Un exercițiu de empatie. „Prin ochii lor”, păpușile care te ajută să vezi lumea interioară a persoanelor cu dizabilități din România

Alexandra și alți 14 tineri și adulți cu vârste între 20 și 47 de ani învață să-și exprime emoțiile și lumea interioară cu ajutorul artei păpușarului. Inițiativa se numește „Prin Ochii lor”, și e un proiect care-și propune să promoveze diversitatea și să conteste stigmatul și discriminarea față de dizabilități, prin recentrarea pe cultură ca serviciu public. 

Vrem să putem relata în profunzime despre viața de zi cu zi a românilor, așa cum e ea. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.

Timp de două luni de zile, în cadrul atelierelor de creație organizate la centru, participanții au legat prietenii, au primit încurajări, dar mai ales au învățat să-și expună poveștile personale și să transmită mesaje despre viața, visurile și speranțele lor, despre cartierul în care trăiesc, provocările cu care se confruntă zilnic și așteptările pe care le au de la ei și de la cei din jur.

Activitățile lor au fost documentate în peste 1000 de fotografii, colaje, desene, mărturii scrise, înregistrări video și audio. Toate vor sta la baza unui film, unde a fost conturat portretul fiecăruia dintre cei 15 beneficiari, ca tu să ai acces la universul lor și, cu ajutorul emoției și empatiei, să înțelegi cât de puțin diferiți suntem unii de alții.

Am fost la centru pentru a-i cunoaște pe o parte din tinerii implicați, iar Nicoleta Codorean, coordonatoarea proiectului din cadrul Asociației Marriolle, mi-a explicat cum poate arta păpușarului să fie utilizată atât în scop educațional, cât și terapeutic.

„Am vrut să fac ceva ce nu s-a mai făcut până acum”

Centrul de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități din sectorul 6 al Capitalei, timp de câteva săptămâni, câteva ore pe zi, a fost transformat într-un adevărat atelier de creație. 15 tineri și adulți cu dizabilități au învățat să-și exprime sentimentele cu ajutorul unor păpuși pe care le-au făcut de la zero, sub îndrumarea Nicoletei și a echipei de la centru. În ziua în care am fost să-i cunosc, mulți încă mai aveau de lucru la personajele lor, dar le dăduseră nume și erau entuziasmați de fiecare pas al procesului. 

Alexandra, de 22 de ani, lucrează la Lebădoiul Gabi, prin care vrea să transmită un mesaj despre mediu și despre cum să avem grijă de el. „Mi-ar plăcea ca oamenii să nu mai arunce gunoi pe spațiile verzi”, spune ea. 

Sami, de 20 de ani, inspirat de un joc pe calculator, Heroes 3, s-a gândit să facă o pasăre Phoenix. „Încă nu i-am găsit un nume, dar am vrut să fac ceva ce nu s-a mai făcut până acum și uite că merge”, îmi explică el. Tânărul a mers tot pe ideea de ecologie și, așa cum Phoenix renaște din propria cenușă, așa și noi putem să construim anumite lucruri și din materiale reciclate. „Vreau să nu mai aruncăm gunoaie în ocean și să nu mai poluăm marea”, spune Sami.

La aceeași masă de lucru, lângă el, Claudia face o pisică-unicorn-sirenă, pentru că „există pisici de mai multe feluri.” A pornit de la o prințesă, dar a ajuns la sirene. În cele din urmă a ales un personaj-hibrid, care ar putea să trăiască oriunde.

Alexandra, de 20 de ani, lucrează la Prințesa Magic. Îmi povestește cum păpușa ei este inspirată de ea însăși. „Mesajul este că se pot îndeplini multe vise dacă îți dorești cu adevărat. Mie îmi place actoria, muzica, să cânt, să dansez, să fiu artistă și actriță, așa că îmi doresc să dau și la UNATC și la psihologie. Îmi doresc ca unicornul prințesă să exprime că toți putem schimba ceva și că putem fi schimbarea pe care ne-o dorim”, spune tânăra. 

Printre bucăți de materiale, culori, bureți, hârtii, pensule, sfori, nasturi și tot felul de accesorii, tinerii se ajută unii pe alții, se încurajează reciproc, își admiră munca unul altuia și cunosc totul despre personajele fiecăruia. Activitățile pe care le-au făcut împreună le-au oferit încredere și i-au ajutat să lege prietenii. Dacă la început de proiect erau solitari și vorbeau foarte puțin, acum s-au atașat unii de alții și au înțeles că nu sunt singuri pe acest drum.

