The Swarm / La Nuée. Relevant social

Selecționat în cadrul secțiunii „La Semaine de la Critique” la Cannes-ul din 2020, care nu a mai avut loc din motive binecunoscute, acest horror franțuzesc se raportează altfel unei invazii de insecte. Nu se aseamănă cu rudele sale americane, în care, de obicei, un grup mai mare sau mai mic de oameni fug în dreapta și-n stânga ecranului, țipând din toți rărunchii, cu capetele protejate cu stângăcie de mâini, sub avalanșa unei amenințări venite de sus.

The Swarm e interesat de alte aspecte care conduc către un final – e drept – destul de comun. Mai exact, felul în care o invazie de lăcuste e trecută prin grilă socială îl deosebește de alte filme cu care aparent ar împărți același teritoriu.   

Virginie (Suliane Brahim) e o mamă singură care crește lăcuste într-o seră. Din valoarea lor proteică, Virginie extrage un fel de făină pe care o vinde crescătorilor de păsări și animale. Cei doi copii ai săi, adolescenta Laura și mai tânărul Gaston, o ajută cu această afacere, care abia mai supraviețuiește. Lăcustele nu se mai înmulțesc în ritmul obișnuit, astfel încât se experimentează diferite soluții. Un mic accident (rezultat dintr-un acces de furie) atrage atenția femeii – lăcustele au dezvoltat un apetit pentru sânge. După cum este de așteptat, adevăratele probleme abia acum încep să se ivească.  

Dar până să se ajungă la dezastrul propriu-zis, interesul filmului rămâne fixat pe dificultatea financiară în care se află familia. Virginie întâmpină probleme mari – e nevoită să vândă făina de lăcuste la un preț foarte mic, are datorii la Karim (un prieten apropiat), se mai luptă și cu lipsa de înțelegere a furioasei Laura etc. Pare să fie singură în tot acest proces în care e vorba mai degrabă despre ambiția ei de a continua să-și extindă sera, decât despre orice altceva. De aici și necazurile – soluția găsita e doar un rezultat al disperării.   

Tocmai pentru că filmul acordă foarte multă atenție zbuciumului prin care trece Virginie, poate da impresia că, atunci când doar pare să abandoneze diferiți factori comuni generați de horror, încetinește, cu siguranță și cu bună știință, în drum spre ei. De aceea, înaintează cu greutate – regizorul debutant Just Philipott schimbă teroarea semănată de lăcuste pe motivele care au condus înspre ea.

Iar asta ține aici strict de aspectele sociale discutate. Sigur că asta nu înseamnă că sunt ignorate în totalitate o serie de așteptări. Filmul ne pregătește îndelung pentru ele – nu lipsesc câteva cadre generoase cu apocalipsa lăcustelor, asaltul lor înfricoșător de zgomotos, și planuri apropiate cu oribilele insecte consumând sânge, carne și animale vii, atunci când nu le vedem de-aproape ronțăindu-se între ele.

Philipott nu uită ce film face, doar că maniera lui de execuție declanșează alt set de stări, chiar și în ecuație cu clasicul vecin vârstnic, iscoditor, care privește activitatea altcuiva peste tufișuri, urmând să-și caute mai târziu, buimac, într-un loc în care nu ar trebui să se îndrepte, câinele pierdut.

Un alt aspect generator de fiori este evoluția lăcustelor dinaintea invaziei. Inițial sunt liniștite și inofensive, dar pe măsură ce se înmulțesc dezvoltă neliniște și o explicabilă energie. Efectele sonore remarcabile sunt acolo ca să semnaleze trecerea de la un comportament neutru la unul deosebit de agresiv. Dacă The Swarm le-ar putea amplifica unora dezgustul pentru astfel de insecte prin asta o face – prin sound-design și planuri apropiate. Însă doar disperarea socială îl face cu adevărat relevant.

The Swarm / La Nuée e disponibil pe Netflix.