Suferința care nu se vede. Cum arată depresia postnatală atunci când se vindecă prin artă

Ilinca Humelnicu

Redactor

România a testat în premieră, alături de alte două țări europene, Italia și Danemarca, un program pilot „Music and Motherhood”, destinat recuperării femeilor care au trecut prin depresie postnatală. 

Programul s-a desfășurat sub cupola Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), care are o direcție strategică îndreptată înspre sprijinirea prin artă a mamelor aflate în depresia postpartum și le ajută să treacă peste această perioadă vulnerabilă. 

Programul-pilot derulat în Cluj-Napoca în perioada iulie – august 2022 a constat într-o serie întâlniri în care mamele au participat împreună cu bebelușii lor și au… cântat.

Mame la workshop-ul de sprijin pentru mame cu depresie postpartum. Foto: Centrul Cultural Clujean

Activitatea a fost gândită astfel încât femeile să poată să interacționeze în mod natural cu copiii lor și să-i implice în activități. Modelul a fost preluat din Marea Britanie, unde programul durează 10 săptămâni, și unde s-a constatat că acesta produce o ameliorare reală a simptomelor de depresie postnatală, creează o legătură între mame și le ajută să-și vindece rănile printr-o simbioză mai blândă cu nou-născutul. 

Statisticile efectuate nu reflectă realitatea întru totul, pentru că reprezintă cazuri ale femeilor care au fost diagnosticate și monitorizate în depresia postnatală. În realitate, există mult mai multe femei care suferă de depresie postpartum și care nu au fost identificate din diverse motive – lipsa de educație, lipsa accesului la medici specialiști care să monitorizeze evoluția stării psihice, teamă, și mai ales, stigmatizarea subiectului. Din cauza fricii de a nu fi judecate, multe dintre mame preferă să se lupte singure cu depresia care apare după sarcină, lucru care adâncește însingurarea și alienarea.

Despre maternitate, numai de bine

Am vorbit cu femei și mame care și-au deschis sufletul și au vorbit despre vulnerabilitățile lor. Am început cu bunica mea, care mi-a spus că acum 50 de ani nu exista conceptul de depresie postnatală, pentru că aveai atât de multe responsabilități pe lângă casă, încât nimănui nu-i trecea prin minte să te menajeze, doar pentru că ai făcut un copil. 

Instantaneu din proiectul fotografic despre depresia postpartum al fotografei Felicia Simion

EXCLUSIV. Mircea Geoană a plagiat din doi președinți americani: Bill Clinton și George W. Bush

PressOne vă prezintă, astăzi, probele care demonstrează că Mircea Geoană a plagiat prin traducere, fără vreun fel de atribuire și fără ghilimele, zeci de pagini din rapoartele anuale prezentate Congresului SUA de președinții americani Bill Clinton și George W. Bush

Câteva lucruri pe care ar trebui să le știi înainte să comanzi de pe Shein și Temu

Pe fundalul scumpirii costului vieții aproape peste tot în lume, cei doi giganți chinezi, Temu și Shein, au avut parte de o creștere masivă, datorată, în mare măsură, unor strategii agresive de preț. Însă în spatele prețurilor mici se ascund câteva detalii importante, pe care ar trebui să le știm cu toții înainte să comandăm.

Deci nu aveai vreme să te întrebi de ce te simți atât de rău, pentru că în același timp trebuia să fii constant cu ochii pe copii, să hrănești animalele din curte și să mergi la serviciu (în perioada respectivă, concediul maternal echivala cu aproximativ 120 de zile, adică circa 4 luni). 

Am vorbit și cu mame care s-au confruntat cu depresia postnatală înainte de pandemie sau în perioada post-pandemică, care mi-au povestit că singurătatea cu care s-au confruntat la începutul maternității s-a transformat în anxietatea de a nu fi suficientă ca mamă și cu un vârtej de gânduri negre, de auto-sabotare, din care au reușit să iasă cu greu la lumină. 

Punctul comun în care s-au intersectat toate poveștile astea este frica de a accepta față de sine, dar și față de oamenii din jur, faptul că după ce naști, toată viața ia o întorsătură total diferită, și oricât de mult crezi că ai anticipat această schimbare, totuși te simți neputincios în fața ei.

