The Wild Bunch. Adio, timpuri bune!

Sebastian M. Ceolca

Colaborator

S-a vorbit adesea despre westernul lui Sam Peckinpah din 1969 ca despre unul ce poate fi asociat doar contextului politic reprezentat de acea perioadă. Pentru prima oară, mass media aducea în atenția publicului imagini necenzurate cu suferința populației civile din vremea războaielor. Nu se mai putea ignora asta.

Acest aspect este însă doar pe jumătate adevărat. Filmul lui Peckinpah e mai mult decât un manifest politic – încadrat în propria sa cămăruță, e un bilet de adio scris de o bandă de nelegiuiți vremurilor bune pe care le-au petrecut (și nu neapărat împreună). E ca o mărturie închinată erei western. Noi timpuri vin peste ei, iar gașca de pistolari alege să încheie lupta, cu ceea ce va avea să vină, în proprii lor termeni, deși viitorul apropiat n-ar fi foarte sumbru pentru cei câțiva rămași: „Nu mai e cum a fost odată, dar merge” – vine replica finală, după marea clasă în care se moare masiv în numele simțului fatal al onoarei.   

Filmul se deschide cu niște călăreți deghizați în soldați, care trec agale pe lângă un grup de copii strânși într-un cerc. Râd și par să se joace cu ceva. Cruzimea copiilor (altfel, o deschidere reprezentativă pentru violențele ulterioare din care nu scapă mai nimeni), relevă doi scorpioni care se zbat să iasă dintr-un mușoroi cu furnici, în vreme ce copiii îi tot împing înapoi cu un băț. În cele din urmă se plictisesc, decid să ardă cu totul acest mic teren de joacă.

În oraș, un preot conduce un marș al unei grupări formate din antialcoolici. Peckinpah filmează în detaliu această manifestație, în paralel cu sosirea călăreților în oraș, doar pentru a-i băga în mijlocul unui lung schimb de focuri ce va urma jafului unei bănci. Cel mai probabil, Peckinpah, un binecunoscut alcoolic, s-a distrat enorm filmând aceste scene. În plus, una dintre preocupările bandiților noștri este golirea oricărei sticle în care se află alcool: se bea mereu într-un plan apropiat, se râde zgomotos, se pasează sticle de la unul la altul, până nu mai rămâne nimic din ele. 

Ar mai fi pe jumătate adevărată tradiția revendicată din westernul spaghetti. Peckinpah n-are niciun interes de reprezentare a unor eroi cool, unii care care să stea siguri pe picioare, scuipând tutun în țărână, într-o ultimă confruntare armată, însoțită de muzici memorabile. Despre personaje nobile interpretate în trecut de John Wayne nici nu poate fi vorba. Pistolarii de factura asta nu au ce căuta aici.

Avem de-a face cu o gașcă care seamănă moarte oriunde merge. Nici urmăritorii lor nu sunt mai presus – o poteră formată din vânători de recompense, știrbi, lacomi și euforici, cu comportamentul unor vulturi, cu care, de altfel, Peckinpah face asocierea printr-un montaj interior care aduce împreună păsările mâncătoare de cadavre și detestabilii căutători de dinți de aur.

E drept că se fac vizibile, într-un fel oarecum romantic, mai vechi tendințe western – când, de fapt, e vorba de o falsă camaraderie. Ei nu sunt prieteni, așa cum s-a tot înțeles pe alocuri. Se susțin unul pe celălalt, chiar dacă, înaintea carnagiului final, pot da impresia că sunt gata să se sacrifice pe altarul solidarității. Dar ei nu sunt The Magnificent Seven. Dimpotrivă, închid socotelile cu progresul care le suflă în ceafă, funcționează altfel.

Există o scenă, premergătoare masacrului din Mexicul prerevoluționar, în care Dutch (Ernest Borgnine) îl privește zâmbind, pentru o clipă, pe Pike (William Holden). Sunt gata să părăsească o eră, să-i facă loc alteia – una în care au apărut automobilele, una în care nu-și vor găsi niciodată locul. Ar fi putut evita conflictul ăsta armat de mari proporții, dar schimbul lor de priviri deja a ales cum se va termina totul. 

O perioadă lungă de timp m-a urmărit impresia ca Peckinpah a distribuit cel puțin trei actori nepotriviți în roluri cheie: William Holden, Ernest Borgnine și Robert Ryan. Trecuți bine de prima tinerețe, mi se păreau actori ieșiți complet din formă, care n-au ce căuta într-un western atât de de lung și destul de solicitant. Dar, până la urmă, despre asta e vorba – despre niște pistolari seniori care aleg să iasă glorios dintr-o scenă prea strâmtă ca să-i mai cuprindă. 

The Wild Bunch are două proiecții luna asta, la Cinemateca Eforie, pe 22 și 24 iulie.  

Rezultate alegeri: Elena Lasconi, cu 2178 de voturi înaintea lui Ciolacu. Călin Georgescu vine de nicăieri și cucerește țara și Diaspora.

Peste 18 milioane de români sunt așteptați la primul tur al alegerilor prezidențiale. PressOne vă prezintă cele mai importante evenimente din ziua votului. 

Călin Georgescu hipnotizează România. Scârbiți de oferta democratică a partidelor, românii au votat direct cu Rusia

Călin Georgescu reușește, în 2024, un scor apropiat de cel al lui Vadim Tudor în 2000: aproape 23% dintre românii care s-au dus la vot au votat cu el, un outsider al politicii românești care promite o Românie suverană, nealiniată, întoarsă către sufletul românesc și inima aia care cântă doine pe un picior de rai, pe care el însuși vine călare pe un cal alb. Nu glumesc, fix așa arată un clip de promovare al acestui candidat.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€