Sunt tinerii din România slab pregătiți și fără cultură? Mircea Vasilescu: „N-are sens să dai vina pe ei. Tinerii sunt ceea ce am făcut noi, adulții”

Țara susține că vrea tineri deștepți și bine pregătiți, dar râde de ei că sunt „proști”. Generația Z primește pe nedrept eticheta de „slab pregătită” și „fără cultură”, în timp ce statul român asistă pasiv la un conflict între generații creat tocmai de ipocrizia guvernelor care au trecut pe la putere în ultimele trei decenii. 

În context, PressOne a stat de vorbă cu Mircea Vasilescu, profesor universitar la Facultatea de Litere din București, pentru o evaluare la firul ierbii a studenților, a problemelor cu care se confruntă aceștia în sistemul de educație parcurs, dar și a calităților pe le au, de fapt, tinerii români de astăzi. 

De 8 ani, jurnalismul pe care îl practicăm este în primul rând în serviciul public al cititorilor, iar relația noastră cu voi rămâne coloana vertebrală a tot ceea ce facem. Așa că ne-am dori să vă cunoaștem mai bine, prin intermediul unui sondaj. Îl puteți completa aici: Sondaj PressOne.

Gen-Z, o generație stigmatizată. România, la coada Europei în ce privește educația

Educația și cercetarea din România sunt subfinanțate de mai bine de 30 de ani. Peste un deceniu a trecut din momentul în care guvernanții au promis alocarea a 6% din produsul intern brut pentru învățământ, o țintă care nu a fost atinsă niciodată. Între timp, România este la coada țărilor europene și își aduce aminte de asta o dată pe an, când se publică rezultatele testelor PISA, care arată că aproape jumătate din elevii români au dificultăți în înțelegere a textelor citite – sau când izbucnește câte o polemică pe Facebook.

În România, analfabetismul funcțional înseamnă că mulți tineri nu pot urma nici măcar instrucțiuni simple sau nu pot formula o idee proprie. Potrivit unui studiu realizat de Platforma Digitală pentru Îmbunătăţirea Performanţelor Şcolare (BRIO), doar unul din zece elevi are abilități depline la terminarea liceului. 

Suntem și țara cu una dintre cele mai scăzute valori ale consumului cultural, inclusiv în rândul tinerilor, așa că Ministerul Educației a lansat programul „Vouchere culturale pentru elevi”, în valoare de 250 de lei. Statul ar urma să le dea astfel bani elevilor, în etape, pentru participarea la concerte, intrări în muzee, achiziția de cărţi sau pentru plata unor excursii cu teme culturale sau istorice.

Programul, implementat deja de ani buni de alte țări europene, ar urma să înceapă în România abia din anul școlar 2024-2025.

Până atunci, nemulțumirile crescânde în raport cu nivelul cultural de pregătire al tinerilor și lipsa de investiții în învățământul românesc creează disensiuni între generații. Fiecare se întreabă, retoric, care e cea mai bună?

Vrem să putem investiga în profunzime evenimentele care afectează viața de zi cu zi a românilor. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.

Liceul, „veriga slabă” a învățământului românesc

Lectorul universitar Mircea Vasilescu de la Facultatea de Litere din București atrage atenția, în discuția cu PressOne, asupra efectelor deficitului de educație asupra tinerilor și insistă pe importanța unei reforme educaționale autentice. El critică lipsa de claritate a obiectivelor educaționale și subliniază necesitatea unei schimbări de paradigmă în sistemul de învățământ, concentrată mai mult pe gândirea critică și curiozitate, decât pe acumularea pasivă de informații.

În sălile de curs ale Facultății de Litere, mai multe generații i-au trecut pragul profesorului Mircea Vasilescu, iar de-a lungul anilor a observat schimbări de mentalitate și comportamentale, însă nu și capacitate intelectuală. Din contră: 

„Mie mi se pare că cei care sunt acum tineri, studenții, de exemplu, sunt un pic mai pragmatici decât cei de dinaintea lor sau de odinioară. Știu mai clar ce vor. Știu să-și culeagă mai bine informațiile, ideile sau ce au nevoie.”

De aceea, mulți dintre ei lucrează din primii ani de facultate, visează la o carieră și de multe ori „nu se duc să caute altceva decât ceea ce le trebuie strict pentru viața lor de studenți, pentru examene, pentru lucrări și atât”, constată lectorul universitar.

De mulți ani, însă, profesorul Mircea Vasilescu observă că studenții din anul I intră la facultate cu lipsuri de cultură generală pe de-o parte, dar mai ales cu o lipsă acută de curiozitate. Iar o parte din responsabilitate crede că îi revine liceului. 