Mi-am dat seama, în urma unor discuții în care am zgâriat răni abia cicatrizate, că despre maternitate se vorbește numai de bine în jurul nostru – o perioadă învăluită în lapte și miere, de care te poți bucura la maximum în concediul de maternitate, timp în care te conectezi cu bebelușul, iar tu, ca mamă, te simți mai împlinită ca niciodată. Dar în realitate, lucrurile stau chiar așa?

Rarița Zbranca a fost coordonatorul proiectului „Music and Motherhood” pentru România în cadrul Centrului Cultural Clujean, unde este director de program. 

Perioada de pregătire pentru workshop a fost una încărcată de responsabilitate și de cercetare, spune Rarița. Fiind vorba de un grup de persoane vulnerabile, componenta de cercetare a subiectului a fost foarte amplă – s-au creat protocoale detaliate pentru atelierele care urmau să se țină și a existat o atenție mare pentru detaliile legate de sănătatea participantelor: „După ce au fost dezvoltate în detaliu toate instrumentele și toate protocoalele de cercetare, am obținut un o certificare etică și psihologică de la Universitatea Babeș-Bolyai, dar și de la departamentul specializat din Organizația Mondială a Sănătății.”

Protocoalele construite de echipa de la Centrul Cultural Clujean conțineau și o serie de instrumente sociologice, psihologice, psihometrice - niște indicatori ai scorului de depresie postnatală, înainte, în timpul și după ateliere. Aceste măsurători aveau ca scop să evalueze gradul de depresie postanatală al participantelor, spune Rarița: 

„În acest tip de intervenție de care suntem noi interesați, încercăm să ne uităm ce rol poate să aibă componenta culturală sau artistică, care nu are un statut medical, și care poate să fie realizată de un artist, un artist profesionist.”

Facilitatorii artistici sunt artiștii care coordonau atelierele muzicale și care au participat la un program de pregătire specială în prealabil, unde au învățat cum să gestioneze aspecte legate de emoții, de posibile riscuri sau triggere emoționale. 

Mame la workshop-ul de sprijin pentru mame cu depresie postpartum. Foto: Centrul Cultural Clujean

Totodată, protocolul prevedea și existența unui psiholog care să fie pregătit să intervină imediat în momentul în care apărea nevoia: „Dacă vreuna dintre mame prezenta niște simptome acutizate și ar fi agreat că are nevoie de sprijin, acest sprijin era disponibil gratuit pentru pentru ea. A existat și o întâlnire specială, organizată pentru mamele care doreau să discute cu această terapeută despre lucrurile prin care trec.”

Sistemul de sănătate din România nu are grijă și de sănătatea mintală a mamelor

În România, femeile care nasc beneficiază de o monitorizare a sănătății în aceeași măsură în care beneficiază orice alt om. O mamă în devenire are, în cel mai bun caz, un medic de familie și un medic ginecolog care monitorizează sarcina și perioada postpartum. 

În schimb, o mamă nu beneficiază de un protocol specific care să monitorizeze specific  din punct de vedere psihologic cum se simte. În unele cazuri, mamele sunt izolate și lipsite de un sprijin, fapt care poate adânci sistematic stările depresive. Nașterea este o schimbare majoră pe toate planurile – emoțional, financiar, social, hormonal -, iar singurătatea în fața acestor provocări poate fi foarte dureroasă.

Rarița povestește că în Danemarca există un sistem riguros de monitorizare postpartum al mamelor, iar la prima identificare a simptomelor de depresie postnatală, se alege o variantă de tratare din mai multe posibilități de intervenție, oferite gratuit.

Muzica are puterea de a ne regla stările și sentimentele

Rarița explică cum muzica are o capacitate puternică de a crea o stare de bine, care e legată de modul în care respiri, iar modul în care respiri e interconectat cu reglarea emoțiilor -  exercițiile de respirație limitează anxietatea. Deci cântatul e unul din aceste acest tipuri de exerciții care are ca răspuns limitarea suprasolicitării emoționale. Prin cântat, ne conectăm cu emoțiile profunde care au nevoie de o formă de expresie ca să nu se transforme într-un răspuns negativ al corpului nostru, adică boli.

