Sunt activista vieții mele

Iulia Marin

Redactor

Dacă ar fi să-ți definești viața după ceea ce lași în urmă, probabil că primul lucru la care te-ai gândi nu ar fi ambalajele de hârtie sau deșeurile care nu sunt biodegradabile. Totuși, dacă ai medita câteva clipe la asta, ce-ai lăsa în urmă?

Am încercat, vreme de șapte zile, să protejez mediul înconjurător de singura sursă de poluare pe care o pot controla: eu însămi. Oare chiar o pot controla?

*

Când decizi să fii activistul de mediu al propriei vieți, te întrebi, aproape automat, dacă nu ești prea mic ca să contezi. Și apoi: cum poluez, efectiv?

În primele zile în care am încercat să controlez poluarea pe care o provoc, cel mai dificil a fost să îmi înfrânez tendința de a lua cafeaua la pachet, în pahare din plastic. De câteva ori am ratat misiunea și, mărturisesc, nu le-am refolosit.

Apoi am reușit să renunț la cafeaua to go, în favoarea celei preparate în redacție și băute din cană de porțelan. Într-o zi, când la birou nu erau decât pahare din plastic, am folosit, totuși, unul, cu mustrări de conștiință.

Drept urmare, până și în săptămâna mea de prietenie cu natura, am utilizat și aruncat cel puțin cinci pahare din plastic și capacele aferente.

E mult? E puțin?

Să trecem la pungile din supermarket. Nu mi-am format un obicei din a purta cu mine o sacoșă (tineretul din ziua de azi!) și, de fiecare dată când cumpăr ceva, iau cel puțin două astfel de pungi, ca să distribui greutatea – nefiind o persoană foarte puternică. ?

În săptămâna experimentului, am reușit să fac asta, dar parțial: într-o zi, am cumpărat ceva mai multe lucruri decât îmi imaginasem, așa că am plecat și cu două pungi din plastic. Care, ulterior, au ajuns la coșul de gunoi.

Pe lângă toate astea, am contorizat toate ambalajele cu care am rămas după ce, de foame, îmi mai luam câte o gustare: o pungă de sticks-uri, trei sau patru ambalaje de la batoane de ciocolată și, desigur, pachetele goale de țigări și celelalte resturi ale dependenței de tutun.

Mentorat cu Sorin și Diana Gadola: 1.600 de euro pentru sfaturi alimentare, „deparazitări” și clisme. Administratorul clinicilor THC: „Nu vreau să fiu asociat cu diverse lucruri, dacă se întâmplă ceva”

Reporterul PressOne încearcă să facă mentorat cu soții Gadola și să se trateze de alergia la ambrozie în „clinica” THC din București. Constată că e prea scump. E sunat de administratorul medical al „clinicilor”, care se dezice imediat de patronul său.

Naționalismul extremist care acaparează și istoria: exemplul Slovaciei

În timp ce Slovacia comemorează cea de-a 80-a aniversare a revoltei naționale slovace, moștenirea acesteia este rescrisă pentru a servi agendei naționaliste de astăzi.

Bilanțul

Fiind săptămâna dinaintea Paștilor, am făcut și curățenie generală în apartament, așa încât am fost obligată să mă confrunt pe deplin cu dimensiunea poluării pe care o provoc:

– zeci de bonuri fiscale, pe care le arunc în geantă fiindcă mi-e jenă să le las pe tejghea;

– flacoane de medicamente pe care nu le reutilizez și nici nu știu la ce mi-ar putea folosi;

– saci menajeri;

– PET-uri de apă minerală (în paranteză fie spus, filtrarea apei de acasă este o opțiune bună ca să reducem atât cheltuielile, cât și poluarea);

– tot felul de alte deșeuri care se adună într-o casă, de la cutii de lapte și coji de cartofi până la caserole în care am cumpărat carne.

Prețul comodității acesta pare să fie: plasticul – pentru că e vorba mai ales despre plastic – pe care îl lași în urmă.

La finalul experimentului am rămas cu un gust amar: în câteva dintre cele șapte zile am renunțat la cafelele în pahare de unică folosință și la gustările ambalate, dar mi-am dat seama că, până acum, am lăsat în urma mea o cantitate uriașă de plastic și de hârtie (mulțumim, birocrație).

În plus, nu am luat în considerare deșeurile biodegradabile, dar presupun că, dacă există karma, în viața viitoare o să alunec pe coji de banane.

Probabil că, strict din perspectiva asta, bilanțul vieții mele ar consta într-un turn Eiffel din pahare de cafea, o mare de ambalaje de batoane din ciocolată, câteva farfurii de unică folosință, cutii de pizza și un bon fiscal cât Marele Zid.

Cred că a venit, deci, timpul pentru o abordare „proactivă”: nu pot planta o sămânță de arbore pentru fiecare pahar din plastic pe care l-am aruncat, dar măcar o dumbravă răcoroasă mi-aș face lângă turnul din pahare de espresso.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€