„Din tot învățământul românesc am senzația că liceul e veriga slabă, așa cum se face la noi, cel puțin la română. Stilul ăsta de învățământ românesc bazat pe acumularea masivă de informație și pe reproducere nu-i bun deloc. Pentru că asta le închide tocmai curiozitatea, gândirea proprie și mai ales disponibilitatea asta de a întreba, de a ieși puțin din scheme. Asta mi se pare că e în suferință, faptul că n-au reacție.” 

Astfel, școala devine un loc în care tinerii își automatizează niște reflexe și atât: „Așteaptă să li se spună, să noteze, să învețe după aia și să îi dea examenul. N-au această dorință de a afla”. 

Concluzia a venit după mai multe dezbateri pe care le-a lansat spre tinerii participanți la cursuri, cu întrebări de cultură generală, la care studenții au evitat să răspundă de frica de a nu spune ceva greșit. 

„Dar de-aia veniți la facultate, să spuneți prostii. Inclusiv prostii și greșeli, căci din asta învățați. Și acum e ultima ocazie în viață când poți să spui ce gândești, chiar dacă e o prostie, chiar dacă e neadevărat, chiar dacă e greșit. Dar spune-o, că e opinia ta”, le-a explicat Mircea Vasilescu.

Reforma educațională 

Sistemul românesc de educație s-a modificat sistematic în ceea ce privește structura și normele de funcționare în ultimii zeci de ani, dar nu și din punct de vedere al calității conținutului.

S-au introdus noi opționale, semestrele au devenit module, tezele nu mai sunt obligatorii, chiar și numărul operelor pentru BAC s-a redus, iar profesorul Mircea Vasilescu crede că nicio schimbare nu a adus cu adevărat rezultate în educație. Ba chiar, din multe privințe, învățământul „seamănă cu ce era pe vremea mea, ceea ce e trist, că sunt zeci de ani de atunci. S-a prostit, a devenit tot mai superficial.” 

Autoritățile și reprezentanții instituțiilor de învățământ dezbat legi, proiecte și schimbări de structură, dar ratează esența. „Noi nu am definit foarte clar ce vrem de la copiii ăștia care termină școala, liceul, facultatea. Nu am definit un set de valori.” 

„Pentru ce îi pregătim? 

Să fie buni la toate materiile?  

Să știe cât mai multă matematică?

Să știe cât mai multă istorie? 

Să aibă identitate națională? 

Care sunt lucrurile acelea esențiale pentru ei și pentru viitorul lor, pe care vrem să le atingem?”

„Nu s-a definit acest set. Noi tot pierdem vremea cu dezbateri despre cum trebuie organizat BAC-ul, cum trebuie corectate lucrările. Am văzut acum că se corectează digital, foarte bine, dar nu astea sunt problemele esențiale”, adaugă Vasilescu. 

Carduri pentru elevi, din anul școlar 2024-2025 

Proiectul „Vouchere pentru cultură” ar urma să ajungă la elevii de clasa a 12-a în prima fază de implementare, începând cu anul școlar 2024-2025, prin intermediul unui card. În funcție de rezultate, proiectul ar putea fi extins ulterior și la clasele a 9-a și gimnaziu, în etape, până în 2027. 

„E un lucru bun, dar aici toată problema e implementarea, nu ideea în sine” e de părere profesorul universitar. „Nu știu dacă administrația românească e în stare să facă chestia asta. Pentru că am urmărit situația din alte țări. În Italia, în Germania, se monitorizează, se fac tot timpul raportări, cifre, uite, dom’le, cum stau lucrurile. Ăsta e un mod de a stimula consumul cultural, e adevărat, nu descoperim apă caldă, și alte țări au făcut așa. Dar să-l ducem până la capăt.”

În vreme ce statul italian, de exemplu, acordă tinerilor majori 500 de euro pentru aceste vouchere, începând cu anul 2021, în România inițiativa urmează să fie implementată abia în anii următori, cu o metodologie încă neclară, pe o sumă de 10 ori mai mică. 

Mircea Vasilescu se declară îngrijorat tocmai de consecvența proiectului, mai concret dacă guvernul îl va și pune în practică, cu adevărat. „Mă tem însă că ai noștri din politică și din administrație iubesc în continuare, la nemurire, tipul ăsta de manifestări simbolice, de tip Cântarea României. Ne punem coroniță, ne îmbrăcăm frumos, o dată pe an avem ziua națională a lecturii, citim ce citim și în rest, uităm.”