În cadrul acestui proiect, au existat două grupuri de mame – unul în limba română și unul în limba maghiară. Cele două facilitatoare artistice care au coordonat grupurile au avut dinamici similare - au compus o melodie din cuvinte-cheie pe care mamele le-au ales în funcție de cum se simțeau, au făcut o mică coregrafie, au învățat cântece de leagăn, dar și cântece tribale, care erau un cumul de sunete, ritmuri și vibrații diferite.

Instantaneu din proiectul fotografic despre depresia postpartum al fotografei Felicia Simion

Starea generală a mamelor se schimbă semnificativ după ateliere, fapt care ne arată că există o nevoie a acestora de sprijin. Rarița povestește că aproape toate mamele care au participat în program au spus că ele s-au scris în program, dar nu se așteptau să fie selectate în urma chestionarului completat, pentru că nu credeau că se află cu adevărat în depresie. Ele erau sigure că sunt alte persoane care au nevoie mai mare de ajutor, dar de fapt, persoanele care au dat acest răspuns aveau un scor foarte ridicat de depresie postnatală:

„De aici ne dăm seama că percepția asupra propriei persoane era foarte scăzută, dar acest procent destul de mic de femei care au răspuns unui open call au fost în măsură să identifice că ceva nu-i neapărat ok și că au nevoie de ajutor.”

Rarița spune că unul dintre dezavantajele programului-pilot a fost că participantele au fost găsite printr-un open call, pe social media: „Pe de o parte, pentru că am putut să ajungem prin social media la participante, înseamnă că am ajuns la femei cu o condiție socială și educațională cumva mai privilegiată și în rândul cărora stigmatizarea este totuși mai mică. Am încercat să includem în program și mame de etnie romă, dar nu am reușit să ajungem la persoane majore care să fie de acord să participe.”

Instantanee din proiectul fotografic despre depresia postpartum al fotografei Felicia Simion

Pentru un fenomen atât de mare, este nevoie de suport din partea comunității, pentru ca mamele să fie ajutate să treacă prin această perioadă vulnerabilă. Campaniile de conștientizare pot fi baza pe care să se construiască un sistem de sprijin pentru mamele aflate în depresie postnatală. Companiile își pot susține angajații prin a le oferi concediu de paternitate, dar și prin a sprijini angajatele, ca să ofere programe de terapie prin artă, ca cel facilitat de Centrul Cultural Clujean.

La fel de natural, administrația locală din fiecare comunitate ar putea sprijini financiar și logistic ateliere de terapie prin artă. Tot la nivel micro, autoritățile locale ar putea colabora cu organizații culturale care să susțină componenta artistică pe baza protocolului deja existent, iar disponibilitatea din partea instituțiilor de sănătate publică ar fi ultimul lucru necesar. Asta ar putea fi rețeta care să sprijine și să prevină un fenomen atât de mare ca depresia postpartum.

Irina Cheptea este mamă de doi ani, iar când a participat la workshop, fetița ei avea câteva luni. Irina povestește că nici faptul că a studiat psihologia, nici faptul că s-a pregătit emoțional pentru perioada de după naștere, nu a anticipat singurătatea acută pe care a resimțit-o.

Irina a aflat de workshop de la alte două mămici care s-au înscris; i-a plăcut ideea programului și a vrut să încerce și varianta asta. Irina povestește că la ateliere s-a creat un spațiu sigur, în care nu se aborda în mod direct problema de depresie postnatală, în schimb se făceau activități care tratau problema. Organizatorii erau atenți să nu declanșeze triggere emoționale și au coordonat activitățile astfel încât mamele să nu se simtă constrânse să abordeze subiecte pe care n-ar fi vrut să le aducă în discuție.

„Am simțit că eu contez și am fost impresionată de modul în care se comportau cu noi și de faptul că orice ziceam sau făceam era considerat chiar important.”

 Cum se simte depresia postpartum?

