Studentă, caut chirie mică. Oferte: favoruri sexuale, uscătorii și garaje transformate

Clujul imobiliar are două anotimpuri preferate: Untold-ul și toamna nebun de profitabilă a venirii studenților. Sunt perioade de grație, în care se suspendă justa măsură. Bunii clujeni sau veneticii bine înșurubați se transformă în prădători de prim rang.

Să ne amintim doar de profesorul de la USAMV (totodată președinte al Societății de Protecție a Plantelor Transilvania), care, la ediția 2016 a festivalului, și-a luat doctoratul în escrocherii alături de câțiva complici de la departamentul administrativ.

A inventat o conferință pentru a le putea pune la dispoziție amatorilor de Untold un cămin studențesc în care camera se închiria cu 150 de euro pe noapte.

Savanții vorbesc despre gentrificare, un proces de revigorare a bătrânului Mănăștur, de exemplu, prin afluxul de rezidenți cu bani. Toată lumea vrea la Cluj, să-și zidească destinul în delicata arhitectură a cartierelor-dormitor.

Am citit recent o știre pe un portal din Târnăveni (un orășel din Mureș), cu titlul: De ce să nu devenim o periferie a Clujului?

Iată o parte din conținutul "manifestului" trimis de la aproape 100 de kilometri:

"De ce să ne batem capul cum să dezvoltăm de la zero noi activități când oricum ducem lipsă de resurse și de forță de muncă calificată, până când putem profita de dezvoltarea altora și chiar contribui la aceasta, iar Târnăveniul poate deveni o zonă rezidențială care să se preocupe doar cum să ofere servicii cât mai bune și liniștite de locuit. Avem nevoie doar de posibilitatea de a ajunge cât mai repede și mai ușor la Cluj".

O altă explicație pentru frenezia imobiliară a Clujului ar fi cea legată de mistuitoarea tentație a lăcomiei. Cum să reziste acestui asediu localnicii cu extra-spațiu locativ? Cum să se opună dezvoltării unui oraș și dictaturii pieței?

Cum?

Așadar, mai întâi niște cifre. Clujul își așteaptă studenții cu "scoruri" care dau palpitații: pentru o garsonieră, scoți din buzunar cam 280 de euro pe lună. În urmă cu 4 ani, plăteai de două ori mai puțin.

"Pentru segmentul de lux, peste 350 de euro", ți-o vor spune inimoșii agenți imobiliari. Cu fiecare segment care lipsește din coloana vertebrală, prețul crește cu 100 de euro și ajunge, uneori, la valori nerușinate.

La două camere, pentru ceva metri pătrați în plus, plătești undeva între 400 și 600 de euro. La mare căutare sunt nefumătorii și cei fără animale de companie.

Ce faci însă când n-ai loc în cămin și ești nevoit să cauți o variantă de compromis?

Am răsfoit Piața de la A la Z (săptămânal clujean de mică publicitate) și am selectat niște anunțuri mai aproape de Z decât de A − adică nu chiar primele variante.

Apoi, în numele unei verișoare fictive din Târgu Mureș, am pornit în căutarea unei alternative.

I-am apărat inocența acolo unde favorurile sexuale i-ar fi oferit șansa de a locui în Cluj fără să plătească vreo chirie. I-am apărat dreptul de a locui în condiții decente acolo unde o fostă uscătorie ori un garaj au fost transformate în spații de locuit.

Iată-ne călătorind, reporter și fotoreporter, doi gândaci de bucătărie, prin universul strâmt al garsonierelor din Cluj.

Cluj, scena balconului. Foto: Raul Ștef

*

"Oferim locație comp din o cam buc baie finisaje mob utilat condiții de locuit f bune OFERTA numai pt oamenii de condiție bună și cum simțul răspunderii dacă ești cumsecade si cu respect față de semenii tăi cauta ne... AM aprecia ca cei ce se mută din o chirie în alta care vin cu propriile reguli care au creiat nenultumiri pe unde au stat să ne evite NUMAI PT O SINGURĂ PERSOANĂ, NU LUĂM STUDENȚII NE REZERVĂM DREPTUL DE A NE SELECTA CHIRIAȘII..."

