The Marksman. Insultător de previzibil

Noul film cu Liam Neeson ar fi putut să fie unul cu Clint Eastwood. Dar acesta din urmă deja jucase în filmul pe care l-a și regizat, Gran Torino (2008). Așa că probabil nu i-a surîs ideea de a mai face parte dintr-un proiect destul de asemănător, chiar dacă producătorul filmului lui Eastwood e regizorul filmului cu Neeson. În orice caz, nu e ca și cum The Marksman s-ar fi transformat într-un film mai bun.

Mărturie ne stă un scenariu scris la trei mâini, care consideră că are cu adevărat ceva de spus și arătat. Poate că oamenii ăștia s-au gândit c-au născocit ceva nou, dar toată povestea asta este atât de previzibilă încât orice ochi, cât de cât antrenat, poate anticipa o serie de evenimente văzând filmul chiar și de la coadă spre cap. De fapt – și nu-mi vine să cred că spun asta –, aproape fiecare scenă este construită în așa fel încât e un spoiler pentru aceea care-i urmează sau pentru ceea ce se va întâmpla, oricum, în scurt timp. E o performanță și asta, considerând că ne-ar fi putut surprinde cu ceva, orice, măcar din greșeală. Evident că nici nu se pune problema.   

Ca să fie limpede cu ce avem de-a face (căci altfel nu are cum să fie), un băiețel și mama lui fug din Mexic în SUA, după ce unchiul furase niște bani de la un cartel – cum altfel?! – decât periculos. Filmul face o deschidere clară, printr-un montaj paralel, spre văduvul fermier veteran de război Jim Hanson (Liam Neeson). E falit, obișnuiește să bea și să-și plângă de milă, banca urmează să-i ia ferma, slujbă nu-și găsește, și patrulează granița dintre Arizona și Mexic, lucrând voluntar pentru patrula de frontieră condusă de fiica lui – deși nu e foarte clar dacă îi este sau nu fiică vitregă. Dar asta este mai puțin important.

După cum era de așteptat, cei doi fugari ajung în fața camionetei lui. Prin spărtura din gardul care delimitează granița dintre Arizona și Mexic, se strecoară și oamenii răi. Câteva amenințări și încercări de intimidare mai târziu, urmate de un scurt conflict armat, bătrânul fermier se trezește responsabil pentru băiețelul aflat de-acum în dificultate.

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Urmăritorii vor răzbunare cu orice preț (căci scenariștii consideră că oamenii din cartelurile mexicane de droguri sunt niște căpoși, gata să-și asume orice risc pe teritoriul SUA pentru capturarea unui preadolescent, indiferent de intenții și presupuneri), iar poliția de frontieră știe și nu prea știe cum să trateze problema.

La fel și Liam Neeson, care atunci când nu se îmbată și nu are dubii, adoarme în camioneta ciuruită, condusă prin mai multe state, fără să atragă însă mare atenție asupra ei (cu o singură excepție doar, și aia una specială), către rudele din Chicago ale micuțului.  

Drumul lor spre Chicago – sau, în orice caz, fuga lor – e plin de firimituri pe care le lasă în urmă, doar pentru ca oamenii cartelului să-i poată urmări corespunzator. De exemplu, regizorul Robert Lorenz „are grijă” să filmeze un plan apropiat al mâinii lui Neeson care ține un card, folosit imediat într-o benzinărie. Știm că felul prin care el expune acest tip de plată va atrage atenția cartelului plin de resurse. (Un aspect deosebit de amuzant este că filmul își imaginează că un geek al cartelului – care urmărește plățile și e logat, cine știe cum, la tot felul de sisteme electronice din fața unui laptop – arată precum colegii lui de pe teren.)

În alt moment al filmului, asistăm la o scurgere de ulei de sub camionetă, filmată și ea în plan-detaliu. Evident că ne dăm seama că asta va deveni o problemă – ba chiar am putea anticipa și când va interveni ea. Dar cel mai hilar indiciu lăsat în urma lor este o hartă pe care Neeson încercuise cu roșu orașul Chicago, de parcă n-ar fi știut unde trebuie să ajungă. Uitată pe undeva prin mașină, harta asta îi reactivează pe urmăritori – atunci când geek-ul cartelului rămâne fără soluții. Iar astfel de exemple pot continua.

Altfel, toți oamenii cartelului par niște caricaturi. Unul, Mauricio, șeful lor, cu un dinte de aur, nu pare să fie foarte inteligent, deși filmul ni-l arată adesea cugetând la câte ceva. Ceilalți din mașină tac atunci cand nu mestecă scobitori sau nu se dau în spectacol. Altul are o cobră desenată parcă cu o cariocă pe față. Nu e înfricoșător, oricât ar vrea să pară. Dimpotrivă.  

Dacă filmul ăsta se remarcă prin ceva, atunci e printr-un Liam Neeson ieșit din forma fizică cu care ne obișnuise. Abia mai face față unor adversari care nu reprezentau o problemă pentru el. Ștergea cu ei pe jos cândva. E un bătrânel aflat  într-o continuă defensivă, iar asta conferă filmului un oarecare bun simț.  

În cele din urmă, The Marksman e un film foarte comod, nu-și bate capul și nici n-ar trebui să ne suscite vreun interes. Pare scris de scenariști dacă nu semiadormiți, tolăniți pe canapea, atunci extrem de leneși. Așa muncă, așa rezultat.

The Marksman rulează de vineri, 28 mai, în cinematografe.    

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...