Există o rușine internalizată în depresia postnatală – oricât ai vrea să faci ca situația să fie despre tine, nu poți. Totul depinde de starea ta ca mamă atunci când apare un copil, iar dacă starea ta se deteriorează constant, devine copleșitor.

Vrei să le faci pe toate, dar nu poți, iar în tot timpul ăsta te afunzi în straturile de neputință. Vrei să ai aceeași independență ca înainte, dar realizezi că nu mai poți pleca unde vrei, când vrei, iar igienizarea mentală pe care încerci să o faci dă greș. Legăturile cu cei din jur se pierd, iar tu te plimbi prin același cerc vicios de gânduri care te sabotează – nu știi, nu poți, nu vei fi suficientă niciodată. La început, fiecare mamă e făcută din temeri, singurătate și senzația de neputință.

Instantaneu din proiectul fotografic despre depresia postpartum al fotografei Felicia Simion

„În primele două luni după ce am născut am fost foarte încântată, eram fascinată. Aveam așteptări negative pe durata sarcinii, vizualizam oboseală, lipsă de timp și de somn, dar când s-a născut, am fost surprinsă pozitiv. Abia după două luni s-au declanșat stările negative și am avut o mare nevoie de mama. Mi-o doream alături pe mama”, spune Irina.

Irina descrie depresia postnatală începând cu sentimentul că nu ești competentă, că ai putea face mai mult, că te-ai putea conecta cu bebelușul tău mult mai bine. Ea crede că e vorba și de așteptarea de la toți din jur că trebuie să te descurci minunat cu bebelușul:

„Fiecare mamă are idei preconcepute despre maternitate și e foarte dureros să crezi că nu te ridici la standardele prestabilite de tine. Simți tristețe, neputință, și nu ești deloc încrezătoare. Chiar și după ce trece perioada mai grea, continui să evaluezi constant felul în care te comporți ca mamă și te întrebi mereu dacă încă treci prin depresia postnatală.”

Irina crede că workshop-ul a ajutat-o și să se conecteze cu bebelușul ei în alte feluri pe care până atunci nu le făcuse. Până în momentul respectiv, mama ei o ajuta mult să aibă grijă de fetița ei, de aceea simțea că momentele în care sunt doar ele două sunt foarte rare.

Când a participat la acest atelier, Irina spune că a simțit că reușește să petreacă timp doar cu fetița ei și să se conecteze într-un mod special: „Era o aventură să mergem la workshop - era vorba de drum, pentru că în general este greu să te deplasezi cu un bebeluș, pentru că are nevoie de atenție maximă din partea ta. În plus, o vedeam pe fetița mea cum reacționează într-un context nou. Acest workshop a fost și despre a-mi descoperi copilul.”

Pentru că în cadrul atelierelor s-a simțit semnificativ mai bine, Irina a început să meargă de curând și la alt workshop cu aceeași temă, care se desfășoară în limba maghiară. Deși Irina nu vorbește maghiară, ea nu consideră că limba este o barieră, iar simplul fapt că se află acolo îi dă o stare de bine, se conectează cu fetița ei și cunoaște alte mame, lucru care o ajută să se îndepărteze de singurătate. Ea își dorește și să deschidă un spațiu care să faciliteze activități pentru mame și bebeluși, pentru că și-a dat seama că astfel de lucruri pot face o schimbare reală în contextul maternității.

Ce ai nevoie să auzi atunci când te confrunți cu depresia postpartum?

Irina spune că ar fi liniștit-o să audă că este doar o etapă și că o să treacă. Ea povestește că avea impresia că va fi mereu disfuncțională și nepotrivită: „Nu ții cont că ești într-o depresiune, că va fi și bine. Cei din jur îți pot spune asta, dar e foarte greu să-i crezi când te simți așa.”

Când te confrunți cu o perioadă atât de vulnerabilă, e important să ai puterea de a spune „Da” – „Da, voi ieși azi din casă”, „Da, voi participa la activitatea aceasta”, „Da, merită să lupt, pentru că va fi și bine.” Dacă cei apropiați cred în tine, și tu ar trebui s-o faci.