O altfel de cultură 

„Din păcate, în România, așa numita „reformă a educației” n-a reușit. A început timid la un moment dat, dar n-a fost dusă până la capăt”, crede profesorul de la Facultatea de Litere din București. 

Ultima modificare legislativă în sectorul educației a avut loc anul trecut, când s-au implementat legi diferite pentru învățământul superior și cel pre-universitar, odată cu promulgarea pachetului România Educată, proiectul președintelui Iohannis, cel puțin declarativ. 

 „Nu mă aștept la nimic spectaculos de la ele”, spune în schimb Mircea Vasilescu, care crede că perspectiva consumului de cultură în rândul tineretului ar putea fi privit într-o notă mai optimistă, pentru că el se întâmplă și în afara spațiului academic. 

În prezent, există atât de multe resurse și forme culturale, încât nu mai există un standard la care toată lumea ar trebui să adere, e de părere Vasilescu. Acum fiecare consumă după gust. „Nu mai avem o unică, singură și cuprinzătoare cultură. Avem diverse forme de exprimare culturală, în funcție de grupuri, de generații, de tot felul de alte criterii. Eu nu sunt înspăimântat neapărat, vai, tineretul nu mai apreciază adevărata cultură.” 

Dar, care e adevărata cultură? – l-a întrebat PressOne. „Cultura aia de bază, cultura generală, acele chestiuni pe care le considerăm importante, un bagaj minimal pentru toată lumea. Dar chiar și asta se schimbă în timp. Și probabil că s-a schimbat”, răspunde profesorul. 

Tinerii din ziua de azi „au deschiderea către un anumit tip de cultură care îi reprezintă, care le spune ceva, care se adresează sensibilității lor, foarte bine. Chiar dacă nouă nu ne place”, adaugă Vasilescu. 

„N-are sens să dai vina pe tineri. Tinerii sunt ceea ce am făcut noi, adulții”

Pofta pentru cunoaștere se formează în școală, dar „nici nu trebuie să punem totul pe seama școlii, ea poate doar să le deschidă mințile și să îi împingă spre citit și spre cunoaștere”, continuă Mircea Vasilescu, lector universitar la Litere.

Un studiu din 2023 arăta că 39% din populația tânără nu citește. Părerea profesorului este că îngrijorările cu privire la cantitatea de lectură consumată în rândul tinerilor ar trebui să fie direct proporțională cu măsurile practice. 

„Vai, românii nu citesc. Cred că s-a creat așa senzația că românii, și mai ales tinerii români, au ceva genetic de nu citesc. Ăsta e un lucru care se învață, se educă, se stimulează într-un fel sau altul. Toate țările în care se citește mai mult și în care consumul cultural e mai mare în rândul tinerilor au făcut ceva pentru asta. Au avut programe, proiecte, politici publice. Noi am avut pe aici, pe acolo câte ceva, dar nimic sistematic. Și atunci n-are sens să dai vina pe tineri. Tinerii sunt ceea ce am făcut noi, adulții.” 

Iar în experiența lui de profesor a întâlnit și studenți pasionați de lectură. „Depinde, unii citesc, alții nu. Unii citesc mai mult decât se citea acum 40 de ani. Deci nu putem generaliza chiar în halul ăsta.” 

2.600 de biblioteci închise de la Revoluție

Nici resursele și accesibilitatea tinerilor pentru a studia nu mai sunt aceleași ca acum 40 de ani. În format fizic, s-au rărit exemplarele de cărți cu acces gratuit. Prin urmare nu e justificat să se impună aceleași așteptări de la tineri, e de părere Vasilescu. 

 „Bibliotecile publice și bibliotecile școlare s-au tot împuținat din 1990 încoace. Aveam vreo 4.500 de biblioteci în 1990, biblioteci publice. Azi mai sunt 1.900. Deci au scăzut la mai puțin de jumate. Bibliotecile școlare la fel, pe hârtie sunt câteva mii, dar n-au bani să cumpere cărți noi, unele dintre ele sunt doar pe hârtie, n-au niciun fel de activitate.”

Cozile la teatru, sălile de concerte pline și vânzările record de cărți din marile librării sunt o mândrie pentru marile orașe ale țării, în care activitățile culturale sunt la îndemână: București, Timișoara, Cluj, Iași. Dar totodată și un privilegiu. Într-un oraș mic sau mediu infrastructura culturală este limitată și nu ar avea unde să se formeze aceste cozi, chiar dacă s-ar vrea. 

