Sunt activista vieții mele

Iulia Marin

Redactor

Dacă ar fi să-ți definești viața după ceea ce lași în urmă, probabil că primul lucru la care te-ai gândi nu ar fi ambalajele de hârtie sau deșeurile care nu sunt biodegradabile. Totuși, dacă ai medita câteva clipe la asta, ce-ai lăsa în urmă?

Am încercat, vreme de șapte zile, să protejez mediul înconjurător de singura sursă de poluare pe care o pot controla: eu însămi. Oare chiar o pot controla?

*

Când decizi să fii activistul de mediu al propriei vieți, te întrebi, aproape automat, dacă nu ești prea mic ca să contezi. Și apoi: cum poluez, efectiv?

În primele zile în care am încercat să controlez poluarea pe care o provoc, cel mai dificil a fost să îmi înfrânez tendința de a lua cafeaua la pachet, în pahare din plastic. De câteva ori am ratat misiunea și, mărturisesc, nu le-am refolosit.

Apoi am reușit să renunț la cafeaua to go, în favoarea celei preparate în redacție și băute din cană de porțelan. Într-o zi, când la birou nu erau decât pahare din plastic, am folosit, totuși, unul, cu mustrări de conștiință.

Drept urmare, până și în săptămâna mea de prietenie cu natura, am utilizat și aruncat cel puțin cinci pahare din plastic și capacele aferente.

E mult? E puțin?

Să trecem la pungile din supermarket. Nu mi-am format un obicei din a purta cu mine o sacoșă (tineretul din ziua de azi!) și, de fiecare dată când cumpăr ceva, iau cel puțin două astfel de pungi, ca să distribui greutatea – nefiind o persoană foarte puternică. ?

În săptămâna experimentului, am reușit să fac asta, dar parțial: într-o zi, am cumpărat ceva mai multe lucruri decât îmi imaginasem, așa că am plecat și cu două pungi din plastic. Care, ulterior, au ajuns la coșul de gunoi.

Pe lângă toate astea, am contorizat toate ambalajele cu care am rămas după ce, de foame, îmi mai luam câte o gustare: o pungă de sticks-uri, trei sau patru ambalaje de la batoane de ciocolată și, desigur, pachetele goale de țigări și celelalte resturi ale dependenței de tutun.

Bilanțul

Fiind săptămâna dinaintea Paștilor, am făcut și curățenie generală în apartament, așa încât am fost obligată să mă confrunt pe deplin cu dimensiunea poluării pe care o provoc:

– zeci de bonuri fiscale, pe care le arunc în geantă fiindcă mi-e jenă să le las pe tejghea;

– flacoane de medicamente pe care nu le reutilizez și nici nu știu la ce mi-ar putea folosi;

Să AI sau să n-AI. Dilema privind alfabetizarea copiilor în inteligență artificială 

Ce înseamnă alfabetizarea în AI? De ce este urgentă rezolvarea ei? Cum se raportează la subiect cinci țări europene care se află pe un spectru care merge de la interzicere la adoptare în masă? Și, nu în ultimul rând, ce se poate face în România, unde autoritățile trebuie să navigheze și apele tulburi ale analfabetismului funcțional? Încercăm un răspuns în continuare. 

Povestea Lay’s pe care nu o știai: drumul cartofului, din câmp la fabrică și la „Mica Unire în bucate” (P)

„Povestea Lay’s pe care nu o știai” este o serie realizată de Amintiri Gustoase, care creează punți gastronomice între generații și se află mereu în căutarea brandurilor ce vorbesc tinerilor prin gust. Provocați de PepsiCo, am pornit pe drumul cartofului pentru a descoperi lucruri mai puțin cunoscute despre chipsurile Lay’s: sunt făcute din cartofi crescuți sustenabil, în ferme atent selecționate, iar gustul lor ajunge astăzi în 18 țări din Europa.

– saci menajeri;

– PET-uri de apă minerală (în paranteză fie spus, filtrarea apei de acasă este o opțiune bună ca să reducem atât cheltuielile, cât și poluarea);

– tot felul de alte deșeuri care se adună într-o casă, de la cutii de lapte și coji de cartofi până la caserole în care am cumpărat carne.

Prețul comodității acesta pare să fie: plasticul – pentru că e vorba mai ales despre plastic – pe care îl lași în urmă.

La finalul experimentului am rămas cu un gust amar: în câteva dintre cele șapte zile am renunțat la cafelele în pahare de unică folosință și la gustările ambalate, dar mi-am dat seama că, până acum, am lăsat în urma mea o cantitate uriașă de plastic și de hârtie (mulțumim, birocrație).

În plus, nu am luat în considerare deșeurile biodegradabile, dar presupun că, dacă există karma, în viața viitoare o să alunec pe coji de banane.

Probabil că, strict din perspectiva asta, bilanțul vieții mele ar consta într-un turn Eiffel din pahare de cafea, o mare de ambalaje de batoane din ciocolată, câteva farfurii de unică folosință, cutii de pizza și un bon fiscal cât Marele Zid.

Cred că a venit, deci, timpul pentru o abordare „proactivă”: nu pot planta o sămânță de arbore pentru fiecare pahar din plastic pe care l-am aruncat, dar măcar o dumbravă răcoroasă mi-aș face lângă turnul din pahare de espresso.