Instantaneu din proiectul fotografic despre depresia postpartum al fotografei Felicia Simion

Felicia Simion e fotografă și mamă. După ce a născut, a inițiat proiectul „POSTPARTUM”, în care documentează depresia de după naștere. Felicia povestește că „POSTPARTUM” a început într-o perioadă în care se recupera în urma unor episoade de depresie postnatală. Ea crede că proiectul a făcut parte din procesul de vindecare, proces care a pornit după doi ani de boală:

 „A fost o perioadă în care am simțit că am pus pauză propriei ființe – ca și când n-aș fi existat, sau poate am existat doar într-o formă cu un contur vag, aproape invizibil. Acum, la aproape trei ani de atunci, îmi pare că acea perioadă aproape că s-a evaporat de pe cerul minții mele. A rămas din ea doar recunoștința că s-a încheiat.”

După perioada de după naștere, Felicia crede că la momentul respectiv avea nevoie de comunitate și comuniune. Dincolo de stigmatizarea subiectului depresiei postpartum, ea voia să își împărtășească povestea, dar și să audă poveștile altor mame, pentru a îndepărta sentimentul de singurătate.

Astfel, Felicia a lansat un apel deschis pe rețelele de socializare, încurajând mamele care vor să facă parte din proiectul ei fotografic. Întâlnirile cu aceste mame au constat și într-un proces de vulnerabilizare, în care s-au retrăit emoții grele și în care s-au spus povești nerostite până atunci. Fiecare fotografie este însoțită de câte un text scris de mame, care împărtășesc lucruri precum începutul bolii, simptome, stări, trăiri, emoții, evenimente care au marcat perioada postpartum.

Instantaneu din proiectul fotografic despre depresia postpartum al fotografei Felicia Simion

Cum arată vizual depresia de după sarcină?

„Cred că o trăsătură cumplită a depresiei postnatale este caracterul ei invizibil. Suferința nu se vede. Da, uneori, ea se simte, însă, dincolo de ea, noi, mamele care am trecut sau trecem prin această boală, ne zbatem să trăim la fel, să muncim la fel, să iubim la fel ca oricine altcineva. Însă asta necesită un efort incredibil, pentru că, practic, depresia îți răpește energia vitală, partea vie care animă persoana și îi oferă putere să ducă ziua până la capăt”, spune Felicia.

 Atunci când aveau loc ședințele foto, Felicia povestește că simțea că acestea aveau rol terapeutic atât pentru mamele fotografiate, cât și pentru ea. Atunci când veneau la studio, mamele arătau aceeași dragoste, grijă, același respect către copil, ca și când boala nu ar fi fost acolo, „ca o umbră care te urmărește din fiecare unghi al existenței tale”. Suferința era, de cele mai multe ori, invizibilă, astfel că relația dintre mame și copii părea aproape neafectată.  

În timpul documentării foto a depresiei postnatale, Felicia simțea că iese din amalgamul de griji, gânduri și era acolo, alături de alte femei alături de care solidariza și se vindeca. În jurul proiectului s-a creat o comunitate de femei cu care Felicia încă mai ține legătura, POSTPARTUM având ecou și în online, ajutând la conștientizarea pe o scară mai largă a depresiei postnatale.

Instantaneu din proiectul fotografic despre depresia postpartum al fotografei Felicia Simion

„Cred că vălul de ceață s-a dus, însă a rămas, în surdină, o întrebare căreia nu am cum să îi ofer răspuns – cel puțin nu acum: de ce eu? Și, dincolo de ea, în urma proiectului: de ce noi? Însă îmi asum neputințele și neajunsurile și sunt recunoscătoare că ceața a trecut.”

A deveni mamă poate fi o experiență copleșitoare, iar fiecare femeie asimilează în mod diferit această schimbare. Maternitatea poate testa puterea pe care o ai să treci peste greutăți, răbdarea și persoanele care-ți sunt aproape, însă este important să-ți reamintești periodic că ești o mamă care face tot ce-i stă în putință pentru copilul ei, deci ești suficientă.

Programul-pilot „Music and Motherhood” a fost certificat în mod internațional de către Museum for the United Nations, o extensie a Organizației Națiunilor Unite (ONU), care l-a inclus în topul activităților culturale de impact din 2023.