Ce înseamnă arta păpușarului?

„Pe scurt, arta păpușarului înseamnă să dai suflet unor obiecte neînsuflețite – figuri umane, animale sau abstracte – manipulate apoi de efortul uman, nu mecanic”, explică Nicoleta Codorean, coordonatoarea proiectului „Prin ochii lor”. 

Ca să înțelegem mai bine, îl citează pe Bob Flanagan (artist păpușar, n.red), care a explicat într-un interviu esența acestei arte, mai exact faptul că ea:

„…nu urmărește o eviscerare permanentă sau totală a liniilor dintre viu și neviu, ci estomparea acestor linii. Nu ar trebui să crezi că o bucată de burete sau de lemn este vie, ar trebui să știi că nu este vie și totuși să-i răspunzi cu emoțiile pe care le rezervi de obicei ființelor vii. Chiar și cel mai mic gest cu mâna sau o înclinare a capului (păpușii, n.red) poate spune multe lucruri pe care oamenii sau replicile lor nu le pot transmite întotdeauna.” 

„Arta păpușarului e plină de metafore și simboluri cognitive. E o stenografie expresivă a oricărui mesaj, cuvânt, situație, în care oricine, indiferent de vârstă sau abilități, poate găsi un punct de reper, o referință”, adaugă Nicoleta Codorean. 

Nicoleta dezvoltă și implementează programe educaționale și culturale, în principal pentru grupuri vulnerabile, dar nu exclusiv, și este trainer de scriere creativă și dezvoltare personală prin artă, în special prin arta păpușarului, pentru grupuri de copii și adulți. 

Drumul ei alături de păpuși a început în urmă cu 11 ani, odată cu Șosețel, o maimuțică din șosete. „S-a dovedit a fi nu numai un ajutor de nădejde în cadrul atelierelor, dar a devenit foarte repede și autoritatea supremă în relațiile dintre copiii cu care lucram și noi, adulții. De Șosețel se mai interesează și acum unii beneficiari, de-acum adolescenți, cu care am ținut legătura”, explică ea.

Rolul de constructor de păpuși înseamnă să dai viață unui obiect neînsuflețit, să proiectezi și să construiești un personaj după o idee, o descriere sau un mesaj de transmis. Pentru a se perfecta în arta asta, Nicoleta a citit cărți de specialitate, a participat la rezidențiate internaționale și ateliere live, a vizionat mii de ore de tutoriale și este implicată în tot felul de grupuri online de artiști constructori de păpuși din toate colțurile lumii, unde împărtășesc proiecte, tehnici, materiale, personaje. 

Însă, mărturisește ea, cel mai mult a învățat prin practică, experimente, tehnici combinate și prin eșec. Nicoleta vorbește și despre cum a cheltuit o avere pe instrumente, materiale și unelte, în încercarea de a le găsi pe cele potrivite pentru a face un anumit personaj, dar și pentru a rămâne în limitele unui buget. 

„Stăm încă foarte prost la capitolul materiale pentru bricolaj, iar despre cele folosite în construcția păpușilor profesioniste, sau despre costuri, nu mai vorbesc. Și-atunci să fii constructor de păpuși mai înseamnă și să vezi în doi bureți de baie leul prietenos care va cuceri audiența”, crede ea.

Rolul vindecător al păpușilor

Codorean susține că utilizarea terapeutică a păpușilor este încă în fașă în unele țări, dar există numeroase studii ale practicienilor pe care atât Uniunea Internațională a Marionetelor, cât și alte organizații și profesioniști din psihologie, neuroplasticitate și psihologie cognitivă fac eforturi să le colecteze, să le pună cap la cap, și să le continue sau să inițieze unele noi în baza lor, datorită rezultatelor remarcabile.

Cel mai recent, adaugă ea, este un studiu inițiat de Yale Child Study Center în 2021, care demonstrează că păpușile pot atrage și reține atenția copiilor cu tulburări din spectrul autist, crescând potențialul de dezvoltare a unor terapii mai captivante care întăresc angajamentul social și facilitează învățarea. 

„Păpușile s-au dovedit eficiente în dezvoltarea aptitudinilor sociale, personale, creative, comportamentale, indiferent de vârstă, și reușesc să spargă barierele de comunicare în terapie pentru rezolvarea unor probleme extrem de sensibile și dificile pentru individ, fără ca acesta să se mai simtă atât de vulnerabil. Utilizarea acestei arte reduce timpul alocat procesului de învățare, vindecare sau ameliorare a unor afecțiuni cu minimum 20-30% față de metodele clasice”, spune coordonatoarea programului despre beneficiile pe care le-a observat de-a lungul experienței sale în domeniu.

