorit un loc unde să fie liniștită, să aibă grijă de ea. Fata nu poate merge singură nici la magazin. Prin oraș, când ieșim, abia o conving să ne ducem la trecerea de pietoni, așa se sfădește cu mine! Io, să mă duc să stau dimineața cu ea să stau prin Câmpia sau prin Cluj și s-o aduc acasă, nu îs în stare.” 

Psihiatra care o are în evidență pe Larisa i-a recomandat bunicii să nu o instaleze în internat la Cluj, fiindcă după atâtea pierderi, bunica este singura ei persoană de atașament. Orice altă ancoră pe care o avea, a dispărut.

Alex are 6 ani și vorbește de un an. Dar asta numai și numai datorită mamei lui

Mama, Diana Ionicoiu, care e asistent personal pentru Alex, primește salariul minim pe economie, alocația dublă și indemnizația copilului. Alex e hiperactiv, cu accese de violență. Merge, deocamdată, la o grădiniță normală. Mama are pregătire și studii superioare și a trăit mai mulți ani în Marea Britanie, unde era consilier juridic și traducător, în colaborare cu autoritățile engleze. 

Alex s-a născut în Anglia. Tot acolo a prins perioada de izolare de la începutul pandemiei. 

Alex și mama lui, Diana Ionicoiu. Foto: Raul Ștef

„În casă stau cu robineții închiși, vă rog să mă credeți. Și la grădi mi-a atras atenția asistenta medicală că să fiu mai atentă la igiena copilului, că îi miroseau hainele. Mi-a fost rușine. Așa de prost m-am simțit. Dar pur și simplu nu pot spăla hainele decât pe programe scurte și trebuie să închid repede apa. Fiindcă Alex deschide toate robinetele și se joacă la apă. Eu în jumătate oră trebuia să spăl tot.”

La grădiniță, Alex poate rămâne cam 2 ore pe zi. Apoi, obosește. Când obosește, devine greu de gestionat. Ca să nu se simtă totuși dependent de ea și la recomandarea psihologului, mama și-a petrecut săptămâni la rând pe coridoarele grădiniței. Așteptând. De veghe. Continuu. În caz de nevoie.

A întrebat conducerea grădiniței dacă nu ar putea instala în curte un hamac. Sau o trambulină. Obiecte folositoare în terapie ca să liniștească sau să ocupe copiii hiperactivi, cum e și Alex. I s-a răspuns că nu e posibil.

„Stigma e foarte mare. Fiecare părinte are crucea lui de dus și are dificultățile lui.”

Diana Ionicoiu, mama lui AleX

  • 410 lei/săptămână costă recuperarea.
  • 100 lei/săptămână costă o oră de socializare.
  • 100 lei/săptămână costă o oră de logopedie.
  • 80 lei/săptămână e terapia de grup. 

„Cât am putut, cât am avut ceva bănuți strânși, am făcut și 12 ore de terapie pe săptămână, dar acum am rămas numai cu banii din salariul minim. Anul trecut l-am plimbat pe săracul copil între trei orașe și eram amândoi epuizați. Nu mai fac asta. Făceam naveta cu Alis-ul”. 

De când cu problemele lui Alex, mama a divorțat și e singură în această bătălie. Singurul ei sprijin este bunicul.

Alex în brațele mamei. Foto: Bianca Felseghi

Din 2017, centrele judeţene de resurse şi de asistenţă educaţională și respectiv Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi de Asistenţă Educaţională (CJRAE/CMBRAE), niște organisme care funcționează pe lângă inspectoratele școlare, eliberează certificate de orientare şcolară şi profesională. E vorba de niște documente care cuprind diagnosticul/deficienţa, gradul acesteia în funcţie de care copiii cu cerințe educaționale speciale sunt orientaţi în învăţământul de masă sau în învăţământul special. 

Aceste certificate au valabilitatea fie de un an, fie până la finalizarea ciclului de școlarizare în care se află copilul la momentul solicitării.

PressOne a încercat să acceseze informația publică privind numărul de copii din fiecare județ pentru care au fost eliberate certificate CES din 2017 încoace. Solicitarea a fost depusă în luna octombrie 2023. Am primit numai o parte dintre răspunsuri până la data publicării acestui text. În toate cazurile, însă, e vorba de un număr în creștere al beneficiarilor de certificate CES. Datele la care facem referire provin de la 13 instituții de tip CJRAE. 

În ultimii cinci ani, precizează CJRAE Galați, numărul certificatelor de orientare școlară și profesională emise a crescut cu aproximativ 15%, iar ponderea certificatelor noi emise a crescut cu 18%. 

La Cluj, datele arată că au fost emise:

  • în 2017-2018 – 1.129 certificate
  • în 2018-2019 – 686 certificate
  • în 2019-2020- 1.331 certificate
  • în 2020-2021 – 1.112 certificate
  • în 2021-2022 -1.092 certificate
  • în 2022-2023 – 1.597 certificate
  • în 2023-2024 (doar din septembrie în noiembrie) – 425 certificate.

CJRAE Botoșani a furnizat 4.306 de certificate CES din 2017 încoace. Bihorul a oferit date numai din 2020, dar chiar și așa, în câteva luni din anul școlar 2023-2024, au emis aproape cât toate certificatele din 2020.

CMBRAE București a eliberat în perioada 2017-2023  – 13.931 de certificate, cele mai multe anul trecut. 

Suceava a emis:

  • în 2017 – 1.492 certificate de orientare școlară și profesională eliberate
  • în 2018 – 1.422
  • în 2019 – 1.331
  • în 2020 – 1.100
  • în 2021 – 1.213
  • în 2022 – 1.453
  • în 2023 – până în luna octombrie – 1.196.

Mariana Onu de la CJRAE Suceava a vorbit cu PressOne despre faptul că legea prevede pentru copiii cu certificate CES existența unor profesori de sprijin, care să îi ajute să parcurgă materia și să recupereze carențele educative. Tot aceștia ar trebui să se asigure că acei copii școlarizați la domiciliu nu rămân în afara radarului educativ.

În Suceava, însă, există 10 astfel de profesori de sprijin în tot județul. Și 230 de copii încadrați în forma de învățământ la domiciliu. 

Mariana Onu spune că a fost admonestată public de ministrul Educației, Ligia Deca, pentru că prea mulți copii din Suceava ar trebui să fie școlarizați la domiciliu, potrivit evaluărilor CJRAE județean.  


Cât privește Clujul, PressOne a încercat să ia legătura cu inspectoarea generală Marinela Marc, însă aceasta nu a răspuns solicitării noastre pentru interviu. Ne-a transmit printr-un SMS că „nu se poate ceea ce vor părinții”.


Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.