"− Bună ziua! În legătură cu anunțul din Piața vă deranjez. Știți, am o verișoară, anul întâi, şi caut pentru ea o chirie bună în Cluj.

− Domle', aici e Someșeni, e mai departe de centru. Vin oameni care lucrează în cartier, stau 2-3 luni și pleacă. Studenți n-am avut, nici nu cred că e cazul.

− Totuși, aș vrea să știu despre ce e vorba.

− Cameră cu intrare separată, nici nu ne prea întâlnim cu chiriașii, vă jur, aproape că nici nu ne vedem la față. 450 de lei pe lună, 18 metri pătrați, bucătărie proprie, baie care se împarte cu ceilalți chiriași.

− În ce fel se împarte?

− De fapt, cu o chiriașă, o doamnă inginer. O baie la două chiriașe. Dar să știți, domnule, chiriașii noștri sunt persoane onorabile."

*

Și verișoara din Târgu Mureș e o persoană onorabilă. Noi, reprezentanții ei, mai puțin.

Undeva, pe strada Liviu Rebreanu, ne întâlnim cu o ofertă de neratat.

"Primesc în gazdă domnișoară gratuit în Gheorgheni. Ap. Este complet mobilat și utilat, internet, TV, PC, mașină de spălat, la 5 min. De FSEGA și Iulius Mall".

Când ai mall-ul atât de aproape, nu mai stai pe gânduri. Răspunde un nene.

"− Bună ziua, caut o chirie pentru o verișoară ...

− S-a dat, nu mai e valabil."

Alt anunț, tot pe strada Liviu Rebreanu, tot Adam și Eva rescris în termeni de agenție matrimonialo-imobiliară. Un tânăr de 26 de ani – vom afla imediat – vrea o relație de conveniență.

"Primesc în gazdă o fată serioasă, nefumătoare, fără obligații familiale, gratuit, pentru o relație de conveniență reciprocă".

Să definim termenii.

"− Bună ziua, caut o chirie pentru...

− Cred că n-ați citit anunțul până la capăt. Am scris că vreau o relație de conveniență.

− N-ați specificat că e vorba de o relație tradițională de conveniență. Eu vă sun pentru o verișoară de-a mea care începe acum facultatea. M-a rugat să-i caut o chirie.

- Da, cred că degeaba vă zic dumneavoastră. Trebuie să ne vedem, să stăm de vorbă. Poate ea nu-și dorește.

− Știți, ea e mai tânără, eu încerc să caut ceva mai ieftin.

− La mine e gratis, dar înțelegeți și dumneavoastră... Poate ea nu vrea, am spus clar − relație de conveniență.

− Dar ce înțelegeți prin relație de conveniență?

− Păi să facă de mâncare, să spele haine, tot ce trebuie. Și, foarte important, dar haideți că știți la ce mă refer.

− Nu prea știu, la ce vă referiți?

− Și relații intime normale, ca între oameni. Doarme cu mine în cameră, trăiește cu mine. Eu nu pot să oblig pe nimeni. Am dat anunțul, să ne vedem, să stabilim dacă suntem compatibili. Nu ne întemeiem o familie, asta-i oferta mea, sinceră, pe față".

*

Rămânem în același registru și studiem propunerea unui cămin de nefamiliști, aflat lângă gară. 100 de euro patul, 200 de euro camera.

La telefon răspunde o doamnă pe un ton opărit. Îi explic situația, mă trimite la dracu'. La cel al săracilor, că ea e ocupată.

"Domle', eu nu sunt agenție imobiliară. 100 de euro patul, 200 camera, ce n-ai înțeles? N-am timp de povești, eu am apartamente de lux, pe Eroilor, de la 500 de euro în sus. E clar? Hai, la revedere!".

Trecem pe strada Nirajului, în cartierul Mărăşti. Studiem zona. Plin de garaje însuflețite, transformate ba într-o croitorie, ba într-un butic de cartier. Cineva a avut o idee și mai năstrușnică.