Nicoleta adaugă că arta păpușarului este benefică oricui, deoarece, prin construcție, permite celebrarea corpului, fie el tipic sau atipic și lasă posibilitatea mânuitorului să opereze un personaj care prin fizicitatea sa poate învinge orice limite ale corpului uman. 

„Prin păpuși poți transforma un sentiment intangibil într-un obiect tangibil care poate să vorbească pentru tine. Pentru că «nu există un corp de păpușă potrivit, normal», conform modelului medical uman, nu va trebui nici să le învățăm să se miște normal – așa cum ar face-o o păpușă tipică. Diferențele sunt îmbrățișate, acceptate”, explică ea.

„Prin ochii lor”, un proiect inedit de incluziune pentru persoanele cu dizabilități

La nivel global, dar și la nivelul societății românești, se vorbește des despre incluziune, acceptare, toleranță, diversitate, dar câte dintre cele 890.702 de persoane cu dizabilități din țara noastră se simt cu adevărat văzute și integrate? 

„Prin ochii lor” a pornit ca o inițiativă inedită în acest sens. „Ne-am propus să-i ascultăm pe beneficiarii noștri și să-i invităm să ne spună cine sunt ei, prin ochii lor și ai păpușilor. Dacă ne dorim o contribuție culturală unică a persoanelor cu dizabilități, aceasta trebuie să apară din dorința lor spontană de a ne împărtăși sentimentele, experiențele și dorințele lor. Nu poate exista o cultură a dizabilității fără această alegere liberă”, spune Nicoleta.

Din proiect fac parte 15 tineri și adulți cu dizabilități cu vârste cuprinse între 20-47 de ani și 15 membri ai familiilor lor, iar motivul pentru care s-a desfășurat în Sectorul 6 este acela că Asociația Marriolle are sediul în sector, iar coordonatoarea proiectului locuiește acolo. Drept urmare:

„Atunci când vrei să schimbi ceva, să ai un mediu în care să-ți fie bine, începi cu tine, la tine acasă, nu-i așa?”, spune ea.

Cu toate astea, Nicoleta și-ar dori ca unul dintre efectele pe termen lung ale acestei inițiative să fie preluarea metodologiei și în alte sectoare din București sau chiar în diferite orașe din țară.

Ce s-a întâmplat concret în timpul proiectului

Pe toată durata proiectului, Nicoleta a fost mereu fizic lângă participanți, dar a creat și un grup de Facebook privat, unde o serie de artiști păpușari străini le dau sfaturi creative tinerilor.

„În afară de Emma Fisher și Nikki Charlesworth, ambele artiste păpușar cu dizabilități care fac parte din echipa de proiect, am să-i mai menționez aici pe TJ Jacobs, artist păpușar de la Stepping Stones Museum for Children (SUA) și Patrick Amber, artist vizual și păpușar din Marea Britanie, care și-au asumat rolul de mentori pentru câțiva dintre beneficiarii care au păpuși cu mecanisme de manipulare ceva mai complexe.

Pentru cei care nu au cont de Facebook, au intrat ca membri părinții sau postăm de pe contul asociației împreună cu ei”, spune coordonatoarea. 

Participanții au fost prezenți la foarte multe tipuri de ateliere, atât în interiorul centrului, cât și în aer liber și spații publice: creație specifică artei păpușarului (construcție și manipulare de păpuși simple, din materiale neconvenționale, teatru de umbre, umanizarea obiectelor neînsuflețite, etc.), dramaterapie, storytelling, desen, modelaj ceramică, scriere creativă.

Temele au vizat identitatea, mesajele personale, provocările, visurile și speranțele, factorii de reziliență și strategiile de coping, conexiunea cu sectorul sau cartierele în care locuiesc, locurile în care se simt acasă. 

Pe toată desfășurarea proiectului au avut loc și activități dramaterapeutice, iar beneficiarii, în cadrul fiecărui atelier, au fost puși în situația de a face introspecții, de a-și descoperi resursele interioare cu scopul de a le valorifica. Au fost încurajați în permanență să aibă inițiative, să ia decizii, să-și expună punctul de vedere. 