„Mai mult de jumătate din țară n-are acces la teatru și la săli de concerte și la expoziții. Pur și simplu n-au, nu există așa ceva. Librăriile, iarăși, la noi sunt puține și sunt concentrate în marile orașe. Așa că avem această problemă care e una socială, de fapt, de inegalitate și de acces diferit la resurse”, adaugă Vasilescu. 

Regiuni din România „condamnate la subdezvoltare”

Obligați să îndeplinească sarcini ce țin mai degrabă de volum, „profesorii se transformă adesea într-un fel de funcționari care trebuie să bifeze tot felul de raportări, de cifre, de lucruri de genul ăsta și să ne facem că statistic stăm bine”. Iar rezultatele se văd. 

Liceenii, proaspăt ajunși pe băncile facultății „chiar dacă au resurse mult mai mari, au și goluri, scăpări, lucruri neasimilate la timp pe care trebuie să le recupereze după. Sigur că trebuie să treacă mai multe generații ca să dregem lucrurile.”

În prezent generațiile de elevi se pregătesc cu spaimă pentru „presiunea asta publică cu bacalaureatul, cu evaluarea națională, de parcă astea ar fi scopurile fundamentale, să iei notă la BAC. Nu, bacalaureatul e de-abia începutul, dar lumea îl tratează ca și cum ar fi marea încheiere a învățământului”, afirmă profesorul Mircea Vasilescu în interviul acordat PressOne.

Apoi, după marele examen, studenți din toată țara se întâlnesc în sălile de curs ale Bucureștiului sau în orașele mari pentru că își doresc mai mult, iar cifrele oficiale par încurajatoare. 40% din absolvenți de studii superioare erau concentrați în capitală în 2020, conform datelor din Monitorul Social.

În zona Moldovei, Dobrogea și sudul Munteniei, în schimb, procentul este de sub 13%. Pe termen lung, regiunile respective „sunt condamnate la subdezvoltare”. „Una e să termin școala în București sau în Cluj, alta e să termin școala la țară. Sunt lumi complet diferite. Ca resurse, ca tot. Așa că nu știu dacă putem avea aceleași pretenții de la toți, atâta timp când nu le oferim aceleași mijloace”, afirmă profesorul. 

Gustul pentru cultură se educă

În trecut, învățământul gimnazial și liceal era gândit ca tânărul să se întâlnească de mic cu noțiuni din artă, cinematografie, muzică clasică. Însă în anul 2020, au fost restrânse orele de desen, muzică și educație fizică la o singură oră pe săptămână, pentru că nu erau considerate la fel de importante precum matematica, de exemplu. Unii părinți se plângeau că „i-a stricat media profesorul de muzică sau de desen, eu nu vreau să-l fac pictor și muzician (pe copil nr.red)”, își amintește profesorul Mircea Vasilescu. 

„Păi nu, nu-l faci pictor. Îl faci un om care să priceapă ce e în lumea din jurul lui și atunci îi face bine să știe. Să aibă cunoștință despre artă, despre pictură, despre muzicile de tot felul. Ori asta nu se face, educația muzicală, artistică, estetică în general. Nu se face mai deloc. Și atunci cum să deschidă copilul ochii spre cultură, dacă nu l-a învățat nimeni în ce direcție o să o ia?”

O soluție ar fi fost să se investească în pregătirea profesorilor, pentru a da mai departe un model, crede Vasilescu. „E nevoie de un fel de educație pentru cultură. Asta nu vine de la sine. Nu poți să le reproșezi tinerilor, de ce nu vă duceți la teatru? de ce nu vă uitați la chestii de mare nivel cultural? Pentru că nu i-a învățat nimeni”, concluzionează lectorul universitar Mircea Vasilescu. 

Articolul 8 din Legea Educației spune că „pentru finanțarea educației naționale se alocă anual din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv. Suplimentar, unitățile și instituțiile de învățământ pot obține și utiliza autonom venituri proprii. Pentru activitatea de cercetare științifică se alocă anual, de la bugetul de stat, minimum 1% din produsul intern brut al anului respectiv”.

De 13 ani consecutiv guvernul României amână cu bună știință aplicarea legii care prevede alocarea a minimum 6% din PIB pentru educație. Iar pentru cultură, anul acesta bugetul a fost suplimentat cu 250 de milioane de lei, adică cu un pic mai mult decât a plătit echipa de fotbal Tottenham Hotspur pentru achiziția fundașului central Radu Drăgușin. 

Din 1990 și până astăzi, România a avut 24 de miniștri la Educație.