"Dau în chirie gars, bucătărie, baie, 20 mp, total utilată, totul pe bază de curent (fără gaz), făcută de garaj la parterul blocului (pt birouri, locuit etc.) 240 euro".

Nerăbdători, îl sunăm pe proprietar. Ghinion, am ajuns prea târziu.

"− Bună ziua, în legătură cu anunțul din Piața vă sun...

− Care dintre ele?

...

− Ăla cu aragazu?

− Nu, domnule, pentru garsonieră.

− Ah! Păi ziceți așa, s-a dat. La revedere!"

Garaje, cartierul Mărăști: atelier de reparat încălțăminte, atelier auto.

Pe Aleea Gârbăului, în cartierul Mănăştur, ratăm o garsonieră confort III, fără gaz, 100 de euro plus 100 garanție. "Cum să mai hie de actualitate, apăi anunțu ălă o fo demult". Adică în urmă cu o săptămână.

Apoi, o cameră în cartierul Andrei Mureșanu, în gazdă, fără bucătărie. "Cam+baie, parter casă nouă, 140 de euro".

"Am dat la un student. Ce bucătărie? Ăștia mâncă oricum în oraș".

Nu dezarmăm.

"− Vă sun în legătură cu anunțul din Piața. Garsoniera... Mai e valabil?

− Da, sigur. Cu ce vă ocupați?

− Momentan, caut o chirie pentru o verișoară din Târgu-Mureș. E în anul întâi și se pregătește să se mute la Cluj.

− La ce e studentă?

− Științe Economice.

− Vai, dar e perfect, garsoniera e foarte aproape de FSEGA.

− Pot s-o văd?

− Sigur, eu nu pot să ajung, dar vă așteaptă și vă deschide cineva.

− Prețul care ar fi?"

Interlocutorul nu are nicio ezitare. Aproape că îi aud bătăile inimii. 250 de eurooo, șoptește. Dacă am fi față în față, probabil că ne-am îmbrățișa. 250 de euroooooo.

Mergem la adresă, pe strada Dunării undeva, mai către vărsare. Aproape de mijloacele de transport în comun, ce mai, un chilipir. Pe-aici sigur va trece într-o zi metroul, e perfect.

Sunăm la interfon, urcăm până la ultimul etaj. Un bătrânel în bermude ne așteaptă cu ușa larg deschisă. Și cu un ochi pe jumătate închis.

Ai senzația că felul lui suspicios de a fi i-a atins vreun nerv optic. Ne lămurește imediat că n-are niciun interes legat de garsoniera pe care ne-o va prezenta.

Intrăm, facem trei pași, un doi, trei, și ne oprim, ca și cum fereastra spre o altă dimensiune ni s-ar fi închis în nas. Ochiul se deschide când surprinde ezitările noastre.

"Asta e tot, cinșpe metri pătrați, mașină de spălat, dincolo frigideru', uite-l aci!"

Și deschide ușa a două dulăpioare, ca să ne arate electrocasnicele. Miroase a stătut, deși omul ne asigură că, doar în ultima săptămână, pe aici s-au perindat cel puțin zece potențiali chiriași. Înainte, "cavoul" a fost locuit de un medic rezident de la chirurgie.

Agentul imobiliar de conjunctură simte că tot nu înțelegem mare lucru. Ne-o spune pe cea dreaptă.

"E o fostă uscătorie, da' o modificat-o fata lu' vecinu. Da' încălzirea nu-i scumpă iarna, în jur de 115-120 de lei. Mai-nainte o fost o fată s-o vadă. Eu doar deschid la care vine".

Baia e o firidă insalubră. Dacă stai pe toaletă, ușor aplecat în față, te poți spăla pe cap în același timp.

Lasă, că nici verișoara nu a trăit chiar în puf.

Ne luăm la revedere de la omul în bermude.

Ochiul i se închide iarăși, pe jumătate. Întreabă curios.

"− Dar, totuși, cât v-o cerut proprietaru'?

− 250 de euro.

− Ceee? Apăi pre' mult. Mai negociați, mai scădeți pe la 210-220, acolo".