Doru Pop
Colaborator
Leonardo DiCaprio este nominalizat la Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-un rol dramatic.

Leonardo DiCaprio este nominalizat la Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-un rol dramatic.
09/01/2016
The Revenant
Dacă Leonardo DiCaprio nu va primi Oscarul nici pentru rolul din The Revenant, atunci chiar că există blestemul care spune că băieții frumoși nu câștigă niciodată premii pentru actorie.
În noul film al lui Alejandro González Iñárritu, „Leo” arată că e un actor „de metodă” și se eliberează de imaginea frumușelului amorez. Adio, Depp, Cruise și Pitt!
DiCaprio face rolul vieții – și demonstrează că a fi actor presupune dăruire totală: pentru Revenant, el a dormit în frig, a stat întins în zăpadă, a bătut palma cu un grizzly, a traversat ape înghețate.
Personajul său se bazează pe istoria adevărată a unui om al muntelui, Hugh Glass. Biografia acestuia a inspirat multe alte povești în ultimul secol, mai ales datorită episodului în care supraviețuiește atacului unui urs grizzly. De pildă, în filmul Man in the Wilderness din 1971, singuraticul protagonist e jucat de remarcabilul actor irlandez Richard Harris (pe care îl știți în rolul bătrânului împărat din Gladiator sau ca profesorul Dumbledore din primele două producții Harry Potter).
Porecla lui Hugh Glass era Revenant: așa i-au spus exploratorii francezi care l-au văzut, uimiți, apărând viu de prin păduri. „Revenitorul” e combinația fatală dintre supraviețuitor și răzbunător. E omul pe care, dacă nu l-ai răpus din prima, se întoarce pe urmele tale.
Pe DiCaprio îl ajută și Tom Hardy (foto), un Antagonist credibil, brutal, criminal, rasist, egoist – combinând toate defectele umanității și devenind un erou supra-negativ, numai bun pentru a-l oglindi pe Glass.
Spre deosebire de filmul din 1971, Glass al lui Iñárritu e construit pe baza romanului lui Michael Punke și are mult mai multe nuanțe. Dar calitățile actualei producții apar abia după ce trecem de nivelul intrigii superficiale, după ce renunțăm la ispitele de tipul „răzbunare cu orice preț”.
The Revenant urmează modelul pe care regizorul mexican l-a conceput în magnificul Birdman: și acum, el încearcă să reformeze un întreg gen cinematografic stereotipizat, explorându-i limitele și adăugându-i elemente inovatoare.
Precum Akira Kurosawa, unul dintre maeștrii săi, care amesteca stiluri antitetice pentru a-și găsi propria expresivitate, și Iñárritu vrea să demonstreze, cu The Revenant, că realismul și poezia nu sunt incompatibile.
Astfel, el generează senzația unui melanj între profunzimea tarkovskiană (scena din biserica părăsită e aproape de Andrei Rubliov) și viziunea estetică a lui Terrence Malick (Revenant are aceeași natură primitivă ca The New World). De altfel, în echipa de producție a lui The Revenant sunt mai mulți colaboratori de-ai lui Malick.
Toți cei care cred în mitul „naturii frumoase” și în legendele „bunului sălbatic” ar trebui să vadă The Revenant, pentru că filmul ne descoperă visceralitatea barbară a vieții din afara civilizației.
Avem nevoie de ajutorul tău. Dacă aceste articole te ajută, cu o sumă mică pe lună ne poți ajuta și tu pe noi, mai mult decât crezi. Poți face diferența chiar acum cu un singur click! Îți mulțumim!
Cruzimea și lipsa de umanitate sunt aproape palpabile, iar imaginile copleșitoare realizate de Emmanuel Lubezki – operatorul lui Iñárritu din Birdman, dar și al lui Malick din Tree of Life și To the Wonder – dau ansamblului cinematografic o frumusețe rece, de o claritate înghețată.
Lubezki folosește calitățile digitale ale camerei Arri Alexa, care are un senzor echivalent cu o peliculă de 65 de mm, pentru a ne oferi o puritate a senzației care servește stilului aparte căutat de Iñárritu.
Utilizând obiective care generează o profunzime de câmp mai mare decât cea cu care suntem obișnuiți în cinemaul convențional, Lubezki filmează aproape toate cadrele din Revenant folosind numai eclerajul natural. Lumina generată de zăpadă și inflexiunile reci ale soarelui aproape de Polul Nord ne fac să simțim răceala omenească.
De altfel, regizorul mexican a explicat că a refuzat orice intervenție computerizată cu un scop precis – realizarea unui cinema visceral, în care natura și naturalismul conectează privitorii cu narațiunea într-o manieră emoțională.
Secvența memorabilă în care Glass spintecă burta unui cal, îi extrage măruntaiele și se culcă în pântecul însângerat pentru a supraviețui gerului este sugestivă pentru această filosofie.
Imagine din film, cu DiCaprio și Grace Dove – actriță aflată la al doilea lungmetraj, care face parte din populația indigenă Shuswap, din Canada.
Florin Șerban, primul regizor român care câștigă Leopardul de Aur: „Sunt mulți copii și adolescenți care, din păcate, se vor regăsi în filmul ăsta”
„Nu e locul tău aici”, lungmetrajul regizat de Florin Șerban, a câștigat Leopardul de Aur la Festivalul de la Locarno și a devenit primul film românesc care a obținut marele trofeu. Într-un interviu acordat PressOne, regizorul Florin Șerban vorbește despre reacțiile spectatorilor tineri la filmul în care mulți dintre ei se vor regăsi.
„Dacă n-ai acea mâncare pe masă, nu știi că e duminică!” Ce se gătește în familiile croaților din zona Carașovei
La Carașova, un localnic își amintește că, duminica, bunicul, fiul și nepoții mâncau împreună supă de găină. La Rafnic, în comuna vecină Lupac, Maria Boșca face supă în fiecare zi. Pentru duminică, mai trebuie însă sarmale și un colac. Cel pe care îl pregătește acum e cu nucă, iar în alte duminici, poate fi cu mac, cu cireșe sau cu mere.
*
Forța cu care este generată atmosfera din The Revenant anulează orice posibile ironii privind trimiterile indirecte la cărțile lui Fenimore Cooper ori la poveștile lui Karl May despre cowboy și indieni.
Emoțiile transmise de Iñárritu sunt uneori de-a dreptul halucinante, iar tehnica rememorării (prin flashback) ne permite să înțelegem tensiunea unui personaj complex.
Din fericire, în film nu există niciun monolog interior, care ar fi spulberat veridicitatea eroului și a poveștii sale. Și aici, Iñárritu ne oferă o lecție de cinema: mai bine de jumătate din film, Hugh Glass este singur, nu are cu cine să vorbească și, prin urmare, spectatorul pare lipsit de resurse.
Dar în cinema nu e vorba doar despre viață, moarte, supraviețuire sau răzbunare. Este vorba despre atingerea esențelor impalpabile.
Iar după 160 de minute de brutalitate, de înfrigurare și contorsionare sufletească, filmul se încheie cu un imens gest de umanitate față de care e imposibil să rămâi impasibil.
Ți-a fost util acest articol? Ajută-ne să facem mai multe.
Investigațiile și reportajele independente cer timp, documentare și bani. Nu depindem de partide sau interese ascunse, ci de cititori ca tine.
Susține jurnalismul independent cu minimum 5€/lună. Devino abonat acum și ne ajuți mai mult decât ai crede. Îți mulțumim!
Share this