„Fiecare act de creație a fost și va fi realizat cu implicarea și intervenția colectivă și individuală a beneficiarilor. Intervenția noastră s-a rezumat strict la aspecte ce țin de tehnica realizării, nu la conținut. Beneficiarii au învățat cum se structurează o poveste-mesaj și cum, folosindu-se de ceea ce îi definește și de stările care le guvernează viața de zi cu zi, pot crea personaje și structuri dramatice, reușind astfel să transforme negativul în pozitiv și să-l aducă în folosul lor. Noi am tăcut și am ascultat”, mărturisește Nicoleta.

„În universul păpușilor totul este posibil”

N-am putut ocoli problemele cu care se confruntă o persoană cu dizabilități la noi în țară: de la nivelul scăzut de educație la care au acces, stigmatul și prejudecățile, până la modelul social medical. Rolul culturii în procesul lor de incluziune este unul esențial, însă.

„Creativitatea și exprimarea de sine sunt adesea văzute cu o importanță scăzută. Iar nivelul de recunoaștere a lor ca titulari de drepturi culturale e scăzut. Persoanele cu dizabilități ar trebui să aibă nu numai dreptul de a avea acces la cultură, ci și dreptul de a lua decizii și de a crea cultură, așa că este necesar să susținem dezvoltarea suporturilor pentru cultura dizabilității și pentru dezvoltarea identităților pozitive de sine”, explică Nicoleta.

Arta păpușarului este un instrument util în acest sens, deoarece, așa cum subliniază ea, păpușile sunt o radiografie fidelă a lumii interioare, instrumentul vizual perfect prin care să spui o poveste personală sau să comunici cum te simți. 

„Pentru că nu putem crea ceva ce nu știm”, zice Nicoleta. Înainte să pornească la lucru, participanții la proiect au fost rugați să descrie cât mai detaliat personajele pe care doresc să le facă, iar multe dintre ele au inclus și trăsături de personalitate. 

„Unele au o voce de aur, altele sunt sociabile, sensibile, au mulți prieteni, sau o familie a lor. Caracteristicile particulare ale păpușilor proiectează în exterior o dorință, o temere, o imagine despre sine, pozitivă sau nu, cel mai adesea în mod involuntar. Iar interacțiunea posibilă generată de aceste caracteristici va reflecta fidel dialogul interior recurent”, precizează ea.  

La final de proiect, beneficiarii au descoperit resurse interioare pe care nu știau că le au, încredere în propriile forțe, sentimentul contribuției și utilității personale, înțelegerea faptului că sunt la fel de importanți ca oricare alte persoane din punct de vedere social și cultural, prieteniile care s-au legat între ei și consolidarea relațiilor cu familiile lor. 

Nicoleta Codorean este optimistă: crede că astfel de inițiative pot avea un impact și asupra celor din jur: 

„Societatea suntem noi. Eu, tu, ea, el. Fiecare cu harta și drumul propriu, dar pe mine se pliază, pe colegii mei de echipă se pliază, pe beneficiari se pliază, pe familiile lor, pe toți cei întâlniți în acest proiect și nu numai. Da, privesc cu încredere. Pentru că în universul păpușilor totul este posibil.”

Filmul-jurnal „Prin ochii lor”, realizat pe baza proiectului, este un alt element în acest sens, deoarece scopul lui este convergent scopului proiectului: promovarea diversității și contestarea stigmatului persoanelor cu dizabilități. 

Nicoleta crede că dacă măcar o persoană din public își va fi schimbat o reacție instinctiv discriminatorie în prezența dizabilității într-una de curiozitate, dacă nu de acceptare, filmul și-a atins scopul. 

Un ultim pas spre integrare și empatie ar fi ca persoanele tipice să pună în practică un exercițiu de gândire foarte simplu: „Să-și dea seama că sunt la fel de unici și irepetabili ca și ei.”

*„Prin ochii lor”, implementat în perioada 31.07-15.11.2023, a fost realizat de Asociația Marriolle, Asociația VAR Cultural și DGASPC Sector 6, co-finanțat de Primăria Capitalei prin ARCUB, sesiunea de finanțare „București acasă 2023”.

*Filmul jurnal de mediu metraj „Prin ochii lor” va fi lansat în cadrul evenimentului final din 28 octombrie, la Centrul de Recreere și Dezvoltare Personală „Conacul Golescu-Grant”. Publicul bucureștean prezent la eveniment va avea ocazia să vizioneze de asemenea o expoziție de colaje foto ”Cartierul meu are viață”, o expoziție de machete, schițe și desene realizate de beneficiari în timpul atelierelor și va putea cunoaște îndeaproape personajele păpuși și pe creatorii acestora, protagoniști ai filmului. Ulterior, documentarul va fi disponibil și online.