„The Morning Show”: E suficient să spui Me Too?

The Morning Show nu e un serial despre jurnalism. 

Las asta aici, în primul paragraf, pentru colegii de breaslă care și-au imaginat că meseria noastră a devenit dintr-o dată la fel de interesantă ca cele de doctor sau avocat, care au dat lumii atâtea seriale, că pentru mulți oameni „I plead the Fifth” sau „lupus” sunt chestii mai familiare decât schimbatul unei garnituri la robinet. Pentru că nu e cazul. 

The Morning Show e un serial cu jurnaliști, dar e despre abuzul de putere, despre ambiție și despre relațiile dintre bărbați și femei la locul de muncă – întâmplător, platoul de filmare al unui matinal de știri. 

Pentru mine, asta a fost, inițial, o surpriză neplăcută, pentru că mă așteptam să văd în sfârșit un serial cu jurnaliști care fac jurnalism (nu, îmi pare rău, The Newsroom nu se pune, oricât de mult l-aș iubi pe Aaron Sorkin). În schimb, m-am trezit într-un soi de soap opera pus în contextul mișcării Me Too, într-un serial care inițial mi s-a părut destul de pretențios și dramatic de dragul dramei. 

Toate personajele urlă. Jennifer Aniston trece atât de brusc de la vedetă orgolioasă la femeie sensibilă și mamă, încât zici că joacă două personaje complet diferite. Te trezești întrebându-te dacă nu cumva ai ațipit câteva secunde și-ai pierdut ceva important, pentru că nu înțelegi foarte bine cum de sare atât de brutal de la una la alta. Peruca lui Reese Witherspoon trebuia să fie creditată pe generic, pentru că e un personaj în sine. Toate monologurile despre adevăr sunt rupte din deontologia lui Sorkin din The Newsroom și sunt așa de cringy că te fac să îți dai ochii peste cap până amețești. Mogulii trustului de presă sunt atât de malefici, încât le lipsesc doar niște mustăți. 

Dar.

Deși The Morning Show eșuează ca serial despre jurnaliști și despre lumea jurnalismului, face o treabă excelentă în punerea în discuție a impactului pe care mișcarea Me Too l-a avut asupra felului în care sunt percepute relațiile dintre bărbați și femei la locul de muncă. De altfel, fiecare dintre relațiile din serial îți arată o altă față a mișcării. 

În primul rând, fața empowering, în care femeile au în sfârșit suficientă încredere în ele încât să reclame abuzul, chiar și atunci când acesta ia forme subtile. Steve Carell face o treabă excelentă în rolul prezentatorului de știri popular și carismatic, care a modelat cultura organizațională a emisiunii după chipul și asemănarea lui, punând-o până și pe co-prezentatoarea lui pe aceeași orbită a propriei personalități, dar care tratează femeile ca pe obiecte în timp ce pare, în același timp, atât de cald și uman încât aproape nimeni nu realizează ce se întâmplă (cu atât mai puțin femeile care cad în capcana lui). 

Ba chiar, într-o conversație cu un amic acuzat de același tip de comportament nepotrivit ca și el, personajul lui Carell, Mitch Kessler, se detașează clar pe sine însuși de toți acei creeps care au alimentat mișcarea Me Too (precum Harvey Weinstein). Mitch crede despre el că e altfel; că, fiindcă nu a constrâns propriu zis pe niciuna din femeile cu care s-a culcat, înseamnă nu e cu adevărat responsabil de haosul pe care l-a produs. 

În roller coaster-ul Me Too, Mitch se vede ca pe o victimă, deși ultimele două episoade (spoiler alert!) îl definesc categoric ca pe un abuzator. Unul subtil, care își folosește puterea nu pentru a face rău fizic, ci pentru a transforma femeile în obiecte pe care le folosește în funcție de nevoi. Nevoi emoționale, nu doar sexuale – iar acesta este un alt aspect interesant al felului în care pune The Morning Show problema abuzului de putere în relații de inegalitate profesională și de statut – personajul aflat în poziția de putere nu mai e vinovat doar de abuzul sexual sau fizic (sexul e consimțit în majoritatea cazurilor), ci în primul rând de abuzul emoțional, de obiectificarea femeilor, care altă dată ar fi trecut neobservat. 

De altfel, în toate discuțiile din serial despre cum s-au schimbat vremurile și despre cum eticheta la locul de muncă e cu totul alta în secolul XXI, de fapt chiar ăsta este substratul – că definiția abuzului s-a rafinat din ce în ce mai mult și că acum sunt taxate toate tipurile de abuz, chiar și cele mai subtile, nu doar versiunile lui grosolane, precum violul, șantajul sau atitudinea sexistă clasică, care pune femeia într-o poziție inferioară ca statut by default. 

Pe de altă parte, The Morning Show aduce în prim plan și pervertirea mișcării Me Too, felul în care această schimbare de optică asupra relațiilor de putere dintre bărbați și femei poate deopotrivă oferi putere femeilor, dar poate fi folosită și ca o armă împotriva lor, atunci când le pune automat în poziția neajutorată de victimă.

Atunci când Claire și Yanko, unul din cuplurile din serial (băiatul de la meteo cu una din asistentele din platou, de două ori mai tânără decât el) raportează relația lor la HR, întrebările pe care Claire le primește presupun automat că ea e o victimă, deoarece se află pe o poziție inferioară profesional vorbind și pentru că este și mult mai tânără decât partenerul ei – deși în mod evident eticheta asta nu i se potrivește. 

Momentul în care Claire ajunge în biroul de resurse umane al trustului și primește niște întrebări foarte inconfortabile cu privire la viața ei intimă, culminând cu „Do you need help în getting out of this relationship?” – deși în mod evident relația era cât se poate de reală și asumată de ambii parteneri – stă în opoziție perfectă cu monologul uneia dintre femeile care au trecut prin patul lui Mitch Kessler, Hannah, care n-a fost pusă în poziția de victimă, ci la polul opus – obiectificată complet. Atunci Hannah o întreabă pe Bradley Jackson (personajul lui Reese Witherspoon) dacă vrea să știe cum e:

„(…) to have someone you love and respect and look up to on top of you, using you, using your body… and then living with that eternal noise in your head for the rest of your life? The noise that says you’re dirty, you caused this, this is your fault.”

Datorită acestor nuanțe, al felului în care aduce în prim-plan ambele fețe ale mișcării Me Too, The Morning Show merită văzut. Cu toate stângăciile lui, cu tot dezinteresul pentru ceea ce înseamnă, de fapt, munca de jurnalist (nu prea vezi personajele lucrând cu adevărat, iar poveștile pe care le documentează nu sunt deloc o miză importantă în poveste, ci doar zgomot de fond), serialul pune niște întrebări interesante cu privire la ce înseamnă de fapt abuzul de putere. Și despre cum se reflectă el în relațiile dintre femei și bărbați la locul de muncă. 

Și, mai ales, despre cât de mult rău poate face, deși în multe scenarii trece aproape neobservat.