The Revenant

Dacă Leonardo DiCaprio nu va primi Oscarul nici pentru rolul din The Revenant, atunci chiar că există blestemul care spune că băieții frumoși nu câștigă niciodată premii pentru actorie.

În noul film al lui Alejandro González Iñárritu, „Leo” arată că e un actor „de metodă” și se eliberează de imaginea frumușelului amorez. Adio, Depp, Cruise și Pitt!

DiCaprio face rolul vieții – și demonstrează că a fi actor presupune dăruire totală: pentru Revenant, el a dormit în frig, a stat întins în zăpadă, a bătut palma cu un grizzly, a traversat ape înghețate.

Personajul său se bazează pe istoria adevărată a unui om al muntelui, Hugh Glass. Biografia acestuia a inspirat multe alte povești în ultimul secol, mai ales datorită episodului în care supraviețuiește atacului unui urs grizzly. De pildă, în filmul Man in the Wilderness din 1971, singuraticul protagonist e jucat de remarcabilul actor irlandez Richard Harris (pe care îl știți în rolul bătrânului împărat din Gladiator sau ca profesorul Dumbledore din primele două producții Harry Potter).

Porecla lui Hugh Glass era Revenant: așa i-au spus exploratorii francezi care l-au văzut, uimiți, apărând viu de prin păduri. „Revenitorul” e combinația fatală dintre supraviețuitor și răzbunător. E omul pe care, dacă nu l-ai răpus din prima, se întoarce pe urmele tale.

Pe DiCaprio îl ajută și Tom Hardy (foto), un Antagonist credibil, brutal, criminal, rasist, egoist – combinând toate defectele umanității și devenind un erou supra-negativ, numai bun pentru a-l oglindi pe Glass.

Spre deosebire de filmul din 1971, Glass al lui Iñárritu e construit pe baza romanului lui Michael Punke și are mult mai multe nuanțe. Dar calitățile actualei producții apar abia după ce trecem de nivelul intrigii superficiale, după ce renunțăm la ispitele de tipul „răzbunare cu orice preț”.

The Revenant urmează modelul pe care regizorul mexican l-a conceput în magnificul Birdman: și acum, el încearcă să reformeze un întreg gen cinematografic stereotipizat, explorându-i limitele și adăugându-i elemente inovatoare.

Precum Akira Kurosawa, unul dintre maeștrii săi, care amesteca stiluri antitetice pentru a-și găsi propria expresivitate, și Iñárritu vrea să demonstreze, cu The Revenant, că realismul și poezia nu sunt incompatibile.

Astfel, el generează senzația unui melanj între profunzimea tarkovskiană (scena din biserica părăsită e aproape de Andrei Rubliov) și viziunea estetică a lui Terrence Malick (Revenant are aceeași natură primitivă ca The New World). De altfel, în echipa de producție a lui The Revenant sunt mai mulți colaboratori de-ai lui Malick.

Perfecțiunea unei dimineți oarecare

Uneori, vorba Annei Lamott, "merită să demisionezi de la cârma destinului tău", să accepți absența oricărui control asupra spațiului și contextului, să te abandonezi necunoscutului, să recunoști cu smerenie că nu ești altceva decât un biet orfan rătăcitor într-o lume prea largă. Exiști doar. E și aceasta ceva, dacă nu chiar totul.

Ce faci în primul weekend din februarie în București, Cluj-Napoca, Timișoara sau Iași. Recomandările PressOne

Raionu’ Bucluc în București, seri de stand-up în Cluj-Napoca, show de poezie performativă în Timișoara și concert de metal în Iași. Tu ce faci în weekend?

Toți cei care cred în mitul „naturii frumoase” și în legendele „bunului sălbatic” ar trebui să vadă The Revenant, pentru că filmul ne descoperă visceralitatea barbară a vieții din afara civilizației.

Cruzimea și lipsa de umanitate sunt aproape palpabile, iar imaginile copleșitoare realizate de Emmanuel Lubezki – operatorul lui Iñárritu din Birdman, dar și al lui Malick din Tree of Life și To the Wonder – dau ansamblului cinematografic o frumusețe rece, de o claritate înghețată.

Lubezki folosește calitățile digitale ale camerei Arri Alexa, care are un senzor echivalent cu o peliculă de 65 de mm, pentru a ne oferi o puritate a senzației care servește stilului aparte căutat de Iñárritu.

Utilizând obiective care generează o profunzime de câmp mai mare decât cea cu care suntem obișnuiți în cinemaul convențional, Lubezki filmează aproape toate cadrele din Revenant folosind numai eclerajul natural. Lumina generată de zăpadă și inflexiunile reci ale soarelui aproape de Polul Nord ne fac să simțim răceala omenească.

De altfel, regizorul mexican a explicat că a refuzat orice intervenție computerizată cu un scop precis – realizarea unui cinema visceral, în care natura și naturalismul conectează privitorii cu narațiunea într-o manieră emoțională.

Secvența memorabilă în care Glass spintecă burta unui cal, îi extrage măruntaiele și se culcă în pântecul însângerat pentru a supraviețui gerului este sugestivă pentru această filosofie.

Imagine din film, cu DiCaprio și Grace Dove – actriță aflată la al doilea lungmetraj, care face parte din populația indigenă Shuswap, din Canada.

*

Forța cu care este generată atmosfera din The Revenant anulează orice posibile ironii privind trimiterile indirecte la cărțile lui Fenimore Cooper ori la poveștile lui Karl May despre cowboy și indieni.

Emoțiile transmise de Iñárritu sunt uneori de-a dreptul halucinante, iar tehnica rememorării (prin flashback) ne permite să înțelegem tensiunea unui personaj complex.

Din fericire, în film nu există niciun monolog interior, care ar fi spulberat veridicitatea eroului și a poveștii sale. Și aici, Iñárritu ne oferă o lecție de cinema: mai bine de jumătate din film, Hugh Glass este singur, nu are cu cine să vorbească și, prin urmare, spectatorul pare lipsit de resurse.

Dar în cinema nu e vorba doar despre viață, moarte, supraviețuire sau răzbunare. Este vorba despre atingerea esențelor impalpabile.

Iar după 160 de minute de brutalitate, de înfrigurare și contorsionare sufletească, filmul se încheie cu un imens gest de umanitate față de care e imposibil să rămâi impasibil.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€