Tristețea mea

Mihnea Măruță

Redactor

Discuţia despre pensii n-ar trebui s-o poarte finanţiştii, ci istoricii noştri şi poeţii, mai ales poeţii, fiindcă noi n-am cerut să ne naştem, nici să fim cea mai mare generaţie vreodată,

părinţii noştri s-au iubit cum au putut, fără prezervative şi fără educaţie sexuală în şcoli, s-au iubit pe şantiere şi pe ogoarele patriei, în apartamente împărțite cu alte familii şi în blocuri în care toţi vecinii auzeau tot,

dar ne-au făcut din dragoste, sau măcar de spaimă – să nu sfârșească la puşcărie ca părinţii lor, aşa am ajuns în clase care mergeau până la G şi H, foarte mulți și foarte singuri, generaţia cu cheia la gât, aşa ni s-a zis, fiindcă trebuia să ne jucăm responsabil, s-avem grijă să nu intre vreun străin în casă, să nu ne fure blugii şi adidaşii,

şi cum să nu vrem să plătim pensiile de azi ale părinţilor şi bunicilor când ei plecau devreme şi veneau târziu, când ei picoteau noaptea pe scăunele înguste, vară-iarnă, pentru orice urma să „se bage” dimineaţa la alimentara sau la carne, când ei tăceau ca noi să putem vorbi și jucau roluri ca noi să ne dăm jos de pe scenă, când ei făceau rost de ciocolată şi de banane şi de casetofon,

pentru pensiile lor am renunţa acum la pensiile noastre, aşa suntem noi, decreţeii, mai puţin funny, am moştenit asta de la ei, de la tovarăşii părinţi, muncă-muncă-muncă, gândul ăla obsedant – las’ că le va fi mai bine copiilor mei,

şi de-aia zic că asta e treabă de istorici ai viitorului, adică de poeţi, căci dacă bătrânii împrumută de la noi, atunci şi noi am împrumuta de la urmași, cei născuţi cu internetul, şi tot aşa, generaţie după generaţie, una mai mică decât alta,

şi cine şi-ar asuma această îndatorare nesfârşită, cine ar menţine acest lanţ al iubirii în politică şi-n administraţie, cine le va transmite strănepoţilor că străbunicii au decis în numele lor, pentru că nu i-a lăsat inima să-şi vadă mama și tatăl fără roşii şi fără ceapă, fără abonament la telenovele şi fără câteva drumuri gratuite pe an,

cum vor înţelege acei strănepoţi că n-am fost în stare, cu toată libertatea asta, să construim un partid, măcar unul, care să câştige alegerile, să înmulţească banii şi să oprească exodul românesc,

cine va convinge miile să ducă în spate milioane, apoi sutele să întreţină mii, zecile să protejeze sute,

cine îl va convinge pe ultimul român de vârstă mijlocie că trebuie să plătească bătrâneţea liniştită a tuturor părinţilor colegilor lui deja plecaţi din ţară, ce vină va avea el că vrea să rămână, că-i e urât să stingă lumina sau că, pur şi simplu, îi e drag să trăiască aici, cu riscul de-a nu avea pensie niciodată,

cine va mai fi atât de sincer şi de solidar cu el, încât să-l trezească răbdător, să-i facă o cafea şi să-l conducă până la poartă când va pleca la serviciu, cine îl va mai aştepta seara să se întoarcă, cine-i va pune o mâncare caldă pe masă, să simtă că mâine merită să se ridice încă o dată, şi apoi, târziu, în pat, cine-i va lua de pe piept cartea deschisă mereu şi mereu la acelaşi poem, moştenit de la străbunici – „tristeţea mea aude nenăscuţii câini pe nenăscuţii oameni cum îi latră”, cine?

„Ceva nu-mi miroase a bine”. Ce cred refugiații ucraineni despre Călin Georgescu și direcția extremistă pe care stă să o ia România

Românii vor să primească mai multă empatie de la clasa politică și au dreptate. Empatie vor și vecinii invadați și bombardați atroce de Rusia. Ei de ce nu ar avea dreptate? 

Marcel Ciolacu dă bir cu fugiții, confruntat cu consecințele propriei guvernări. Are cine să-l aducă înapoi și să-l pună să-și asume responsabilitatea?

Deocamdată am aflat ceva ce știam deja: în capul guvernului actual și eventual și al celui viitor se află un om complet iresponsabil. Din acest punct de vedere, poate că nu ar fi o tragedie, ci chiar ar fi absolut necesar ca domnul Ciolacu să nu mai ocupe nicio funcție de stat în România, indiferent cine vine în locul lui la PSD. Marii bărbați de stat își asumă prostiile, nu rămân paralizați în fața consecințelor acestora.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€